Medicul Țincu explică: Omicron ar putea fi diferită la noi

Datele optimiste din Occident în legătură cu Omicron, care pare să fie o variantă mai blândă a SARS-CoV-2, riscă să nu se aplice în România, din cauza ratei mici de vaccinare a populaţiei, a explicat la Digi24 medicul de terapie intensivă Radu Ţincu.

„Ştiind din experienţele variantelor precedente că după o perioadă de două-trei săptămâni de circulaţie a unei variante în spaţiul european, ea devine dominantă şi în ţara noastră, cel mai probabil avem o transmitere intracomunitară, însă în acest moment suntem la începutul transmiterii intracomunitare, avem o transmitere intracomunitară nu foarte accelerată, ceea ce permite autorităţilor să implementeze anumite măsuri care să prevină o creştere exponenţială a numărului de cazuri, aşa cum se întâmplă în Franţa, cu peste 200.000 de cazuri pe zi, sau Marea Britanie, cu peste 180.000 de cazuri pe zi. Însă, în mod evident, până la jumătatea lunii ianuarie vom avea o transmitere comunitară a Omicron şi ea va deveni dominantă şi în România”, a spus medicul Radu Ţincu la Digi24.

El spune că printre măsurile de prevenție pe care le-ar putea lua autoritățile ar fi adoptarea certificatului verde, care s-a blocat din nou și care oricum a ajuns într-o variantă destul de „amputată” din punct de vedere al eficienței, cu o serie întreagă mai mult de excepții decât de reguli. „Cred că suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu a adoptat certificatul sanitar, care ar fi avut două efecte imediate: în primul rând, o identificare la timp a persoanelor care pot transmite virusul în comunitate și, în acest fel, carantinarea lor; și în al doilea rând, impulsionarea campaniei de vaccinare, care este într-o scădere continuă, în contextul în care știm foarte clar că varianta Omicron va răspunde la administrea dozei a treia. În absența acestei doze booster, gradul de protecție pe care îl oferă anticorpii este undeva între 30 și 40 la sută”, a arătat medicul ATI.

Potrivit prognozelor INSP, estimările pentru noul val provocat de Omicron sunt 25.000 de cazuri pe zi la sfârşitul lunii ianuarie.

„Sunt prognoze foarte reale, pentru că au la bază calcule matematice de predicţie. Ştim că varianta Omicron se transmite mult mai repede, avem însă şi o parte bună a acestei situaţii. Din datele pe care le avem din Marea Britanie şi din vestul Europei, Omicron produce forme uşoare de boală. Marea Britanie chiar a dat ieri publicităţii un raport care spune că varianta Omicron reduce necesarul de tratament al pacienţilor cu 20-25 la sută şi reduce riscul de spitalizare cu până la 45-50 la sută, ceea ce arată că Omicron determină forme blânde de boală”, a spus Radu Ţincu.

El a avertizat, însă, că România ar putea avea o particularitate faţă de ţările din Vest, aceea că nu avem un grad suficient de populaţie vaccinată, astfel încât datele de acolo nu sunt reproductibile în totalitate în ţara noastră: „Trebuie să vedem că România are din nou o particularitate față de țările din Vest: nu avem un grad suficient de populație vaccinată, astfel încât datele de acolo nu pot fi reproductibile în totalitate în țara noastră. Sunt în continuare oameni care nu știu foarte multe nici măcar despre SARS-CoV-2, cu atât mai puțin despre vaccinul împotriva acestei boli”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

41 de Comentarii

  1. Stau și mă întreb, așa ca neofitul…
    De ce oare toți acești specialiști nu se aduna intr-un loc, cercetează problema și ies apoi cu o singura concluzie pt noi ăștia neștiutori!?
    Daca nu fac așa eu pot specula pe seama acestei adevărate inflații de informații și păreri emise de tot felul de specialiști la diverse ore din zi doar pt a zăpăcii lumea….ce ziceți!?

  2. Inca o jurma baba vanga. „Specialisti” aparuti la apelul de seara de la pfizer.

  3. După doc STASI, secu ReDeGist, unul din opt (1 din 8) est-germani lucra direct sau nu, plătit direct sau pe ocolite, pt servicii.
    Miles Mathis (mileswmathis.com, artă și viață/updates; milesmathis.com, științe) bănuie că unul din patru (1 din 4) lucrează direct sau nu, plătit direct sau pe ocolite, pt servicii. De pildă Hollyood-ul este un astfel de loc. NASA deasemenea, angajații, se pare, se ocupă doar cu trucaje, CGIuri. Centre de cercetare ce doar tulbură apele în știință și tehnică.
    Asta ar lămurii faptul că atît de multți medici se află-n treabă și scriu, poate numai semnează, tot felul de bazaconii. Restul, alte domenii, la fel.

