Marcel Ciolacu pleacă în Ucraina: „Am ajuns la un compromis privind minoritățile”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică seara că s-a ajuns la un compromis cu autorităţile ucrainene privind drepturile românilor din această ţară şi că va anunţa detalii despre acest lucru în timpul vizitei pe care o va efectua la Kiev.

„Am ajuns la un compromis şi în ceea ce priveşte minorităţile. (…) Cu certitudine de la Kiev o să fac un anunţ şi eu şi primul-ministru al Ucrainei, fiindcă drepturile minorităţilor trebuie să fie în oglindă. Ce facilităţi şi ce drepturi au ucrainenii pe teritoriul României, aceleaşi drepturi le vrem şi noi în Ucraina. Şi plus că sunt foarte mulţi români, de etnie română, care participă la războiul din Ucraina”, a spus Marcel Ciolacu, la Prima News.

El a susținut că s-a găsit înţelegere la partea ucraineană şi că în acest moment sunt drafturi pregătite pentru acest lucru „de modificări legislative”.

„În oglindă aceleaşi drepturi care sunt în România trebuie să fie şi pe teritoriul Ucrainei, în ceea ce priveşte minorităţile. Mai mult, limba moldovenească să nu mai existe, fiindcă ea n-a existat niciodată. Este o invenţie a Federaţiei Ruse, mai ales pentru Basarabia, pentru cetăţenii români de pe teritoriul Basarabiei, ca să nu se mai numească români, să se numească moldoveni”, a arătat Ciolacu.

În ce privește drepturile religioase ale românilor din Ucraina, premierul a menţionat că există un dialog şi pe acest subiect.

„Am avut şi această abordare a preluat consilierul de stat domnul Olinici (Ciprian Olinici – secretar de stat pentru Culte). Are un dialog din acest moment şi cu partea ucraineană. Acolo s-a rupt biserica de Patriarhia din Rusia. E un lucru mult mai complex, dar încercăm să le aşezăm”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul a mai spus că România este unul dintre susţinătorii aderării la Uniunea Europeană a Ucrainei şi a Republicii Moldova şi că există, şi în acest context, negocieri şi „solicitări îndreptăţite ale statelor vecine”.

Întrebat în ce constă angajamentul României în parteneriatul strategic anunţat în timpul vizitei preşedintelui Zelenski în ţara noastră, premierul a arătat că este atributul constituţional al şefului statului de a iniţia şi de a semna parteneriate strategice, conform Constituţiei, şi că acesta trebuie să ofere informaţii.

„Am avut anumite discuţii cu preşedintele Zelenski în ceea ce priveşte acest parteneriat strategic. El a fost propus în timpul vizitei şi creionat în timpul vizitei şi presupun că o să vorbesc mai multe şi cu domnia sa şi când voi merge la Kiev şi cu primul-ministru Denys Shmyhal. Deci, nu sunt eu în măsură de a detalia. (…) El este declanşat, în momentul acesta sunt negocierile dintre Preşedinţia României şi a Ucrainei şi sunt ferm convins că în perioada următoare se va şti”, a adăugat Ciolacu.

Răspunzând unei întrebări, premierul a mai spus că „este o exclusă o navigaţie pe canalul Bîstroe în scopuri comerciale, în acest moment” şi a precizat că va avea discuţii şi la Kiev cu preşedintele Zelenski despre tranzitul cerealelor ucrainene.

„Sper ca la Kiev, şi am şi spus preşedintelui Zelenski când a venit, că e mult prea axat acest tranzit al cerealelor pe zona rutieră şi avem soluţii mult mai bune pe zona feroviară şi pe Dunăre şi cred că vom veni cu foarte multe lămuriri şi cu o altă abordare”, a precizat Ciolacu.

Referitor la informaţiile că preşedintele Zelenski şi-a anulat discursul pe care ar fi trebuit să îl ţină în Parlamentul României, Marcel Ciolacu a menţionat că acesta i-a spus că nu a avut planificat un astfel de discurs.

