Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a spus sâmbătă că actualul stat ucrainean nu interesează pe nimeni în Rusia, Europa, SUA, America Latină, Asia şi Africa, motiv pentru care zilele Ucrainei sunt numărate, transmite EFE.
Ucraina s-a transformat într-o „neînţelegere” născută după prăbuşirea Uniunii Sovietice, a susținut el.
„Milioane dintre compatrioţii noştri trăiesc aici şi de ani de zile sunt hărţuiţi de regimul nazist de la Kiev”, a spus Medvedev într-un mesaj pe reţeaua de socializare VKontakte.
El a adăugat că operaţiunea militară specială – aşa cum numeşte Rusia invazia pe care a declanşat-o asupra Ucrainei – urmăreşte să îi protejeze tocmai pe aceşti cetăţeni.
Cât despre ucrainenii înşişi, potrivit lui Medvedev, puţin peste 20 de milioane din populaţia iniţială de 45 de milioane de ucraineni se mai află încă în ţară şi „sunt nevoiţi să trăiască într-o constantă anxietate şi frică”.
„Nimeni de pe planetă nu are nevoie de o astfel de Ucraină. De aceea nu va exista”, a conchis el.
Cand te tuci peste rus el vine inapoi peste tine. Asa a facut Napoleon, Hitler si azi tampitii astia de se credeau ei marile sculi ale lumii doar pentru ca faceau niste smenuri financiare. Una e speculatia financiara bazata pe inside information alta e politica externa intelegerea cu alte tari, relatiile economice, industria de aparare si in general lucruri concrete care implica munca si inteligenta nu smekerie grosolana de bisnitar.
vad prea mare diferenta intre gandirea rusilor si a pesedistilor…
pai si nu are dreptate?!!!
Nu o sa fie pace acolo.
Rusul e pofticios,pana nu ia el ceva Mult Util Ieftin Eficient nu se lasa.
Medvedev nu zice așa de capul lui. Are sarcina ca mulți alții de la Putin s-o facă pe președintele rău, în ideea ca Putin sa para cel rațional, presedentele cu care se poate discuta. La fel face și Patrusev, la fel face președintele Dumei,… Toți o fac pe nebunii, ca să crească șansele lui Putin de a-și păstra scaunul și a fi acceptat de tarile democratice.
,,Nu vor reusi”, nu ,,nu vor reusii” cu doi de ,,i”.
,,Lasand Europa libera:, nu ,,lasint Europa libera”…….[Militia gramaticii]
(ptr un ,,reusii” din acela sau vreun,,mi-au” impreunat, in scoala primara as fi primit o urecheala zdravana, iar in liceu macar nota 4 la teza sau extemporal. Ce-i drept, cu exceptia unuia, toti din clasa (29) am intrat la liceu si apoi tot cu exceptia unuia (29), toti din clasa am intrat in invatamantul superior. Le multumesc si acum fostilor profesori aflati acum in cer ptr palmele, urechelile si riglele pe care ni le trageau. Au scos oameni din noi, nu niste gunoaie, ca si cei de azi).
Moşul Vanga spune:
8 aprilie 2023 la 18:19 –Corect tot ce spuneti ,din pacate avem in Romania foarte multi idioti si spalati pe creier de americani, asa ca ei nu pot intelege adevarata realitate.
Cât de nesimţit poţi fi ca român astfel încât după tot răul pe care ni l-au făcut să susţii, orbit de furie dar mai ales de un clişeu anti-rusesc, cauza acestor năpârci fasciste. Ruşii nu ne sunt prieteni, mai ales acum. Dar ucrainienii ne sunt de trei ori mai mult duşmani. Şi dacă va fi să fie o pace şi Ucraina să iasă din această încleştare, veţi vedea cu ochii voştrii cum la vremea socotelilor ucrainienii vor întoarce spatele Europei şi Americii. Ucraina niciodată nu şi-a plătit datoriile. Şi acest aspect îl ştim cu toţii.
Americanii dar şi Europa vor plăti scump ajutorul pe care l-au dat acestor nemernici.
Chiar mă întrebam unde a dispărut ursulețul de pluș al lui Putler!? Nu a mai emis nicio bulă de vreo zece zile și a început să abereze(ca orice orc) ce țară are voie să existe și care nu!Reamintim ipochimenului agresiv că Imperiul rosu are doar 144 milioane de cioloveci,din care 32 de milioane fac parte din cele 160 popoare și grupuri etnice,care abia așteaptă să scape de jug.Cel puțin 5 milioane de rusnaci sunt răspândiți peste tot pe glob,care ca oameni de afaceri(oligarhi),care membrii ai Mafiei Ruse, iar alții ca spioni FSB,GRU și SVR. În aceste condiții rusi se autodeclară stăpânii lumii și somează SUA să se predea.O mai mare paranoia este greu să mai existe pe Pământ.
