Care este greșeala cea mai mare a Europei în viziunea unui fost ambasador occidental la Moscova și apoi la NATO? Nici mai mult, nici mai puțin decât că a permis statelor estice să adere la Uniunea Europeană. O spune diplomatul Sergio Romano, intervievat de Linkiesta într-un ciclu dedicat schimbărilor din Europa după căderea Zidului Berlinului
Din perspectiva diplomatului italian, dar și a guvernelor ce s-au perindat la Palatul Chigi în ultimii 30 de ani, scenariul cel mai bun ar fi fost menținerea în viață a URSS, cu statele foste comuniste lăsate de Vest în zona gri, într-un rol de tampon pe care până acum l-a jucat Ucraina. Prăbușirea URSS in decurs de doar doi ani de la căderea Zidului Berlinului și reunificarea Germaniei, despre care “Francois Mitterand și-a dat seama că nu poate fi împiedicată”, au modificat calculele de la Roma sau Paris.
Marea Britanie și Germania au grăbit extinderea UE
Și mai există un “vinovat” pentru primirea țărilor central și est-europene în UE și NATO, în viziunea fostului ambasador al Italiei la NATO. “Nu am știut niciodată cum a interpretat America căderea Zidului Berlinului. Pentru noi, a fost finalul Războiului Rece, pentru ei a fost o victorie în Războiul Rece. Noi am vrut să ne deschidem, să colaborăm, să creăm un viitor în care echilibrul să ia locul disputelor. America, pe de altă parte, a vrut să profite de ocazie și să ducă o politică și mai imperială. Nu e o coincidență că, la câțiva ani după căderea Zidului Berlinului, NATO s-a extins până la granițele Rusiei. Iar dacă America a reacționat astfel, nu e de mirare că Rusia pune securitatea în prim-plan, în dauna modernizării și nici că europenii vor fi cei care vor plăti pentru această nouă confruntare”.
“De ce i-am primit în casă?”, sună intrebarea reporterului Linkiesta despre aderarea la UE a statelor foste socialiste. “Din două motive”, spune Sergio Romano. “Primul: Germania nu dorea să aibă în flancul său țări poțential ostile și considera că avantajele integrării ar depăși dezavantajele. Al doilea: presiunea Marii Britanii, care nu dorea mai multă integrare europeană. Regatul Unit a dorit aderarea statelor estice, crezând că în acest fel va face integrarea europeană mai dificilă. Președintele CE, Jacques Delors a încercat să evite acest scenariu, propunând o relație confederală cu statele din Est, însă asta nu s-a materializat. Germania și Marea Britanie s-au grăbit să deschidă UE către Est”.
Vinovați pentru susținerea suveranității
De ce a fost o greșeală deschiderea UE către Est, din perspectiva diplomatului italian? “Țările fostului Pact de la Varșovia erau în sfârșit democratice și independente, însă erau orfane. Aveau nevoie de cineva care să le construiască economia, să le dezvolte instituțiile. Și era un lucru sfânt pentru noi să le dăm o mână de ajutor. Greșeala a fost să le ajutăm primindu-le în UE. Chiar si atunci m-am gândit că este foarte riscant. Pentru că nu erau țări indispensabile, pentru că nu erau pregătite, nu avuseseră același parcurs ca și Europa de Vest. Noi (italienii) am pierdut Al Doilea Război Mondial și știam că înfrângerea a fost generată de naționalism. Am redescoperit democrația și am decis să lăsăm în urmă naționalismul. Țările estice au devenit sateliți ai unui regim care nu a permis nașterea unei adevărate clase conducătoarea naționale. De aceea ele nu vor acum integrarea europeană. Pentru că vor suveranitatea națională, pentru că URSS nu le-a oferit niciodată această șansă, pentru că au așteptat o viață să devina națiuni independente cu adevărat. Este o diferență profundă, o graniță mentală care ne separă”, spune fostul diplomat italian.
“Naționalismul din Europa Centrală și de Est (numit acum suveranism) a infectat țările din Europa Occidentală, iar pe fondul crizei datoriilor a apărut euroscepticismul. E nostim însă că forțele politice care guvernează în Est – dar și cele din Italia sau Austria – încearcă acum să creeze o majoritate parlamentară la Bruxelles și negociază să lucreze împreună. Este nostim pentru că promovează o politică naționalistă folosindu-se de instrumentele instuționale europene. În trecut, ei nu ar fi avut șansa asta. Acum o au, grație Europei. Sunt multe tactici ale contagiunii Est-Vest: ei folosesc Europa împotriva Europei, critică Comisia însă îi acceptă existența și vor să preia conducerea ei. Simbolul acestui paradox este Nigel Farage, fostul lider al Partidului Independenței din Marea Britanie, care nu a pus piciorul în Parlamentul britanic, dar și-a purtat bătăliile la Strasbourg”, a spune Sergio Romano.
