Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că s-ar putea ca trupele ruse să fie nevoite să avanseze până la Kiev sau Lvov dacă va fi necesar, într-un interviu acordat mai multor agenţii de presă ruse, potrivit Reuters şi EFE.
„Nimic nu poate fi exclus. Dacă trebuie să ajungă la Kiev, atunci vor trebui să meargă la Kiev, dacă trebuie să ajungă la Lvov atunci vor trebui să meargă la Lvov, pentru a distruge această infecţie”, a declarat Medvedev, preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, citat de RIA Novosti.
Evocând obiectivele campaniei militare ruse, Medvedev a afirmat că Moscova are nevoie de o „fâşie sanitară” la frontiera sa de vest pentru a evita ca teritoriul rus să fie lovit de arme care trag de la „70 până la 100 de kilometri”.
„Toate obiectivele stabilite pentru protejarea teritoriului nostru, adică a teritoriului Federaţiei Ruse, trebuie să fie atinse”, a adăugat el.
Cu o zi în urmă, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a citit un mesaj al liderului sovietic Iosif Stalin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru „a-i încuraja” pe şefii întreprinderilor din industria militară să adopte măsuri pentru creşterea producţiei de armament pentru campania militară rusă în Ucraina, potrivit EFE şi Meduza.io.
„Vreau să mă fac auzit şi să luaţi aminte la cuvintele generalisimului. După cum bine ştiţi rezultatele unor astfel de declaraţii au fost impresionante şi, dacă nu ar fi fost aşa, înţelegeţi ce s-ar fi întâmplat’, a spus Medvedev, făcând aluzie la execuţiile în masă din acea perioadă, potrivit unei înregistrări video postate pe canalul său Telegram.
„Vă cer să îndepliniţi cu onestitate şi la timp comenzile de furnizare de carcase de tancuri pentru fabrica de tractoare din Celiabinsk. Acum vă cer şi aştept să vă faceţi datoria faţă de Patrie. Peste câteva zile, dacă se va dovedi că nu v-aţi îndeplinit datoria faţă de patrie, voi începe să vă anihilez ca pe nişte criminali care nu respectă onoarea şi interesele patriei lor. Nu trebuie să permitem ca soldaţii noştri să sufere pe front din cauza lipsei de tancuri, în timp ce departe, în spatele frontului, cineva trândăveşte şi se răcoreşte”, le transmitea Stalin conducătorilor întreprinderilor militare de la acea vreme.
Telegrama lui Stalin datează din 17 septembrie 1941, la câteva luni după invazia nazistă a Uniunii Sovietice.
În declaraţii de presă, Medvedev îşi exprimase intenţia de a-i „încuraja” pe şefii corporaţiilor din industria militară cu o telegramă a lui Stalin, care a murit în urmă cu 70 de ani.
„O merită”, a spus Dmitri Medvedev, care a adoptat cel mai belicos şi agresiv limbaj împotriva Ucrainei şi a Occidentului de la începutul conflictului în Ucraina, mergând până la a ameninţa cu bombardarea Curţii Penale Internaţionale (TPI) după ce aceasta a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin.
Medvedev susţine că Rusia are „suficientă muniţie” şi că industria militară şi-a crescut de zece ori ritmul de producţie în unele uzine, deşi serviciile de informaţii occidentale şi ucrainene afirmă contrariul, în special în ceea ce priveşte rachetele de croazieră Kalibr şi rachetele Iskander, notează EFE.
@26 MARTIE 2023 LA 1:07,
Poți spune multe despre mine, nu și că sunt analfabet (e rizibil să vezi o astfel de acuză din partea unuia care nu folosește toate literele alfabetului).
Repet, dle nimeni, eu nu am înjurat niciodată pe altcineva în comentariile la acest cotidian.
S-o crezi matale că FAFR nu s-au implicat deloc – cine crezi că trage cu artileria, cine dă cu rachete, cine ocupă pozițiile după ce sunt ocupate de Wagner, cine asigură muniția, medicii, transportul de armament, logistica, radarele, sateliții etc?
