Medic: „Am ajuns din eroi, criminali”

Directorul Spitalului Victor Babeș din Capitală, dr. Simon Florescu, a povestit cazurile tragice din spitale, când o familie întreagă ajunge cu COVID și nu pleacă toți acasă, din cauza formelor grave. În aceste condiții, medicul spune că e dureros să audă cum medicii sunt catalogați drept criminali.

Medicul Simin Florescu, director la Spitalul Victor Babeș din Capitală, a spus, marți, într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății, cum ajung la spitale familii întregi de pacienți, iar unii fii sau fiice tocmai și-au înmormântat părintele.

„Privim cu maximă îngrijorare la ce se întâmplă în jurul nostru și în spitalul nostru. În ultimele luni observăm cu foarte mare durere cum apar familii întregi bolnave, care se îmbolnăvesc în cascadă, în care fiii și fiicele vin și ne spun că tocmai și-au îngropat părinții, care vin și ne spun „și eu sunt bolnavă și vă rog internați-mă”, la care apar ulterior și copiii. Nu e nimic tragic sau romanțat. E o situație reală și noi trebuie să ne ocupă de toți, să avem grijă atât de starea lor fizică, cât și de problemele lor psihologice care apar în acest context”, a povestit Simin Florescu.

Medicul atrage atenția că deși sunt statistici cu modul în care evoluează boala, nimeni nu poate ști dinainte ce fel de formă a bolii va avea, iar în aceste condiții, singura formă de apărare este masca.

„Privim cu foarte mare stupoare la această idee că masca ar fi o botniță sau un căluș. Masca este un mijloc de protecție. Nu este nici botniță, nici căluș, ci un mijloc de a ne proteja de o boală. Atât!”, a mai spus directorul de la „Victor Babeș”.

În privința atitudinii față de personalul medical și auxiliar, dr. Simin Florescu spune că medicii sunt stupefiați de modul în care au ajuns din eroi, torționari.

„Noi suntem destul de stupefiați uitându-ne cum am ajuns din eroi, torționari, criminali, asasini. Să vedem ce o să urmeze mai departe. Pot să vă spun că deja toți colegii mei privesc doar puțin amuzați la aceste etichete”, spune medicul.

Aceasta spune că oricâte etichete li se vor pune, atât ea, cât și colegii ei, vor continua să își facă meseria.

„Dar totuși devine la un moment dat dureros să îți petreci aproape toată ziua în spital, aproape toate nopțile, în gărzi, și apoi să fii etichetat ca și criminal, psihopat, terorist. Nu facem decât să vindecăm sau să ameliorăm”, mai spune dr. Simin Florescu.

„A huidui o ambulanță mi se pare de neînțeles”, spune şi Ștefan Lazăr, medic la Spitalul Victor Babeș. Acesta le cere protestatarilor să pună în balanță masca și sufocarea, „unul dintre cele mai îngrozitoare moduri de a muri”.

„Din ce în ce mai mult tindem să fim tratați cum eu zic că nu merităm și foarte multă lume din țara asta știe că nu merităm asta. A huidui o ambulanță mi se pare de neînțeles. Noi ne vom face treaba, dar ideea este că în momentul ăsta o facem cu extrem de mare dificultate. Ne vin pacienți în insuficiență respiratorie severă pe care nu putem să-i manageriem că nu mai avem unde și începem să sunăm de la un spital la altul. Ca și medic de gardă poate jumătate din timpul pe care-l alocăm îl alocăm telefoanelor pentru acești oameni și gândiți-vă că facem chestia asta practic zilnic și cu toții”, a spus Ștefan Lazăr, într-o conferință de presă organizată marți la Ministerul Sănătății.

Acesta susține că „bruiajul ăsta care ne înconjoară ne face ca această menire să ne-o facem din ce în ce mai dificilă”.

El are un mesaj pentru protestatari.

„Le cer celor care spun că masca este un lucru rău să pună în balanță această mască cu sufocarea, asta pățesc oamenii ăștia. E unul dintre cele mai îngrozitoare moduri de a muri”, a mai spus el.

