Medicii de familie nu mai eliberează, începând de astăzi, reţete compensate şi gratuite şi nici bilete de trimitere sau concedii medicale, din cauză că nu au semnat contractul-cadru cu Casa de Asigurări, a anunţat preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă."Vom consulta pacienţii, îi vom trata, dar cu reţete simple. Nu avem nici contract-cadru şi nici norme de aplicare. Dacă normele au fost elaborate, ele au fost elaborate fără să se discute cu noi", a afirmat preşedintele Patronatului Medicilor de Familie.
Medicii de familie au aflat abia miercuri ceea ce li se pregăteşte, a completat aceasta. "Suntem dispuşi să stăm oricât, cât e nevoie, de data aceasta, pentru că până acum noi am cedat. Ne afectează inclusiv pe noi, pentru că nu ne mai luăm bani în perioada asta", a mai spus Mihăilă.
Potrivit Colegiul Medicilor din România, în proiectul de contract-cadru pentru 2010 al CNAS au fost introduse unele prevederi care vor afecta activitatea medicilor de familie şi care le vor diminua cu aproximativ 30% veniturile. Printre prevederi se numără creşterea penalizărilor cabinetelor medicale şi negarantarea valorii minime la plata per serviciu. A fost modificat de asemenea procentajul alocat valorii punctului "per capita", de la 90 la 70%, ceea ce va duce la scăderea cu cel puţin la 25-30% a veniturilor cabinetelor.
Ministerul Sănătăţii consideră că acţiunile medicilor de familie care refuză să semneze noul contract-cadru sunt nejustificate şi atrage atenţia că refuzul de a prescrie reţete compensate şi gratuite va aduce bolnavilor mari prejudicii.
Contractul-cadru urma să intre în vigoare la 1 aprilie, însă nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi nici nu se cunosc deocamdată normele de aplicare.