Merkel, prima reacție la atentat

Cancelarul german Angela Merkel a vorbit marţi despre atacul de la Berlin, îndemnând populaţia să găsească „forţa de a continua să trăiască împreună”.

„Trebuie să presupunem că incidentul de la Berlin a fost un atac terorist”, a spus Merkel în primul discurs rostit după atacul soldat cu 12 morţi şi 48 de răniţi.

„Acest eveniment de nedescris va fi pedepsit pe cât de sever permite legea”, a adăugat cancelarul, declarându-se „bulversată” de atac.

„Acest act şi motivele sale vor fi clarificate”, a promis Merkel.

Merkel a precizat că autorităţile vor verifica dacă autorul atacului a primit protecţie în Germania ca refugiat, aşa cum a sugerat anterior presa.

Întreaga ţară este unită în doliu, alături de victime, „în această perioadă dificilă. Vom găsi forţa de a continua să trăim împreună”, a mai spus cancelarul.

Angela Merkel a adăugat că, în jurul orei locale 11.30 (12.30 ora României), se va reuni Consiliul de Securitate al ţării, pentru a discuta informaţiile disponibile despre atac. De asemenea, în cursul după-amiezii, Merkel şi ministrul de Interne Thomas de Maiziere vor merge la locul atacului.

De asemenea, Merkel a apreciat că ţara nu trebuie să renunţe la târgurile de Crăciun în urma acestui atac.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.