Medicul a explicat că acesta este rolul restricțiilor impuse: să protejeze populația.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

39 de Comentarii

  1. Eroi nu ati fost niciodata, CRIMINALI IN MASA sunteti dintotdeauna!

  2. Miliardarii si-au tras o intreaga Planeta

    Pandemia COVID-19 = Mega Afacere in care cei 0,5 % – bogatii Lumii ii pun cu botu pe labe pe ceilalti 99, 5 % – saracimea .

  3. Si ce va deranjeaza? Cumva adevarul? V-au sters malpraxisul din meserie incat liber la decese prin orce metode practicate in spital este acceptat prin lege! Atata teroare si vinovatii aruncate spre cetateni, nu cumva ajung la boli ireparabile si decese pe banda rulanta?! Si nu doar asta! Pot sa mai adaug destule! Aceste destule practici si legi, care nu se accepta in tarile civilizate real! Va spune un cetatean care are legaturi puternice tocmai din 2009 pe continuitate si in alte tari civilizate real sau nu!

  4. Mare lucru să plăteşti cativa golani, care sa strige „Criminalii!” in fața
    a două, trei spitale. Că doar nu duce lipsă România
    de interlopi şi securisti
    care să-i monteze.

  5. Sistemul mediacal a fost la fel și-nainte de plandemie; criminal în mare parte. Nu medicul vindecă, nici medicamentul, ci natura, se vindecă trupul, medicul ar trebui doar să asiste dar, vai!, din păcate pt noi, se bagă la creație.
    Medicii, dacă ar avea suflet sau ar ști pe ce lume trăiesc, ar trebui să denunțe actualul sistem făcut de banii lui Rockefeller și Carniege, desigur, fără nici o îndoială, spre binele nostru.
    „The study of the evolution of disease patterns provides evidence that during the last century doctors have affected epidemics no more profoundly than did priests during earlier times. Epidemics came and went, imprecated by both but touched by neither. They are not modified any more decisively by the rituals performed in medical clinics than by those customary at religious shrines. Discussion of the future of health care might usefully begin with the recognition of this fact.” (Ivan Illich, Medical Nemesis, 1975)

  6. Eroi sunt Presedintele Iohannis, ctitor de regim, activul de Partid si apoi cei care-i apara de popor (militienii, securistii, procurorii si unii judecatori). Aia care si in 12.’89 au aparat regimul. Eroi au fost, eroi sunt încă si eroi vor fi.
    Restul sunt CONTRIBUABILI.

  7. atunci cand 90% din cei bolnavi mor in spitale cand dati tratamente scumpe aiurea cand sedati bolnavii si ii legati de pat ce se poate spune

  8. Eroi au medicii din război…nu voi angajaţi la stat. Este nesimţire şi tupeu asta cu medici ”eroi” care sunt plătiţi, la fel si pompierii,..toti care sunt angajati ai statului… sunt plătiti pentru ceea ce fac. Terminati cu nesimţirea asta …că sunteţi eroi ..

    ASTA ESTE PROFESIA VOASTRĂ …AVEŢI UN CONTRACT REMUNERAT …AŢI DEPUS ŞI UN JURĂMÂNT ….NU FACEŢI VOLUNTARIAT!!!

  9. Multumim pe aceasta cale AURr, conducatorul asumat al protestelor, organizatorul asumat al protestelor si liderul covidiotilor AUR-olaci din Romania si Diaspora

  10. Cu exceptia DAN, restul ce ati avut comentarii sunteti duși cu pluta.Lipseste cenzura lui cEuasescu. In timpul comunismului totusi nu orice lichea/nulitate/ bolnav mintal ajungea sa se exprime la TV.

  11. Propaganda v-a facut eroi, iar realitatea, pe unii, criminali.
    Ps. Nu va mai victimizati atat de mult. 90 % dintre voi, n-aveti nimic special, cu excepția buzunarele, parca, prea mari in
    raport cu halatul. Faptul ca lumea a-nceput sa va privească nu numai ca eroi, ar trebui sa va faca mai responsabili. Dar, de la a trebui la a face, e o cale lunga pe care cand nu-ti pasa si nu te pricepi n-ai cu s-o parcurgi ca un profesionist adevarat. Din pacate, aici,prostocratia face casa buna cu moartea. Trist, dar adevarat.

  12. Eu, in zona rosie, nu am vazut niciodata un bolnav de COVID timp de un an.
    Unul care declara ca vin familii intregi bolnave de o boala care nu exista ,numai ca sa ajute marxistii care distrug rasa alba, vrea sa fie erou!

