Medicul Mircea Beuran, achitat

Tribunalul Giurgiu a dispus joi achitarea medicului Mircea Beuran, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit de la un alt medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.

Potrivit deciziei instanţei, Mircea Beuran a fost achitat în baza art.16 lit.a din Codul de procedură penală, care prevede că „fapta nu există”.

De asemenea, instanţa a dispus ridicarea sechestrului asupra sumei de 10.000 de euro, aflată într-un cont bancar al medicului.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2020, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

Ulterior, el a obţinut la Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu, pe motiv că mediatizarea excesivă şi notorietatea lui „sunt împrejurări de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti”.

Conform DNA, în decembrie 2018, când îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.

”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior”, precizau procurorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Author

28 de Comentarii

  1. unde ati vazut voi medici sa primeasca spaga, nu va este rusinee?
    Hmmmm, ia vedeti!

  2. Toti impostorii sunt achitati. Parca tara asta nu mai vrea sa mearga inainte. Nu vrea sa scape de trcutul mizerabil. Asta nu e medic, e un semi. Meidicii buni sunt in Paris si in alte tari. Meidicii buni nu au loc in Ro din cauza acestor impostori de partid. Si ca sa vedeti ca am dreptate, in Paris,4 din medicii cei mai buni sunt romani.

  3. Ați văzut ce fac nebunii cu Biserica Ortodoxa,e o prigoana împotriva Bisericii și împotriva medicilor de top.Pe preoți îi provoacă in toate modurile posibile.Daca distrugi elita medicala ,o bagi la pușcărie,atunci se alege praful de sistemul medical.Sunt ONG-uri care se ocupa cu așa ceva.Daca s-a mers până acolo încât s-au închis spitale (Foișor)în care se făcea transplant că să meargă pacienți în Austria!Unele ONG-uri trăiesc din asta!

  4. Pentru ce mai primesc salarii dobitoacele de la DNA! DNA de tot rahatul daca sentinta este „fapta nu exista”! Pentru ce dracu mai sunt tinuti acesti imbecili habarnisti de procurori? Dati-le un sut in fund la panaramele astea!

  5. Nu, că asta-i bună! 10 000 de euroi? Un fleac! I-a ciuruit! I-a mpins și el mai departe, și evident, fapta nu există!

  6. voi n-ati inteles, este LUPTA intre doi medici, una s-a autodenuntat ca l-a mituit, in acest context de ce mai are drept de practica denuntatoarea? Ce calitate morala are o persoana care isi mituieste seful pt a fi promovata? Si-a recuperat de la studenti mita? Sau NU a dat-o, dar a dorit defaimarea ca sa-i ia locul?

  7. Ce ar mai fi de comentat ?
    Fapta nu exista ! De ce nu suntem primiti in Sengen ? DAIA !

  8. Este razboi puternic impotriva Bisericii, a medicilor si profrsorilor buni, tot ce este inca puternic romanesc este atacat. Unora nu le-a convenit deloc lovitura data de Romani ca nu s-au prea vaccinat si au facut descalecat agresiv la Bucuresti sa puna la punct Bucurestiul. Le sta Biserica grav in gat pentru ca poate capacita masiv populatia, iar asta e foarte periculos, poporul inca in Biserica nu prea pleaca dupa multe fente globaliste, iar adta nu convine deloc stapanilor de afara. Cei din structuri care inca apara Ronania sunt in inferioritate numerica, globalistiisunt adanc infiltrati si foarte agresivi. Dar, razboiul merge inainte, romanii nu se vor preda

  9. Batranul Suferi de dementa, de indolenta si incultura. BOR se autodistruge din interior,crede-ma. Ai vazut atacuri impotriva BOR,cine o ataca,se sparg geamuri,sunt arestati preoti si bagati la puscarie,omorati in strada. Dementule,in numele unui mnezeu popi te scuipa zilnic. Iti vinde tie iluzii. Traim in secolul linistii tocmai pentru ca occidentul a renuntat sa mai accepte biserica in viata politica. 90 % din razboiale sangeroase au in spate religia. In tarile musulmane sunt omorati oameni in numele religiei lor. Sunt in urma cu 1000 de ani. Crestinismul si-a atins limitele. Trebuie sa ramana la nivel de simbolistica. Fiecare crede in ce vrea in liniste. Nu impui modul de viate prin dogme. Sunt convins ca tu nici nu ai citit Biblia, nu traiesti dupa oranduielile bisericesti. Faptul ca folosesti uneltele diavolului ,adica netul,arata ca nu esti decat un fariseu,da?

