Marea confiscare

Comisia Europeană a propus miercuri confiscarea activelor îngheţate ale Rusiei pentru a pedepsi Moscova pentru invazia Ucrainei, explorând opţiuni legale cu partenerii UE pentru a compensa Kievul pentru pagubele aduse ţării, informează Reuters.

Funcţionari din Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte ţări occidentale dezbat de luni de zile cum să sechestreze în mod legal activele ruseşti deţinute în străinătate – atât de stat, cât şi private – îngheţate prin sancţiuni.

Problema este că în majoritatea statelor membre UE, sechestrarea bunurilor îngheţate este posibilă legal numai în cazul în care există o condamnare penală. De asemenea, multe bunuri ale cetăţenilor ruşi aflaţi pe lista neagră sunt greu de sechestrat sau chiar de îngheţat pentru că sunt înregistrate ca aparţinând unor membri ai familiei sau altor persoane, ca paravan.

„Am blocat 300 de miliarde de euro din rezervele Băncii Centrale ruse şi am îngheţat 19 miliarde de euro din banii oligarhilor ruşi”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedinta executivului UE, într-un comunicat.

Ea a spus că nu peste mult timp, UE şi partenerii săi ar putea gestiona fondurile şi să le investească. Încasările ar merge către Ucraina, ceea ce în cele din urmă ar compensa pagubele provocate ţării.

„Vom lucra la un acord internaţional cu partenerii noştri pentru a face acest lucru posibil. Şi împreună, putem găsi căi legale
de a ajunge la asta”, potrivit lui von der Leyen.

Ea a mai spus că UE propune înfiinţarea unui tribunal special, susţinut de Naţiunile Unite, „pentru a investiga şi urmări penal crima de agresiune a Rusiei”.

UE va lucra pentru a înfiinţa un tribunal special care să judece „crimele Rusiei” în Ucraina, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, răspunzând unei solicitări a Kievului.

„Vom colabora cu Curtea Penală Internaţională (CPI) şi vom ajuta la înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele Rusiei”, a explicat ea într-o postare pe Twitter. „Împreună cu partenerii noştri, ne vom asigura că Rusia plăteşte pentru devastările pe care le-a provocat, folosind fondurile îngheţate ale oligarhilor şi activele băncii sale centrale”, a mai precizat ea, citată de France Presse.

Rusia afirmă că îngheţarea rezervelor băncii sale centrale şi a bunurilor cetăţenilor săi sunt ilegale. Ea respinge că invazia, pe care o numeşte „operaţiune militară specială” pentru dezarmarea vecinului său, echivalează cu o agresiune ilegală împotriva Ucrainei, aminteşte Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

45 de Comentarii

  1. Corect. Asta ne arata cum bunurile aflate în străinătate a oricărui stat nu ii mai apartin lui și practic sunt o garanție de „bună purtare”

  2. Sa te tii acum, ce cor de schelalaieli ale corului potailor putinantropului va exploda pe forum!!! Mai ceva decat o racheta din aia de-a putinosului, Satan-77.
    Deja mi-am pus antifoanele in urechi.
    Auzi lovitura, cum sa indrazneasca Iuropa sa-i faca asa ceva zeului lor de la Kremlin?
    Iar incepe psihopatul sa puna placa ca o sa ne bombardeze cu atomica……[Rumburk]

  3. Prosti au fost rusii ca nu au luat banii din bancile straine inainte de razboi. Acuma o sa isi piarda 1/5 din PIB pentru ca UE are sete mare de bani ca sa isi continue planurile de metisare. Sper ca rusii sa castige in Ucraina si Europa sa isi piarda toata industria.

  4. 600 miliarde de coco,ce bafta,nici la Loto daca jucau…Sa vedeti acum oligarhii cum se dau de ceasul mortii
    la cat au furat raman pe zero Poate recuperam si noi contravaloarea Tezaurului furat de Rusia Sovietica
    „manole ,fi pregatit!”

  5. ce propaganda jenanta :)) toate satanele m-uie fac afaceri la greu cu rusia. securicii latratori impotriva criminalului putin fac miliarde din afaceri cu rusia…continuati cu joc de glezne baieti…Dumnezeu nu da cu paru’.

