Medvedev vântură iar apocalipsa: „Am fi obligaţi”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat duminică cu un conflict nuclear, susţinând că un succes al contraofensivei ucrainene ar obliga Rusia să recurgă la armamentul atomic, transmite Reuters.

Nu este prima dată când Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, ameninţă cu armele nucleare, menţionează agenţia citată.

De această dat, el a transmis un mesaj în acest sens pe conturile sale din reţelele sociale online.

„Închipuiţi-vă că dacă (…) ofensiva susţinută de NATO are succes, iar ei rup o parte din teritoriul nostru, am fi obligaţi să folosim o armă nucleară, conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Deci inamicii noştri ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri. Aceştia asigură că nu va începe un incendiu nuclear global”, a scris Medvedev.

El pare să se refere la o prevedere a doctrinei militare ruse conform căreia armele atomice pot fi folosite şi în cazul unei agresiuni convenţionale împotriva Rusiei, dacă este ameninţată existenţa statului.

Ucraina încearcă în prezent să recucerească teritoriile ucrainene ocupate şi anexate de Rusia; Moscova consideră oficial că regiunile respective fac parte din Rusia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

56 de Comentarii

  1. Chiar nu mai auzisem nimic de la deșteptul asta de ceva vreme :)))) cred ca a fost trezit brusc din vodka, se credea prin anul 2035, Rusia era deja ocupata de Ukr și de occident și pac, a dat și el o declarație

  2. Unii au impresia că sunt Dumnezei! Nițică smerenie, pravoslavnicilor!

  3. S-a întors din concediu cățelușul, înseamnă că e cam nasol pe front, dacă vorbește de posibilul succes al contraofensivei,cu toate ca stăpânul său a declarat acum câteva zile ca este un mare eșec ofensiva

  4. Putler poate sa foloseasca un numar mic de arme nucleare tactice, dar asta nu o sa il ajute prea mult: ucrainienii nu au mari concentrari de forte intr-un sigur loc. Petru un grup de 20 de tancuri si 100 de soldati nu merita sa folosesti bomba atomica! Daca foloseste mai multe bombe, sau de capacitatea mai mare, deja radioactivitatea rezultata va fi dusa de vanturile dominante (de Vest!) inspre Mujicistan. Cine castiga?

  5. Ce rau a decazut asta. Din omul de incredere a lui Putin, la un propagandist de rang jos.

  6. Zonele ocupate de ei in Ucraina devin teritoriul lor, pe principiul stalinist: ,,Unde punem noi cizma, al nostru-i pamantul”.
    Uitati-va cat de inconstienti si imbecili sunt, crezand ca un razboi nuclear este o joaca. Razboiul nuclear este ceva la care o minte de om normal nici nu ar trebui sa gandeasca. Nu stii ce va urma.
    La fel cum decrepitii acestia n-au stiut nici ce va urma dupa invazia in Ucraina, crezand ca va fi o joaca de 3 zile.
    E si un semn de disperare in astfel de declaratii inconstiente. Incep sa se gandeasca ca ar fi posibil sa fie goniti din Ucraina……[Rumburak]

  7. Nu cred că o ofensiva de succes e posibila până la cucerirea Crimeei și dacă se întâmplă probabil elita de la Kremlin nu va mai avea puterea să ordone așa ceva. Probabil că armata va negocia ceva convenabil iar americanii vor forța compromisuri pentru ce nu au niciun interes sa distrugă politic Rusia. O Rusie slabă dar încă amenințătoare le justifică hegemonia in Europa și vânzările abundente de armament.

  8. Bineinteles că există ca de obicei un număr consistent de proști sadea care se uită în gura unui propagandist de 2 copeici și iau farsele atomice de bune. Invariabil, de oricare parte se flutură această escrocherie penibilă, o mulțime de pelicani panicați extrapolează cata-clisme probabile dar imposibile. Pe scurt, vă puteți relaxa în această chestiune, pentru că nu există nicio șansă să mai fie detonate bombe nucleare. Toti știu asta, iar singurii care nu știu asta sunt acei pelicani, care au fost propagandizați într-o stare de idioțenie masivă. Întreaga sperietură nucleară este folosită în principal pentru ai menține pe acesti automatoni într-o stare de panică permanenta și pentru a menține cheltuielile militare și de informații absurd de ridicate.