  4. Logică de fier… În statele unde populația este majoritar vaccinată omikronul atacă preponderent vaccinații dând forme ușoare. În România, insulă verde a UE, unde șeful de la acțiune este arahat, omikronul adoptă altă tactică pentru că e inteligent cu licență. Drept urmare nu are treabă cu vaccinații că ăștia sunt puțini în scripte, nu cum afirmă rahila că ar fi în realitate mai mulți decât în catastife. Omikronul însă, fiind deștept, se ia după ce este pus în catastife nu după cele afirmate rahila. Așa că va tăbărî pe nevaccinați, va produce forme gravisime nu ușoare cum se produc peste tot în lume și va umple spitalele dedicate numai și numai covidului. Presa cumpărată își freacă bucuroasă mâinile că iar e rost de șpagă grasă. Să fii român e meserie grea și e și periculos.

  5. Dacă facem ca ei, ajungem ca ei.
    Nu merci!
    Suntem singura tara în scenariu verde.
    Fără certificat verde!
    Fără recompensarea injectatilor!
    Sunt disperati sa vanda pe ultima suta de metri cât mai multe seruri. E ca la bursa, n-au mama, n-au tata.

  6. mda.. asa a fost si in africa de sud… 30% vaccinati, forme usoare… mai citeste domn doctor, macar ziarele…

  7. Se pare că ministrul Rafila le-a luat pixul marilor specialiști în statistici. Iar acum, fără obiectul muncii, aceștia o dau pe guriță, unde altundeva, decât la UM Digi 2și1/4.

  8. I-auzi bre,”diferit”,..Adică cum ”diferit” ?? Te omoară prin infarct, nu prin strangulare ?? Sau are afinități ortodoxe ?? Se poate îmblânzi, sau asmuți ?? Interesantă concepție românească, de altfel,. specific național..

  9. Raspuns. Din 50 bolnazi au murit ZERO.Putem si noi sa le dam UE la teroristii astia care sperie poporul.
    In alte tari pentru terorism se face parnaie.

  10. la puscarie o sa ajungi tincule, subminarea economiei nationale, tradare de tara si genocidul cu infectii bacteriene din spital… tu si toti colaboratorii tai care va inchinati la zeul big-pharma

  11. Imunitatea naturala e superioara ! Fapt demonstrat de faptul ca zisul vakcin nu are treaba cu sanatatea ci cu controlul !
    Exemplul clar pentru toti spalatii pe creier ca cred in lupii in blana de oaie, asa zisele „autoritati” iudeomasonice satanice globaliste sau pe asa zisii „specialisti” inregimentati sau platiti de aceiasi oculta globalista antihristica :

    „RT: Remote Antarctic station hit with Covid-19 outbreak

    Stație aflată într-o zonă izolată din Antarctica, afectată de un focar de Covid-19

    Baza științifică belgiană a raportat o serie de cazuri, în ciuda faptului că personalul său este complet vaccinat

    Publicat pe 31 Decembrie 2021, de RT

    FOTO: Stația polară belgiană Prințesa Elisabeta © AFP / Philippe Siuberski

    Cercetătorii care lucrează la stația polară belgiană din Antarctica, Prințesa Elisabeta, au contractat Covid-19, chiar dacă tot personalul a fost vaccinat, iar orice nou venit trebuie să urmeze protocoale de siguranță riguroase”

  12. „la brutărie!”
    La „brutărie” cu toții! Și Arafat, și Iohanis, și Citu,… & Bruxelles.

  13. Pe Țincu ăsta eu l-am văzut, vorba aia, cu ochii mei, cred că pe la începutul
    lunii octombrie. Făcea o predicție că virusiada urma să-si fi dat obștescul sfârșit până la finalul lui 2021. Predicțiile lui la început de an sunt la fel de „serioase”? Sau e plecat cu sorcova? Și încă ceva, daca rata de transmitere a Omicron e foarte mare la vaccinati, nevaccinati, poate ne spune și nouă de ce sunt stadioanele pline în
    Premier League. Englezii tratează Sars-ul cu flit?

  14. Romanii nevaccinati sunt imuni aproape 100% la virusul gripal Covid! Cei doi ani scursi au demonstrat asta! Ps. Nu cred o iota datele oficiale ale autoritatilor!

