Ultima oră

Medii schimbate de la 5 la 10 la un liceu din Bucureşti

O profesoară de la Şcoala Superioară „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti o acuză pe directoare că ar fi modificat în catalog mediile a două eleve de clasa a XII-a fără să o anunţe. Inspectoratul Şcolar susţine că profesoara nu trebuia anunţată că mediile au fost schimbate. Profesoara Ramona Petrov, care predă materia practică Managementul Calităţii la […]

De cotidianul.ro - Autor

O profesoară de la Şcoala Superioară „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti o acuză pe directoare că ar fi modificat în catalog mediile a două eleve de clasa a XII-a fără să o anunţe. Inspectoratul Şcolar susţine că profesoara nu trebuia anunţată că mediile au fost schimbate. Profesoara Ramona Petrov, care predă materia practică Managementul Calităţii la […]

O profesoară de la Şcoala Superioară „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti o acuză pe directoare că ar fi modificat în catalog mediile a două eleve de clasa a XII-a fără să o anunţe. Inspectoratul Şcolar susţine că profesoara nu trebuia anunţată că mediile au fost schimbate.

Profesoara Ramona Petrov, care predă materia practică Managementul Calităţii la Şcoala Superioară „Nicolae Kretzulescu”, susţine că le-a dat celor două eleve din clasa a XII-a media 5 pentru că fetele nu i-au prezentat portofoliile de practică, potrivit realitatea.net. De cealaltă parte, Inspectoratul Şcolar susţine că o comisie specială a reevaluat elevii şi profesoara nu trebuia anunţată conform regulamentului că mediile au fost schimbate.

”Doamna e suplinitoare, nu a avut în cursul anul nici o contribuţie şi nici o discuţie cu conducerea şcolii. În ultima parte a anului a încheiat nişte medii de 5 neavând o bază logică să explice ce s-a întâmplat. Aceşti elevi erau premianţi de 9 şi 10, numai la această disciplină aveau media 5. A fost reclamaţia părinţilor, s-a făcut o comisie şi s-a trecut la evaluarea acestor copii. A fost chemată doamna director la inspectorat, a avut loc o discuţie, s-au prezentat toate documentele şi în prezența şefului biroului juridic pot să vă spun că nu a fost o chestiune ilegală”, explică Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

„Problema e că elevii trebuiau să îmi aducă ce le-am cerut eu. Să îmi dovedească faptul că au competenţe. Eu am încheiat media. Cum să modifici notele unui elev fără să ceri acordul profesorului? Am fost la domnul director adjunct şi i-am spus ce se întâmplă, că doamna dirigintă vrea să modific notele. Şi el mi-a zis «corect nu modifici nimic». Doamna directoare mi-a modificat mediile şi mi-a anulat notele şi mi-a pus două note de 10 pe nişte date diferite. Dacă faci o comisie de evaluare cum pui doi de 10?”, spune Ramona Petrov, profesor.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar vor trimite un inspector de specialitate la şcoală pentru a verifica toate documentele cel târziu săptămâna viitoare.

„Există 30 de zile pentru cercetare, s-a depus o plângere ieri, nu se poate de ieri pe zi. Am şi repartizat un inspector care va verifica toate documentele. Nu am verificat catalogul. Am chemat-o pe doamna directoare, am verificat dacă s-a făcut comisia la cererea părinţilor cum scrie în regulament, dacă a existat comisia şi a fost corect întocmită decizia de comisie”, susţine Maria Mântăluţă, inspector şcolar general adjunct ISMB.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.