  13. Vai de mama noastra cu medicii din spitale din ziua de astazi! Majoritate facuti pe banda rulanta atat la stat cat si la privat contra cost! Banu sa iasa! Numai fii de doctori/parlamentari/magistrati/politisti/ politicieni care nu stiu cum ii cheama. Cei mai destepti au plecat afara! Ce sa mai vorbesc de juramantul lui Hypocatre, sunt varza, banu dicteaza! Numai pilosi care au trecut prin faculate ca gasca prin apa! Niste jigodii care nu au nicio emaptie pentru pacienti! Ii doare in cur daca mori cand ei incaseaza peste 20.000 ron net/luna ca sa fie in slujba pacientului. Niste criminali care ii doare in cur de pacienti!

  14. SUNTETI NISTE CRIMINALI JEGOSI, NISTE HULPAVI AI BANULUI PATAT DE SANGELE ROMANILOR UCISI IN ACEST GENOCID IN NUMELE „SFINTEI” ICOANE A UNEI GRIPE !! HAI SIKTIR ! SA VA VAD PE TOTI IN PUSCARIE PENTRU CRIMA ORGANIZATA IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN ! ROMANIA TREZESTE-TE !!

  15. Titlu recent din presa: „In Spania, purtarea măștii la plajă și-n piscină, obligatorie”. Legal, si in Romania se aplica, in baza legilor in vigoare. Vine vara, succes la inotat cu masca. mimi, Dan, zmeul, toti propagandistii plandemici, o sa va bronzati ca tractoristii, cu model :))

  16. Sa nu se exagereze nici de o parte nici de alta. Sunteti cel putin culpabili la psihoza indusa populatiei prin declaratiile alarmiste. Un medic are doua obligatii morale principale : sa atentioneze despre anumite riscuri medicale dar si de a induce optimismul, increderea. Or, bolnavi infectati cu acest virus internati la ATI si luati in calcul la gramada cu cei cu alte afectiuni grave, multi in faze terminale, opinii si pareri contradictorii de pe o zi pe alta cu privire la vaccinuri, balbe si iar balbe despre scheme terapeutice de tratament, etc., ce sa genereze altceva decat neincredere ?!

  17. Criminalii sa se astepte la moarte !
    Rapid !
    Asta e pedeapsa !
    Cine nu a facut crime sa nu se ingrijoreze !
    Daca ce scrie mai sus nu va convine, ASTA ESTE !
    Deci: crima = moarte

  18. Tot in zona rosie sunt si nu am vazut vreun bolnav de covid, si nici mort de covid! Sunt minciuni crase ca vin familii intregi si se roaga sa-i interneze! De ce s-ar ruga ca sa-i interneze dk sunt bolnavi?! Nu e dreptul fiecaruia care plateste taxe ca sa fie internat?! Vedeti cum se vede minciuna?! Apoi ca masca te apara de boala: cum a aparat timp de un ani de sunt cica atatia infectati si morti? Iar alta minciuna! Inainte de covid de ce purtau masca doar cei cw operau?! Ca sa nu transmita ei microbi celui operat! Medicii purtau masca nu sa se apere cum a afirmat cu nesimtire medicul inainte, ci ca sa apere de bacterii pacientul operat in mediu steril! Medicii si guvernantii, plus militenii te mint in fata, nu mai au niciun pic de rusine! Daca voua medicilor v-ar fi pasat de cei ce se sufoca nu i-ati fi legat de pat fara apa si nu i-ati fi sedat: unul care nu poate respira prin sedare il omori la sigur pt ca nu se mai poate lupta sa respire! Mai bine decat sa dati din gura minciuni, sa va cereti iertare familiilor care le-ati omorat prin protocoale medicale si neglijennta, si Lui Dumnezeu pt pacatele voastre ca ati ucis prin sedare sau netratare a bolilor grave, sau ca i-ati privat de apa pe bolnavi! Dumnezeu sa va ierte, dar poate unii nu va vor ierta!