  9. Vodka face praf creierul incat, debiteaza orice ca un somnambul cu ochii deschisi. Deja se vad proprietari al partii invadate din ukraina, in istoria rusnaca va fi mentionat in scris aberatia/acest fals in acte, desi razboiul nu e finalizat.

  10. Ca dovada ca sunt declaratiile unui om iresponsabil, uitati-va cum dementul nu ia in calcul ca prin atac nuclear, teritoriul respectiv se contamineaza radioactiv ptr sute de ani si nu poate fi ocupat.
    Exact ca situatia de la Cernobil, unde zona este parasita si unde exista doar o zona foarte restransa in care locuiesc cei care mai lucreaza la centrala electrica.
    Nu mai discutam ca in situatia cand rusii vor utiliza arme nucleare tactice, atunci si ucrainenii ar putea primi astfel de arme de la NATO.

  11. Nici o grija, putem sta linistiti ! La cele citeva cotete de gaini, trei latrine din fundul curtii si un transformator abandonat „recucerite” in mareata si glorioasa contraofensiva, cu pierderea a jumatate din armata de catre ucrani, nici un pericol !

  12. Himmlerica Medvedev se drogheazaa,la nivelul ineptiilor pe care le debiteaza si rusii il credeau om serios pe acest criminal
    Regimul nazist a lui Putinshon si Medvedevberg nu mai poate rezista
    Asa cum Germania Imperiala a adus bolsevismul in Rusia,tot asa NATO va aduce democratia reala

  13. E “decât” o lectura ușurică dă duminica pentru trolii sorosisti ce nu rezista la un efort intelectual intens…

  14. Exact aceasta e si doctrina nucleara americana. Si a tuturor statelor posesoare de atomice, inclusiv japonia.
    Insa slaba nadejde.
    Pe front nazistii abia ce-au ajuns la prima linie defensiva a rusilor – si asta intr-un singur punct, la robotine. Inca nici n-au trecut-o, apoi mai au inca 4 si abia atunci ar fi la JUMATATEA distantei pana la ISTMUL crimeei (un cosmar tactic).
    La orehov a fost macel iar la bahmut e blocaj, chiar si fara linii defensive.
    In nord insa rusii fac treaba buna, au inaintat cat nazistii pe toate celelalte 3 fronturi la un loc (evident asta nu se spune in presa noastea aservita).
    Pretul pentru bietii ucrainieni (care ataca practic fara aviatie si fara obligatoria superioritate de 3 la 1 la material): 25.000 de morti (asta doar in mareata ofensiva; in total au peste 300.000) si cam 30% din blindate distruse.
    Si repet, ABIA AU ATINS PRIMA LINIE DEFENSIVA, INTR-UN SINGUR PUNCT, FARA SA O TREACA.
    Well, ce mai e de zis?
    Sklava ukraini! sklava postacilor nazisti!

  15. O singura întrebare tovarășul Ursulica -Medvedev , dar pentru a va pune in practica declarația superbelicoasa ați cerut acceptul fratelui mai mare China, al carui președinte XI a ,,recomandat” lui Bucătarul-Putinica ,,sa nu se folosească arme atomice “ iar războiul ( in care agresorul este Rusia ) sa fie încheiat cu respectarea suveranității țărilor implicate.

  16. DORĂ N-O NEBUNIT RUȘII SĂ DEIE CU „NUCLEARIȘCA”PENTRU 16 CENTIMETRI PĂTRAȚI RECUCERIȚI DE CEA MAI TERIBILĂ ,MULTINAȚIONALĂ ,TEHNOLOGIZATĂ ARMATĂ DIN EURONATO! COMANDATĂ DE CEL MAI PENIMAN DIN „PIATI COLIBΔ

  17. Medvedev si ceilalti lideri rusi ameninta prea mult,multa vorbarie,ma enoriasule.Sa dea cu bomba si gata,ca doar nu au de gind sa intram in iarna asta cu nenorocirea asta pe cap! USA cum au facut in Japonia? Pe 6 august 1945, ora 8,15 i-a trimis in astralul lui Bivolaru.Nimeni n-a zis nimic.Ce tot atita cotcodaceala?!

