Marea despărțire: o părăsește

Internaţionalul galez Gareth Bale şi-a anunţat, miercuri, plecarea de la Real Madrid, pentru care evolua din 2013.

Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare.

„Am scris această scrisoare pentru a mulţumi tuturor coechipierilor mei, trecuţi şi prezenţi, antrenorilor mei, tuturor salariaţilor clubului şi suporterilor care m-au susţinut în toată această perioadă”, a afirmat galezul de 32 de ani, care figurează în triou-ul de atac denumit „BBC”, pe care l-a format cu Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema.

„Am venit aici în urmă cu nouă ani, ca un tânăr care îşi îndeplinea visul de a juca pentru Real Madrid. Să îmbrac acest tricou plin de glorie, să port emblema pe piept, să joc pe Santiago-Bernabeu, să câştig titluri şi, mai ales, Liga Campionilor a fost ceva extraordinar”, a adăugat Bale.

„Acum, pot să mă uit în spate şi să spun cu sinceritate că acel vis a devenit realitate”, a mai spus el.

Gareth Bale va pleca de la Real cu un palmares de 15 titluri, dintre care trei campionate (2017, 2020, 2022), o Cupă a Spaniei (2014) şi, mai ales, cinci trofee ale Ligii Campionilor (2014, 2016, 2017, 2018, 2022).

„Să fac parte din istoria acestui club a fost o experienţă incredibilă pe care nu o voi uita niciodată. A fost o onoare! Mulţumesc! Hala Madrid!”, a conchis jucătorul.

De asemenea, mijlocaşul internaţional francez Paul Pogba pleacă de la Manchester United, a anunţat, miercuri, clubul englez de fotbal, lăsând să plece gratis campionul mondial din 2018 cu echipa Franţei, care ar putea ajunge în curtea lui Juventus Torino, fostul său club, sau la Paris Saint-Germain, informează AFP.

„Clubul poate anunţa că Paul Pogba va pleca de la Manchester United la finele lunii iunie, la expirarea contractului său”, a transmis Manchester, în timp ce zvonurile insistente îl dau pe jucătorul de 29 de ani la Juventus, unde a mai jucat între 2012 şi 2016, sau la PSG.

Conform presei italiene, Pogba şi-ar fi dat acordul pentru a reveni la Juventus, acceptând scăderea salariului la „Bătrâna doamnă”, echipă cu care a cucerit patru titluri de campion al Italiei şi o finală de Liga Campionilor.

Revenit pe Old Trafford în vara lui 2016, pentru peste 110 milioane euro, o valoare record la acea vreme, Pogba a decepţionat la United, nemanifestând talentul său decât sporadic.

Manchester United a terminat sezonul acesta pe locul 6 în Premier League.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.