Fostul preşedinte al UDMR Marko Bela afirmă că Uniunea nu a renunţat la obiectivul de a înfiinţa o universitate de stat în limba maghiară, însă „acest lucru nu se realizează prin separarea universităţilor existente”, iar la UMF Târgu Mureş ar trebui „rezolvată problema” în baza legii actuale, potrivit mediafax.ro.
Marko Bela a participat, sâmbătă, la deschiderea celei de-a opta ediţii a unui concurs destinat elevilor de liceu din unităţile cu predare în limba maghiară, pe care îl patronează şi la care participă aproximativ 250 de elevi din nouă judeţe din Transilvania.
Întrebat când crede că ar fi realizabil obiectivul Uniunii privind înfiinţarea unei universităţi de stat în limba maghiară, Marko Bela a spus că nu s-a renunţat la el, însă „acest lucru nu se realizează prin separarea universităţilor existente”.
Senatorul a subliniat că la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş ar trebui „rezolvată problema” înfiinţării unei structuri în limba maghiară în baza legii din prezent.