Medicul Virgil Musta: Când vor fi impuse din nou restricții!

Medicul Virgil Musta, de la spitalul Victor Babeș din Timișoara a declarat pentru B1 TV că noua variantă Delta a COVID-19 ar putea să aducă noi restricții în România dacă va exista transmitere comunitară. Acesta a anticipat că în toamnă numărul de cazuri ar putea crește din nou:

“Situația este ușor alarmantă pentru că peste 70 de țări se confruntă cu această tulpină Delta care are o contagiozitate cu 60% mai mare decât contagiozitatea tulpinei engleze, care la rândul ei avea peste 50% contagiozitate peste tulpina din Wuhan. Această tulpină s eva transmite mult mai repede decât celelalte. Pe de altă parte se știe că formelee clinice sunt mai severe cu această nouă tulpină, iar vaccinarea conferă mai puțină imunitate, astfel dacă pentru vaccinul Pfizer 94% dintre persoanele care s-au vaccinat dobândesc imunitate, în situația tulpinei Delta, doar 88%, același lucru se întâmplă și cu celelalte vaccinuri”, a spus medicul.

“Dacă sunt vaccinați, formele vor fi mai ușoare (cu varianta Delta – nr). Doar că un număr mai mare de persoane care s-au vaccinat riscă să facă boala. Dacă în schimb nu te-ai vaccinat, acolo riscul de a face forme severe este mai mare”, a mai spus Virgil Musta.

Întrebat dacă noua variantă ar putea duce la noi restricții, medicul a răspuns:

“Probabil în momentul când se va constata că apare tulpina și că se va transmite comunitar și în România vor apărea din nou restricțiile. Avem deja un plan de intrare din nou în așertă în cazul înc are apare o nouă tulpină care creează transmitere comunitară. Acest plan presupune ca fiecare instituție să aibă eșalonat care sunt secțiile care vor intra și cum vor intra în funcțiune dacă număruld e cazuri va crește”, a mai spus Virgil Musta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. Din toamna veti putea viziona in siguranta, inchisi in propriile locuinte, filmul „Condamnati la parnaie 2”, cu Bruce Willis si Demi Moore.
    Multumiti globalistilor care au grija de voi, sa nu va imbolnaviti!

  2. Medicul de Remetea Mare, Musta „specialistul”, care fura cu toata familia si s-a imbogatit din teste inutile pe seama statului, face si pe Baba Vanga daca i se cere!

  3. Candva, pt aberatiile acestea, ii va fi cerut capul. Sobolan, carpa, sluga, molusca, nevertebrata, mizerie si japita globalista.

  4. Imaginea si captarea in prim plan este alerta acestor indivizi care, ori nu isi dau seama, ori o fac pe naivii, calarind contractele pline de fonduri pentru propriul suflet contra mentinerii terorii si fricii in Romania! Daca un doctor te tine in teroare si frica permanent, cum poti avea incredere ca te va ajuta sa te vindeci de o ulterioara boala, cu ajutorul unui tratament sau vaccin? Din contra, sunt doar functionari care, pare ca actioneaza politic la comenzi distrugatoare a natiunii romane, pe model executarea prin decimare, nu conteaza metoda!

  5. Hai fai Musta, vino mai des, ca nu am in ce gura sa ma Editat.

  6. Sa-ti dea Dumnezeu dupa inima ta, daca ai otravit Romania atunci El v-a sti ce sa-ti dea, tie si tuturor celor ce s-au crezut zei! Intr-o zi omenirea va scapa de prorocii mincinosi, parca asa ne avertiza Iisus, ca multi veti fi in lume…

  7. Faptul ca indivizi de teapa lui Musta ( client in solda lu Big Pharma si a baietilor cu ochi albastri- care ii fac propaganda , ce nemaipomenit e !) si care stiu ei,ca mama Omida, despre nenorociri care o sa urmeze, arata ca avem de a face cu un grup de crima organizata ( protejat) . ce au in plan declansarea unui GENOCID PREMEDITAT impotriva romanilor, la unison cu globalistii criminali, autorii pandemiei

  8. Beleaua este ca multi cretini se uita in gura acestui rebut uman mereu impins in fata de oficinele de presa cumparate cu alocatiile copiilor.

  9. A inceput pregatirea psihologica pentru balciul programat in toamna si aruncatul vinei pe nevaccinati pentru urmatorul val..Pas cu Pas.Practic o vom lua de la ZERO din nou,bolnavii non-covid aruncati in strada,spitale goale,doftori ,,eroi de prima linie,,salivand de incantare dupa mita guwernului,incendii si bolnavi facuti scrum prin ati-uri,scolile inchise,prostimea inchisa in cote cu japca,masca obligatorie din nou,declaratia pe propria raspundere la purtator,economia blocata din nou,program de iesit din cotet pe ore ,amenzi cu nemiluita,armata si militie in strada..E la mintea cocosului ca tot ce s-a facut pana acum pentru a intra in ,,normalitate,,o sa fie facut harcea-parcea de nea Klausica fara Mustacioara si ceata lui de pitigoi.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.Sa va steie pe chepturi vaccinurile experimentale si dictactura medicala mangele.

  10. Musta, nu te lasa si, impreuna cu ceilalti ciocli, isterizeaza cit mai mult !!!
    Apoi, pregatiti-va pentru reactii pe masura, eventual emigrati unde veti vedea cu ochii, ca sa scapati !!

  11. Sunt medici adevarati si vuvuzele preaplecate. Primii au coloana vertebrala iar vuvuzelele dau pe plisc la ordin.

  12. Si cum explică domnul Musta inconștiență Ungurilor care se lasă 60.000 de oamenii pe stadion care cântă urlă si zbiară de se vede COVID-ul cu ochiul liber este Victor Orban inconștient ? este Ungaria o țară în afara Europei ? Sunt vai de capul lor ? acolo nu se moare ? deci cu vaccinul faci o formă ușoară ? adică ești tot de cărat cu izoleta si internat forțat căci ai virusul …..nu cine anchetează internările forțate adică privarea de libertate a unor oameni care evident erau sănătoși ……domnule e timpul sa ne explicații ce au însemnat izoletele si internarea forțată si care a fost secretul supermarketurilor de au funcționat în spații inchise in timp ce școlile de stat erau inchise iar cele private funcționau ?? Dacă frică nu aveți macar arătați-ne puțină rușine ….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.