  6. Bunurile alea sunt ale unui stat criminal care a distrus cam toate bunurile statului vecin, dupa declansarea razbiului dement ca si cel care a comandat inceperea lui.
    Bunurile acelea ar trebui returnate statului pagubit de catre dement. Nu ti se pare corect?
    Daca tie ti-ar demola casa un dement, nu crezi ca ar fi normal ca dementul sa te despagubeasca ptr prejudiciile facute?
    Rusii n-au decat sa-si tina de acum activele in Iran, China si Coreea de N, state ,,democratice” cu care se pupa-n bot.
    In Europa li se aplica statut de ciumati. Ce legatura ar putea avea niste salbatici putinantropici cu un continent civilizat? Asia este locul hoardelor salbatice si invadatoare……[Rumburak]

  7. Prin ” confiscarea activelor inghetate ale Rusiei….pentru a compensa Kievul pentru pagubele aduse tarii”..,se urmareste de fapt, PLATIREA de catre Ucraina,catre UE,a „ajutorului !?” in armament militar primit de Volodimir Zelenski. Deci, BANII raman in bancile din Europa si nimic la Kiev. Frumoasa AFACERE!.

  8. Învățați sute de ani cu furtul din colonii, furt care îl consideră un drept fiindcă au fost “civilizatori”, năravul hoției la nivel de stat găsește totdeauna “mijloace legale”. Iar Federația Rusă va fi “legal” îndreptățită să ocupe toată Ucraina ca să-și recupereze banii. Dictatura Stalin a fost mic copil față dictatura euroatlantică.

  9. Acum Rusia se poate prezenta ca o krva proasta :si phu.. si cu banii luati!

  10. Spre disperarea lingăilor ?-ului de la Kiev și ai urSULEI (aia care și-a umplut conturile cu banii de la PfiZ), Occidentul are tot cam 300 miliarde coco în Rusia (fabrici, magazine etc).
    Așa că mare lucru nu câștigă…?

  11. Buna si varianta ta. Europa a fost bagata la cheltuieli nu numai ajutand Ucraina, din cauza ca unui tembel muscal i-a venit ideea sa porneasca un razboi tembel ca si el, in Europa, dupa ce am avut inainte razboiul cu Covidul.
    Asta-i trebuia tembelului: razboi dupa Covid……[Rumburak]

  12. Ca raspuns o sa urmeze confiscarea activelor straine din Rusia. Sunt multe intreprinderi, participatiunioccidentale acolo, si cum este vorba de o decizie politica, ca a UE si SUA, nu vad de ce rusii sa nu confiste bunurile occidentale din Rusia.
    Nu e bine de loc ce fac UE si SUA. Tocmai desfiinteza incredera si in afaceri. Deacuma se instituie legea puterii, te poti trezi oricand oriunde ca la vama, pe strada iti confisca banii. Nu mai este nevoie de baza legala, si nici dreptul la proprietate nu mai exista odata precedentul creat… din nou de occident.
    @[Rumburak], tot imbecil ai ramas. Nu sesizezi ca nu mai e vorba de putinantropi si lingatori de bideu? Se dau peste cap exact REGULILE pe care le clameaza occidentul, acest fiind inlocuit de decizia discretionara a conducatorului ca in evul mediu. Apropo, SUA cta despagubiri a platit Irakului, ptr invadarea si ocuparea sa ilegala? Dar Serbiei, tot ilegal bombardata?
    „Bunurile alea sunt ale unui stat criminal (SUA) care a distrus cam toate bunurile statului vecin, dupa declansarea razbiului dement ca si cel care a comandat inceperea lui.” impotriva Irakului si Serbiei.

  13. Noroc cu nato ca ne apară și ne ia si banii pe kestia asta.in lising sau cum ne place dar ne ia banii. Are grija sa nu fim bolnavi nici prea grasi nici sa plecam departe de casa. Nici prea liberi nici prea inteligenți,depopularea si euranasierea cele mai bune metode sa rămânem verzi si sănătoși. Slava grin dil! Slava nato ! Slava totul verde si Baluță de la sectir4 !