„Eu l-am întrebat pe preşedintele Zelenski şi mi-a zis că nu a avut de la început planificat un discurs în Parlamentul României. Eu fiind între persoanele care mi-aş fi dorit să aibă un discurs în Parlamentul României, şi a zis că nu a avut (planificat – n.r.) (…) Eu îmi făcusem programul astfel încât să merg la Parlament, dar pe urmă, de dimineaţă, am fost anunţat că preşedintele Zelenski nu doreşte să aibă un discurs în Parlament. (…) Poate a fost intenţia noastră, a românilor şi nu se închisese un acord cu partea ucraineană. Nu cred că un preşedinte al oricărui stat poate fi împiedicat de către o persoană să nu aibă un discurs în Parlamentul României”, a conchis Ciolacu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

36 de Comentarii

  1. Da nu mai spune.
    Cu ăsteia unde te intelegi acolo și pierzi.. O invenție pur ucraineană:-
    Luînd gazul din țeavă rusească ce trecea prin Ucraina spre Europa, ei cica sau dezis de gazul lor și plăteau mai scump furând din bugetul țării..

  2. Ciolacu ăsta a ajuns cea mai slugarnică și perversă persoană. Ne vinde cu zâmbetul cu rânjetul pe față, iar pupatul în cur la ucraineni o să-l ajute să câștige alegerile, și el și PSD-ul.

  3. Cum adica „compromis” ?
    Cine esti tu „Cio lac” sa faci „compromis” cu sufletele oamenilor ???

  4. De ce nu te duci în vizită într-o țară civilizată?…De exemplul Țara de Foc!…

  5. Asta are o placere perversa de a pupa in Editat pe toti(americani,ucrani,ue).

  6. ‘… Am ajuns la un compromis…’, ‘diplomatul’ de mucava nu știe că termenul uzual este ‘înțelegere’, vorbind de compromis el spune că a cedat ‘pe ici pe colo prin punctele esențiale’.

  7. Dute si sa nu te mai intorci , pt ca asa faci un bine romanilor.

  8. Nouă ne spune dl.prim-ministru dacă României îi „iese”ceva din toată slugăreala asta?sau rămâne cu belelele(oricum,simpatia pentru d-sa evoluează direct proporțional cu aceea pentru cei pe care îi pupă undeva,în lipsa lui Haysam-sau cum îl chema pe patronul dumnealui care l-a școlarizat,precum pe Dinu Păturică „școala ciocoiului”)?

  9. Asta nu-i în toate mințile. A venit toamna cu recoltele, vine iarna cu frig și nevoie de haine, de energie și mâncare pentru școli, spitale, cămine, locuințele celor ce muncesc și a pensionarilor, trebuie facut Bugetul pentru anul 2024, iar prim ministru danga-langa Ciolacu umblă creanga prin lume după lucruri care nu mai sunt de nasul unei Românii dezindustrializate, cu ambasade populate cu neisprăviți, cu SRI și SIE pentru pensii speciale, cu miniștrii de externe habarniști și un Președinte tembel de 9 ani. Ucrainenii lui Zelensky promit până vad banii, bani trași de la gura cetățenilor României, care-i aduce Ciolacu în Ucraina după care o vor scălda a eN-a oară cu drepturile minorităților. România a un cu deficit cât casa, care face pluta prin împrumuturi a ajuns donatorul principal pentru Ucraina în bani, armament, facilități de transport pe apă, aer, uscat și trompetă pentru propagandă. De unde găsește lucuriciul atâți proști și renegați să conducă destinele românilor?

  10. Prea mult am sacrificat pentru ucraineni, iar ei continua sa isi bata joc. Vreau sa vad rezultate concrete, nu vorbe. De fapt nici vorbe nu prea au fost.

  11. Am avut si avem cel mai prost si cel mai nociv presedinte acum avem si un prim ministru habarnist si cat se poate de nociv pt. Romania.De unde dracu vin toti prosti si lingai asti.?