Amice, analfabetismul si nesimtirea ta duhnesc la fel, indiferent de nickul sub care postezi. Lumea deja s-a prins ca esti acelasi redus mintal care injura lumea aici de ani de zile. Asta e tot ce poti sa faci; sa latri aiurea la lume ca un caine turbat.
In ceea ce priveste Ucraina, fortele ruse de acolo sunt puscariasii recrutati de grupul Wagner. Armata rusa s-a implicat doar minimal. O grupare de 50 de mii de puscariasi rusi a facut praf marea armata ucraineana. Intre timp Zelenski recruteaza cu forta oameni cu mainile amputate si minori (unul chiar s-a sinucis dupa ce a primit ordin de incorporare). Abia astept sa vad ce alte baliverne vei spune dupa ce rusii ocupa Bahmutul.
24 MARTIE 2023 LA 20:56,
Amice, în primul rând eu nu-i înjur pe cei care scriu mesaje.
În al doilea rând, dacă îmi cauți istoricul, ai să vezi că punctele mele de vedere sunt cam tot timpul opuse de ale celor în grupul cărora mă așezi.
În al treilea rând, s-a mai apucat cineva să semneze cu acest pseudonim; nu știu, nici nu mă interesează câte și ce mesaje a publicat, în caz că voi vedea – întâmplător, pentru că nu-s nebun să-l urmăresc peste tot – mesaje de-ale sale, le voi identifica.
Și, nu în ultimul rând, rușii n-ar fi ajuns la Kiev în nicio situație (alta decât o populație favorabilă lor) și vor ajunge doar dacă se hotărăsc să ocupe Ucraina (ceea ce eu cred că este puțin probabil și mai cred că, dacă totuși se va întâmpla, poporul ucrainean va dispărea).
Nu este nevoie sa ajunga rusii la Kiev. Pentru a linisti acel popor de nazisti sunt suficiente cateva rachete mai deosebite. Din anumite ratiuni si Rusiei i-a convenit pana acum un razboi de durata, dar pana cand?
@ m 19:10
De DEZVOLTAREA datoriei externe ce zici, bre ? Vezi ca a ajuns la 150 miliarde de coco și se tot DEZVOLTĂ…?
… rusii au ales o strategie excelenta: ne facem ca nu putem, voi veniti sa ne impingenti inapoi, iar noi va tocam tehnica militara si personal cat putem de mult!Imbecilii de ucrainieni au pierdut in tocatoarea Bahmut mai mult personal si tehnica militara decat au pierdut pe intreg frontul.
Cati ani trebuie sa mai treaca pentru ca dvs sa luati atitudine si sa-l blocati pe nesimtitul care va injura non-stop cititorii in comentarii? Ma refer la golanul cu zeci de nume false (zmeul, anti-psd, lili, tetea, ics, etc) care in pandemie le dorea Editat nevaccinatilor si care Editat impotriva lor si impotriva lui George Simion. Acum el injura pe toti cei care nu vor ca romanii se se implice in razboiul din Ucraina.
Nu credeti ca ar fi cazul sa interveniti odata si sa ne scutiti de acest Editat?
Vezi ca rusii au ocupat deja 70% din Bahmut si un sfert din Ucraina.
Daca Zelenski n-ar trimite zeci de mii de adolescenti sa moara pe front aproape saptamanal, rusii ar fi ajuns la Kiev demult!
m spune:
24 martie 2023 la 19:10 –Dumneata ai impresia ca americanii ne inlocuiesc noua toate echipamentele militare sovietice date pe moka Ukrainei ,cu dotari noi militare fara sa le platim ? Buna afacere facem noi !
Alta gainarie de o stupizenie nemaiintilnita .Cind vezi citi naivi sunt pe site te crucesti .Romania abia ce si-a aruncat la gunoi tot echipamentul militar sovietic ca si toate natiunile foste socialiste aflate cindva la remorca URSS si a inlocuit totul cu echipamente occidentale .Ba naivilor voi tot mai credeti ca vine Lenin sa va salveze fundurile ? Nu intelegeti cit este PIBul in tara sit s-a dezvoltata tara in cei 33 de ani . Mergeti fratie si dansati kazacioc prin Ungaria si nu prin Romania democrata .
