Tribunalului Mehedinți a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă pentru 29 de zile a primarului comunei Prunișor, Nandi Covlea (PSD), acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, primarul fiind pus în libertate sub control judiciar.
Și în cazul celorlalte cinci persoane reținute de prejudicierea bugetului statului, magistrații au considerat că nu se impune măsura arestării preventive, acestea fiind puse în libertate sub control judiciar.
În acest dosar au fost făcute, marţi dimineaţă, 22 de percheziţii domiciliare în Mehedinţi, Timiş şi Gorj, vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
„Există suspiciunea că liderii grupării au identificat agenţi economici interesaţi să-şi diminueze ilegal baza impozabilă prin înregistrarea în documentele contabile a unor operaţiuni comerciale nereale, după care, prin firmele controlate de către ei prin interpuşi, au emis facturi aferente operaţiunilor fictive derulate cu societăţile comerciale respective”, afirmă procurorii DIICOT, potrivit unui comunicat.
Conform acestora, grupul infracţional organizat a furnizat facturi fiscale în schimbul unor comisioane cuprinse între 3 – 10% din valoarea înscrisă pe acestea, iar contravaloarea lor era achitată în principal prin transferuri bancare în conturile firmelor emitente, dar şi cu chitanţe de plată în numerar. Ulterior, după retragerea în numerar a sumelor respective şi după reţinerea comisioanelor stabilite, liderii grupării înapoiau banii partenerilor de afaceri care îi reintroduceau în patrimoniul firmelor deţinute.
În cursul anilor 2009 – 2013, firmele controlate de liderii grupării au efectuat livrări nereale de mărfuri către mai multe firme, care în acest mod şi-au redus artificial profiturile prin diminuarea masei impozabile, prejudiciind totodată bugetul statului cu suma de peste 6.000.000 de lei, constând în TVA şi impozit pe profit deduse în mod nelegal.
DIICOT mai susține că în perioada 2009 – 2013, în scopul îngreunării cercetărilor fiscale şi penale, beneficiarii facturilor care nu reflectă operaţiuni economice reale au înregistrat în evidenţele contabile facturi emise şi de alte societăţi, înfiinţate de membrii grupului infracţional organizat pe numele lor sau al unor persoane interpuse.
„Au fost identificate astfel, ca fiind folosite în activitatea infracţională, mai multe societăţi cu comportament de tip «fantomă», în numele cărora au fost emise facturi care nu reflectă operaţiuni economice reale. Reprezentanţii legali şi persoanele împuternicite pe conturile societăţilor comerciale de unde au fost efectuate retragerile masive de numerar, în înţelegere cu reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale care au avut calitatea de ordonator pentru tranzacţiile financiare respective, au disimulat adevărata natură a circulaţiei acestor fonduri, cunoscând că banii provin din săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală”, adaugă procurorii DIICOT.
Nandi Covlea este la al treilea mandat de primar în comuna Prunişor şi ocupă funcţia de vicepreşedinte al PSD Mehedinţi. Acesta deţine în localitatea Prunişor un domeniu impresionant – o vilă cu 11 camere, mai multe piscine, surse apropiate arătând că în interior se află chiar o capelă de rugăciuni. De-a lungul timpului, Covlea a deţinut două restaurante în Drobeta Turnu Severin, pe care ulterior le-a vândut, dar şi un motel situat pe DN6, în apropiere de Prunişor.
Principala sursă de venit a familiei este o firmă de construcţii, administrată Elena Covlea, care de-a lungul anilor a derulat mai multe contracte pe bani publici, multe dintre ele cu alte primării din judeţ.