Medic – S-a mai descoperit ceva surprinzător legat de Covid

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat că este suprinzător modul în care sindromul post-COVID îşi face simţită prezenţa la pacienţii care au avut forme uşoare. Potrivit medicului, mulţi dintre aceştia acuză la evaluare tuse, oboseală la efort, infecţii respiratorii repetate.

„Este suprinzător modul în care sindromul post-COVID îşi face simţită prezenţa la pacienţii care au avut forme uşoare de COVID. Mă refer aici la persoane tinere, persoane care nu au necesitat tratament antiviral sau internare în spital în timpul perioadei de boală, dar care la o perioadă de trei luni, şase luni se prezintă la medicul pneumolog acuzând o simptomatologie nu neapărat brutală, ci supărătoare: tuse, oboseală la efort, infecţii respiratorii repetate. (…) Sunt destul de frecvente (cazurile – n.r.). Aş spune că jumătate din pacienţii care se prezintă pentru evaluare post-COVID au acest tip de afectare”, a afirmat, miercuri, medicul.

Beatrice Mahler a spus că afectarea pulmonară a acestor pacienţi este asemănătoare cu cea a persoanelor care au mai mult de 20 de ani de fumat.

„Examinarea pe care o facem în laboratoarele funcţionale evidenţiază o modificare o funcţiei pulmonare care se produce la nivelul săculeţilor de aer, la nivelul alveolelor, probabil prin mecanism imun specific infecţiei SARS-CoV-2. Pentru a înţelege lucrurile, aş compara cu persoanele care fumează. Pentru că aceeaşi afectare la nivelul săculeţilor o găsim la pacienţii care au mai mult de 20 de ani de fumat. Surprinzătoare pentru mine, cel puţin, şi surprinzătoare în condiţiile în care am avut pacienţi care nu au avut un singur episod de infecţie, ci mai multe episoade, este adevărat, toate uşoare, dar la care funcţia pulmonară la acest nivel este important afectată”, a explicat managerul.

Potrivit medicului, o mare parte dintre cei care se prezintă şi au această afectare post-COVID recuperează funcţia pulmonară, dar nu complet.

„O mare parte recuperează funcţia pulmonară, dar nu complet. Simptomatologia se ameliorează, însă tratamentul pe care îl avem în acest moment disponibil este un tratament nespecific, pentru că este o boală nouă despre care ştim foarte puţine şi pe care o tratăm cu metodele pe care le avem până acum la dispoziţie. Adică, de multe ori, corticoterapie, kinetoterapie respiratorie, mai puţin terapie bronhodilatoare, pentru că sprayurile inhalatorii pe care le administrăm pacienţilor cu BPOC şi astm nu ajung la acest nivel pentru a produce efect”, a arătat ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

22 de Comentarii

  1. Sa vedeti ce „surprinzator” (oare ?) va fi atunci cind se vor descoperi un laborator sau niste laboratoare in care se „up-dateaza” variantele ulterioare si se creaza toate aceste mutatii „naturale” (ha ha ! chiar ca ramine tot gluma anului !). Laboratoare in care sper din toata inima sa intre cit mai curind in forta niste baieti mascati din trupele speciale de desant, care sa rada tot, fara intrebari si fara prizonieri.

  2. Asta, fiindcă CoVid-2019 (sau ~2020, ~2021, ~2022, „Alfa”, „Beta”, „Gamma”, „Delta”, „Omicron”, „Centaurus”, etc., indiferent de sușă!) E FĂCUT ÎN LABORATOR, la Wuhan, pînă în 2019, în secret, la comandă șpețială amerlocă, contract N.I.A.I.D., pe 4 milioane de $$ $$oroșijdi dați de Fauci, beeey, Beatrix! Pricepi?

  3. ca este o MARE MINCIUNA pentru ca SECURIMEA SA SE SUPRA-IMBOGATEASCA PE SEAMA #ISTERIZATILOR?

