Medicii de familie ar putea elibera de joi reţete compensate şi gratuite

Reprezentanţii medicilor de familie au anunţat, la finalul discuţiilor de la Ministerul Sănătăţii, că negocierile vor continua miercuri şi că, dacă se va ajunge la un acord, se va încheia un protocol, iar de joi se va relua eliberarea reţetelor compensate şi gratuite.Liderii organizaţiilor medicilor de familie au spus, marţi, după cele şase ore de […]

De cotidianul.ro - Autor
Medicii de familie ar putea elibera de joi reţete compensate şi gratuite

Reprezentanţii medicilor de familie au anunţat, la finalul discuţiilor de la Ministerul Sănătăţii, că negocierile vor continua miercuri şi că, dacă se va ajunge la un acord, se va încheia un protocol, iar de joi se va relua eliberarea reţetelor compensate şi gratuite.Liderii organizaţiilor medicilor de familie au spus, marţi, după cele şase ore de […]

Reprezentanţii medicilor de familie au anunţat, la finalul discuţiilor de la Ministerul Sănătăţii, că negocierile vor continua miercuri şi că, dacă se va ajunge la un acord, se va încheia un protocol, iar de joi se va relua eliberarea reţetelor compensate şi gratuite.Liderii organizaţiilor medicilor de familie au spus, marţi, după cele şase ore de discuţii de la Ministerul Sănătăţii, că au fost identificate "câteva puncte", că trebuie văzut dacă acestea pot fi rezolvate şi dacă soluţiile vor fi susţinute de colegii din teritoriu, informează Mediafax.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a spus că dezbaterea, din punctul lui de vedere, "trebuia să aibă loc mult mai devreme".

Doina Mihăilă, liderul Patronatului Medicilor de Familie, a susţinut că, în urma discuţiilor, s-a reuşit să se ajungă la anumite puncte de vedere şi că au fost identificate anumite probleme.

"Probabil miercuri va fi semnat un protocol care să aibă valoare juridică şi, dacă vom semna acest protocol, probabil de poimâne (joi – n.r.) să oferim reţete compensate, gratuite şi trimiteri", a declarat Mihăilă.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, a spus că marţi "s-au făcut paşi importanţi", dar că sunt "foarte multe lucruri tehnice care trebuie rezolvate miercuri", fiind "multe lucruri extrem de dificile". "Suntem pe calea cea bună", a conchis Tănăsescu.

Miercuri vor fi discutate punctual normele de aplicare a contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale pe 2010 şi contractul individual semnat de fiecare furnizor de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.