Ambasadorul Ucrainei la București, Igor Prokopchuk, a descins azi la ministerul transporturilor, cerîndu-i lui Sorin Grindeanu acceptul pentru efectuarea unor zboruri comerciale internaționale charter, din și către România, ale unei companii aviatice ucrainene. Respectivele zboruri ar urma să transporte în tot sezonul primăvară-toamnă 2023 cetățeni ucraineni spre destinații exotice, de la Tenerife la Sharm el Sheikh.
Acceptul ar presupune, conform unor surse din minister, ca operatorul respectiv să beneficieze de drepturi egale cu operatorii din Uniunea Europeană, pentru o perioadă limitată de timp, până la eliminarea legii marțiale din Ucraina și restabilirea spațiului aerian ucrainean. Pentru a forța mîna lui Grindeanu, ambasadorul a precizat că operatorul ucrainean, SkyUp Airlines, a vîndut deja bilete pentru zboruri programate chiar sîmbătă și duminică (25-26 martie) pe ruta București-Sharm El Sheikh și București-Hurgada.Se scufunda barja,fug sobolanii.Medvedev pare ca stie ce spune.
Putin n-a vrut, c-ar fi luat Kievul intr-o singura zi cum a luat toata Ucraina in 3 zile.
Cosmarul propriei vieti, continua sa ii joace feste. Incercati ca nici ukrainienii nu dorm 7-8 ore pe noapte! Stie de actiune cosmaitul asta grohaitor? https://youtu.be/FIDRKRAw65k
Dar de asta, stie?
https://youtu.be/riYrEUB4mL0
dupa Putin la conducerea Rusiei va veni Medvedev
Eu, să fiu persoană de decizie, nici nu aș ignora ce zic reprezentanții Rusiei, nici nu aș trata cu superficialitate.
@Marele Urs,
Viteza vine cu o creștere exponențială a victimelor colaterale – adică fix ceea ce Rusia a evitat încă de la început; vezi că avansează foarte repede acolo unde nu sunt civili și temperat acolo unde militarii folosesc scuturi umane (Azovstal putea fi dărâmat cărămidă cu cărămidă, însă au așteptat până când Azovii au eliberat civilii).
@Mihai Crisgau,
Nu sunt mai mult de 20 mii de ruși înregistrați ca decedați; numărul real este sigur mai mare (adăugându-i pe cei din armatele regionale), însă nu de 3 ori.
@Sandu,
Atât de mică încât azi am aflat că încă 120M vor în BRICS și alte 100M a intrat deja cu capital în banca BRICS.
asta este democratia! Votul boschetarului este egal cu votul omului instruit…
Cum spunea Lapusneanu, prosti dar multi…
Fara UE si NATO mincam acum ca pe vremuri din gunoaie puii petreus doi la kg sau carne extra congelata de vita de iti rupeai dintii in ea .Femeile mureau pe capete din cauza chiuretajelor ce erau ilegale iar masina nu aveai decit una si aia vai mama ei daca aveai bani si pile sa o cumperi .Unii tembeli din fire inca viseaza sa vina rusii aia cu davai ceas davai palton .Am vazut ce au facut romanii cu bogatiile lor . nu eram in stare nici nmacar o caruta sa facem daramite vreun avion de lupta F16 sau Rafale .Mergeam vorba lui Cristoiu – rupti in fund – si acum .Bine ca a venit UE si ne-a civilizat oleaca altfel vorbeam acum maghiareste daca il urmam pe Putin asa cum face ala de la Budapesta .Ce dor le este unora de Ceasca ?AXION inca sufera la greu .Maninca ba scoarta de copac daca iti e dor .
Foarte corect ce spune Medvedev.Atita timp cit Zelenski inca spera sa cistige acest conflict militar ,americanii inca continua sa livreze armament ,munitie de razboi si mercenari straini Ukrainei ,NATO continua sa avanseze in Europa,datoria rusilor este sa ajunga exact acolo unde sa ii linisteasca pe nazisii ukrainieni definitiv si pt. totdeauna ,la fel pe americani.
