Principala sursă de energie electrică a României ar putea fi, pe termen lung, centralele eoliene din Marea Neagră, potrivit unui studiu al think-tankului european Energy Policy Group. Primele parcuri din largul Mării Negre ar putea apărea până în 2030. Investițiile sunt estimate la peste 8 miliarde de euro pentru 3.000 MW instalați, dar costul energiei, de circa 70 de euro pentru turbinele fixe, este mult sub prețurile de acum ale pieței.
“Energia eoliană offshore are un rol major în cadrul obiectivelor europene de reducere a dependenței de importurile de combustibili fosili și de decarbonare până în anul 2050, într-un moment în care interesele Uniunii Europene (UE) privind securitatea energetică și obiectivele climatice sunt aliniate…Aceasta ar deveni cea mai mare sursă de producție de energie electrică a țării, cu peste 40% din total. Dezvoltarea parcurilor eoliene offshore este realizată între cinci și zece ani, cu o medie a UE de șapte ani, ceea ce relevă faptul că există oportunități majore ca România să conecteze primele capacități de energie eoliană offshore la rețeaua de transport de electricitate înainte de anul 2030. Astfel, statutul actual al României, de importator net de energie electrică, s-ar putea schimba, oferind energie curate suplimentară necesară pentru decarbonarea sectoarelor precum industrie, transport și încălzire și răcire”, arată EPG.
Potrivit studiului citat, transformarea Mării Negre, de fapt, a vântului din Marea Neagră, într-o sursă majoră de electricitate va accelera odată cu realizarea cablului subacvatic High-Voltage Direct Current (HVDC) anunțat recent, care va fi construit de România, Azerbaidjan, Georgia și Ungaria va reprezenta un pilon important în acest proces.
“Costul mediu de producere al energiei (LCOE) offshore pe bază de turbine fixe va fi de €71/MWh în zona României din bazinul Mării Negre, conform scenariului realist al EPG pentru 2030, în timp ce pentru dezvoltarea ulterioară a energiei eoliene offshore pe bază de turbine plutitoare, LCOE ar fi de €94/MWh”, mai prezintă EPG.
Energia electrica nu-i stocabila in cantitate mare, deci, nu te poti baza pe ea. Exista energie nucleara si hidro, regenerabila, eco, bio, dar voua va place sa va jucati cu montaje ca la Casa Pionierilor. Nu-i nimic, intr-o zi va saturati, le aruncati (poluare) si treceti la reteta elvetiana (nucleara), veti incalzi si trotuarele sa nu raceasca cele care le fac !