  14. Si ce-o sa faca Putin bha desteptule, va confisca/nationaliza fabricile si magazinele occidentalilor din Rusia? C k sa faca ce? Sa dea alea faliment, sa fie inchise si sa-i lase someri pe muscalii putinantropului? Sa-i sara muscali-n cap ca n-au bani de vodka?
    Tu ai face prostia asta, confiscand ,,Ford” din Romania si toate magazinele occidentale?
    Nu gandesti nici cat gandeste o flatulatie a unei curci bete…….[Rumburak]

  15. Propriu zis, UE devine un talhar care jefuieste activele Rusiei…
    Actul asta de jefuire nu-l vad bine.
    Va fi carnagiu pentru UE…
    Doar stoparea totala a gazului catre Europa va determina miscari populare extreme.

  16. Si ce ti-ar placea? Banuiesc ca rusificarea Romaniei.
    Eu prefer Natozificarea. Daca tu preferi rusificare, dobri puti cu toata gasca de lingai ai putinantropului na Moskva.
    O sa va dea Putina libertati in puscariile din Siberia ….. sau pe frontul ucrainean ……[Rumburak]

  17. Normal! In tabara militara americana numita UE conduc BOLSEVICII. Ce altfel de masuri stiu bolsevicii, decat confiscari de bunuri care nu le apartin? Ei au o UNICA lozinca … calauzitoare – CINE NU E CU NOI E IMPOTRIVA NOASTRA.

  18. Nu va trece o astfel de masura din cauza consecintelor colaterale. Daca UE sau SUA vor face asa ceva cu Rusia, masura fiind pur politica, cetatenii din foarte multe alte tari isi vor retrage activele din tari care vor aproba confiscarea activelor ruse. Hai sa ne inchipuim ce-ar insemna retragerea investitorilor chinezi sau sauditi din UE sau SUA. Pe de alta parte, cum se face ca aici inca n-am citit declaratia halucinanta a Ursulei cum ca au murit 100.000 de soldati ucrainieni pana acum? Informatia a mai fost vehiculata si de americani acum vreo doua saptamani, ceeace reprezinta o confirmare a veridicitatii cifrei care-a fost scapata ca un porumbel de catre baba de la UE!

  19. Tot e bine. Până acum occidentalii nu numai că au invadat țări ca Irak, Libia, Siria dar pe deasupra le-au mai și confiscat toate activele blocate la ei. Probabil că după confiscarea activelor Russiei cei care au invadat și distrus țări ca cele enumerate mai sus vor decide să le despăgubească. Cred însă că nu or s-o facă. Dacă asta e lumea care „funcționează după reguli” apăi este foarte strâmbă această lume. Toate regulile se aplică după cheful și avantajele hoților nu ale oamenilor cinstiți. Furtul a devenit o pedeapsă legală nu o infracțiune.

  20. Din nou au fost reactivati AGENTII SOVIETICI „Ghinion”-Valah-Sphinx.-Omul Koy, ca doar nu o sa dejecteze doar ca gelu, rene/core si ceilalti humoroido-tomlini…Lupul bavarez-naparlit dar cu naravul bolsevic pastrat-Edmond zis si Cernowitzeanu/Edelweis!!!
    Problema e ca UrSulla von der Laie Balaie doar ameninta atat cu sanctiunile, confiscarile si livrarea de armament greu in timp ce
    urmasul testamentar al COMINTERNISTEI RASPUTINISTE ENGIE, Schultz, a cumparat la greu gaze din Uniunea Sovietelor de Oligarhi KGB/ GRU/Comintern la pret de specula/de SANTAJ ORDINAR, chiar mai scump decat inainte de 2022 cand ERA DUBLU fatza de pretul pietelor! Koyman cunoaste carnagiile sovietice si de aceea ne ameninta in genul hidoasei forme de viata marin care e…”calugar”, dovada ca a si versificat precum toti poietii ratati de azi, pe modelul poietilor marxisti/narodnici UCRAINENI ai secolului XIX!

  21. Orice confiscare a bunurilor unui stat e ilegala si dovedeste ca nimeni nu e stapan pe averea lui atat vreme cat niste ticalosi i-o pot lua doar pentru ca sunt mai grozavi. De asta nu se pot bucura decat slugile jegoase ca Rumburak.