  19. Domnilor medici, dacă veți continua sa scoateți in evidenta decedații, fara sa amintiți nimic de cei vindecați va fi și mai urat pentru dumneavoastră. Credeti-ma pe cuvânt, nimeni nu-și dorește să fie tratat de un medic ai cărui pacienți au murit pe capete.
    Dacă veți continua să jucați pe cartea intimidării, va veți face un mare deserviciu, atât din punct de vedere profesional, cât și și punct de vedere moral.

  20. Numai idiotii care nu au fost prin spitale ii pot considera eroi pe medici.Pentru o simpla ciobitura la un os, un medic ortoped mi-a propus sa ma opereze, desi se putea rezolva simplu cu repaus. Norocul meu ca nu am pus botul la gargara si i-am cerut sa-mi bage piciorul in gips. O cunostina, desi avea o simpla raceala, a fost internata la ATI ca suspecta de Covid, si a fost lasata sa moara de sete, ca nici macar apa de baut nu i-au dat. Mai are rost sa pomenesc despre faptul ca daca nu dai spaga, nu se uita la tine nici macar cu dosul? Multe din cadrele medicale ar trebui sa stea dupa gratii, nu in libertate, sa bage oamenii cu zile in mormant.

  21. @abc-ule, logica ta e strâm-
    bă. Dacă m-am abținut să-i
    categorisesc în vreun fel pe
    medici, nu inseamnă că fac
    parte din tabăra #rezist,
    dimpotrivă. Sigur mă con-
    funzi.

  22. Dar unde-i musiu Streinu Cerecel ?? Sterge fumul si da cu var in saloane ? Acusi se face o luna de cand a disparut ca magariul in ceatza.

  23. Doctorii sun criminali inconstienti, ei nu realizeaza ca incompetenta si incapacitatea lor profesionala ii fac autori ai crimelor prin neglijenta si rau tratament. Acesti medici tineri, sub 50 de ani sunt produsul epocii revolutionare, cand facultatile din intreaga tara nu puteau atrage candidati la admiterea la facultate pentru ca lumea se ferea de spagile imense care trebuiau platite la examene. Au intrat la medicina toti idiotii si ineptii, iar acum ei sunt medici, la lucru, executand agendele politice si orientandu-se dupa ciubucele de la Big Pharma si se mai cred si eroi. Atat de prosti si de inconstienti sunt.

  24. „Jucariile” sunt luate cand se termina „bateria”, bagate in sac, uneori raman singure sa se intalneasca cu „Doamna cu instrumentul ascutit”,sunt aruncate in intr-un colt, cateodata arse din nepasare, nimeni nu este vinovat!
    La fel era si acum 300 de ani, cum puteai sa-i explici celui „ajuns” sa se ocupe de „jucarie”, ca metoda lui nu este corecta?
    Nu te putea intelege, avea o procedura pe care nimeni nu putea sa i-o schimbe, era considerat „erou” daca nenorocitul bolnav se facea bine, dupa ce-i lua sange, il facea sa vomite sau il tragea de urechi sa-i scada febra, il chinuia in fel si chip!
    De unde atata siguranta ca ei fac ce trebuie, daca nu stiu ce sa faca?!
    A fost si demonstrat cu balbele, sa-i dam medicamentul X, hopaa, am experimentat destul, mor mai repede, mai bine medicamentul Y, …
    Masca este sigura? Stie si orice prost, care nu se preface!, ca se atinge si este contaminata, ca se aduna in ea toti virusii si microbii …
    Au plecat prea multi medici inteligenti, aiurea in lume, au plecat multi si multe din tara, acum se pleaca pe lumea cealalta … repede, procedura se repeta, dar ei sunt siguri, siguranta si prostia!!
    Ps. Un om inteligent stie sa taca, daca banuieste ca a gresit !

  25. Sunt niste criminali iresponsabili! Iti baga pe gat o tona de medicamente fara sa-ti explice de ce trebuie sa le iei. Iti baga kaletra de te caci pe tine si nu stii ce inghiti fiindca taie folia de nu pot sa o citesti. Daca trece vreun medic pe la tine in 48 de ore esti un noroscos, in rest ii doare in cur de suferinta ta! Banu sa iasa! Dumnezeu cu mila! Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi in spital, daca nu stii „Tatal nostru” esti ca si mort!