  4. cand eram copil dintr-o intamplare, un radiolog a descoperit ca trecusem printr-o pneumonie, fara sa fi stiut, deci radiologic, dureaza pana pneumonia in cazul de fata virala/Covid se resoarbe sau dispar urmele, dar pt ca ar fi intrat in uitare vedeta TV si isi pierde clientela hipocondra de lux lanseaza si ea pareri, una cu experienta in pneumologie sigur nu filozofa…si nu era surprinsa

  5. pe vremea dictatorului anul in timpul rece se inchideau cursurile cand incepea viroza pulmonara la clasele mici. fericire maxima 2 saptamani, desi ne intepau cu dureroasele polidin si moldamin. era „vacanta de polidin”, insa noi tot pe strada in fata blocului ne jucam…reeducarea tip Pitesti se pare ca functioneaza la oi – frica de orice.

  6. Pe Beatrice Mahler n-o cerceteaza penal nimeni sau are si ea grad precum Gheorghita si Arahatu’? Dati-i inainte cu viroza covidiana,nu va mai crede nimeni,nu se mai sperie nimeni de guturai,doar reusiti sa ne enervati!

  7. Ce le recomandă doamna doctor pacienților fumători? Să se lase de fumat.
    Prin analogie, se poate recomanda ca lumea să se lase de Covid. N-ai să vezi.
    Oricum, descoperirea doamnei doctor este epocală. Deja știm unde va merge viitorul Premiu Nobel pentru medicină.
    Mulțumim, stimată doamnă!

  8. Poate ne explica si noua proasta asta de Mahler de ce in tari supervaccinate ca Belgia si Noua Zeelanda covidul face prapad in timp ce in Romania nevaccinata si fara restrictii covidul exista numai la TV.

  9. Articole de acest tip, fără cifre în spate (adică ce procent din cei care au făcut forme ușoare de covid se prezintă la evaluare?), arată cel mult o observație.
    A fost stabilită o legătură între Covid și afecțiunile raportate? Câți dintre pacienți sunt alergici la diverse, câți au probleme cu inima (la temperaturi mari persoanele cardiace obosesc), câți au făcut gripe și răceli altele decât covid etc.
    Fără cifre și fără date verificabile pot spune și eu că jumătate dintre persoanele vaccinate care urcă pe scări spre biroul meu își dau duhul după primul etaj; dacă însă precizez că mă refer la 2 persoane dintre care cea vaccinată are instalate 2 stenturi iar cealaltă este un copil de 2 ani, mesajul se schimbă complet.

  10. Iar a aparut Beatrice-ace-brice si carice! Face echipa buna cu Imbri, Jurma si Chereches. Degeaba! Nu ne mai prostiti.

  11. Formele usoare majoritatea le-au avut cei vaccinati ,pt. ca ceilalti nevaccinati au avut forme severe si au rezistat fara sa se vaccineze.Acum o intreb pe madama asta doctor Beatrice Mahler ,care incerca mereu sa ne convinga sa ne vaccinam,nu ajungem acum la concluzia ca acest vaccin ne-a slabit sistemul nostru imunitar pe care fiecare il aveam din nastere si acum incepem sa ne inbolnavim din ori ce ?

  12. Asta s-a întâmplat întotdeauna pentru cei care au trecut prima dată de covid cu simptome vizibile sau nu. Faptul că nu ați aflat până acum arată ce doctori buni sunteți. Poți nici să nu treci prin covid și să faci doar injecția „sigură și eficientă” și vei avea aceeași afectare pulmonară. Verificați doar și veți afla că ce vă spun e adevărat. Există și explicație medicală pentru asta. Din păcate nu se poate evita dacă ai făcut boala sau ai luat injecția sau amândouă. În doi ani n-am avut o echipă de cercetători care să pună cap la cap lucrurile? L-am avut doar pe Jurma care visează cazuri și morți, parcă e la „roata norocului” Penibil.

