Un medic pakistanez, acuzat că a ajutat Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) să îl găsească pe Osama Ben Laden, liderul istoric al Al-Qaida ucis anul trecut de un comando american în nordul Pakistanului, a fost condamnat miercuri la 33 ani de închisoare pentru trădare de un tribunal tribal, informează Reuters şi AFP, citând surse oficiale, relatează Agerpres.
Shakil Afridi a fost acuzat că a întreprins o falsă campanie de vaccinare la Abbottabad, oraşul unde se ascundea Ben Laden, împreună cu cele patru soţii ale sale şi copiii lor, pentru a le preleva ADN-urile. Se crede că această campanie a ajutat CIA să îl depisteze pe liderul reţelei Al-Qaida, ucis apoi de forţele speciale americane.
Medicul a fost condamnat de un tribunal tribal din districtul semiautonom de Khyber, din nord-estul ţării, de unde este originar.
După anunţarea verdictului, Afridi a fost condus la închisoarea centrală din Peshawar din Pakistan, a precizat un purtător de cuvânt al administraţiei districtuale.
Osama Ben Laden a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando al Navy Seals, forţe de elită ale marinei americane, fără ştirea autorităţilor pakistaneze, care au protestat ulterior.