Medvedev vrea să-i fure lui Putin monopolurile energetice

Preşedintele Federaţiei Ruse a cerut tuturor miniştrilor din cabinetul Putin să demisioneze din consiliile de administraţie ale companiilor de stat înainte de întrunirile din iunie ale acestor organisme, ca un pas către modernizarea economiei ruse.

Principalul vizat este Viktor Sechin, preşedinte al consiliului de administraţie al monopolului petrolier Rosneft, căruia i s-a cerut în mod direct demisia. Anunţul a fost făcut de economistul Arkadi Dvorkovici, consilier al preşedintelui Medvedev. Politicienii ar urma să fie înlocuiţi de persoane independente politic în consiliile de administraţie. Ar mai fi atinşi de această măsură ministrul de Finanţe Alexei Kudrin, care face parte din conducerea VTB Bank, a doua bancă din Rusia, ministrul Transporturilor, din conducerea Aeroflot, şi ministrul Energiei, membru în consiliul de amninistraţie al Gazprom.

Analiştii de la Alfa Bank arată însă că aceste demisii nu vor schimba multe, atât timp cât actualii miniştri şi vicepremieri îşi pot păstra pârghiile de influenţa asupra marilor companii.

Măsurile sunt anunţate după ce preşedintele Medvedev a criticat dur poziţia critică la adresa Occidentului pe care premierul Vladimir Putin a avut-o atunci când a comentat intervenţia în Libia. Totodată, Medvedev a demis un număr impresionant de generali din ministerul de Interne, o mişcare interpretată ca încercare de a extrage trupele speciale ale ministerului de sub influenţa FSB, fostul KGB, controlat de oamenii din jurul lui Putin.

Agenţia Stratfor comentează că la Moscova se duc lupte între echipa tehnocraţilor, condusă de Medvedev şi unul dintre consilierii lui Putin, sprijinită şi de spionajul armatei (GRU), şi clanul foştilor KGB-işti, condus de Putin prin mâna sa dreaptă, vicepremierul Igor Sechin. Medvedev l-a demis pe fostul sef al GRU, în 2009, fără a oferi explicaţii pentru această decizie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.