Medvedev deja se roaga de Occident sa nu le trimita americanii citeva rachete de mare precizie pe geam la Kremlin tocmai cind unii isi beau votca de frumusete si de asta amenita mereu .Doar nu o sa mute Putin capitala in Siberia sa stea neica Medvedev linistit de frica rachetelor de la Deveselu sau de cele numite Himars din care avem si noi cu duiumul .Cum naiba le-ar putea fi unora sa se scoale dis de dimineata fara sa nu vada turla cea rosie de la Biserica Sf. Vasile din apropierea Kremlinului ? asta peste poate
15:03, ai aparut măi clonă? Axoane cred ca tu esti.
„Fără UE si libera circulație a mărfurilor si persoanelor România nu mai exista.”, zici, tu, @boule samaritean !
CE FEL DE „ROMÂNIE” EXISTĂ AZI ?
– cu bogățiile naturale in mână străinătății
– cu întreaga economie in posesia capitalurilor străine
– cu 6 milioane de cetățeni plecați în pribegie pentru că fosta lor țară nu le poate asigura locuri de munca
– cu o țară și popor trăind din împrumuturi, a cărei datorie publică, ajunsă la 150 miliarde euro, creste vertiginos, de la o zi la alta
– cu milioane de pensionari și copii trăind sub nivelul sărăciei
etc
DUPA CE LECTUREZI MESAJUL MEU, NU ȚI SE FACE SCÂRBĂ DE TINE ?
Rusii sunt deja la Kiev. Au distrus, acolo, centrul de comanda NATO-Ucraina, la 130 m sub pamânt. N-au nevoie de militari, adica de vieti umane eventual puse-n primejdie, pentru a fi deja la Kiev.
Rumburak,esti o croncanitoare cu 2 clase.cere eutanasierea ,esti atit de imbecil icit ar trebui sa ti se interzica dreptul de viata.
Nu am vazut in viata mea un kkt mai urit mirositor decit tine.
După emiterea mandatului de arestare de CPI, lumea Lucifericului Dictator a devenit și mai mica, atât de mică, precum ocaua cu care lingarul betivanit Medvedev încearcă să păcălească multimea. Culmea absurdului, au nădragii năclăiți de frica Judecății-de-Acum, însă continua sa planteze, cu ipocrizie doctă, fumigene coșmarești. RuSSia balcaza și lălăie o sa…o sa. .. Nefericita RuSSie obeza! Nefericirea de a fi o țară lălăie, umilită de China, Iran etc., îi face pe Moscalii persecutati de tot râsul, de tot jegul.
Băi Axoane, vezi de voi acolo la Moscova lasa-ne pe noi. Stim noi mai bine unde vrem sa fim si cu cine sa fim. Rusia ta a ajuns un fel de abtibild chinezesc,din ala cu lipici prost.
Nu o să aveți de ales ! Si de fapt trebuia de mult să fiți deja acolo. Lucrurile in schimb se vor complica pe mare nu pe uscat, apoi o să înceapă prăpădul pt că ați dat timp inamicului să respire.
Dacă trimite NATO trupe ajung iar la Berlin și la Paris cred că dasta nici nu trimit …. Europa sa mai bătut singura ..nu ar fi prima dată ….
Ma nanac asiatic si lingau rusesc, daca rusii ar fi putut ar fi ajuns si pana la Washington sau Seatle, nu doar pana la Kiev si Lvov. Dar nu pot.
Tu nu-i vezi cum cersesc armament de la Iran, Kim Jong XIV si Xi Ping Pong?……[Rumburak]
Ei se screm de 10 luni sa cucereasca uriasul oras Bahmut dar nu reusesc, iar Medevedika viseaza Kievuri si Lvoave.
