Marea întrebare legată de Putin

A prezentat o analiză a evoluţiei agresiunii împotriva Ucrainei şi a vorbit despre provocările din viitor în acest context.

De (C.T.)
Marea întrebare legată de Putin

A prezentat o analiză a evoluţiei agresiunii împotriva Ucrainei şi a vorbit despre provocările din viitor în acest context.

O întrebare importantă legată de viitorul războiului din Ucraina este dacă preşedintele rus, Vladimir Putin, „chiar dacă nu are capacităţile necesare, va decide să trimită trupe spre Kiev, din nou”, a declarat, marţi, ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, aflată în vizită la Bucureşti

Diplomata a vorbit, la o masă rotundă cu jurnalişti români, despre schimbul de informaţii legate de planurile Federaţiei Ruse de a invada Ucraina, despre rezultatele Summitului NATO de la Madrid, dar şi despre rolul României în regiune, în actualul context de securitate.

Smith a punctat că SUA au decis devreme, spre finalul anului trecut, să facă schimb „intens” de intelligence, în premieră, cu aliaţii şi partenerii, ca să existe „aceeaşi imagine a situaţiei” şi „aceleaşi planuri de intervenţie pentru un posibil război în Ucraina”.

„Am făcut asta în octombrie, noiembrie, decembrie (anul trecut – n.r.), până spre finalul lui februarie. Într-o măsură, aceasta a fost partea uşoară, de predicţie. Vedeam 150.000 de trupe ruse care înaintau către graniţele Ucrainei, 30.000 de trupe care intrau în Belarus, am văzut deplasări de spitale de campanie. A devenit clar că se pregăteau pentru o invazie în adevăratul sens al cuvântului”, a detaliat diplomatul.

Ea a mărturisit că, dincolo de efortul de obţinere de informaţii, „ce a urmat a fost mai greu, deoarece, odată ce au intrat în ţară, nu puteai decât să încerci să calculezi care sunt planurile lui Putin”.

Julianne Smith a prezentat o analiză a evoluţiei agresiunii împotriva Ucrainei şi a vorbit despre provocările din viitor în acest context.

„Ce am învăţat din comportamentul lui a fost că există o diferenţă între posibilităţile şi intenţiile ruse. Rusia a crezut că va intra în Kiev şi va cuceri Ucraina în câteva zile. Nu a putut face asta din lipsă de mijloace şi pentru că forţele ucrainene au fost extraordinare în lupta lor împotriva agresiunii ruse. Deci, Rusia a trebuit să renunţe la ţelul iniţial, s-a concentrat pe estul Ucrainei şi acum marea întrebare este nu doar legată de cum se va încheia acest război, despre când va opri Rusia agresiunea asupra Ucrainei, ci şi despre ce se va întâmpla de acum înainte. Oare Putin, chiar dacă nu are capacităţile necesare, va decide să trimită trupe spre Kiev, din nou? Aceasta este o întrebare pentru răspunsul căreia mulţi ar vrea să ştie ce este în mintea lui, care este strategia, dar colaborăm cu aliaţii noştri, departe de scena publică, colaborăm cu forţele militare, cu partenerii din regiune, cu ucrainenii pentru a evalua atât forţa ucrainenilor de a lupta împotriva agresiunii ruse, cât şi pentru a anticipa mişcările ruşilor pe mai departe”, a explicat Smith.

Smith a calificat drept „un moment important” anunţul preşedintelui Joe Biden de la Summitul de la Madrid privind dislocarea suplimentară de efective militare americane în România la nivelul unei brigăzi de luptă. În prezent, în România sunt dislocaţi aproximativ 3.000 de militari americani, prin rotaţie, a indicat ambasadoarea SUA la NATO.

Distribuie articolul pe:

24 comentarii

  1. Belcutzule, Hitler Doi nu se aștepta ca ucranii să îi opună mare rezistență, de aceea a atacat cu o armată de strânsură ,crezînd că poate cuceri fostă colonie sovietică la fel de repede ca Basarabia din anii lui Stalin. Cui ii pasă cîți militari are Rusia? Militarii ăștia au o dotare mizerabilă, cu blindate ce nu pot rezista în fața javelinelor și bayraktarelor ucrane, și cu rachete bune doar să aprindă artificii la ziua națională. Și armată lui Stalin era de cîteva ori mai mare decît cea a lui Hitler,și fără ajutorul angloamerican URSS ar fi devenit colonie hitleristă .
    Mărimea contează doar în fața celor ce nu sînt pregătiți, iar NATO nu numai că este bine pregătit și informat, dar abea așteaptă sa spargă definitiv colosul estic, bine denumit INCHISOAREA POPOARELOR.
    Ghici ce va urma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.