  18. Practic in Rusia se discuta cum vor scapa de criminalul Putin,caile si mijloacele
    E clar ca batranelul nu mai judeca,la rusi dupa 70 de ani esti epava,Stalin amurit la 72 de ani,exact varsta lui Putin

  19. Comentarii ANCILARE, din
    „Cutite si Pahare” …

    GREA „ie” viata de SLUGA !

  20. Asta e toata ziua cu nucleara in gura asmutita pe dusmani, dar e prost, pentru ca cu astfel de declaratii in care arunca zilnic cate o nucleara pe dusmani, nu face decat sa arate lumii cat de slaba e ruzzia din punct de vedere militar si ca ar avea nevioie urgent de nucleare ca sa scape de bataia sora cu moartea pe care si-o incaseaza rusii acum in Ucraina

  21. E cam disperare pura. Practic putinistii vad si ei ca pierd razboiul. Ca sa arunce in cazul asta cu nucleara este egal cu disperarea prostului. Vede ca n-are nici o scapare da zice ca daca mor eu macar mor si altii. Vedem daca mai apuca sa vada butoanele.

  22. Auzind maretia Ruzziei la sediul AUR s-au lansat focuri de artificii.

  23. Chiar nu mai auzisem nimic de la deșteptul asta de ceva vreme :)))) cred ca a fost trezit brusc din vodka, se credea prin anul 2035, Rusia era deja ocupata de Ukr și de occident și pac, a dat și el o declarație

  24. A uitat să își ia doza de Neuro Optimizer – demență senilă, alea-alea. Ce mă miră pe mine, personal, este cum slugile, gen Lavrov, Zaharova, Medvedev, etc. dau declarații pe care ar trebui să le dea doar tătucul Putin!

  25. De acord, Mitică. Cel mai bine e să o folosești pe muscovia ta. Sau poți să o utilizezi ca supozitor.

  26. Destul de multi care isi tot dau aici cu parerea ,se pare ca inca nu au inteles exact ce au spus rusii si se excita aiurea cu folosirea armei nucleare de rusi.Atit Putin cit si Medvedev, au spus in nenumarate rinduri cind vor fi nevoiti sa foloseasca forta nucleara .

  27. Ba zelenzevzecilor care terorizati site-ul cu elucubratiile voastre , nu vedeti ca nu va raspunde nimeni ? Schimbati intre voi pampersii lui Bidon si apoi faceti schimb de pareri asupra gustului si mirosului !

  28. Doi patpadaci,doua jigodii KGB-iste desceierate,calaresc alternativ pa functii Rusia.Acum ar vrea ca intregul glob pamantesc sa le stie de frica,falafaind amenintari cu arma nucleara.Pt. acesti criminali,ar trebui infiintat un balamuc international.Daca dau semne ca se fac bine cat de ccat,ar urma sa fie trasi in teapa,in varful unei rachete nucleare. Ce zici bai Kim jong sugi,te bagi ?

  29. Doi patpadaci,doua jigodii KGB-iste desceierate,calaresc alternativ pe functii Rusia de ani de zile.Acum ar vrea ca intregul glob pamantesc sa le stie de frica,falfaind amenintari cu arma nucleara.Pt. acesti criminali,ar trebui infiintat oficial un balamuc international.Daca dau semne ca se fac bine cat de cat,ar urma sa fie trasi in teapa,in varful unei rachete nucleare. Ce zici bai Kim jong sugi,te bagi ?

  30. vai ,cat de fericiti sunt ligatorii de kuurhahol !
    nimeni nu-i contrazice !nu tre sa mai fure nick-uri !nu tre sa-i mai injure pe alti comentatori ! Fericire suprema !
    deja au castigat rezbelul !