Cam cum viseaza Victor Orban Transilvanii……[Rumburak]
@ Marele Urs….Foarte buna postare!. Rusul l – a menajat pe rusul ucrainian. Rusia trage zeci de milioane de proiectile dar nu omoara civili ucraini decat accidental, lucru confirmat de Zelensky… Eu cred ca tactica cu cucerirea Ucrainei in razboi de 4 ani va fi mai profitabila pentru Rusia. Nimeni nu ii va contesta Conditiile puse dupa 4 ani de razboi, cand inamicul e pulbere ….. Dupa in razboi scurt Conditiile capitularii nu sunt de lunga durata. Inamicul se reface rapid si trebuie sa o iei de la capat.
@ boul samaritean…Romania NU a fost in NATO intre 1955….1990, si totusi nu a ajuns in Siberia, la suta nici macar la Moscova…Iar China este asa fixata in maoism incat a depasit Romania cu 100 de ani in ultimii 30 de ani…Asculta, prostane, trebuie sa fii un desavarsit incompetent, sa nu stii sa bati un cui in perete, sa nu fii in stare sa iti asiguri singur Parizerul cu soia, daca crezi ca fara NATO moare lumea !!!…Lumea a trait fara razboie si inainte de NATO si va trai si fara NATO….Postarile tale seamana cu doctrina politica de la Bucuresti, la fel stupida si de insipida, deci la fel de plicticoase….Eu spun direct. Romania afara din NATO!!! Peste 80 la suta din Omenire uraste NATO.
Nu va iluzionati . La prima bomba in Bucuresti fugim cu totii ca potirnichiile .
Multa lume nu intelege nici care a fost faza cu Kiev.
Cum a zis si Cristoiu, rusii nu au avut niciodata intentia de a cuceri Kievul. Ar fi intrat in niste lupte de gherila de unde nu ar mai fi iesit niciodata cu viata. Asta a fost o Maskirovka. Rusii, de fapt, s-au focusat spre Donbas atunci, caci acolo se afla mai toata forta ucrainiana. Kievul a fost o vrajeala pentru a distrage atentia ucrainienilor de la Donbas. Intentia lui Putin a fost si de a-i forta pe ucrainieni la masa negocierilor. Si a reusit. In martie deja ucrainienii erau la masa sa negocieze in Turcia pentru ca rusii dadusera cu ei de pamant. Doar ca la 1 aprilie 2022, Boris Johnson soseste in Ucraina si ii ordona lui Zelenski sa nu negocieze nimic.
In momentul ala rusii schimba strategia pentru ca aveau prea putine trupe pe linii mari si fara suport de artilerie. Deci, se retrag. A fost normala si sanatoasa retragerea. Asta arata ca rusii nu aveau cum sa cucereasca Kievul iar ei stiau asta. Deci, planul lor nu a fost niciodata sa cucereasca Kievul.
Cum sa-l aduci la masa negocierilor pe Zelenski daca tu. ca rus, distrugi Kievul si incepi sa pierzi oameni in lupte de gherila?
Vorba din bătrâni lăsată, din beție te trezești, din prostie niciodată! Măscăriciul Medvedev nu se trezeste nici din prostie, nici din beție. Simte însă nevoia psihotică și dorința dementa de a fi in centrul atenției. Han-tătar incarnat, căutat de CPI, a ordonat, iar actorul de comedie Medvedev a executat. Comedia „Blitzkrieg – 2”! Morți, cât mai mulți morți! Sa piară Moscalii ca muștele. Morților li se oferă pomeni și sunt de pildă poporului abrutizat. Da, animalele sălbatice și maidanezii vor avea multă vreme hrana din belșug. Genghis Han, stra-stramosul moscalilor, a masacrat milioane de femei și copii cu premeditare și fără să se lase frânat de scrupule. Ultimul genghishid, fantoma Putin, săvârșește atrocități cu premeditare și fara nicio remușcare. Multglorificatul Blitzkrieg putinist i-a îmbătat pe toți potentații ca un stupefiant, astfel încât te îndoiești de integritatea lor mintală. Citandu-l pe tiranul Stalin, bufonul Medvedev nu face altceva decât să demonstreze că Delirul Rusiei imperialiste, fasciste, antihriste, gulagoviste a atins culmea.
