Angela Merkel l-a criticat în mod public pe premierul britanic David Cameron pentru că recurge la şantaj în chestiunea numirii noului preşedinte al Comisiei Europene. Merkel este extrem de iritată de faptul că omologul britanic ameninţă cu părăsirea UE, dacă la conducerea Comisiei va fi numită o personalitate cu convingeri federaliste.
Disputa dintre cei doi şefi de guvern a explodat în timpul mini-summitului din Suedia, la care Merkel participă alături de cei mai mari opozanţi ai numirii luxemburghezului Jeabn-Claude Juncker la conducerea CE: premierii Marii Britanii, Suediei şi Olandei.
“Am fost foarte limpede când am spus ca îl susţin pe Jean-Claude Juncker. Dar când am făcut aceasta declaraţie în Germania am subliniat şi că acţionăm în spiritul european. Mereu facem asta. Altfel nu putem ajunge la un compromis. Nu putem lăsa deoparte problema spiritului european. Ameninţările nu fac parte din acest spirit, nu aşa procedăm de regulă”, a spus Merkel.
Cameron a replicat. “Am avut o abordare foarte clară, cum ca Marea Britanie vrea să facă parte dintr-o Uniune reformată. Acesta este scopul meu. De aceea cred că ce e mai bine pentru Marea Britanie este cel mai bine şi pentru UE. Decizia părăsirii sau rămânerii în UE aparţine britanicilor, la referendumul din 2017. Evident, abordarea pe care o va avea UE de acum şi până atunci va fi foarte importantă. Dacă putem întreprinde reforme, dacă putem demonstra deschidere, competitivitate, flexibilitate, mai puţină interferenţă, reformă – dacă oamenii sunt capabili să ducă UE mai departe în această direcţie – ar fi bine. Desigur, dacă UE nu va merge în direcţia aceasta, asta nu ar ajuta la nimic. Cred că este foarte clar şi foarte evident”, a spus premierul David Cameron.
Schimbul dur de replici în mediul public vine chiar în timpul mini-summitului din Suedia. Concluziile întâlnirii erau aşteptate în dimineaţa zilei de marţi, după o noapte de discuţii, însă cei patru premieri au întârziat să apară în fata presei.
În cadrul Consiliului European s-a decis că numele viitorului preşedinte al Comisiei Europene să fie anunţat la summitul de pe 26-27 iunie. Având însă în vedere prudenţa maximă de care a dat dovada Angela Merkel de-a lungul celor peste două mandate în fruntea guvernului german, omologul său britanic pare să aibă cele mai mari şanse de a ieşi victorios din disputa privind viitorul UE.