Israelianca Yocheved Lifshitz, în vârstă de 85 de ani, eliberată luni seara de gruparea Hamas, a relatat marţi presei, la Tel Aviv, că a fost bătută de teroriştii care au răpit-o în 7 octombrie, dar ulterior a fost bine tratată în captivitate, transmit agențiile de presă internaționale.
Ea a apărut în faţa jurnaliştilor într-un scaun cu rotile.
„M-au răpit, am fost luată cu o motocicletă (…) Eram întinsă pe motocicletă, cu corpul într-o parte şi picioarele în alta, iar shabab (tinere palestiniene – n. red) m-au bătut pe drum, nu mi-au rupt coastele, dar m-a durut foarte tare şi am avut probleme cu respiraţia”, a relatat ea. Femeia a adăugat că mai târziu „s-au asigurat că nu ne lipsea nimic. Ne-au tratat bine”.
Lifshitz a afirmat că a fost inclusiv consultată de un doctor în perioada de două săptămâni petrecută în tunelurile din Gaza.
NU A FOST BĂTAIE-A FOST MASAJ PENTRU PRELUNGIREA „PRELUNGII VIEȚI” ” ORI „PRESA SCRIE 84 ÎN LOC DE 48 – ORI POATE :FAKE,FAKE -FĂCĂTURĂ!!!