„Categoric da. Am avut o întâlnire cu președinta Renew la București, doamna Valerie Hayer. Ne-am întâlnit cu Nicușor Dan și a fost o discuție de aproape trei ore în care am prezentat argumentele”, a precizat Dan Barna, referitor la „ofertarea” președintelui României pentru a veni în grupul șefilor de stat și de guvern ai Renew Europe/ALDE.
Întrebat care a fost răspunsul, eurodeputatul USR a precizat: „Că analizează. Analizează între cele două opțiuni, pentru că fie este PPE, fie spre noi, ALDE-Renew. Vom vedea care este decizia dânsului. Este cumva un dialog permanent pe care îl purtăm”, a completat Dan Barna.
De altfel, Barna i-a luat apărarea lui Nicușor Dan în ceea ce privește exprimarea susținerii pentru Cătălin Drulă. „Primăria Bucureștiului e proiectul politic care l-a definit și construit pe Nicușor Dan”, a punctat fostul președinte al USR, care a legat poziționarea șefului statului de dorința acestuia ca la Capitală să fie un om care să transforme „Bucureștiul într-o metropolă europeană”.
În interviul pentru Cotidianul Dan Barna a mai vorbit despre despre reforma eșuată a pensiilor speciale, relația UE – SUA. De asemenea, despre apariția unor variante de planuri de pace în cazul războiului dus de Rusia contra Ucrainei.
Citește și: VIDEO Dan Barna: Planul lui Trump părea scris direct de ruși – Corespondență Strasbourg
Nu în ultimul rând, eurodeputatul a menționat și ce ar însemna pentru partidul său un eșec în cazul în care colegul de partid, Cătălin Drulă, nu ar câștiga alegerile din București. Un eșec, cu atât mai dificil de gestionat, dat fiind că teoretic USR cel mai puternic partid din capitală.
eu vreau sa se duca la Vaslui la socri, iarna, sa dea cu parul in caini cand il trece nevoia… asa impiedicat cum e poate cade inauntru si-l scot turtur vecinii dimineata… mai bine l-ar lasa acolo…
Cică, organele i-au luat la puricat pe moldovanii care locuiesc fictiv cate 10.000 într-o garsonieră și l-au votat pe Petrov, Johannis și Mucusor!
Unde va merge Nicusor, va fi vai de acel partid !
Eu, unul, mi-as dori sa mearga in PSD, pentru ca astia au adus tara in halul in care ne aflam !!!