Chiar mă întrebam când mai spune ceva clovnul de la Kremlin, Ucraina interesează suficient cât să-si rupă dinții Rusia acolo, până acum este conform planului, încă un an așa și rușii rămân fără 70-80 % din echipamentele terestre, sute de mii de oameni, iar economic doar în jos .
Ce bine era dacă Insula Șerpilor ar fi rămas la România !
Azi, pe Insulă ar exista piramide, obeliscuri, temple, foruri și palate !
Plus un Combinat de Industrializare a Peștelui !
Numai că Iosif Vissarionovici nu a vrut asta !!
Ucraina a primit de la Hrușciov în 1954 teritoriile pe care azi Rusia le vrea înapoi .
Hrușciov avea în vedere aniversarea a 300 de ani de la ,,unirea Ucrainei cu Rusia,, din 1654, când Polonia a pierdut controlul asupra Ucrainei.
În plus , se urmărea estomparea amintirii ,,holodomorului ucrainean,, din anii 1930.
O Ucraină viabilă și modernă ar fi una de 350.000 kmp și 30 milioane locuitori …
Situatia este cit se poate de clara dupa atitea luni de conflict intre Ukraina si Rusia .Ukraina nu poate sa faca nimic cu toate ajutoarele trimise de fraieri, iar Rusia nu va ceda nimic din tot ce ii apartine.Americanii nu vor reusii niciodata sa slabeasca marele imperiu rus asa cum spera ei acum ,iar in urmatorul timp NATO se va retrage de unde a plecat prima data ,lasint Europa libera.
Ucraina trebuie ştearsă de pe harta Europei! – DACĂ NU VA FI ŞTEARSĂ VA FI PERMANENT UN FOCAR DE NEÎNŢELEGERI ŞI ÎNCONTRĂRI!
Rusia cu 100 de rachete omoara 2 civili ucrainieni. Pentru ca vrea sa protejeze civilii, care pot fi rusi…Daca nu ar vrea sa protejeze civilii, cu 100 de rachete Rusia poate ucide si 5.000 de civili…Asta nu inteleg idiotii….pentru a proteja civilii Rusia va avea nevoie de 4…5 ani pentru a ocupa toata Ucraina….Imbecilii nu pricep ca, daca vrei, cu un singur bombardament de o noapte poti ucide 5.000 de civili…..In 1944 anglo americanii au cucerit rapid Dresda pentru ca prin bombardament au omorat 100.000 de civili…
O având dreptate nebunu! ?
Slava Ucraina mica si pitica fara iesire la Marea Neagra si Delta Dunarii si chiar sa dispara dupa harta. Aliluia.
Despre dispariția Ucrainei, nu știm. Însă ceea ce știm – și este nu doar „anunțat” cu milenii în urmă ci și public – e, că în Vremea de pe urmă cea mai cu vază dintre împărății va fi distrusă; dar mai bine, să citez:
Apocalipsa 18
8. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
Dealtfel întreg Capitolul 18 din Cartea Apocalipsei/NT/Biblia ne relatează Judecata care va avea loc asupra a ceea ce generic a fost denumit „Babilonul” (cel vechi fiind de mult, distrus).
Deci, domnu’ Medvedev – și mai puțin informat (pe cele spirituale și eterne) dar și ceva mai plin de zel, știe ceva… dar incomplet și nu atât asupra cui e pregătit cât asupra cui va fi nimerit…
SUA va fi invadată/distrusă de Rusia și China!
Dealtfel deși sunt și alte surse (vezi linkul de pe YouTube) cele scrise în Biblie – Cuvântul Celui Prea Înalt, Dumnezeul lui Israel – rămân temelia:
https://youtu.be/z8D2yJoaMiY
Ucraina nu a existat ca tara pana in 1922 cand, Stalin, la rugamintea lui Lenin, a infiintat RSS Ucraina ca parte a URSS. Pana atunci, teritoriul apartinea Rusiei.
Crimeea apartine Rusiei din 1783…
Ca Hrusciov, a dat Crimeea in administrarea RSS Ucraina in 1954, nu inseamna o instrainare a Crimeei fata de Rusia dat fiind faptul ca RSS Ucraina facea parte din URSS.
Pe de alta parte, Insula serpilor(cedata de Constantinescu) si teritoriile romanesti anexate de RSS Ucraina in baza pactului Ribentrop – Molotov, ar trebui sa revina Romaniei dat fiind faptul ca pactul hitleristo-stalinist a fost anulat.
Zelenski considera ca si acele teritorii sunt, de drept, tot ale Ucrainei naziste.
Cred ca e timpul ca Romania, Ungaria, Polonia si Rusia sa-si ia teritoriile inapoi de la Ucraina nazista.
Prostovanul asta inca nu realizeaza ca in loc de „denazificare” au facut derusificare. Au facut prapad exact in zonele locuite majoritar de etnici rusi.