  15. PROSTUL daca nu este fudul, parca nu e prost destul!!!
    Il mai baga cineva in seama pe acest nevertebrat?

  16. Este o conceptie universala valabila pentru toti prostii, inclusiv matale ursulache. Rahat regurgitat, servit prostilor ca tine, care pentru heringi, mici si vouchere, se inscriu benevol in trialuri de toxine frumos ambalate. Un vaccin cu niste apa sfintita dintr-o manastire ortodoxa, cred ca e cosmarul vostru, ciumetilor.. administrat de sososaca haha prostilor !!

  17. Știri de doi bani, întreb doar, de ce le preluați și voi? Nu aveți cu ce umple situl? Sincer eu unul m-am cam săturat! Știu că nu contez, dar ca mine probabil că mai sunt și alții iar când o să rămâneți fără cititori vă dați seama de adevărata voastră valoare! Succesuri!

  18. Doftori inconstienti de urmari pe baza a tot ce scot pe gaura gurii! Ei sunt pionii care imbolnavesc intentionat cetatenii dar pentru ca sunt „eroi”, au liber la orice!

  19. daca Pilstol-ul lui Plexiglas/Anisie se strofoaca poate obtine 250.000 de cazuri, ba mai poate realiza si planul districtiv a lui Gelu Visan care urla la Romania TV 25.000 de decese in valul V. Este liber sa imbolnaviti si sa ucideti cati romani vreti dupa pofta inimii, pt ca altfel un medic adevarat nu s-ar ”da in stamba” la TV FB si presa in general. Adevaratii oameni tac, adevaratii oameni construiesc viitorul unii prin rugaciuni, altii prin munca, numai l…prele isi castiga painea in felul vostru. Poporul nu va va putea opri, dar Dumnezeu sigur si va va oferi prilejul sa va caiti pana in maduva oaselor, iar poporul va poate da cea mai grea cazna…Nu avem medici, nu avem conducatori ci doar cioclii si calai in Romania, noroc ca toti sunteti muritori si ca Dumnezeu VEGHEAZA si va va da ce meritati voua si urmasii vostrii care vor purta pecetea bolii si mortii pe care o propavaduiti voi. Vine ziua Tincu cand Dumnezeu te va judeca…

  20. Radu Tincu minte din nou. El compara Romania cu Europa de Vest in loc sa compare cu Africa de Sud unde doar 25-30% sunt vaccinati complet. Romania trebuie comparata cu Africa de Sud.

  21. O mare tâmpenie zisa de un medic de terapie intensiva. Varianta Omicron va produce și în România exact aceleași efecte ca și în Vest.Ar trebui luat de bun rezultatul cercetărilor din Africa de Sud.Aceeasi rata de vaccinare ca și în România.Rezultate de tip very fast higher but also very fast down…Adică explozie de cazuri cu patologie foarte blândă și o linie de coborâre foarte rapida. Intr-un interval de 6 săptămâni în Africa de Sud incidenta de cazuri SARS cov a ajuns la cea mai redusa rata din ultimele 24 de luni. Probabil ca asta înseamnă sfârșitul Pandemiei atat de draga guvernelor BigPharma, etc, etc
    Și odată cu asta adio multe mii de miliarde de dolari…

  22. Da, da… Un virus cu principii: pe ăia vaccinați îi infectez pe toți odată și le dau o formă ușoară; pe cei nevaccinați îi infectez pe toți pe rând că sunt puțini și sunt greu de găsit și le dau o formă grea! Ce înseamnă „imunitate” domnule „medic” (tu nu ești medic). Înseamnă că virusul, chiar dacă intră într-un trup, nu se reproduce, implicit nu intră în nicio celulă, practic nu prosperă. Noțiunea că „face forme ușoare” e o prostie crasă, importantă e rata de reproducere a virusului în organism care este raportată la imunitatea naturala nespecifică. Dacă în vaccinați se reproduce înseamnă că injecția e inutilă. Tu ce crezi că anticorpii stau de „6” și-și spun: „bă, îl luăm pe al 2-lea, pe primul îl lăsăm să treacă”. În concluzie nu are cum pentru unii să facă o forma ușoară și pentru alții grea fără să se țină cont de rata de reproducere a virusului din interiorul corpului, rata de distrugere a celulelor infectate și cantitatea virală inițială. Așa că tăceți cu povestea : „vaccinatii fac forme ușoare”; asta e o bazaconie. Vaccinul ăsta nu are , din punctul meu de vedere, nicio treabă cu virusul; scopul injecției este altul, sub nicio formă sănătatea publică.

