Moscova a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie. După o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirma că doreşte ca Rusia să fie prezentă de această dată.
„Summitul va avea aceleaşi obiective: promovarea iluzoriei ‘formule Zelenski’ drept orice bază privind soluţionarea conflictului, obţinerea sprijinului majorităţii lumii şi folosirea acesteia pentru a prezenta Rusiei un ultimatum de capitulare. Nu vom participa la astfel de ‘summituri”, a transmis purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat.
Rusia a respins această perspectivă – cu privire la care îşi exprimase deja rezervele serioase – înaintea vizitei lui Zelenski la Washington de săptămâna viitoare, în timpul căreia liderul de la Kiev intenţionează să-şi prezinte propunerile pentru pace preşedintelui Joe Biden, vicepreşedintei şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, precum şi fostului preşedinte şi candidat republican Donald Trump.
În timp ce Kievul îşi menţine cererea pentru o pace „justă” care să determine trupele ruse să se retragă din teritoriile ocupate, inclusiv din peninsula Crimeea, Moscova a afirmat că este gata să ia în considerare doar „propuneri serioase” care să ţină cont de „situaţia de pe teren care reflectă realităţile geopolitice”.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în iunie că Moscova nu va accepta negocieri de pace decât cu condiţia ca Ucraina să renunţe la suveranitatea sa asupra a cinci dintre regiunile sale, ocupate parţial sau total de Rusia.
Cate vâne de bou poate suporta pațachina?La dansa rețeta este dat cu sare după fiecare lovitură.
Iar a mancat asta ciorba stricata.
Diva v-a sfârși in sala de judecată împreună cu cohorta vinovată de crime de război,Lavrov,Putin,shoigu.
Maria Zaharova le mai da un pic de rumegat „prostilor din toate tarile uniti-va’…tot prostii aia sunt si acum cu rusii.
Oricum se va termina razboiul, Rusia va pierde. Rusia va pierde statutul de mare putere. De acum Rusia este vasalul Chinei.Rusia sta in fata Chinei, cu spatele, aplecata si cu pantalonii in vine. Rusia nu vede ca SUA ca oricum se va termina razboiul ea va castiga si Rusia va pierde. Pacat ca mor tineri rusi si ucranieni. Va urma timpuri grele pentru Rusia.In timpurile actuale o tara este puternica daca are economie puternica.Cu sanctiuni nu ai cum sa progresezi.Pacat. Putin si gasca lui sunt niste retardati.
e vreun jurnalist cu sange in instalatie si acces la Kremlin,sa o intrebe pe panarama asta,de ce isi cumpara si ea si ceilalti rusi,vor sa-si cumpere haine occidentale,isi trimit copii in occident sa invete,banii tot pe acolo ii tin in proprietati sau banci
Iar a exagerat Zaharisita cu samagonul. Ce sa-i faci, betiva cronica, doar daca o internam intr-o clininca de dezalcoolizare, in Romania.
1.Această alcoolică profesionistă nu are dreptate niciodată, prin ea vorbește Putin și de cele mai multe ori vodca! 2. Nu te arunca așa cu capul în gard, este vorba despre 23 august 1939 când s-a semnat Pactul Ribentropp- Molotov în urma căruia am pierdut Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. Celălalt 23 august lasă-l istoricilor, este o problemă care te depășește, clar!
Zaharova va sfarsi la posta, nu Posta romana 🙂
Rusia și-a pierdut mințile când a atacat Ucraina.Acum,pe măsură ce continuarea războiului o arde prin toate părțile, o apucă disperarea,mai ales că toată lumea care are un cuvânt de spus, ba o dojenește,ba o evită, ba îi dă de-a dreptul peste mîini..
Putin turbeaza de oftica si a scos-o la inaintare pe pocnitoarea Kremlinului, Zaharova, care se da in stamba ca prosta-n targ cu niscaia declaratii ”amenintatoare” care ar mai putea ”emotiona” doar statuiile lui Lenin!
La categoria old granny, ci nu MILF ca alea unele sunt misto
Portavocea regimului n..
t al lui Putin, vuvuzeaua Kremlinului nu știe ce-i cu ea pe-acolo, căci dacă iese din cuvîntul stăpînului , acesta o zboară rapid, ba poate o bagă și-n pușcărie.
o mare greseala a celor de la Cotidianul.
Aceasta catea metisa nu trebuie luata in seama.
