Iată că, după aproape patru ani de reforme, cuplul Băsescu-Boc a băgat din nou România în recesiune. Şi nu o spun eu, ci ministrul de Finanţe, Bogdan Drăgoi, care a declarat că, din punct de vedere tehnic, România ar putea intra în recesiune în primul trimestru.
Despre faptul că Executivul Boc era plin de miniştri incompetenţi presa a tot scris. Dar până acum nu era şi o dovadă statistică din care să reiasă acest fapt. Iată că ea va veni în curând pentru că astfel nu avea de unde să ştie Bogdan Drăgoi că intrăm în recesiune.
Practic, în ultimul trimestru al anului trecut, economia României s-a contractat cu 0,2% faţă de trimestrul precedent. Asta înseamnă că, potrivit estimărilor ministrului Finanţelor, şi primul trimestru al acestui an va fi pe minus, dat fiind că, tehnic, recesiunea înseamnă două trimestre consecutive de scădere economică.
Lucrurile prezentate mai sus se pare că erau aşteptate de mai-marii din Finanţe. Nu de alta, dar Gheorghe Ialomiţianu spunea pe data de 23 februarie că zăpezile au afectat încasările la buget şi, ca rezultat, datele economice din februarie şi martie ar putea să nu fie la fel de bune ca cele din prima lună a anului, lucru care ar reprezenta un impediment pentru recuperarea salariilor şi pensiilor.
În concluzie, iată în mare cum se prezintă situaţia economică de astăzi a României. După patru ani de reforme care au implicat ajustări de salarii şi pensii, de creştere a CAS-ului, de concedieri, România a ajuns de unde a plecat. Deci măsurile luate nu au dat nici un rezultat, semn că ele au fost luate prost. Cine e de vină pentru această situaţie? Zăpada, spun guvernanţii.
Oamenii ăştia chiar ne cred proşti.
