Mariah Carey este însărcinată şi va naşte gemeni în această primăvară, dar este îngrijorată de impactul psihologic pe care venirea pe lume a bebeluşilor îl va avea asupra celor patru terieri Jack Russell ai cuplului, aşa că i-a dus la psiholog, potrivit femalefirst.co.uk, scrie Mediafax.
Potrivit unui expert în terieri Jack Russell, căţeii din această rasă „pot fi geloşi şi posesivi faţă de stăpânii lor”.
Mariah Carey, în vârstă de 41 de ani, a declarat într-un interviu recent că animalele ei de companie duc o viaţă îndestulată şi au propriul anturaj.
Mariah Carey şi Nick Cannon au dezvăluit recent că vor avea un băiat şi o fată, care urmează să se nască în aprilie.
Cei doi au evitat până în ultima clipă să anunţe sarcina, din cauza unui avort spontan suferit de Mariah Carey în urmă cu doi ani.