  13. Ce dor mi-a fost de aceasta Beatrice zisa si”piaza rea”. Astept cu nerabdare sa revina in prim plan si doctorul Marinescu si doctorii apocalipsei din Timisoara, toti incolonati in urma expertului in covid, Raed, grasutul si incompetentul sef al DSU din ministerul politiei! Atunci tabloul apocalipsei va fi complet si acesti ciocli isi vor putea relua activitatea mai mult decat profitabila. Mai stie cineva ceva despre mortii cu zile din spitalele covid?? Dar despre ceo arsi de vii rpin spitalele noastre conduse cu competenta de acesti ciocli?!?

  14. @ marin: așa e: polidinul era sfânt! Și ieftin și se fabrica la noi! Era dureroasă injectia (injecțiile) dar merita totul!

  15. Ambasadorul britanic al ONU pentru pace, Jane Goodall, a numit suprapopularea Pământului una dintre principalele probleme ale omenirii.

    În cadrul unei discuții la Forumul Economic Mondial, Goodall a spus că toate problemele planetei ar fi rezolvate dacă populația Pământului s-ar reduce cu 90% – la nivelul secolului al XVI-lea.

    „Nu putem să nu observăm creșterea populației umane, pentru că știți că aceasta este la baza tuturor problemelor actuale. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă populația ar fi fost ca acum 500 de ani”, a spus Goodall.

  16. O anecdotă:

    – Doctore, când se va încheia epidemia de coronavirus?
    – Nu ştiu, nu mă interesează politica.

  17. Ce idei mai au ‘specialiştii’ din domeniul ‘protejării climei’…

    Într-un articol din English Daily Mail, aflăm că un om de știință suedez susține că oamenii ar trebui să devină canibali pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, deoarece consumul de carne umană este mai „sustenabil” decât industria cărnii.

    Profesorul Magnus Soderlund a susținut că oamenii pot mânca carnea cadavrelor. El a spus că canibalismul ar putea opri spaima globală dacă societatea ar fi „trezită la idee”.

    „A mânca oameni ar putea fi o opțiune mai durabilă decât a mânca insecte”, susține el.

    Păcat pentru el, societatea nu este încă „foarte trează” la acest gen de idei.

    Așa că să ne mâncăm morții, dar să continuăm să jucăm fotbal pe stadioane cu aer condiționat din mijlocul deșertului, să schiăm în „domuri” vara în Franța răcit la -5° cu zăpadă artificială, să luăm un avion la 5 euro pe weekendurile la Roma, importăm totul din China sau India unde am relocat poluarea producției. Să continuăm să forăm puțuri de gaz de șist și să poluăm apele subterane. Să conducem cu mașini electrice reîncărcate de centralele pe cărbune…

  18. În loc să investească omenirea în cercetarea medicală, crește profitul în industria de război.

  19. …S-a descoperit in sfarsit laboratorul unde cineva s-a jucat de-a Micul Biolog? Gata, de maine incepe marea epurare, ii aresteaza pe toti…Biden, Fauci, Ursula, Iohannis, toti…se va vedea si unde s-au dus sutele de miliarde din plandemie.
    Fratilor…am invins!
    Iar vazand apropierea zorilor, Seherezada, sfioasa, tacu.

  20. Vaccine Surveillance Report (Week 42) publicat de guvernul britanic pentr populatia britanica, arata printre multe alte studii ca:

    Rata de infectare cu corona a celor vaxinati cu mRNA est mult mai mare decit la cei nevaccinati.
    Dupa o invecatre cu corona, cei nevaccinati au un nivel mult mai mare de anticorpi impotriva virusului corona si a mutatilor ce apar dupa infectare decit ce vaxinati cu mRNA, ce sau infectat cu virusul corona cu toate ca au fost tratati cu mRNA-uri.
    Probabilitatea de infectare a celor ce s-au vaxinat cu mRNA impotriva virusului Corona, (Alfa, Beta, Gama, Delta, …) creste cu cit numarul tratamentelor creste.
    Probabilitatea de infectare a celor nevaccinati cu virusul corona scade cu trecera timpului si aparitia noilor mutatii ale virusului corona. Asa cum este descris in manualele de virologie de la toate facultatile de medicina, basic knowledge la toti cei ce lucreaza in mediul medical.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.