  10. Anonim Doamne,cum poti trai cu mentalitatea asta arhaica? Cine sa aiba ce cu Romania. Ce profesori performeri ai ba? Ce medici atat de buni de renume ai in Ro? Acest impostor? Spunea cineva mai sus,medicii buni isi dusi departe.Departe de mocirla asta imputita si politizata numit sistemul sanitar. Va agatati de lucruri fara valoare. Doar Spiru Haret a performat in invatamant,elitele s-au vazut in interbelic.Cu ei defilam si acum la nivel mondial. Modelul Spiru Haret inca mai este folosit in Occident. Dar nu ne mai apartine. Noi avem un sistem capusat de politica. De asta nici nu performam. BOR? Adica acea mafie generalizata? Sunt mai multe biserici decat scoli sau spitale. Asta este mandria neamului ? Cine ataca Ro? Oculta mondiala,bilgeits ? Hai ca deveniti patetici. Narativ aurist ieftin. Macar tu chiar crezi ca te ataca cineva sau e gargara ?Sa stiu cam unde te incadrezi.

  11. Medici ca Beuran si cei care-i aparati, totul la voi e cu tarif!

  12. Beuran curatul
    si nevinovatul
    Iata-l pe mesia
    Invartind mistria
    Fratii l-au aparat
    Scos nevinovat
    la anu si la multi ani

  13. Un medic de top hăituit prin tribunale de te miri ce Salieri gelos! Asta-i țara unde valoarea e un mare defect și un mare pericol.

  14. Intrebarea este : cum de s-a ajuns la un proces penal desi se pare ca nu e nicio dovada ca a fost data / luata mita de 10 000 euro. Daca exista dovada atunci totul era f clar. Deci cum s-au dus procurorii in instanta? Onorata instanta, avem aici un denunt fara probe si atat, speram ca inculpatul o sa recunoasca sau daca nu sa il credeti pe cuvant pe denuntator? Se pare ca da.

  15. Mă amuză ce publicitate aprigă face Cotidianul portocalelor de la DNA. Reproduce mereu pe o pagină întreagă acuzațiile din dosar, în vreme ce decizia instanței ticăloase e expediată în două rânduri. Ziariștilor nu le plac achitările, ei iubesc execuțiile ?

  16. Acest medic face de rusine toata breasla, foatre multe cadre medicale isi vor de demisia din cauza acestui gaozar care si-a patat cinstea pentru 10 000 de euro, cand in zilele noastre nici un padurar nu se mai da jos din pat pentru asemenea sume ridicole!

  17. Si daca „fapta nu exista”, de ce au fost necesari 5 ani de abuz impotriva acestui medic-profesor cinstit!

  18. Inca mai este tinuta in viata cu miliarde grele sandramaua aia facuta praf de Luluta? Cine si ce interese urmareste sa mentina in activitate un organism paralel deci inutil care toaca fara folos banii romanilor? In plus baietii aia supervizati permanent de securitate au nenorocit la propriu sute, poate mii de romani nevinovati carora li s-au inscenat dosare. Dosarul Beurean este a mia dovada a ceea ce s-a intamplat si se intampla. Procurorul respectiv inca mai ia salariul baban de la DNA? Astia de-l tin in brate isi bat joc de romani.

  19. Teroristii, asasinii spiritului și ai moralei dim DNA au făcut și fac ce li se ordona. Iar unul dintre ordine a fost compromiterea tuturor medicilor de top din tara. Trist este ca Javrele sunt cu toate progresiste, servesc cauza globalismului și nu vor suporta consecinta nelegiuirile. Uitati-va la Portocala. Paraditorul e bine mersi în libertate. Și exemplele pot continua.

