Expoziția „Marea Unire. Povestea ei în medalii şi plachete”

De Ziua Naţională, la Muzeul Naţional de Istorie a României. se va deschide Expoziţia „Marea Unire. Povestea ei în medalii şi plachete”.

Deschisă cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, expoziţia oferă publicului ocazia de a rememora un eveniment crucial din istoria României, evidenţiind acest moment unic prin intermediul unor bunuri cu valoare deosebită din colecţia medalistică a muzeului, transmite instituţia muzeală.

Potrivit unui comunicat, „medaliile şi plachetele prezentate în cadrul expoziţiei reprezintă nu doar opere artistice remarcabile, ci şi documente istorice prin care mesajele politice şi evenimentele importante ale vremii au fost transmise şi celebrate”, aceste piese de colecţie reprezintând „o modalitate elegantă de a aminti şi comemora actele de curaj ale personalităţilor marcante care au avut un rol instrumental în realizarea Marii Uniri, în 1918”.

Printre personalităţile evidenţiate în cadrul expoziţiei se regăsesc suveranii României, regele Ferdinand I şi regina Maria, politicienii Ion I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu, omul de cultură Alexandru Lapedatu, diplomaţii Charles de Beaupoil (contele de Saint-Aulaire) şi Alexandru Emanoil Lahovary, precum şi militari notabili, cum sunt Vasile Rudeanu, Henri Pierre Lafont, Henri Mathias Berthelot şi Alexandru Averescu. Aceşti eroi ai vremii au avut un rol esenţial în modelarea cursului istoriei recente a statului român.

Expoziţia aduce în atenţie nu doar medaliile care comemorează marile personalităţi, ci şi pe acelea care evidenţiază serbările Unirii, de la cele mai apropiate de eveniment şi până în anul 1993. De asemenea, sunt prezentate piese care amintesc de monumentele dedicate eroilor din Primul Război Mondial, oferind o privire cuprinzătoare asupra contextului istoric al vremii.

În completarea acestora, expoziţia prezintă şi exemplare ale uneia dintre cele mai importante decoraţii româneşti din perioada interbelică, Ordinul Ferdinand I, printre care se află şi Ordinul Ferdinand I în grad de colan primit de Nicolae Titulescu, piesă clasată în categoria tezaur a patrimoniului naţional.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 31 decembrie, de miercuri până duminică, între orele 9,00 – 17,00 (Casa de Bilete se închide la 16,15).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Denumirea Marea Unire este o diversiune. A fost lansata chiar de la bun inceput de politicienii contemporani cu evenimentul pentru a-i gadila pe colegii ardeleni care nu erau de acord cu alipirea dar si pentru a-i baga in banca pe ungurii revansarzi si neimpacati cu noaua lor soarta de supusi ai Romaniei. Smecheria a fost continuata de regimul comunist-nationalist tot in ideea de a-i pune la punct pe acei minoritari care erau sovini. Este insa o aiureala sa vorbesti de unire cand este clar ca a fost o alipire de teritorii locuite majoritar de romani la tara oficiala a romanilor. Marea Unire a fost aceea dintre principatele Moldova si Tara Romaneasca. Sa numesti acel urias eveniment din istoria romanilor drept „mica unire’ este o mare mizerie istorica.

  2. Toate ca toate, dar Marea Unire ar fi putut sa fie si ea facuta macar in toamna, ca sa tremuram mai putin cu nepotii la defilarile cu tancuri.
    Bine ca nu le-a venit ideea s-o faca la gerul Bobotezei……[Rumburak]

  3. În condiţiile abdicării împăratului Carol I, întregul imperiu a fost aruncat într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români şi ucraineni. În faţa acestei situaţii, Consiliul Naţional Român a cerut guvernului de la Iaşi să trimită de urgenţă trupe pentru a împiedica acţiunile ucrainenilor şi extinderea anarhiei bolşevice. Regele Ferdinand a dat curs acestei cereri şi la 11 noiembrie trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuţi. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Naţional care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, îşi impune autoritatea asupra întregii Bucovine. ȘI ATUNCI>: CE ESTE UCRAINA!?-O ÎNCHISOARE A POPOARELOR!!!

  4. Mă mir cum de Isărescu nu i-am bătut o placheta în aur plavanului de lux turist permanent sa fie in prim plan la vizionare public! Nici acum nu e târziu la mentalitatea distrugătoare plina de ură fata de tara și compatrioți.

  5. Monarhia de la Viena care stapanea Transilvania s- a prabusit in noiembrie. Atunci a ramas Transilvania fara Stapan… In acest mod s – a putut face Adunarea de la Alba Iulia la 1 decembrie…Fara caderea Monarhiei de la Viena nu exista nicio Adunare de
    la 1 decembrie, ardelenii aveau Europarlamentari la Viena si nu doreau Unirea cu Sudul…Monarhia de la Viena a cazut ca urmare a Revolutiei ruse de la 1917, dupa care s – au prabusit pe rand Tarul, Imparatul, Kaiserul si Sultanul….Istoria moderna a Romaniei este plina de minciuni si fraze sforaitoare, de aceea nu are logica.