  31. asta arata fondul problemei ruse – limitati (tarati) mintal la santajul nuclear

  32. Ce-ar fi daca NATO, ar inarma Ucraina nuclear (asa cum a fost pana in 2002), sa discute de la acelasi nivel cu mujicii.

  33. @Ostap Bender, lătrau la lună:Pentru tot ce a facut, din februarie 2022 si pana in prezent, Putin o sfarseste foarte prost, fiindca odata cu distrugerea Ucrainei a compromis si a ingropat vsi Rusia.Latrau Ostap Bender,ai înțeles ceva?Mă îndoiesc! Măi,cum aruncă Kremlinul banii pe măgăriile voastre?Asta nu înțeleg.

  34. @Ostap Bender,pamperșii sunt pentru voi.In curând nu va vor primii nici găurile de șarpe.Razbunarea oamenilor de rând va fi cruntă.Ai timp sa alegi belirea:de jos în sus ori de sus în jos?Ce temperatura să aibă zmoala care va va frige rău de tot?

  35. @Al (30 IULIE 2023 LA 18:10):

    Japonia putere nucleara??? Restul delirului tau nu merita vreo atentie. Esti, dincolo de orice dubiu, mitoman patologic.

  36. Unde oare este gelu, sa spuna cind se apasa butonul rosu? Dadea ca sigura luna august. Oare ce ii va fi soptit oare intretimp baba Vanga?

  37. Nu conteaza ce zice rusul, noi tradatorii, ne supunem lgbtq-zarii! Bravo rromania, asta da viitor!

  38. Nu ati inteles ce a zis Medvedev!!!!….Americanii in 1945 au lovit nuclear doua orase. Adica civili. Nu au lovit nuclear Armata japoneza….Nici Rusia nu va lovi nuclear Armata ucrainiana, ca nu are justificare in fata Istoriei….Rusia va lovi nuclear Romania si Polonia….adica tari NATO care sunt traseele armamentului NATO care intra in Ucraina sk imoara soldati rusi….In acest mod Rusia are justificare istorica, a lovit pe drept NATO…..Nu a lovit Ucraina!…Fara Armamentul de la NATO Ucraina capituleaza rapid… Capitularea va fi a doua zi dupa Bombarmentele nucleare.

  39. Medveev nu ameninta, decretul care prevede folosirea armelor atomice in cazul in care inamicul intra pe teritoriul Rus, este o amenintare in sine.
    Nu comparati Nagasaki si Hiroshima cu Cerobil, lumea traieste bine la Hirosima nederanjata de radiatii, mai verificati realitatea inainte de a te repezi la comentarii, iti tradezi ignoranta sau lipsa de exercitiu de gandire or ambele.
    Dintoate comentariile rusofobe poti trage o concluzie clara, in toate clocoteste ura si nici o urma de gandire, de rationalitate. De aceea se scriu atatea tampenii pe tema asta.

  40. Exact cum am spus in prima intervenție. O lectură ușoară da duminica pentru a nu supune trolii sorosisti la un efort intelectual epuizant… Restul “e” clone zamislite in laboratoarele dă la Băneasa…

  41. MULTI prosti nu vad ca apocalipsa 18 este pentru new york, nu pentru kiev!

  42. situatia e simpla:
    sint 3 super-puteri
    Russia,sua si china,
    cum sa fie?

    -pe motiv ca china poate si urmareste invadarea Russiei
    singura combinatie rationala(!)
    ca e sua sa atace china,bum-bum,
    tare si puternic.

  43. daca amerlocii&slugoii vor incerca sa inarmeze nuclear ukrania, rusii vor bombarda atomic mizeria aia de tara inainte ca armamentul sa fie pus in stare de functionare! chiar nu va umbla mintea deloc, retardati sorosisti care postaci tampenii?