  20. Beurean , un mare medic! Putini mai sunt in Romania de azi. Sunt vanati si lucrati pentru a fi desfiintati precum marii duhovnici ai acestui neam cum spunea cineva mai sus. Beaurean a avut sansa unui complet de judecatori integri spre deosebire de medicul Oprescu care a fost executat de cei cu protocolul in suflet. Niciodata procurorii securisti ai lui Ceausescu n-ar fi indraznit sa execute un mare medic. Batranul nu permitea asa ceva.

  21. bai comentacilor,daca o instanta a decis ca fapta nu exista,atunci ea nu exista!ce e asa greu de inteles?ori nu mai aveti incredere in justitia pe care o ridicati in slavi cand il baga in puscarie pe judecatorul Stan Mustata ,caruia mai apoi nu i s-a permis ingrijirea medicala si a murit omu’!Cand cineva,indiferent de meseria pe care o are,ia spaga,veniti si cu probe scrise la dom’ procuror cand il acuzati!Verba volant,scripta manent!

  22. Nu stiu daca Beuran este sau nu vinovat, dar una este sigur, si anume ca procurorii DNA sunt niste imbecili analfabeti, niste dobitoci habarnisti! Ori faci un dosar cap-coada care sta in instanta, ori te lasi! Dar instanta sa dea verdictul „fapta nu exista” e prea de tot! Inseamna ca dosarul a fost facut la comanda sau procurorii sunt niste habarnisti! In ambele cazuri merita niste suturi in partea dorsala, merita dati afara ceeace nu se va intimpla fiind protejati! Asta-i justitia in Romania!

  23. Mita a fost umflata artificial cu valoarea unei cutii de 35 de lei astfel incat cf. legii orice infractiune ce trece de 10000 euro sa fie preluata de DNA.

  24. Sunt citiva postaci pezdisi , marius, justinianus , diaspora , voxi , anonim , un ROMAN , s.a , care se ocupa cu spalarea infractorilor de tot soiul , si cu injurarea procurorilor si a judecatorilor ! Asta este agenda lor permanenta !Nu citesc niciodata hotaririle de achitare , unde ar vedea ca majoritatea probelor au fost inlaturate in urma deciziilor CCR , alta spalatorie de infractori

  25. Romania lui Petrov si Verner Un mare medic,fata de cine e mare ? Daca cu astfel de medic te lauzi, inseamna ca traiesti intr-o bula tovarase.Habar nu ai ce inseamna un medic renumit.Dar Danaila ce este daca infractorul asta e mare? Ati ajuns sa sustineti tot felul de pseudomedici ,pseuddoprofesori si pseudo-doctoranti din politica.Bravo natiune, bravo semi-oameni ce sunteti. Auzi,infractorul e valoros. De fapt, ai dreptate,pentru felul cum este construita Romania este valoros. Astea va sunt valorile.

  26. @ axion- nu întru în contradicție cu o pasta de spălat tăvi afumate, farfurii pline de grăsimi saturate , linguri cu vocabular de lemn, furculițe trident a la Poseidon, polonice găurite pentru obezi, sticle afumate și pahare din aluminiu.
    PS. DNA, un organism antinational, în componenta căruia incompetenta, slugărnicia, comanda politica, pupatul dosului licuriciului, mersul in patru labe în fata stăpânilor de la UE e deviza care le însuflețește neuronul afectat de caria urii impotrova României.
    Sa nu uitați sa-i faceți dosar găinii care se culca pe oua, cocosului care ii canta navetistului desteptarea, cucuvelei care vânează șobolani și porcului care va face concurenta. Axioane, axioane Fary e mai bun decât tine, iar pasta Ariel îți tine lecții de etica. Nu folosiți Axion. E toxic pentru România.

  27. Facatura asta ordonata impotriva unui medic de prestigiu este printre ultimile magarii comise de DNA sub comanda lui Kovesi. Bine ca s-a dus!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.