  23. In logica idioata a postacilor antivaxeri valul următor de covid din România nu va semăna cu cel din tari europene , ci cu ala din …Africa de sud .. de ce ? Asa li se pare lor , ei știu mai bine , cine este acest medic sa ne spună noua , de fapt nici nu e medic, sau dacă e , e plătit de big pharma etc
    Se verifica zicala ca numai prostii au certitudini
    Bah, da’ v-ati luptat din greu cu școala primara ..

  24. La fel ca Delta, Omicronul va face ravagii la noi si nu din cauza procentului mai mic de vaccinare, ci din cauza lipsei medicamentelor în spitale și farmacii, a reactualizării protocoalelor și a neimplicarii medicilor de familie în tratarea în fazele incipiente ale bolii.

  25. cam multu „specialisti ” de omicron pe mp. inultima vreme . de unde-i scaoteti fratilor ? Nici marele Iosefini de ar fi trait nu avea atitia in mineca …Chiar ne luati de prosti ? Sau e dulce banul de la gowern pe aruncat „pastile „? mai avem inca tiglele pe casa ,voi le mai aveti ?

  26. Rasporeclirea simptomelor de gripa si raceala in … CORONA
    nu era in halul propagandistic POLITIC( politica e finantata subterna de interesele „bancilor prea mari pentru a fis lasate sa falimenteze” ) de-acum
    nu era asa de VIZIBIL exagerata daca

    CURTEA SUPREMA GERMANA nu concluziona ca tiparirea de bani e conform legii fundamentale nemtesti …ILEGALA
    despre concluzia judecatorilor supremi germani se mai aude ceva
    in LARMA premeditat-mediatica a … p(L)andemiei ca mijloc de distragere mass-mediatic finantata-din-umbra ?

    Doar intreb .. NU … dau cu parul !

    🙂

  27. Medic mai idiot in specialitatea lui ca acest Tincu, rar mi-a fost dat sa vad. Pai daca in Africa de Sud, tara mult mai slab vaccinata decat Romania valul epidemic Omicron s-a incheiat in mai putin de o luna fara sa faca victime, cum de vine acest Tincu si spune ca in Romania va fi mai grav, pentru ca noi romanii refuzam sa ne distrugem sistemul imunitar cu serurile lor ucigase? Evident ca Tincu este de partea globalistilor satanisti care urmaresc depopularea planetei. Tincu nu realizeaza ca si el va fi eliminat cu un glont dupa ce isi va incheia misiunea in slujba satanei, asta ii va fi rasplata.

  28. Dobitocul ăsta e unul dintre criminalii ăia din secțiile A.T.I., care au dus la 95% mortalitatea înregistrată acolo pe CoVid, în condițiile în care nu mai aveau alți pacienți că nu erau lăsați să intre în spitale? …din ăia care LEGAU PACIENȚII DE PATURI, cu curele, și ÎI SEDAU? Două foste colege de liceu mi-au murit, exact „tratate” de indolenții ăștia. Toate cazurile de malpraxis trebuie dezgropate și anchetate!
    Ce logorește ăsta, „științific”? …”au la bază calcule matematice de predicţie”? HAHAHAHAHAHA! …oricine a avut colegi de liceu, țînci care voiau să meargă la medițină știe foarte bine că ĂȘTIA NU ÎNVĂȚAU NIMIC LA MATE’, că nu li se cerea la examenul de admitere, și că în general optau pentru medițină CEI CARE NU FĂCEAU-FAȚĂ la mate’! Cine se simțea capabil să învețe poeziile în școală (majoritatea elevilor urau poeziile și învățatul-pe-de-rost!), ăla deja visa să meargă la medițină, pentru că tot ce li se cerea la admitere era să ÎNVEȚE PE-DE-ROST manualele de Anatomie, Chimie și Fizică, NIMIC CE SĂ SOLICITE GÎNDIREA! Ăștia sunt ca popii: bornăie pe gură ce au turnat pe ochi sau urechi. Capete au, minte nu le mai trebuie. Da’ vin acum să ne dea lecții de Statistică matematică, Calcul, Predicție matematică. Ei! …care în școală nu știau nici Aritmetica! HAHAHAHAHA! Noaptea minții.
    Și se vede acum unde ne-au adus Ei în 21 de luni de „epidemie” ce nici n-au avut curajul s-o declare, că nu erau îndeplinite condițiile din manualele lor hypocritice învățate pe-de-rost.