  12. O să vezi că românii din Ucraina or să aibă aceleași drepturi precum ucrainienii în România când va face plopul pere și răchita micșunele. Nici măcar din acelea agățate în pomi, ca în bradul de crăciun, ca la căderea lui Ceaușescu. Nu ne mai păcăli Ciolacule, ști foarte bine că aceste „promisiuni” nu valorează nici cât o ceapă degerată. Nu Rusia este cel mai mare dușman, dușman nu inamic, al României. Există atâtea dovezi în acest sens, pornind de la Tratatul de Pace de la Paris, 1946, când s-a stabilit statutul de țară învinsă după WAR II, plata despăgubirilor de război, unde URSS a fost reprezentată de RSS Ucraina. Nu mai vorbesc despre blocarea Canalului Sulina, 1992, problema Canalului Bâstroe, Combinatul de la Krivoi Rog, ( peste un miliard de dolari pierduți) sunt doar cele mai cunoscute. Sunt prea notorii aceste situații, ca să nu le cunoști. Așadar ceea ce ne spui acum nu este altceva decât o manevră de a mai păcăli încă o dată românii, să poți sa-ți servești mai bine stăpânii, adevărații beneficiari ai acțiunilor tale si ai altora din „staful” României.

  13. Ce manipulator. Se duce acolo pentru imagine si a promote lui Zele tot ce cere. Asta cu minoritatea Romana e o perdea de fum pentru electoratul pe care il fraiereste el.

  14. Ursare, sa astepta cetatenii romani cu gura cascata si limba scoasa ce hotarasti tu ca persoana fizica peste capul cetatenilor din Romania? Hotararile se iau la comun in guverne si parlamente cand sunt impreuna si nu separat de nebuni.

  15. Daca ar fi sa ne luam dupa mintea piticaniei krakanate kremlineze, numai aici pe forum ne-am gasi ca postam in cel putzin 10 limbi: eu in limba munteneasca, altii in limbile moldoveneasca, olteneasca, oseneasca, banateneasca, dobrogeneasca, motzeasca, vranceneasca si asa mai departe.
    Nici nu ne trebuie GOOGLE Translate ca sa ne putem ne putem intelege intre noi. Poliglpoti teribili, tataie!
    Se vede clar ca piticania krakanata s-a sclerozat la cei 71 de ani impliniti. Greu de anticipat ce va face la 80 de ani, perecuti tot la Kremlin……[Rumburak]

  16. Ce bine ar fi daca ar durea pupatul in c_r, mai ales pupatul in c_r pe americani si nazisti…

  17. „…sunt drafturi pregatite pentru modificari legislative!”
    Vorbe-vorbe d-le Prim dar pana sa ajunga in parlament cat timp trece, cat timp dureaza sa fie lecturate si sa fie votate atat de alesi cat si de Presh-ul lor ca sa fie publicate in Monitor?!?

  18. Cand vorbim de un „compromis” intre doua parti inseamna ca fiecare parte cedeaza cate ceva. Deci noi, Romania/romanii ce cedam aici ? Ciolacu nu e deloc clar ( probabil nici nu vrea sa fie )

  19. Amice, Ciolacule, nu trebuie sa ajungi la nici un compromis cu ukrii, trebuie sa te impui, mai ales acum cand aia sunt slabiti si tu esti pe picior mare. Cere tot ce e de cerut de la ukri.

  20. Te rog frumos fă un mare bine României și nu te mai întoarce! Poate îți găsește actorașul drogat un loc pe frontul cu rușii că noi îți trimitem armament.Slava covrigare !

  21. Sunt curioasă, dacă se rezolvă problema minorității române din Ucraina, ce texte vor mai primi postacii rușilor să le înșire pe aici. Madame Sosoaca ce rahat va mai mânca în campania electorală?

  22. Ciolacule, ai grije, ukranii promit dar nu se tin de cuvint! Orice obligatie pe care si-o asuma ukranii, sa fie indeplibnita inainte de a o face noi. Nenorocirea, cu minoritatile, este ca noi am pus in practica tot ce tine de toate minoritatile.., inclusiv ukrana(ruteana).

  23. Compromis?
    Ungurii, polonezii, slovacii nu spun nmic de vreun compromis.
    Pai daca nu e in lege nu se prea poate.
    Singurul compromis pe care-l pot face romanii e ca ptr 500 milionae de $ pe care sa-i dam anual Ucrainei, noi nu cerem nimic Ucraieni iar Ucraina nu ne da/promite nimic.
    Adica ramane cum am stabilit, suntem donor net in relatia cu Ucraina. Daca asa ne cer SUA si UE.