  22. Spre deosebire de occidentalii care au invadat uber alles, muscalilor putinantropi nu prea le-a iesit invadarea nici macar in Ukraina vecina cu ei.
    Invadarea tarilor musulmane de catre occidentali tot s-a lasat cu un succes. Dupa executiile lui Saddam si Bin Laden (pe Gadaffi l-au executat ai lui, de drag ce le-a fost), s-a terminat cu atentatele acelea in stil mare.
    Ce succesuri avu Putina dupa invadarea Ucrainei? Rusia=paria lumii, rusii fug ca potarnichile de inrolare, morti, distrugere masiva a tehnicii militare rusesti (tancurile lor provoaca rasul cand le vezi cum le sar turelele), sanctiuni, imagine de criminali si primitivi, cersit armament la Iran, China si N-Coreea, regiuni ocupate din Ucraina nerecunoscute de nimeni…..etc.
    Astea-s marile succesuri ale putinantropului, intrat ca bowl in aceasta aventura belicoasa……[Rumburak]

  23. Sper ca rușii să nu mai aibă relații echitabile și de la egal la egal cu Ieoropa descreierată și destrăbălată niciodată. De pe poziția de mare putere a Russiei și poziția de nimic a Ieoropei, da. Russia să mai privească spre Ieoropa numai când aceasta va veni în genunchi să-și ceară iertare și să plătească despăgubiri Russiei. Nu știu cum se face că regulile astea după care trebuie să funcționeze lumea, invocate de occidentul putred sunt făcute de homosexuali, lesbiene, corupți, hoți, bandiți și cum se face că asemenea elemente satanice au ajuns să conducă țări și uniuni de țări.

  24. Musai să fie legal altfel li se urcă la cap și celor din parlamentul european și fac asta cui li se năzare. Pe Putin îl doare la basca de banii țării că rușii oricum nu văd nimic din ei.

  25. Foarte interesant,. Adică niște FUNCȚIONARI decid un jaf măreț,. Căci e vorba de jaf,. Iar cum ajunge la bufonul turbat ukran e deja arhicunoscut,.Deci e lecție pentru lichele, de ”bună purtare”,.. căci ai tonele de aur prin străini,bre. iar banii promiși, când vezi ceafa..Samariteanul occident se dă in stambă și nu mai are rețineri de nici un fel.. Evident forțează nota, provoacă, incită, pune ”funcționarii” la treabă,.. Dar se pare că rusul are o bască,.. și restul lumii așișderea..Baricada lor e mai solidă,..Promisiunile și banii tipăriți nu mai au valoare in lumea celor normali..

  26. Editat din spatele ue si a tradatorilor americani vinduti israelului de conduc america prin pretinsa …justitie…de a compensa ucraina cu banii rusiei…prin actiunea asta ,deschid cutia pandorei…africa si restul lumii sarace de abia asteapta sa se creeze un precedent sa ceara bani si compensatie de la criminalii colonialisti din occident pt jaful si crimele perpetuate timp de sute de ani de inaintasii promovatorilor drepturilor omului de azi …nato ue sua australia japonia…prostia i mare si lacomia Editat n-are margini…

  27. marin Musca lemnul sa nu inebunesti. Al naibii putinisti inraiti. Tu saracule nu ai pentru ce plange si asa rublele nu au valoare. Taci drecului din gura lache.Curand vechia Rusie va disparea. Au o sansa sa se civilizeze,daca nu se va alatura Coreei de Nord.

  28. Câțuvencu Sa nu plangi, dar nu se va intampla. Putin ramane un nenorocit de terorist pentru istorie. Cel care a distrus Rusia,cica moderna.

  29. @ RomBorăt 14:36 etc
    De unde știi tu, GENIULE, că fabricile occidentale din Rusia pe care le pot confisca rușii ca răspuns vor da faliment ?
    Dacă românii confiscă nu’ș ce atelier italian de făcut pantofi sau cămăși se închide atelierul că si-a schimbat proprietarul ? DEȘTEPTULE !?

  30. @ costi,. Fii solemn bre,. Ș? cine decide de cum trebuie scris in cartea de istorie ? Invingărorul evident. Dar poate fi rusia invinsă ?? Doar printr-un război mondial, unde oricum nu mai contează ce scrii in cartea de istorie..Pricepi bre ?/ sigur ??