  29. Singura solutie de stopare a pandemiei este fuziunea PSDPNLUSRUDMR si vaccinarea obligatorie.

  30. Dr. Tincu,unul dintre „specialistii” mainstream… un „ilustru” oportunist al autopromovarii fara rezerve…oare cum se impaca el cu sine?

  31. Singura solutie de stopare a Plandemiei este Solutia Finala. Cetatenii Cipati cu precursorii bio-api furnizati de Partenerii Nostri vor fi absolviti de asteptare dat fiind Disponibilitatea si Empatia de care au dat dovada deja. Cetatenii care refuza Bunavointa si Ajutorul Nostru se autoexclud din Sistem si vor fi procesati ulterior prin alte Metode.

  32. @cetățean ne-vaxcinat
    Sporurile uriase de care beneficiaza unii precum Tincu se bazeaza pe mentinerea unei rate inalte a mortalitatii care prin inspaimantare sa impinga populatia la injectarere cu seruri letale. Asa zisa vaccinare este doar o metoda primara folosita de satanistii globalisti pentru reducerea populatiei, urmeaza incendii, explozii, razboaie, otyravirea aerului din avioane, etc. Singura cale de salvare a omenirii este eliminarea definitiva a acestor oligarhii superbogate, slugi fidele ale satanei. Nu cred ca mai trebuie sa explic ceva despre actiunea satanistilor globalisti, pentru ca resimtim la tot pasul efectele malefice ale actiunilor lor. Din fericire sunt extrem de putini, doar 1% dar care detin toata bogatia lumii prin legi talharesti care le permit asta. Sunt insa extrem de lacomi, perfizi, cruzi si violenti si trebuiesc efectiv striviti fara mila daca dorim ca civilizatia umana sa mai existe.

  33. @ „Calin”, 2 ianuarie 2022 la 10:41
    „…Miles Mathis […] bănuie că unul din patru (1 din 4) lucrează direct sau nu, plătit direct sau pe ocolite, pt servicii. De pildă Hollyood-ul este un astfel de loc. NASA deasemenea, angajații, se pare, se ocupă doar cu trucaje, CGIuri. Centre de cercetare ce doar tulbură apele în știință și tehnică.”
    https://www.luju.ro/international/ue/jurnalisti-cumparati-germania-este-zguduita-de-best-seller-ul-gekaufte-journalisten-in-care-ziaristul-udo-ulfkotte-de-la-faz-demasca-aparatul-de-propaganda-proamericana-si-coruptia-din-presa-lucratori-ai-serviciilor-secrete-compun-texte-publicate-apoi-sub

  34. Tudot, ai vrea să ai tu școlile „primare” făcute de mine. Tu mergi și te injectează, dacă faci o formă ușoară injecția te-a protejat; dacă faci o formă gravă (îți reamintesc că unii injectați au și murit după infectare) atunci vaccinul te-a salvat de la moarte. Oare nu același lucru îl poate zice și un nevaccinat despre imunitatea naturala? Gândește și tu cu mintea ta un pic chiar dacă ai luat doctoratul în nu știu ce domeniu iar eu am 20 de ani făcuți în clasa 1-a. Îți spun doar o singură dată: protecția absolută dată de acest vaccin e sub 1%. Protecția relativă e de sub 30% (inițial pentru alfa 95% dar în pandemie e irelevantă). Știi ce înseamnă asta? Se învață în clasele primare.

  35. Ai zice ca „expertii” astia nu au trecut, la nivelul intelectual, nici de clasa a 6-sea. Cum au mai devenit doctori docenti cu nivel intelectual atit de scazut nu cred ca inzeleg nici ei! Cu logica de genul „ar putea” sau „e posibil sa” dau sfaturi cum trebuie fact ceva fars nici un pic de intirziere. La Ceausescu se numeau asta „indicatii pretioase”! Iar „ar putea” nu inseamna nimic si ar putea insemna si ca “ar putea sa nu”. Si atunci indicatiile astea pretioase nu inseamna mai nimic si sunt doar moftul unuia ce se viseaza si se autodeclara expert, cu studii la intensive, ce se da important cind e parcarea goala!

  36. parcă medicii de la ATI muncesc foarte mult, sunt foarte obosiți? dumneata, domnu Țincu, de unde ai vreme să te prezinți la toate televiziunile și să dai interviuri „copleșitoare” peste tot – haida-de …

  37. Ca sa nu va blocati spitalele si sa puteti pleca la schi, nu mai bine comunici populimii schema de tratament aplicat de eroii sanitari?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.