  26. Bre,da cum se spune cand esti tratat doar DE covid si nu mai primesti tratament pentru diabet,boli cardiace etc care in final duc la deces? Cinic era trecut din pix de ,,ingerii din prima linie,,la deces covid cu ALTE comorbiditati.Cum se spune cand pacientul e legat de pat si sedat incat arde de viu in caz de incendiul?Crima,bre.Cum se spune cand bolnavul e lasat ore sau zile fara apa si mancare?Neglijenta criminala,bre.Nimeni nu stie cate suflete chinuite au murit in felul asta oribil.Cum se spune cand ,,eroii din prima linie ,,dorm pe turele de noapte incat bolnavii nesupravegheati se spanzura prin bai,se arunca de la etaj sau incep sa dea foc spitalelor?Neglijenta criminala,bre.Cum se spune cand bolnavii non-covid erau refuzati la tratament in spitalele goale pentru ca erau trecute din pix DE covid?Nepasare criminala,bre.Mai sunt multe de spus,multe..Sunt convins ca vom avea mai devreme sau mai tarziu un ,,Nuernberg,,sanitar la care vor raspunde toti ,,eroii din prima linie,,pentru faptele din pandemie.Ps.La ala al nazistilor nu a mers cu ,,suntem nevinovati,am urmat ordinele de sus,,dupa ce s-au descoperit crimele din lagarele de concentrare.Ghinion,bre.

  27. faceti-va meseria, vocatia pe care ati ales-o…juramantul lui hipocrate…nu vrem mai mult …sunteti superplatiti chiar si pentru gafe(oameni legati/arsi/dezinteres/,,ciocaneala” prin debarale )… venituri dincolo de 10000/lunar…obrazul gros…lehamite de voi

  28. Ce sunteti decat niste criminali daca aplicati cretin protocoalele unui individ dubios, care merge pe principiul arde satul, plec in altul si care nu a mai consultat un bolnav de peste 25 de ani? Cum este posibil ca voi, care pretindeti ca sunteti medici, sa nu va straduiti sa identicati un leac si ne ucideti cu vaccinul tampului Ghita? Nici babele analfabete nu mai cred in vaccin.

  29. Da, unii medici sunt mari jigodii.

    Sa nu uitam ca pana si legea CNSAS, legea accesului la dosarele Securitatii, au eliminat din start, printre altele, doua bresle. Breasla medicilor si cea a preotilor. Desi se stia ca sifonau la greu informatii catre Securitate.

    Sa nu uitam ca cei de cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani au intrat in sistemul sanitar cu gandul la PLICUL CU BANI primit de la pacienti. Salariile erau proaste pana la momentul la care hulitul PSD a marit salariile. Abia din acel moment studentul de la Medicina are o relatie corecta cu meseria proiectata.

    Si acum sa revenim la Pandemie.
    Bunica unor prieteni apropiati a murit de Covid, la spital. Cat timp a stat in spital nimeni din familie nu a putut obtine vreo informatie despre starea bunicutei.
    Dupa 2 saptamani au fost sunati ca sa le spuna ca a murit. Au cerut autopsie, au fost refuzati. Si sarmanii au primit bunica in cosciug sigilat. Dar nu acasa, direct la cimitir. Nu au fost lasati sa o tina in capela.
    Bunica a fost ingropata. Pentru autopsie nepotii au apelat la instanta. Pana atunci bunica sta ingropata.

    De toata voma!
    Romania, numele tau este Vomania!

  30. Lăsați bolnavul sa moară daca nu va da ciubucul care-l vreți și va declarați eroi?Sunteți cam groși de obraz

  31. luni de zile pe marchiza statiei de metrou „eroii revolutiei” a stat un banner urias-cica cei de la „regina maria” erau eroii revolutiei,scris mare cu rosu, la 50 de metri de CIMITIRUL EROILOR REVOLUTIEI,DE CEI 300 CARE DE 31 DE ANI ZAC ACOLO!
    (-ati fost niste unelte scarbavnice si atata tot,veti da socoteala pentru mortile suspecte din stabilimentele voastre,veti da socoteala pentru protocoalele voastre,veti da socoteala pentru banii spurcati pe care ati pus mana!)

