Update Cel puţin 46 de oameni au murit sâmbătă la Damasc în urma unui dublu atac.
Victimele sunt în mare parte pelerini siiți irakieni.
„O bombă a explodat și un kamikaze și-a detonat explozibilul avut asupra sa în sectorul Bab al-Saghir” unde se află mausolee șiite, a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO, conform căruia zeci de alte persoane au fost rănite.
Ministerul irakian de Externe a anunțat moartea a circa 40 de „martiri irakieni și rănirea altor 120”. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ahmed Jamal, a evocat într-un comunicat o „operațiune teroristă criminală”.
Anterior, agenția oficială Sana a relatat că „două bombe amplasate de teroriști” au explodat în apropiere de cimitirul din Bab al-Saghir în districtul Bab Moussalla, „făcând morți și răniți”.
Este vorba de o zonă unde se află numeroase mausolee șiite considerate ca locuri de pelerinaj, dar și mausolee sunnite.
Damasc, principalul bastion al regimului președintelui Bashar al-Assad, a fost lovit de mai multe atentate de la începutul războiului în 2011.

