Meloni pune umărul la cauza extremei drepte şi în Spania

Lidera partidului postfascist Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, care a câştigat duminică alegerile din Italia, şi-a exprimat speranţa că „Spania va trece şi ea la dreapta”, într-un tweet adresat joi liderului partidului de extremă dreapta spaniol Vox, Santiago Abascal, informează AFP.

Abascal a fost unul dintre primii care a felicitat-o luni pe Giorgia Meloni, care, potrivit lui, „a arătat calea spre o Europă mândră şi liberă a naţiunilor suverane”, în timp ce ministrul spaniol al afacerilor externe, Jose Manuel Albares, socialist, a declarat ceva mai târziu că „populismele sfârşesc întotdeauna printr-o catastrofă”.

Într-un tweet postat joi, probabila viitoare şefă a guvernului italian îi mulţumeşte lui Abascal pentru „prietenia” sa.

„Ştii cât a trebuit să muncim pentru a ajunge la acest rezultat. Acum suntem deja la lucru pentru a înfrunta problemele italienilor, într-un mod concret tipic conservatorilor”, continuă Giorgia Meloni în acest tweet scris în spaniolă, o limbă pe care ea o vorbeşte fluent.

„Sperăm că Spania va trece şi ea la dreapta!”, conchide Meloni, care în luna iunie a susţinut un discurs în faţa unor militanţi ai Vox în Spania.

„Da familiei naturale, nu lobby-ului LGBT! Da identităţii sexuale, nu ideologiei de gen! Da cultului vieţii, nu abisului morţii! Da valorilor universale ale Crucii, nu violenţei islamiste! Da frontierelor sigure, nu imigraţiei în masă! (…) Da suveranităţii poporului, nu birocraţiei de la Bruxelles!”, a afirmat Meloni în acel discurs.

Giorgia Meloni a început negocieri cu partenerii săi de coaliţie, partidul antiimigraţie Liga al lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, pentru un guvern a cărui formare să se încheie până la sfârşitul lui octombrie.

Această coaliţie dominată de extrema dreaptă dispune de majoritate absolută, atât în Camera Deputaţilor cât şi în Senat, aminteşte AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

21 de Comentarii

  1. Upssss! Femeia asta nuai aer voie sa isi expuna opiniile in societate daca a castigat alegerile? Ce aveti cu femeia asta de nu o lasati in plata domnului acolo in italia lor? E doar opinie si nu certitudine!

  2. Si parti dele din UE se alatura nazistului ukran ! Efectul anti-Ursula, ca la Ojdula (n-am gasit alta rima).

  3. (editat) masone vîndute lu’ $$oroș, de la A.F.P., să ne scutească de termenul „extrema dreaptă” din comentariile lor manipulatoare!
    Extrema dreaptă au fost naziștii lui Hitler, nu văd ce legătură ar putea avea partidul Georgiei Meloni cu ăia! Nici măcar Mussolini nu a fost nazist, ci a promovat corporatismul fascist, ceea ce e o orientare ECONOMICĂ…..[Rumburak]

  4. De acord cu discursul Georgiei si programul ei esential transmis ,spaniolilor ,
    Bravo, Georgia !

  5. Doar cateva ex.: fascistii lui Musolini ce au fost, dar cei ai lui Horti, dar aia din Spania, dar legionarii lui Codreanu si I.Antonescu ? Toate miscarile fasciste au renascut ca opozitie la kibbutzul bruxelez programat la „Davos ceas, Davos palton”. Nemtii abia asteapta cu berea pe masa aparitia unui nou hitler. N-ati invatat ceva din plecarea Uk. In curand veti apela la britanici si la americani sa va scape de ei, ca acum 90 de ani.

  6. Nu va e rușine nenorociților !…De unde și până unde Dna Giorgia conduce un partid postfascist?…
    Dar partidul plutonierului de intendență nu-i fascist!…oare cine e la cârma țării, nu un fost șef al grupului german?…

  7. Pai asteapta oamenii sa le intre banul regimului pe card,bre.Arata cu degetul spre altii ca sunt fascisti cand ei de doi ani servesc constiinciosi nazismul medical,energetic,verde,ukrainean si altele.Nu ii vedeti cum se tarasc precum niste rame si isi imagineaza ca vor trece cu prostiile astea peste vointa popoarelor si nevoile lor.Au patit-o si altii,nimic nou.

  8. Cine este critic cu politrucii din fruntea UE, este etichetat deandata ca extremist, postfascist(!), etc. Fiecare dupa mintea lui, sa analizeze modul cum a gestionat si gestioneaza UE, cele trei crize care macina Europa. Restul sunt clisee si povesti pentru naivi.

  9. Nazistii astia sunt tari in lozinci si se vor si invingatori in toata galaxia,mai ales cand se bat intre ei,acum doar in lozinci,adica astia vechi din diverse tzari cu beizadele ce au mostenit fumurile inchizitiei naziste clasice,contra neo-nazistilor marxisti care au iesit si ei la produs cu tampenii noi dupa ce au luptat impreuna toti nazistii in revolutia portocalie,contra comunismului care nu mai exista si pe care nu-l mai vroia nimeni.Iar Putina si circii lui,care si ei sunt niste nazisti la fel de mincinosi si ticalosi ca toti extremistii,acum fiind niste bolsevici putrezi de bogati si cu chefuri neo-imperialiste de a-si talhari si masacra vecinii, din aproape in aproape pana in Patagonia.Acum rusnacii sunt ramasi,in mintea lor,la razboiul cu hitleristii,asa ca japonezul ala care nu stia ca se terminase razboiul de mai multi ani.Nazistii rusnaci sunt frati cu toti nazistii si aia frati cu ei si deja au dovedit iar ca toti nazisti care se rup in figuri despre binele poporului,cand se vad stapani pe putere,nu dureaza mult pana il baga repede pe popor in conflicte,sclavie si chiar razboaie.