Normal ca o sa ajunga pana la Kiev.
Atata vreme cat SUA trimite rachete cu raza de actiune ce poate lovi Donbasul, rusii vor ataca si eventual avansa pana acolo unde rachetele se afla.
Daca ucrainienii trag cu rachete din Kiev pana in Donbas atunci rusii vor ataca Kievul si cand v-a sosi vreme vor ajunge pana acolo.
Cat despre cei care zic ca rusii s-au impotmolit in Bahmut, credeti-ma cand spun ca acesti oameni nu stiu despre ce vorbesc. Trupele Wagner detin peste 70% din oras iar ucrainienii trimit trupe peste trupe intr-o zona unde rusii nu fac altceva decat sa toace marunt tot ce le sare in cale. Daca esti rus, de ce se avansezi prin noroi cand te poti instala bine pe 3 linii pe front unde poti macina incet-incet armata ucrainiana?
Asta nu inteleg multi, rusi pur si simplu nu pierd enorm de multi oameni (contrar propagandei vestice) comparativ cu ucrainienii. De ce? Pentru ca ARTILERIE. De ce sa trimit oameni cand poti trage intre 20000 si 80000 de obuze si rachete pe zi? Artileria ruseasca a distrus armata ucrainiana.
Ucrainienii au pierdut cel putin 150000 de oameni (morti) si au peste 250000 de raniti pana acum. Circula enorm de multe filme pe net cu serviciile ucrainiene luand de pe strada cu forta tinere si batrani pentru a-i trimite pe front. Ucraina este intr-un mare rahat.
Rusii au pierdut pana acum putin peste 60000 de oameni (morti). Sub nicio forma nu au fost omorati 100000 sau 150000 de rusi. Comparativ cu ucrainienii, pierderile rusesti sunt mici.
Asa ca despre ce vorbim aici?
Rusia a castigat razboiul. Nimic nu mai poate salva Ucraina, poate doar o minune Dumnezeiasca cum nu s-a mai vazut de 2000 de ani.
E un război fratricid.. Rusia de la inceput a tratat neserios situația.. Serviciile ruse au dormit in cizmele statului.. Rusia credea că de va intra, nu va lupta ci va fi intâmpinat cu flori.. Nu a ținut cont de pregătirile trupelor ukrane din ocident special pentru astfel de ocazii, de a se război cu rusul..Pe urmă a comis mari greșeli tactice..Au luptat necoordonat și pe urmă deși erau la kiew la un moment dat au făcut stânga-mprejur, trasând benevol o linie a frontului cam pe unde e și azi, preferând luptele de tranșee,.Nu e de război al sec 21,..Nu cred că nu pot,.. Nu cred că nu au tehnologia militară de a trece in câteva zile păn la granița poloneză,..De ce nu se vrea ??? Războiul pe poziții fortificate, e inutil și costisitor..Iar de faci ceva fii decis, hotărât și eficient..Asta rusul nu face,.De ce ?? Iși menajează pe șogorul ukran care-l urăște ?? Are rost ??
Păi parcă ati mai fost la Kiev odata si s-a lasat cu mu-mu total.
Rusia nu are incotro, trebuie sa ajunga la Kiev cu orice pret…..Daca NATO nu se retrage e nevoita sa ajunga si la Liov….Pe mine nu ma intriga imbecilii politicieni rusi, ma intriga imbecilii politicieni romani care sunt niste bovine, care nu pricep ca nu ai drept sa intru tu in NATO ca sa iti fie tie bine iar rusului sa ii fie rau…Doar un politician bovina nu intelege rostul NATO, care a fost si ramane distrugerea URSS/ Rusia….Aaa, ca tu esti bovina si te bucuri sa moara rusul, asta inseamna ca esti o bovina proasta, ca nu stii ca rusul nu moare inaintea ta…Asta o spune Istoria.
Medvedev a ajuns ca fratele lui Bula,numitul Bulache:”ce sa facem cu chilotii damei,ca i-a dat jos?!Pentru mine sunt prea mari,pentru Bula sunt prea mici”
Samagonul prosteste,se stie..