  32. Da, unii medici sunt mari jigodii. Sa nu uitam ca pana si legea CNSAS, legea accesului la dosarele Securitatii, au eliminat din start, printre altele, doua bresle. Breasla medicilor si cea a preotilor. Desi se stia ca sifonau la greu informatii catre Securitate. Sa nu uitam ca cei de cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 de ani au intrat in sistemul sanitar cu gandul la PLICUL CU BANI primit de la pacienti. Salariile erau proaste pana la momentul la care hulitul PSD a marit salariile. Abia din acel moment studentul de la Medicina are o relatie corecta cu meseria proiectata. Si acum sa revenim la Pandemie. Bunica unor prieteni apropiati a murit de Covid, la spital. Cat timp a stat in spital nimeni din familie nu a putut obtine vreo informatie despre starea bunicutei. Dupa 2 saptamani au fost sunati ca sa le spuna ca a murit. Au cerut autopsie, au fost refuzati. Si sarmanii au primit bunica in cosciug sigilat. Dar nu acasa, direct la cimitir. Nu au fost lasati sa o tina in capela. Bunica a fost ingropata. Pentru autopsie nepotii au apelat la instanta. Pana atunci bunica sta ingropata. De toata voma! Romania, numele tau este Vomania

  33. Directorul asta este un simbrias al statului si este normal sa dea pe clanta numai cuvinte placute stapanilor sai din minister si din guvern. Pe langa salariul decent, ca director mai beneficiezi si de niscaiva privilegii ca sa nu nai amintim si de relatii. Chiar s-a trezit vorbind sau i s-a ordonat? Bagatorii in seama ca el apartin intotdeauna doar unei categorii selectionate. Este penibil in afirmatiile sale mincinoase, nimeni nu are nimic cu doctorii, romanii sunt nemultumiti de sefii lor incompetenti ca Voiculescu si Arafat si de sefii astora. Declaratiile dubioase ale acestui director par a avea scopul de a-i scoate pe Arafat si Voiculescu din vizorul public mutand atentia romanilor pe niste tinte false. De fapt si ministrul Voiculescu a ‘comis’ exact (!) aceeasi diversiune in declaratia sa. Rusinica!

  34. dupa cite se vede ..guvernul meu …al celor pe care johannis ii reprezinta cei cu care a semnat contractul vinzarii cartii lui la washington a reusit divizarea romaniei asa cum a reusit soros sa divizeze america in numele si promovind egalitatea rasiala…pandrmia este o diversiune sa ascunda crimele jidanilor in 2001 cind au aruncat in aer wtc din nyc ….pompierii din nyc au declarat in 24 iulie 2001 ca a dovazi ca israelul si aliatii au plasat ezploziv in turnurile gemene si nr 7 inaintea asazisului atac terorist din911 2001..

  35. Ati devenit „eroi” ca urmare a unei campanii publicitare. Majoritatea sunteti incompetenti si lipsiti de empatie. „Criminali” n-as zice, parca e cam mult. Aroganta si lacomia va caracterizeaza din plin. Da, sunt si Oameni printre voi, dar prea putini ca sa faca diferenta. Nu cred sa existe om prin tara asta care sa nu fi avut o experienta cel putin neplacuta la interactiunea cu voi. Vedeti-va de banii vostri si nu mai faceti pe victimele…

  36. Medicii din Romania … sunt cu adevarat EROI !!!
    Nu medicii din Romania … sunt de vina … pentru RESTRICTIILE cu iz POLITIC …

    Restrictiile SUNT inventate de … DAVOSieni … presedinti de tari … guverne …OMS … pentru instaurarea de DICTATURI … in tarile respective!!!

    INLATURATI … pe actualii bogatani ai lumii … presedinti … guverne … OMS … COMPROMISE POLITIC … si o sa vedeti cum UMANITATEA … isi va REVENI … in mod miraculos !!!

  37. Medicii din Romania … sunt cu adevarat EROI !!!
    Nu medicii din Romania … sunt de vina … pentru RESTRICTIILE cu iz POLITIC …

    Restrictiile SUNT inventate de … DAVOSieni … presedinti de tari … guverne …OMS … pentru instaurarea de DICTATURI … in tarile respective!!!

    INLATURATI … pe actualii bogatani ai lumii … presedinti … guverne … OMS … COMPROMISE POLITIC … si o sa vedeti cum UMANITATEA … isi va REVENI … in mod miraculos !!!

    MEDICII … incearca doar … sa repare … ceea ce POLITICUL DISTRUGE !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.