  6. Militiene, cugeti adanc din putul gandirii ca un gradat pensionar din Salajul lui Helvig. Mari oameni, mari carturari!

  7. Din contra … Monarhia de la Viena a mai rezistat (pana in 1918) ca urmare a Revolutiei ruse de la 1917 (cand romanii au ramas sa lupte singuri pe frontul de est, dupa Pacea de la Brest/22 decembrie – 3 martie 1918). Ceea ce a condus la prabusirea frontului Antantei din est, iar România ar fi urmat sa semneze un tratat de pace cu Puterile Centrale la 7 mai 1918.
    Tratatul care nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare pe frontul de Vest, înțelegerile au fost DEFINITIV anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul unui corp expediționar al armatei franceze, condus de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918, prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României („Întregirea”).

  8. @ ax on….probabil nu iti place Helvig ca e Evreu? Pai Crestinismul e opera suta la suta evreiasca, Evreii au scris Vechiul si Noul Testament. …Baga la cap, antisemitismul, rusofobia sunt boli mintale sau prostii totale…omul semi-analfabet e rusofob… Eu scriu din Campia romana, n – am treaba nici cu Helvig, nici cu Salaj.

  9. BAaaa AXOANE,
    pline de Prostiile tale uraaaat mirositoare sunt Paginile Forumului lu’ ZILNICUU. ro

  10. O nouă Unire este la orizont. Nu este nimeni NEBUN să creadă că pârloaga sărăciei și a subdezvoltării, făcătura statală Rep. Moldova, creată PRIN RAPT TERITORIAL, RĂZBOI și GENOCID ANTI-ROMÂNESC de Uniunea Sovietică în dauna României, va avea vreun viitor în interiorul sau în afara Uniunii Europene.
    Unire! Sau Dumnezeu vă lichidează până la ultimul, dragi rătăciți „moldoveni”. Pedeapsa pentru prostie și trădare de Patrie este MOARTEA. Pedeapsa pentru furt de țară de la român este MOARTEA. O spun la rece, și cu durere în suflet. Se vede cu ochiul liber.
    Așteptăm și ne rugăm ca Biserica Moldovei să se lepede de Satana imperialismului rusesc și să vină în componența Patriarhiei Române. Și așa va începe Reunificarea.
    Vrem împăcarea cu marele popor rus, cu oamenii buni de acolo și cu CEI CE MUNCESC, dar cu o reparație cu care ne sunt profund datori rușii și o mega transformare geo-politică: UNIREA și REFACEREA ROMÂNIEI MARI. Așa să ne ajute Dumnezeu!

  11. @MIHNEA,
    Ba, Mihneo, Cel Mai PUTZIN Rau dintre Narozi …

    Era un Caine AMARAAAT pe langa Blocurile din Balta Alba unde locuiam prin Anii 70 -9o.

    Saracuu’ de dansuu’, ii asesera Coada cu Benzina niste Imbecili de Copii, Ploduri de Cockallars inainte de Aparitia Grupei,

    Parintii lor si Ei, Copiii aveau CockallarNess in ADN, numai ca NU se revelasera, ca Sistemul Comunist avea TOTUSI, O Morala, rigida, da’ Morala Sanatoasa si Sigura de EA insesi in Simplitatea EI Rurala.

    Avea Cainele Ala o Privire SUPUSA de parca NE zicea mereu :

    ASAIE !
    CUM zici TU ca sunt IO, Cateluu’ Amaraaaat, ASA sunt !

    Ba, Mihneo, ti-am citit cu MAAAAARE Scarbaaaaa Comments d’ale tale de pe Vremea COVIDULUI Inventat de Stapanii tai …

    ASA te-am recunoscut IN Amaratuu’ Ala de CAINE, ramas in Amintirile mele :

    TU zici, chiar daca NU explicit, da’ esti convins puternic in Interioruu’ tau, cam Saracut mobilat ‘Telectual vorbind :

    “DA Bre CONTESTATARE,

    Io sunt ASACUM mi le scrisesi !”

    Ca La OriCE Duma Naroada care TI SE l’indica … 🙂 TU pui Boticuu’ tau Cumintel, cu Entuziasm si Convingere de Sluga Emerita !

    PS Cine ti-a parlit la ZERO Coada Demnitatii de OM, totusi, NU Caine ?

  12. @axon:

    Ca deobicei, spui timpenii.

    Caderea monarhie austroungare nu a avut nimic de a face cu revolutia din februarie sau lovitura de stat bolsevica din octombrie, amindoua in Rusia. Strutocamila numita pompos Austro-Ungaria s-a prabusit fiind roasa dinlauntru.

    Pe front, Rusia nu a obtinut nici o victorie semnificativa, fiind chiar scoasa rusinos din lupta de catre bolsevici. Austro-Ungaria a fost insa invinsa decisiv in Vest, de catre italieni, ajutati de francezi si englezi. Atit si a fost de ajuns ca facatura sa trosneasca din toate incheieturile sale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.