Mentorul lui JD Vance conferențiază despre Anticrist la poarta Vaticanului

Peter Thiel, ”teologul politic” din Silicon Valley a stârnit polemici in Italia printr-o serie de conferințe ”secrete”

Mentorul lui JD Vance conferențiază despre Anticrist la poarta Vaticanului

Peter Thiel, ”teologul politic” din Silicon Valley a stârnit polemici in Italia printr-o serie de conferințe ”secrete”

Peter Thiel, miliardarul care a susținut ascensiunea politica a actualului vicepreședinte JD Vance, a lansat, pe15 martie, la Roma, o serie de prelegeri cu ușile închise care explorează conceptul de Anticrist, stârnind atenția comentatorilor catolici. Așa cum JD Vance este considerat principalul ideolog al mișcării MAGA în actuala administrație americană, Thiel este văzut ca un „teolog politic” în Silicon Valley.

Discreție maximă și reguli dure la conferințele lui Thiel

Conferința, la care se participă doar pe bază de invitație și care durează până miercuri, nu este deschisă presei, iar locul de desfășurare nu a fost făcut public. Organizatorii citați în mass-media spun că participanții provin din mediile academice, tehnologice și religioase, scrie Reuters.

Mai multă discreție aproape că nu se poate. Thiel este însoțit de propriii săi agenți de securitate. Nu se știe unde este cazat pe durata șederii la Roma. Aproximativ o sută de invitați din Biserică și cultură, mass-media și comunicare, știință și politică vor afla locul exact al evenimentului abia în ziua conferințelor. Se aplică reguli stricte de tip Chatham House: telefoanele mobile trebuie predate, iar notițele sau înregistrările sunt interzise. Se vorbește chiar despre un angajament de confidențialitate care prevede o amendă de 10.000 de euro pentru încălcarea regulilor.

”Erezie” MAGA la porțile Vaticanului

După prima conferință, duminică seara ar fi urmat să aibă loc o liturghie în bazilica San Giovanni dei Fiorentini, celebrată după ritul tridentin, interzisă de Papa Francisc, care considera liturghia tridentină instrument al catolicilor ultraconservatori pentru a diviza Biserica universală și pentru a submina propria sa autoritate spirituală și politică, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Papa Leon al XIV-lea  a relaxat însă restricțiile, gest interpretat ca un semnal de reconciliere al primului papă din Statele Unite cu conservatorii radicali, activi mai ales în și din SUA.

Chiar și așa, conferințele lui Peter Thiel au stârnit controverse în rândul clericilor de la Roma. L’Avvenire, ziar deținut de conferința episcopilor italieni, a publicat o serie de articole foarte critice la adresa lui Thiel. Avertizează că liderilor din domeniul tehnologiei nu ar trebui să li se permită să își stabilească singuri limitele etice, argumentând că guvernele trebuie să susțină supravegherea democratică a platformelor digitale și să se opună răspândirii dezinformării.

Thiel: democrația și libertatea nu mai sunt compatibile

Una dintre cele mai controversate poziții ale lui Peter Thiel este că „democrația și libertatea nu mai sunt compatibile”. Această afirmație ar scoate la iveală un adevăr pe care mulți actori ai vieții publice din Italia și Europa îl experimentează zilnic: instituții tot mai mari, legitimate democratic doar formal, ajung să determine viața, acțiunile și gândirea elementelor care le compun. Thiel spune că ar trebui contrapusă ideea unei „subsidiarități radicale ca fundament al oricărei comunități politice”, bazată la rândul ei pe identitatea creștină a Europei, văzută ca premisă pentru dezvoltarea popoarelor sale.

Sub conducerea Papei Leon, primul pontif din Statele Unite, Biserica Catolică a exprimat critici deschise față de unele dintre politicile de dreapta ale lui Trump. De asemenea, papa Leon a avertizat asupra pericolelor reprezentate de inteligența artificială. Papa a subliniat chiar și pericolul folosirii IA pentru redactarea predicilor, deoarece acest lucru ar duce la sărăcirea spiritului: „Toți mușchii se atrofiază dacă nu îi mai folosim. Și de aceea trebuie folosit și creierul, pentru ca să nu ne pierdem inteligența.”

”Profetul tehnologiei”, împotriva unui guvern mondial

Acum, Peter Thiel, un soi de „profet al tehnologiei”, vorbește de lângă Vatican. Din perspectiva lui Thiel, superstructurile pseudodemocratice subminează libertatea individului și a creștinului. Pe de altă parte, susține el, Anticristul este cel care lansează avertismente apocaliptice despre presupusele consecințe catastrofale ale inteligenței artificiale (IA) și ale altor binefaceri ale epocii high-tech.

Crescut într-o familie creștină evanghelic din Germania, investitorul născut în Germania a dezvoltat un interes puternic pentru Anticrist. S-a folosit de această figură biblică pentru a critica persoane (inclusiv pe Greta Thunberg) și instituții publice despre care crede că se prezintă drept forțe ale păcii și stabilității, în timp ce susțin „un guvern mondial pentru a opri știința”.

Opoziția vrea să știe ce afaceri derulează guvernul cu Thiel

Conferințele ”secrete” de la Roma ale lui Peter Thiel au stârnit și polemici în lumea politică. Euractiv scrie ca mai mulți parlamentari au întrebat dacă Thiel plănuia să se întâlnească cu înațti oficiali din guvernul italian și dacă administrația publică italiană are deja o relație contractuală cu Palantir, compania lui Thiel. Îngrijorarea lor provine din legăturile lui Thiel cu guvernul SUA. Palantir a devenit un actor important în domeniul instrumentelor de analiză a datelor pentru instituțiile de forță, extinzându-și prezența în întreaga Europă. Palantir a dezvoltat recent un software pentru agenția americană Immigration and Customs Enforcement (ICE), pentru a simplifica procesul de identificare a migranților vizați de agenție.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. ….daca la toate aceste ”bisericute” secrete mai adaugam si pe celelalte mai putin secrete dar unde alti ”anticristi” se intalnesc anual si hotarasc soarta lumii mai e ceva de adaugat? Fara cuvinte!

  2. Eu aș merge ceva mai departe:nici un guvern. Oricum,majoritatea sunt hoți și străini de obiectul muncii.Un consiliu format din cei mai buni dintr-o zonă ar fi mult mai eficient, mai la obiect și mai motivat decât adunătura pestriță de azi si ar da soluții reale, nu palavre și sperietori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.