Meci spectacol între Cetățeni și Los Blancos

Manchester City s-a impus marți seara cu 4-3 în fața lui Real Madrid, după un meci spectacol, cu 7 goluri, într-o confruntare din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. „Cetățenii” au ajuns astfel la 4 victorii consecutive în fața „galacticilor”. Benzema a jucat pentru a 600-a oară la Real.

City a fost irezistibilă în atac pe tot parcursul partidei și a condus cu 2-0. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor lor, Real a venit din urmă de fiecare dată, chiar și de la 3-1 și 4-2, iar Los Blancos vor primi săptămâna viitoare campioana din Premier League, pe Santiago Bernabeu, cu un singur gol mai puțin la general.

La doar un minut după ce huiduielile spectatorilor la intonarea imnului UEFA s-au potolit, City a avut mingea în plasă. Mahrez a fost arhitectul care a driblat patru purtători ai tricourilor, de data aceasta bleu, în loc de albe, înainte de a centra decisiv pentru De Bruyne, care a trimis mingea în poartă cu capul.

Nu a durat mult timp pentru ca City să facă 2-0. De data aceasta, De Bruyne a fost creatorul, cu o minge trimisă în careu și, după o preluare norocoasă, Gabriel Jesus s-a văzut singur cu Courtois, pe care la învins de la 6 metri, ducând scorul la 2-0, după doar 11 minute de joc.

Real a scăpat apoi cu fața curată, după o preluare de manual a lui Phil Foden, care a trimis în fața porții, însă Jesus nu a ajuns la balon, printre doi fundași adverși.

Cu puțin timp înainte de jumătatea de oră, gazdele au pătruns din nou în careul lui Los Blancos, dar, în loc să îl servească pe un Phil Foden nemarcat, Mahrez a trimis în plasa laterală.

Emoțiile au apărut și în careul advers, când David Alaba a făcut ca publicul de pe Etihad să răsufle ușurat, după ce a trimis o lovitură de cap puțin pe lângă poartă.

A venit apoi inevitabilul gol al lui Benzema în Liga Campionilor. Centrarea lui Ferland Mendy a ajuns la cel mai bun jucător al Realului în acest sezon, iar acesta a deviat cu rafinament din prima, din dreptul punctului cu var, mingea lovind bara pe interior, de unde a intrat apoi în poartă, pentru un 2-1 ce părea neverosimil, după desfășurarea jocului.

Repriza a doua a început în același mod dramatic ca și prima repriză, cu Mahrez, după o cursă solitară, lovind bara porții lui Courtois, de unde a ajuns la Foden, care, surprins, a șutat spre poartă, în picioarele lui Carvajal.

Nu a durat mult însă ca City să se revanșeze pentru această ocazie irosită. La scurt timp după aceea, Foden a marcat cu capul, fructificând centrarea lui Fernandinho (3-1, min. 53).

Real a redus însă deficitul peste doar 2 minute, prin Vinicius Junior, care l-a păcălit pe Fernandinho la jumătatea terenului, de unde a pornit într-o cursă solitară încheiată cu un șut din careu, pe colțul lung al porții lui Ederson (3-2, min. 55)

Cu 16 minute înainte de final, Bernardo Silva a restabilit avantajul de două goluri al lui City, profitând de un avantaj bine lăsat de arbitrul român Istvan Kovacs, pentru a înscrie cu un șut fulgerător cu stângul, care l-a lăsat spectator pe Courtois (4-2, min. 74).

Dramatismul nu s-a oprit aici, Real primind un penalty, după ce Laporte a făcut un hent neintenționat în careu. Benzema, care ratase două penalty-uri în weekend, a reușit să-l învingă pe Ederson, cu o scăriță, ducând scorul la 4-3, în minutul 82.

Karim Benzema a jucat cu această ocazie cel de al 600-lea meci pentru Real Madrid în toate competițiile. El a devenit astfel al optulea jucător din istoria lui Real Madrid care reușește această performanță.

În cele 600 de prezențe, francezul a marcat un total de 320 de goluri, ultimele două chiar marți seara, ducând numărul de reușite în acest sezon la 39.

Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, învins cu 4-3 de Manchester City în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, a declarat că eşecul îi lasă în viaţă pentru returul de pe Bernabeu.

„Am început meciul foarte prost, am fost prea moi. Am primit două goluri şi acolo echipa a arătat ce a arătat în ultima vreme. Am reacţionat foarte bine de acolo. Am stat în joc până la final, ne-am chinuit, dar aprecierea jocului este simplă: trebuie să ne apărăm mai bine. Am fost foarte buni cu mingea, am avut ocazii, dar într-un meci care merge de la un gol la altul trebuie să aperi mai bine, asta e foarte important. Este o înfrângere care ne lasă în viaţă pentru returul de pe Bernabeu. Cred că suntem capabili să le creăm probleme la retur. Karim (Benzema) a jucat un meci extraordinar dar o face tot timpul. Are personalitate să transforme astfel de penaltiuri, a fost foarte spectaculos să încerci asta la momentul acela”, a declarat Ancelotti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.