Medvedev ,tocmai ce ne spune cum ca rusii au distrus intreg teritoriul ocupat pina mai ieri de etncii rusi . Le- a distrus intreg arealul si ia fortat sa plece .Chestia este insa ca rusii nu pot distruge si restul aflat dincolo de Nipru , unde locuiesc alte etnii aflate printre cea ucraineana . Ar insemna intrarea NATO in lupta fapt ce ii opreste dupa cite bag sama . Sa iti distrugi propria ta regiune(revendicata) locuita de ai tai este de un cinism fara de egal .
Ăsta nu e numai bețiv, e și prost.
Nu va puneti toate ouale-n acealsi cosh … in cadere azi ! :(
,,Neintelegerea” numita Ucraina a fost totusi recunoscuta de Rusia care ii mai si garanta granitele, pe care porcina kremlineza i le-a incalcat ca o porcina dupa ce Ucraina a fost inselata sa dea rachetele nucleare.
Cat despre cele 20 mil de locuitori ai Ucrainei care au mai ramas, hai inca putzin efort si ii exterminati si pe ei. Trebuie neaparat bagati in programul Arbeit macht Frei = Spetzialinaia Aperatzia, ptr ca astia care au ramas sunt cei mai indaratnici.
Doar nu s-o impiedica ditamai colosul militar sovietic de cele 20 mil de locuitori, majoritatea babe si mosnegi care n-au vrut sa fuga din Ucraina.
***Uite cum se face porcina de ras si isi dezvaluie adevaratele intentii cand spune ca in Ucraina au mai ramas doar 20 mil locuitori care ii tin in sah pe invadatori si ca Ucraina nu va mai exista. Tipic dicursurilor lui Hitler.
Cand ne va veni si noua randul la fel va spune: ca Romania a fost creata printr-o neintelegere si ca nu vom mai exista.
Pupati-l ma lingailor romani in dos, in continuare!……[Rumburak]
https://www.youtube.com/watch?v=DKjOzsCXR9I
Pai daca deja Rusia a distrus teritoriile din Ucraina ocupate, inainte de inceperea conflictului , chiar de enticii rusi ,care ulterior au plecat datorinta bombardamentelor armatei soovietice , atunci acea parte de Ucraina ,fosta rusofona, nu mai exista .Dincolo de Nipru exista cetateni ucrainieni ,in cuantum de peste 25 de milioane de locuitori, pe care rusii nu ii pot distruge si nici nu le pot distruge orasele si toate celalalte asezaminte .Medevedev doreste ca acest vast teritoriu sa fie impartit de fostele state comuniste si multumita acestei posibilitati, aparuta ca si oferta viitoare ,sa oblige aceste natiuni la a face parte din noul URSS acolo unde Ucraina nu ar exista .Este evident cum nici o natiune din UE nu poate cadea in aceasta capcana .Tot ceea ce Rusia a declarat ca nu va face a facut si viceversa .Rusia ar fi trebuit sa devina o natiune democrata sa ofere fostelor natiuni comuniste incredere in deciziile ei si abia apoi sa incerce a-si pune in practica planurile . Oare Putin sa nu fi stiut asta ? Ma indoiesc .
Cea mai mare greșeală a conducătorilor U.R.S.S a fost atunci când a transferat Crimeea către Ucraina crezând că Ucraina nu va ieși niciodată din U.R.S.S. Construcția statului ucrainean prin acapararea de teritorii de la România, Ungaria, Slovacia și Polonia a fost bine gândită. Rușii întotdeauna au vrut un teritoriu tampon intre Est și Vest.
Ucraina a devenit stat suveran la dezmembrarea URSS. Fed Rusa este inca un imperiu anacronic, mentinut prin teroare, fara sanse de a rezista mult timp, pe care Putina incearca disperat sa-l refaca.
Teritoriile de care amintesti au fost rapite de URSS pe vremea lui Stalin, nu de Ucraina si au fost rusificate. Deci adio returnarea catre statele de unde le-au furat. In conditiile actuale ale tehnicii de razboi, statul tampon nu mai are nicio importantza. Nici in timpul celui de-al doilea WW statele-tampon n-au contat.
Problema statului-tampon este invocata doar de jegurile de muscali, ptr a avea un motiv sa-si atace vecinii sub diverse motive (ca-s membri NATO, ca au trupe NATO pe teritoriul lor, ca se inarmeaza, ca au scuipat peste granita, ca-i asupresc pe rusofoni….etc)……[Rumburak]
mai aveti milioane de compatrioti si in toata Europa, onhatati-o.
Nu va ajunge jumatate de lume, luati tot si construiti gulaguri peste gulaguri! Aloo, aveti grise de popoarele deja subjugate, nu vedeti ca mor de foame?
Ce a realizat maica Rusie de la bolsevici si pana azi?