  31. Putin rămâne în Istorie ca un Mare Patriot care și-a apărat rușii din Donbas de la deznaționaliZare și măcel.
    Cum niciun Președinte romăn nu a facut-o în ultimii 32 ani.
    Restul sunt palavrele lingăilor ?-ului neonaZist de la Kiev, plus gașca sa de khazari (Kolomoisky, Șmigăl, Arakhamia, Arestovici samd). Plus RAT’sChild-ul de la Finanțele urkane…?

  32. Toti lingaii fac acuma caz ca Europa nu respecta legile, confiscand activele rusesti.
    Dar PUTUNANTROPUL vostru drag, ce legi a respectat invadand cu razboi Ucraina.
    Spuneti-mi macar O SINGURA LEGE respectata de putinantropul criminal si de putinantropii lui, de cand au invadat Ucraina. Ce au respectat din moment ce sunt acuzati de crime de razboi si de tot felul de nemernicii pe care le comit acolo? Ceea ce face armata putinantropului in Ucraina seamana cu ceea ce faceau celebrele divizii Waffen SS……[Rumburak]

  33. imi dau seama ca sunteti disperati baieti…nu va luati solda, foame mare. deveniti extrem de agresivi si vi se termina cuvintele si asa putine pe care le cunoasteti. sus-sus baieti! muscati sus!

  34. Ce poti sa-i ceri unui Rumburak care se da „antisovietic”, dar ANTICAPITALISMUL i-a ramas intact? MINCIUNA ORDINARA cu „invadarea
    tarilor arabe de catre occidentali” il demasca cine e cu adevarat!!! Un provocator marunt, dar cu pretentii care nu face decat sa
    „confirme” DEJECTIILE ANTIOCCIDENTALE ale jiji vinelor celor doua HAITE reunite ale Securitatii ceausiste humoroid-tomline, iar cu „antirasputinismul” confuz mai mult le da apa la moara acestor AGENTI SOVIETICI de pe forum!!! Precis o sa spuna ca a fost o simpla „figura de stil” pe care nu o inteleg…

  35. [Rumburak], „Spuneti-mi macar O SINGURA LEGE respectata de putinantropul criminal si de putinantropii lui, de cand au invadat Ucraina.”
    Da, aceasi lege in baza caruia SUA au invadat Irakul, Siria si au bombardat Serbia. Serbia, stat suveran in granite international recunoscute a fost dezmembrata MILITAR de SUA care a rupt o bucata din cvare practic a creat o noua tara a carei indpendenta a recunoscut-o. Dar putem discuta si de lovitura de stat din Ucraina, faimosul „Maidan” care i-a costat pe americani cf. V. Nuland 5 miliarde de dollari.
    Rumburak, tot imbecil esti, ptr ca ignori precedentele create de SUA si NATO (UE).

  36. Acest tribunal special care să judece „crimele Rusiei” în Ucraina ,propus de inconstienta doamna blonda de la Bruxelles ,va judeca si crimele facute de armata americana facute in parcursul anilor ,pe unde si-au probat ei ultimile arme de ultima generatie ?

  37. caca maca – Frustrarea si oftica te roade rau de tot domnule caca !

  38. Nu numai activele sa fie confiscate ci si hidrocarburile din subsolul orcesc.Ucraina va trebui reconstruita de derbedeul planetar vinovat de cotropirea unui stat suveran.Doamne ajuta.

  39. Scuze pentru balbaiala,am vrut sa spun crimele Rusiei in Ucraina.Si am incurcat blondele,m-am referit la blonda alcoolica,Maria Zaharova.Va rog sa ma scuzati.Cat traiesc nu mai fac.

  40. Mincinoasa asta ordinara uita un lucru, un tribunal international sub conducerea ONU necesita un vot de aprobare din Consiliun de Securitate Permanent… unde o sa primeasca o …. cu 2 vetouri. UE e deja in colaps financiar si saliveaza la banii si proprietatea altora, cam ca toate imperiile coloniale din trecut. UK deja s-a facut stapana prin decizii ale judecatorilor englezi pe rezervele bancare si in aur ale altor state la Londra. Problema e ca deja Zelinski a cersit ieri un trilion… si inca mai e vreo 60% infrastructura de distrus

  41. Doar un fraier poate crede ca acei bani vor fi dati ucrainienilor pentru compensarea pagubelor. Poate ii vor milui cu ceva maruntis pe mafiotii din jurul lui Jelensky ca sa-si tina gura.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.