  44. Stirea asta e o scorneala sa tina prostimea ocupata.
    De fapt ca multe alte asa zise stiri.

  45. Vodka dauneaza grav sanatatii mintale. Cele mai demonstrative exemple: Putler & Medvedev.

  46. mare atentie cu nucleara ruseasca bai Medvedev .. ai termina vodka si ai trecut pe after shave
    La elanul cu care rusnacii bombardeaza biserici (vezi catedrala ortodoxa din Odessa) sunt sanse mari sa nimereasca cu racheta „drunken boy” direct Piata Rosie.
    deocamdata v-au dat ucrainenii cu o drona prapadita in cap, la Moscova. A zburat aia lejer, ca peste Africa subsahariana atat de draga voua

  47. Asta nici cand da buna ziua nu poate fi luat in serios. Alt mascarici.

  48. @raluca-tu gandesti ca Sosoaca balena.Asa se explica ca te numesti tradatoare.Ești cu vârf și îndesat.Panaramele se aduna și seamănă una cu alta.

  49. O nucleara , in capul tau lipseste Medvedeve, ca inafara de prostii nu debitezi altceva !!!! asta e prostu satului …

  50. Rusia trebuie înfrântă rapid și categoric. Și nu vorbesc de Ucraina, care nu ar avea cum să dezarmeze complet Rusia. Vorbesc de NATO. Istoria ne spune că niciodată o putere militară mare agresoare nu s-a oprit decât după ce a fost înfrântă total și a fost forțată să capituleze necondiționat. Vezi Germania nazistă, vezi Japonia în WW2, vezi Austro-Ungaria și Imperiul Otoman în WW1, vezi imperiul Francez pe vremea lui Napoleon. Toți ăștia și-au luat-o rău, și doar așa s-a terminat expansiunea lor. Cine crede că Putin poate fi oprit doar cu ajutor militar trimis Ucrainei, nu a înțeles nimic din istorie. Rusia trebuie distrusă complet, fragmentată și condusă 50 de ani de o puteri occidentale.

  51. Este ca si cum ar recunoaste faptul ca nu pot invinge Ucraina. Arma nucleara este solutia finala. Pentru Rusia, in orice caz, va fi sfarsitul. Pentru toata lumea va fi rau; dar lumea nu se sfarseste o data cu Rusia insa cu siguranta va fi o lume mult mai buna.

  52. Adevarul e ca oricat ai zice ca: dac-a rezita o data, de doua ori … de 99 de ori
    ulciorul nespart va ramane nespart 😀
    Vezi BIBLIA Judecatori 7:5? si 7:19? !
    De unde ante-stie insa si prophetul transcedentalist MISHTEAUX ca-n EXACT „14 august = APOCALIPSA!”??? ?

  53. E TRIST ca ce zici se aplica MORAL-istoric si-n cazul USA-JAPONIA … ww2 ! 🙁
    😀

  54. Tavarisci Merdeneaev,cu bombilii lui atomice din dovleacu lui ala din dotarea sa,trage vanturi de inalta zmeu si nu ia in calcul ca occidentalii sunt cu ochii de zeci de ani si non-stop pe rusnaci si pe bombilii lor atomice.Nici nu apuca rusnacu sa puna atomica in miscare in orice directie ca ii si vine replica asemanatoare in capatzana,un raspuns nuclear programat de decenii,ca nu degeaba au bagat aia banii in tot felul de angarale militare.Sau poate ca zevzecu rusnac vrea ca occidentalii,cu oceanele in crestere de nivel,sa faca,din toata Rusia,un nou ocean care sa mai ia din surplusul planetar de apa,iar rusnacii,cati vor mai ramane,se vor muta toti pe Insula Pastelui in noua lor „sfera de influenta”,sau confluenta,sau chintesentza,sau…etc.

  55. @deeper ce zis ala de-l para azi, luni, sub juramantz la justitie pe fiul corupt al presedintelui si mai corupat al celei mai ne-corupte „democratii” terrestre (IN GOD WE TRUST!) 😀 ?
    Avut-a Doctor juridicus: KÖVESI de la cine-n invata DEMAGOGIA-PURA ? vedem cat de corect SUB CENTURA se LOVEsc intre ei yankeii ? 😛
    ‘s gata yankeii sa-si de-a jos presedintele mai imoral chiar, decat NIXON ? 😀

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.