Prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea a arătat, luni, că nu a găsit pe desfăşurătorul şedinţei CSAT niciun punct legat de anularea alegerilor din decembrie 2024, despre interzicerea unor candidaţi, el acuzându-l pe preşedinele Nicuşor Dan că, din nou, nu se dovedeşte a fi un preşedinte onest.
”Cu părere de rău ne-am uitat peste desfăşurătorul şedinţei CSAT şi nu am văzut absolut niciun punct legat de anularea alegerilor din decembrie 2024, despre interzicerea unor candidaţi atunci când alegerile au fost reluate, ceea ce înseamnă că Nicuşor Dan, din nou, nu se dovedeşte a fi un preşedinte onest, un preşedinte al tuturor românilor, să vină şi să prezinte în spaţiul public ce s-a întâmplat cu adevărat în luna decembrie 2024. Cu părere de rău acest lucru nu se întâmplă şi Nicuşor Dan refuză să dialogheze cu peste 5 milioane de votanţi”, a spus Marius Lulea într-o conferinţă de presă.
Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT s-au aflat următoarele subiecte, potrivit Administraţiei Prezidenţiale
- Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;
- Forțele și mijloacele armate ale României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2026;
- Informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca amenințare și risc la adresa securității naționale;
- Informare privind situația creată ca urmare a inundării Salinei Praid. Implicații pentru comunitate și mediul înconjurător;
- Activitatea desfăşurată de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, mai preciza Cotroceniul.
O adunatura de trepadusi sa faca ce ? sa taie tot de la amaratii care au muncit o viata si altii cu salarii si pensii speciale astronomice nu se ating de ele,toti politicienii au dosare tinute dosite si daca fac ceva ce nu le convine mafiei le scot dosarele ,muncitorii fac parte din acest stat in schimb specialii au alt stat !