  10. Cand il lauzi pe Musolini sau pe I.Antonescu esti fascist, fie el de bodega ca Basalau, n-ai nevoie de legitimatie.

  11. institutul Aspen
    accepta si cu Asperger

    -vi se vor ruina sperantzele desharte,
    sorry about that
    (that „you”)!

  12. Nea R.C., de unde ai scos perla cu „partidul postfascist”? Sau ai tastat gresit si nu a iesit „partid PROFASCIST”? Se intampla si la case mai mari, in viteza, adica din mers!!! Nu crezi ca aveai obligatia sa ne spui cine e Abascal, adica ce hram poarta? Sa nu stii ca e liderul EXTREMEI DREPTE spaniole sau iti strica subterfugiul cu „postfascista” Meloni? Stim ca Tara Bascilor a dat mari
    AGENTI COMINTERN precum Apasionaria si sotul ei Walter Romanovici, precum organizatia terorista de extrema stanga, „nationalist comunista”ETA…Marxisti-leninistii Cominternului se folosesc de nationalism ca sa BOLSEVIZEZE tarile in numele carora ASASINEAZA
    TERORIST!!! Avem multe exemple, dar notoriu e cel al marxist-leninistilor kurzi care vor sa destabilizeze Imperiul Otoman recreat
    de Erdogan sub consilierea militara a lui Del Ponte…

  13. Extremele se ating.Aici este vorba de un suveranism de dreapta,cum exista si unul de stanga.Scopul ambelor este interesul national,prioritar fata de cel globalist.A nu se confunda fascismul cu nazismul.Pana la semnarea legilor rasiale,Mussolini eraOK.

  14. @ Charlie – si daca (RC) are dreptate ? In exprimare ? Deci „Post fascist ” .Adica dupa , intelegi ? Sau ai vrut „pro fascist „? Sa fii in trend cu „elitele „? Dar te intreb : cine i-a sustinut si finantat pe basci ? Si unde erau instruiti ? Da ETA a fost organizatie terorista . Finantata in principal de Partidul Comunist Francez. Inclusiv Moscova si cominternul. Dar daca nu ar fi fost Franta , ETA ar fi disparut asa cum a aparut. Nu-i asa Sharlica ?Da poti tu sa ne spui cine-i Abascal ? Hai „Sheherezada „! Macar schimba ceva ca ilustra amintita ,care spunea o poveste pe noapte. Tu ne spui aceeasi poveste de 1001 de nopti!

  15. Sper ca victoria distinsei doamne Giorgia Meloni sa fie un exemplu pentru romani, avem nevoie de un partid cu adevarat de dreapta si sa scapam de partidele globaliste USR,PNL,PSD slugile bruxelului.

  16. Ba, Yahweh, cu tine nu se poate dialoga pentru ca te faci ca nu intelegi sensul afirmatiilor mele, postfascist insemnand „dupa fascism”, adica altceva, dar corect era profascist, eventual neofascist!!! Nu intelegi nici modul de lucru al Comintern in cazul
    ETA, identic cu cazul razboiului civil din Grecia, prin intermediul partidelor bolsevice zise comuniste din zona vizata! Walter
    Romanovici a fost unul din artizanii crearii organizatiei marxist-leninist/BOLSEVICE ETA ca fost AGENT PERSONAL al lui Stalin
    preluat de Hrusciov!!! Faci confuzii Tica-loase pentru ca NU Franta a finantat si antrenat teroristii, ci PC francez, multi fiind
    antrenati in URSS si Romania! Despre Abascal am spus esentialul legat de Meloni, amandoi fiind EXTREMISTI FASCISTI, in Spania
    existand extremisti fascisti ca si voi cu legionarismul vostru de tip nazist… Fascistii italieni si spanioli REALI, CONCRETI, ANTISEMIT-ule/CARE URASTE EVREII sunt preferabili „nazistilor inventati de Rasputin” din Ucraina?

  17. Da să ne conducă Georgică Simion? De unde s-a luăm noi politicieni ca în Italia? Să fim seriosi. Avem ceea ce suntem?

  18. Vai saracul „duomnu”Sharla ,da ‘mneata nu stii dialoga . Doar directive , ditirambe si ceva scorneli cu EKKI (pompe) . Sper ca nu funebre.Ca la cit de incolacit iti este neuronul cu sirmele de robotel nu cred ca te intelegi nici ‘mneata .Amu o sa vii sa spui ca si Carlos „Shacalul”a fost antrenat in Romania si Yasser Arafat ,etc. Si daca nu Franta a finantat ( prin PC Francez) ETA , care era si stabilita pe acolo in tara „cocosului galic”atunci cine ? Si cine-i trecea granita iuie,iute dupa vreun atentat ? Hai sharla citeste macar depe Wiki, intelegi ?”Elevat(orule) consecvent,narcisist „! Aaa si de ce etnie era Walter Romanovici ?Hai mergi la EKKI !

  19. Este evident că, Europa nu mai vrea cizma germana a Ursulei pe gat. Acum după ce au sărit conductele cu gaz in apa, tonul Ursulei a mai scăzut!

  20. Observ accente antiislamiste, in discursul lui Meloni! Cred ca nu este de bun augur, daca nu face precizari, adica referire la islamism militant terorist! Apoi, dac nu-l pune pe Salvini la interne, politica ei antimigratie, nu are sorti de izbinda! Daca dreapta din Italia si Spania fac bine pentru cetatenii lor, nu pot decit sa-i aplaud! Eu votez in Romania, cu patriotii, indiferent de ideologia lor, de dreapta sau stanga!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.