Mesajul emoționant transmis de Florin Piersic

Ceremonia religioasă și înmormântarea actriței Ioana Bulcă vor avea loc joi, de la ora 13:00, la Cimitirul Bellu, a anunțat Teatrul Național București, pe pagina sa de Facebook.

Actrița Ioana Bulcă a murit miercuri, la vârsta de 89 de ani.

Într-o postare pe Facebook, actorul Florin Piersic i-a adus un omagiu Ioanei Bulcă, menționând că de aceasta îl leagă primii pași în profesia pe care amândoi au adorat-o.

‘Eram în același an la Institutul de Teatru și Cinematografie, ea la clasa Ion Finteșteanu, eu la Marieta Sadova. De ea, de superba Ioana Bulcă, mă leagă spectacolul de absolvire. Era Solveig – sufletul meu pereche, iubirea mea pentru toata viața – în ‘Peer Gynt’-ul regizat de colegul nostru Dinu Cernescu. Tot de ea mă leagă și primii pași pe care i-am făcut alături în această profesie pe care amândoi am adorat-o. Era partenera mea, era prietena mea. Am avut multe colege de teatru și film care aveau calități minunate. Ea însă avea ceva în plus. Avea… stea! Am jucat mult împreună pe scena Teatrului Național din București. După mulți ani, ne-am reîntâlnit la Festivalul Gopo, pe aceeași scenă. Era schimbată, așa cum toți ne schimbam în viață. Și, totuși, am regăsit în ea aceleași gesturi de mare artistă. E greu să vă explic. Acum, când am aflat că nu mai este, mi-e dor de ea. O să îmi fie dor de ea mereu, pentru că ea era VIAȚA și ERA BUCURIA de a respira teatru împreună’, a scris Florin Piersic.

La rândul său, actrița Ana-Ioana Macaria a mărturisit că amintirea cea mai puternică pe care o are cu Ioana Bulcă este dintr-un turneu în Brazilia.

‘Dumnezeu să o odihnească în pace! … HECUBA ei – din ‘Trilogia antică’ a lui Andrei Șerban de la TNB – nu aș putea să o uit vreodată!!! O actriță cu energia unei cetăți… o cetate a Troiei!!! Imaginea cea mai puternică din amintirea mea e din turneul în Brazilia, când, la finalul ‘Troienelor’, în uriașul entuziasm al publicului, primea regal unii spectatori – ce îndrăzneau să coboare de pe gradene și să vină printre actori – să-i sărute mâinile… Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Drum bun, Regină, în lumină!’, a scris Ana-Ioana Macaria.

‘Fie că a fost pe scenă în drame clasice – Shakespeare, Ibsen, Caragiale – sau în filme istorice și contemporane, Ioana Bulcă a adus mereu precizie, emoție și autenticitate. A fost o actriță de rară eleganță și forță interioară. O voce și o prezență memorabilă a scenei și ecranului românesc, o actriță plină de distincție, cu înfățișare sobră, dar privire melancolică. Un om care a prețuit frumosul și adevărul, viața… Transmitem sincere condoleanțe familie și celor apropiați! Dumnezeu să o odihnească în pace!’, a transmis și UNITER.

Ioana Bulcă a debutat în film în 1955, interpretând rolul Ana din ‘Moara cu noroc’, în regia lui Victor Iliu. În 1958 intră în trupa Teatrului Național din Craiova, iar în 1959 ajunge la Teatrul Național București, unde avea să devină o prezență constantă pe scenă pentru aproape cinci decenii. După aproape 50 de ani dedicați teatrului și filmului, Ioana Bulcă s-a retras de pe scenă în 2007, cu rolul Lotta Bainbridge din ‘Așteptând la Arlechin’ de Noel Coward în regia lui Ion Cojar.

Conform UNITER, cu peste 50 de roluri în teatru și film, actrița Ioana Bulcă a primit numeroase premii care i-au încununat bogata carieră – Premiul UCIN pentru cea mai bună interpretare feminină (Doamna Stanca în ‘Mihai Viteazul’, 1971); Medalia ‘Centenarul Cinematografului Românesc 1896-1996’ pentru contribuția la progresul cinematografiei naționale, acordată de UCIN (1996); ‘Artistă de onoare a filmului românesc pentru contribuția la gloria artei și culturii naționale’, conferit de Ministerul Culturii și Cultelor, 2001; Premiul de excelență pentru contribuția deosebită la afirmarea filmului românesc conferită de Centrul Național al Cinematografiei (2002); Societar de Onoare al Teatrului Național ‘I.L.Caragiale’ (2002).

credit foto moviesnews.ro

Recomanda 2

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.