  24. Poate au lăsat pornită doar mașina de spălat bani en-detail în Ucraiiina. Cea en-gros a fost dusă în Israel. De aici vizita plevuștii.

  25. Inafara faptului ca domnul Ciolacu continua sa ne minta cu nerusinare ,spunindu-ne ca Zelenski nu ar fi avut pregatit un discurs in Parlamentul Romaniei,mai vine si cu acest compromis rusinos care dovedeste cit de timizi si slabi aparem in fata Ukrainei.Ukraina daca tot insista sa intre in EU este obligata sa respecte toate drepturile cetatenilor.Noi nu trebie sa facem nici-un compromis ,ei sint obligati sa respecte toate regulile daca vor in EU.

  26. Mai,moldovean ametit tu nu esti pe pozitia sa faci compromis,tu om de nimic trebuie sa CERI ca si javrele de ucraineni cer toata ziua de dimineata pana seara(si nu putin)pentru ca noi toti platim pentru prostia lor ca nu l-ea fost bine tara neutra.Acum mor oameni si tara este praf.Asa ca om de nimic ridicate in picioare si cere si tu ceva pt.tara ta ca platim destul pentru ei.Iar cei de pe forum care au mila de nazisti sa mearga in Ucraina sa lupte si sa nu mai bata tastatura.

  27. Ciolaka mai bine negociaza cu Putin.
    Oricum PSD dispare. Va voteaza evvreii si ucrainienii.
    Unu doi sa dam uie la ciocoi.

  28. @Elena Popa. Stimata doamna ce a impiedicat Ucraina sa rezolve problemele minoritatii romane in cei peste 30 de ani de cand exista ca stat independent ? Va rog raspundeti-mi exact la aceasta intrebare, nu divagatii catre alte subiecte. Va multumesc.

  29. colacule ,tot asa cum ne ati obisnuit:…incepind cu anul 2060? nu mai tine ciolacule ….

  30. Ciolacule..
    Cantemir- mongolul (tatarul)s-a aliat cu Petru Cel Mare, Tzarul rusilor…si au pierudt luta de la Stanilesti (1711)
    Cantermir Mongolul…a fugit la Moscova si a fost ridicat la rang aristocratic rusesc, iar fi-sa a fost tiitoarea lui Petru Cel Mare…
    Impreuna cu Cantemir, au mai fugit si vreo 500 de moldoveni…ce aveau paminturi prin Moldova.
    Acu ce sa vezi….Moldovenilor transformatzi in rusi le-au ramas amintirile paminturilor pe care le-au avut si le-au parasit in Moldova…
    in 1812 prin Tratatul de la Bucuresti, Rusia Tzarista ia ca despagubire de razboi de la Turci..jumatate din Moldova.. si de atunci incoace..back and forth (prin tratatul de la Berlin 1878 Romania e fortzta sa cedeze teritoriul la imperiului tzarist…
    problema e grea

  31. Alt analfabet care nu știe că și astăzi se păstrează în arhive atestări ale limbii moldovenești încă din sec. 15, atunci când rușii se ascundeau de mongoli prin pădurile din nordul Moscovei, iar „Federația Rusă” a luat ființă abia în 1991, la 3 ani distanță de la adoptarea ultimei legi (afară de Constituție) privind limba moldovenească în Moldova.

  32. Compromis? lui Ciolacu nu-i e rusine? se duce sa cerseasca de la un criminal împotriva umanitatii, care de ani de zile-si bate joc de minoritatile nationale din tara? DUPA CE SE ABROGA LEGEA MINORITATILOR în UCRAINA, @Ciolacu, tradatorule! @ics : de acord.

  33. Pe voi “romanasii” de pe aci de pe forum o sa va deranjeze daca Ucraina face totul ok in legatura cu drepturile etnicilor incepand de maine. Iar Cotidianul o sa scrie un articol cum ca a fost nevoie de o invazie a Rusiei ca sa se ajunga la drepturi egale pentru minoritati, deci sa ii multumim lui Putin.

  34. Ciolacu’ sforarit de specialii din servicii, stie ca in coloniile „democratice” accesul la butoane se face pe baza de obedientza la ordinele stapanilor…

  35. @Parere2000:
    întreabă-l tu dacă se mai învârtește mult ca un co în căldare? déjà e iritant.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.