Stalin a zis bine ce a zis. Rusu e ca rumanu, mai lenes. Dar poti sa faci treaba buna cu ei daca esti un conducator bun…. Petru cel Mare, Alexandru al doilea, Lenin, Stalin si acum Putin s – au dovedit buni. Petru III, Gorbaciov, Eltzan s – au dovedit slabi. Pe Petru III l – a salvat de la nimicnicie sotia sa, tarina Ecaterina cea Mare, nemtoaica la origine, care primise numele rusesc Ecaterina Alexeevna si botezul ortodox cu multi ani in urma, la casatoria cu printul Petru, cel ce avea sa devina Tarul Petru III, un neispravit, omorat de nobilimea rusa pentru incapacitate.
Rusia este blocata in trecutul ei ca URSS .China este si ea blocata in trecutul ei maoist .Lumea este in continua miscare .Prima care a inteles asta este UE . Fara UE si libera circulatie a marfurilor si persoanelor Romania nu mai exista . Fara NATO acum eram cu totii condusi cu biciul prin Siberia .Pentru cine inca nu intelege ar trebui doar sa priveasca in urma .Rusia doreste sa refaca URSS indiferent citi oameni mor .Nu le pasa .China doreste sa refaca drumul matasii si sa vinda marfa ieftina peste tot in lume iar cu banii sa se inarmeze spre a satisface mindria lui XI. Norocul lumii libere se numeste unitate .Cita vreme suntem uniti Romania va exista in granitele ei si asta stiu toate natiunile democratice ce acum se unesc .Nu avem, ce face .Guvernele nationale vor decide , in viitor , doar anumite situatii ele neavind expertiza data de existenta NATO pe segmentul militar si nici de existenta UE ce are o imagine globala si stinta punerii in practica , pe segmentele economic , social si politic .Guvernele nationale nu au nici expertiza militara si nici cea sociala spre a putea conduce UE.Batrina Europa le are pe toate si asta datorita timpului si a cunosterii informatiei stocata in memoria sa .Expertiza juridica a UE este exceptionala si asta ne aduce mari avantaje tuturor .Daca pricepti asta intelegeti si de ce UE trebuie sa se federalizeze rapid .Nationalismul singular afisat este unul mincinos .Unitatea atit de necesara tuturor natiunilor din UE este singura forma de nationalism adevarat exprimat.Vedeti foarte bine acum ce vrea sa faca rusia
Sceleratul ăsta de Medvedev, cel cu viziuni apocaliptice despre războaie nucleare, care confundă uraniul sărăcit pentru proiectile cu cel îmbogățit pentru bomba atomică, emite scenarii fantasmagorice despre invadarea Kievului de către zdrențuitele trupe rusești. E un fel de patefon stricat al Kremlinului, pe care Putin îl mai pune să regurgiteze aberații pentru a arăta lumii că el este mult mai rezonabil decât imbecilul său adjunct.
Medvedev confirma ceea ce va zic de multa vreme .Rusia nu a distrus intrega structura in Donbas (blocuri , scoli , gradinite , teatre, biserici etc )fara sa aiba un scop .Rusia are nevoie de un -No man’s land -acolo unde, daca este fortata, poate lovi nuclear un pamint ce va deveni radioactiv pentru multa vreme , fara de suflare omeneasca, spre a opri extinderea NATO catre Moscova .Nu le pasa nici de oameni ,nici de cladiri, nici de vechi asezaminte ,nici de Biserici , nici de proprii etnici aflati cindva in Dombas de o parte si de alta a granitei .
Militzianu Z o sa-i puna fiola si sa-i ridice carnetul de conducere betivanului Medvedev.
Celalat betiv de serviciu, Rogozin, a devenit mai credibil decat Medvedev asta. Macar Rogozin are pretentia de a veni cu avionul.
mare lucru! Daca le dati si o votca soldatilor, ajung la Londra!
Ha ha ha ha !
Orcii se-mpiedica de-un ciot numit Bahmut ,dar viseaza sa ajunga la Kiev