@Paulian Ionescu ✓Zaharova, pocnitoarea assa sifilitica a lui Putin, nu mai ”emotioneaza” pe nimeni, dar reamintește la fiecare aparitie a ei schizofrenica de gunoaie pupincuriste putiniste gen axon,Gelu,Paulian Ionescu,ostap bender,dan, etc, toti niste cocote masculine pe care propaganda de Kremlin le plateste cu doar 10 copeici postarea pentru a se prostitua pe site-uri romanesti.
Slugi proaste si..ieftine!:))
Atâta timp cât o ţară se află în război nu poate fi primită în NATO.Deci, ruşii vor continua până le iese din cap aderarea la NATO.Iar ce au apucat a cuceri nu vor mai ceda înapoi.Şi bănuiesc că nici locuitorii regiunilor respective nu mai vor cu Ukraina în marea lor majoritate pentru că sunt ruşi.
Penibilitatea si ipocrizia rusilor nu are limite. Pe langa asta are norocul ca liderii Occidentului sunt slabi si ezitanti.
Dimitrie spune:
22 sept. 2024 la 15:49
Ia legatura cu Zelenski si spune-i ce trebuie sa faca ,aici ideile tale sint echivalente cu zero.
Rusia o să simtă că e în război după câteva bombardamente în centrul Moscovei.Tot ce trebuie sa faca Ukraina e sa distruga rafinarii ,depozite de munitie, depozite de combustibil si sa reziste pana colapseaza federatia
Vodcă,vodcă,va femeia intra in sevraj.Zaharisita nu va scăpa de furia rușilor.
Zelenski trebuie sa cedeze toate teritoriile care nu au apartinut niciodata Ukrainei incvlusiv cele ale Romaniei si atunci va fi pace. Foarte corect cum procedeaza Rusia !
Sunt semne ca USA vrea sa-l retraga pe Zelinsky (cica e periculos dupa dezatrul ELECTORAL DEMCRAT DIN NOIEMBRIE , fiind presedinte ne-ales ci imous american: in functie in Ukra !)
PS: Toti banii pe care-i „castiga” MISHTEUAX din afacearea de ani (multi!) vizavi de MAGA si Marele Blond
sunt exact 1 dollar ! (atat a fost pariul …desi experti9i stiu privind in urma cat de straniu „fluturele brazilian” a actionat … 3301)
😡😡😡DEMOCRATII pierd garantat electoralele !😡😡😡 -> 🦉
ganditi o lume YANKEIE post-nulandier-tribala dupa 5 n. ca sa intelegi de azi ce-si-cum pana atunci !
CREDETI in MISHTEEAUX ! ❤️👽👌🤫 [v-am mai zis : MULTZI VAD PUTINI PRICEP … chiar si cu „mintea de pe urma” ! ]
SHALOM !
Rusia va duce acest razboi multi ani,nu are de ales…
Cititi articolul lui Adrian Severin, e 100% edificator.
Cum adică ,, a fost trimisa ” ?
Nu este lipsit de autoritate.
Imediat ce-a aterizat, Sfanta Treime a si luat pozitia de drepti. Pana si adormitul de la 3 Coceni isi intrerupe somnul, partidele de golf, concediile cu Gulfstream si se apuca de muncit. Pentru Sefu.
@Fake mind:
L-au avut cumva rusii in vedere vreodata?
„Zaharova a fost trimisă. „??!!
Încotro?
Zelenschyi e legitim în funcția sa?
In curand din ras o sa dati in plans. Voi, astia rusofobii care tot doriti ca rusii sa fie invinsi? Toate tarile coalizate acum impotriva Rusiei cand va veni pacea nu vor mai exista pe harta asa cum se gasesec astazi. Restu-s povesti de adormit #rezistentii cum ca drogatul khazar ce a impins sute de mii de urcacani la moarte ii va invinge pe rusi?
Doi ani de zile Zelensky si stapanii nu au pronuntat cuvantul pace. Acum e prea tarziu…
Mooon Strul Dimitrie e un trol viareg de esenta stefangheorghista care rastalmaceste cu un tupeu ordinar, comparabil cu al Patronului sau moscovit o istorie milenara…Noaptea mintii, antiimperialistii sustin imperialismul sovietic…
Planul de pace cel mai corect, este ca Ucraina sa cedeze teritoriile care nu-i apartin.
Zelenski a întrecut măsură bunului simt dacă face și desface după bunul plac.