Un medic de familie din județul Constanța, infectat cu COVID-19, se află în stare critică la terapie intensivă.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a confirmat, duminică, starea gravă în care se află cadrul medical, după ce a vizitat două spitale din Constanța
„Avem 114 cazuri (îmbolnăviri în Cosntanța – nr.), avem două decese, avem trei medici afectaţi, avem cinci cadre medii şi personal auxiliar, personalul medical rămâne în prima linie şi rămâne în primă atenţie (…). Avem peste 800 de carantinaţi, în contextul în care am avut şi un aflux de cetăţeni străini în zona Constanţei. La acest moment, avem efectiv în tratament pacienţi cu o simptomatologie medie-moderată, uşor severă, avem un singur pacient care este pe Terapie Intensivă în stare critică, e un medic de familie”, a spus ministrul în timpul unei vizite efectuate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa.
Este vorba de un medic de familie din localitatea Băneasa, care a fost depistat pozitiv cu COVID-19. În acest moment se află internat în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în stare critică. Testul soției a ieșit negativ.
Ministrul a vizitat Spitalul Județean Constanța, Spitalul Militar, dar și Sanatoriul Balnear Techirghiol, care este unul dintre cele două centre de carantinare din Constanța, cât și Spitalul Modular SMMIT, amenajat de MApN pe Stadionul Portul.
„La Suceava avem un focar pierdut de sub control. La Constanța trebuie să avem foarte mare grijă la izolare și distanțare socială”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Mediafax reamintește că Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este unul dintre cele 7 centre de primire a bolnavilor cu coronavirus. De asemenea, pe litoralul constănțean au fost amenajate două centre de carantinare instituționalizată pentru românii repatriați din Italia. 605 persoane au fost introduse până în acest moment în Hotelul Flora din stațiunea Mamaia și în Sanatoriul Balnear Techirghiol.
Până în acest moment, în Constanța au fost înregistrate 114 cazuri de infectare, două decese iar peste 800 de persoane se află în carantină.
Ati vrut europa si ati votat iohanizs. Va trimit merkel si micronianul voturile inapoi de va umplu de contaminare.
Grupul mafiot organizat care raspunde la numele de pnl are pe constiinta cadrele medicale imbolnavite. Doamne fereste de mai rau !
Haita galbena a sasului e cancerul Romaniei. De nu inchid frontierele macar acum ?!?!?!? Pentru electoratul diasporezilor semanalfabeti ???