Țapii ispășitori
Viziunea diplomatului italian se aseamănă mult cu vorbele picurate tot mai des în urechea europenilor cum că statele estice nu-și au locul în proiectul viitoarei Europe, la care lucrează Franța și Germania, eliberate de frâna ce a fost până acum Marea Britanie. Paul Magnette, fostul premier al regiunii valone din Belgia, își dorea ieșirea din UE a României, Bulgariei, Ungariei sau Poloniei, pe modelul brevetat de Marea Britanie. El vorbea nu numai de efectele negative și riscurile create pentru Vest de aderarea acestor țări la UE, dar și despre efectele “catastrofale” ale strategiei eronate de alocare a fondurilor UE pentru statele estice. „În loc ca banii europeni să ajute la atingerea convergenței, noi am spus astfel: muncitorii estici să vină în Europa Occidentală, unde lipsește forța de muncă, iar capitalul (german, francez) să meargă unde lipsește capitalul, în Europa Centrală (…) Pentru oameni, asta a fost brutal. În țările vestice, acest lucru a destructurat sistemele de securitate socială. Iar în țările Europei Centrale a fost catastrofă: România a pierdut 15% din cei mai tineri și mai pregătiți oameni. Iar consecințele politice sunt dramatice. Suntem într-un moment de dezintegrare completă“, spunea Magnette, în februarie 2017.
Un an mai târziu,aceeași publicație italiană Linkiesta critica țările estice pentru dumpingul social la care ar recurge în relația cu Vestul. „Aceste țări sunt atât de atractive pentru că oferă beneficii și garanții sociale și salarii mult mai mici decât ale noastre. Dar nu doar pentru asta: ele folosesc adesea fondurile structurale abundente ale UE pentru a crea condițiile unei concurențe neloiale. Prețuri mai mici la energie, de exemplu“. Apoi, esticii mai erau criticați pentru că ar fi un “Pasdaran” al NATO. „Aceste state sunt inamici declarați ai Rusiei. Și nu doar atât: ele sunt un adevărat Pasdaran al NATO, cele mai loiale în alianța cu SUA, iar companiile americane sunt foarte fericite să vină în aceste țări. Astfel, în România și Polonia există un scut antirachetă al SUA, iar Cehia susține decizia lui Trump de a muta ambasada la Ierusalim“, scria Linkiesta, care aseamăna țările sărace din Est cu Gărzile Revoluționare Iraniene.
Granița mentală Est-Vest sau granița ipocriziei
Citind declarațiile lui Sergio Romano, Paul Magnette și articolele unor publicații care se vor anti-naționaliste și progresiste în Italia, devine limpede că există o “graniță mentală” între Est si Vest. Însă nu este o graniță dată doar de istorie, ci și de înșiși oficialii occidentali. Granița aceasta nu este creată doar de istorie, ci și de fondurile europene oferite Estului carte se intorc in buna parte în Vest prin reptarierea de capital a companiilor vestice, fonduri care devin în bună măsură sinonime cu un ajutor indirect oferit de Bruxelles companiilor occidentale, via Europa Centrală și de Est. A spus-o limpede chiar comisarul german Gunther Oettinger, pentru Handelsblatt, în urmă cu doi ani. Granița aceasta vine din dublul standard istoric aplicat modelului de dezvoltare al economiilot și infrastructurii Vestului și Estului. Institutul pentru Reconstrucție Industrială, creat de regimul Mussolini după război, a asigurat ajutorul de stat pentru marile companii italiene, ducând la ceea ce se numește „miracolul italian“, folosind „fondurile structurale“ ale acelei epoci – Planul Marshall. Însă, peste decenii, diplomați italieni precum Romano (care a trăit acele vremuri) vociferează împotriva unui model de dezvoltare etatist în Est, se ridică în apărarea unor norme de mediu și de afaceri ce nu existau defel în timpul construcției sistemului de autostrăzi italian, german, francez.
Granița aceasta dintre Vest și Est este creată de companiile italiene care subcontractează lucrări de infrastructură de mântuiala în țările estice, de exploatarea unor semimonopoluri de distribuție a energiei electrice în aceste țări, de susținerea insidioasă a poziției Rusiei în dauna intereselor României în Republica Moldova în cadrul OSCE, de îngroparea unui proiect energetic profitabil pentru România (Nabucco) și de către companii din Italia, de ipocrizia oficialilor italieni (fostul ministru de Interne Roberto Maroni, acum membru al Ligii, aflata la guvernare) de a lupta împotriva imigrației ilegale sau a dumpingului social al esticilor în timp ce plăteau la negru menajere din România.
Foarte corect ultimul paragraf !!