Mari întîrzieri la sosirile și plecările din Gara de Nord

Trenurile de călători care tranzitează stațiile București Nord, București Basarab, Chitila, Buftea, Periș, Crivina, Brazi și Ploiești înregistrează întârzieri la sosire și la plecare din stații, din cauza unor lucrări desfășurate de furnizorul local de energie electrică, informează, joi, CFR SA.

„Echipele feroviare intervin la această oră pe segmentul de cale ferată Chitila-Buftea-Periș pentru remedierea unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalațiilor de semnalizare și de siguranță a traficului. Deranjamentul a fost produs din cauza unor lucrări desfășurate de furnizorul de energie electrică local”, menționează compania, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, circulația trenurilor se desfășoară în cursul dimineții în condiții speciale, de tip cale liberă, până la finalizarea lucrărilor de repunere în funcție a sistemului de semnalizare și de siguranță a traficului a traficului.

„Trenurile de călători care tranzitează stațiile București Nord, București Basarab, Chitila, Buftea, Periș, Crivina, Brazi și Ploiești vor înregistra întârzieri la sosire și la plecare din stații, deoarece pe toată perioada intervenției se diminuează capacitatea secțiilor de circulație și se prelungesc timpii de mers”, se mai spune în comunicat.

În aceste condiții, trenul IR 1924 care sosește de la Arad are 180 de minute întârziere, trenul IR 12401 de la Chișinău a înregistrat întârzieri de 165 de minute, trenul R 7032 de la Urziceni are 180 de minute de întârziere, trenul IR 12668 de la Iași are acumulate întârzieri de 180 de minute, trenul IR 10642 de la Cluj Napoca are 150 de minute de întârziere.

Câte 120 de minute de întârziere la sosirea în Gara de Nord consemnează trenurile IR 1550 de la Ploiești Sud, IR 1630 și R 3002 de la Brașov, iar trenul IR 12552 de la Ploiești Sud a acumulat 75 de minute de întârziere.

La plecări, trenul IR 1924 trebuia să pornească spre Mangalia la ora 6:20 (170 de minute de întârziere), iar IR 7033 spre Urziceni la ora 07:37 (120 de minute). Întârzieri înregistrează și trenurile IR 1932 (Mangalia), IR 18061 (Ploiești Sud) și R 14031 (Brașov), de câte 70 de minute și, respectiv, 60 de minute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.