Președintele Federației Ruse Vladimir Putin i-a felicitat pe creștinii ortodocși și pe toți cetățenii ruși care sărbătoresc Paștele, printr-un mesaj care sună cel puțin ciudat, în contextul războiului din Ucraina,
„Această mare sărbătoare îi unește pe creștinii ortodocși, toți cetățenii Rusiei care sărbătoresc Învierea lui Hristos, în jurul unor idealuri și valori morale înalte, trezește în oameni cele mai strălucitoare sentimente, credința în triumful vieții, bunătatea și dreptatea.
Este important de remarcat munca creativă și fructuoasă a Bisericii Ortodoxe Ruse și a altor confesiuni creștine care vizează păstrarea celor mai bogate tradiții istorice, culturale și spirituale ale noastre, întărirea instituției familiei și educarea generației tinere. Și, desigur, cea mai sinceră recunoaștere merită activitățile sociale, caritabile ale organizațiilor religioase creștine, dorința lor de a oferi asistență eficientă celor care în timpul nostru dificil au nevoie de îngrijire și sprijin.”, le-a transmis Putin rușilor, conform Kremlin.ru.
Vladimir Putin, împreună cu Serghei Sobyanin, au participat la slujba de Paște de noapte la Catedrala Mântuitorului Hristos. Slujba de rugăciune solemnă a fost săvârșită de Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Kirill.
@Mishu, ps: ce-nseamna, pentru SUA, si-n realitate, ao tara „comunista”: Stalin refuza sistemul Bretton Woods în URSS. Adica lumea $, fiindca la asta se reduc acordurile de la Bretton Woods: $ ca moneda de rezerva bancara mondiala. Desi, înca de pe-atuncea slab, nesustinut economic si de Rezerva Federala (de cantitatea de aur din Trezorerie) date fiind crizele enorme (ultima dinaintea WW2= 1929-1933) si al Doilea Razboi Mondial (soldat cu datorii enorme, din cauza industriei de armament). Ori, $, devenit la Bretton Woods moneda de rezerva bancara mondiala = toata lumea participa la efortul financiar american (fiindca toata lumea platea dobânzi pentru sumele-n $ împrumutate, oriunde-n lume). $ =instrument sigur de amestec, oriunde si oriciand, în afacerile interne ale oricarei tari, din partea SUA. Stalin la asa ceva n-a vrut sa adere, asa ca SUA au recurs la diabolizarea lui intensa si la „lupta împotriva … comunismului”…
Cuvantarea lui Iohannis nu v-a trezit atata emotie…este o cuvantare fireasca de Craciun, Anul Nou, Paste si ziua tarii respective de la Londra la Paris, Berlin, Moscova sau Roma PM/regina sau presedinte toti tin un discurs in zilele de sarbatoare. Stralucirea, atragerea Luminii si a binelui se direct proportional cu numarul credinciosilor care cred si se bucura de sarbatori.
@Mishu: lasa-ma cu „rusii de rând muncesc”, fiindca-n TOATA LUMEA cetatenii de rând muncesc. Pentru a fi mizerabil platiti – „Mizerabilii” lui Victor Hugo -, la aproape 80 de ani de la WW2. Nivelul de trai, care-n Rusia a crescut – ba chiar vertiginos-, dupa WW2 conteaza, fiindca el îi da consistenta unui salariu. Cât si ce poti sa cumperi din el. Comparativ, si dimpotriva, salariile europenilor si americanilor fiind precare ($ si euro nemaivalorând mare lucru, din cauza datoriilor enorme ale tarilor respective), nu ale rusilor de rând, care, cu putin – în suma, în continut, pentru un vestic -, pot sa-si cumpere lucruri substantiale, care, si ele, sunt IEFTINE, fata de cele din Vest). Precaritatea fiind, mai degraba, si prin comparatie numerica, apanajul locuitorilor Vestului decât al rusilor, mai ales ca ultimul a fost relativ crutat de bombardamentele masive anglo-americane, Germania, incmlusiv, prin comparatie cu URSS, unde Leningradul, Moscova, Stalingradul … au suferit blocusuri inimaginabile, restul oraselor constituind fortarete de lupta, si ele. Promiscuitate oribila, asta a fost WW2, pentru rusi, fata de vestici. Tipii trebuind sa-si reconstruiasca toata tara de la nimic, si-n plus, imediat dupa finele WW2, sub sanctiunile SUA si ale aceluiasi Vest, fiindca erau „comunisti”. „Oligarhii” = boala capitalismului de pretutindeni (vezi recentele cazuri „Ranault”, „Carlos Ghosn…). În secolul al XIX lea-debutul celui de-al XX lea, patronii (vestici) îsi luasera obiceiul (între timp, pierdut), de-a construi blocuri de locuinte pentru angajati – care, la epoca, erau aproape saraci pamântului-, asa încât sa formeze, în timp, o mare familie (valoarea „didactica” a locuintelor).
Pe mine criminalul acesta nu ma mai da pe spate deloc. Stiu ca este capabil de orice bestialitati.
Putin este personificarea raului absolut din toate privintele.
Chipul acestei bestii va inlocui pe peretii bisericilor ortodoxe chipul lui Skaraotzki.
Desi s-ar putea ca nici lui Skaraotzki sa nu-i placa aceasta compartie, considerand-o prea nedreapta.
Forza Vladimir! Si nu e nevoie de aparare trolule? Tu iti lasi casa neincuiata si fara usa? Voi nu contati ,doar latrati sa fiti si voi bagati in seama. 3 coceni,adica Johanis are 3 oo. Bravo lui, om care se gandeste la apararea tarii. Nu ca hAUR care ar pune-o pe tava rusilor. Deja sosocarii si haurarii au expirat. Cautati-va alti populisti sa va dea importanta. Ca altfel sunteti niste anonimi,mistocari si lipsiti de educatie. Gloata de troli.
Frumos! Bivolul de la Trei Coceni ne-a anuntat sec ca bugetul pentru inarmare va creste la 2,5% din PIB.
Ce facusi viteazule?!
Te prinsera la drum de seara LGBTisti, pedofilii sau NATOisti?
Dar tu-l asteptai pe soldatul rus: Ivan, Igor, Vladimir, Andreiev …sa te iubeasca.
Vine acusica. Stai pe langa usa. Cheama-ti si neamurile. Multa iubire sa aveti!
CreZtin ortodox!
Z e al vostru, cretinciosilor.
@Andreiev/Da bai credinta ortodoxa care apara raspandirea LGTB, pedofiliei si organziatiei satanice NATO sa se extind in tinuturile ortodocse din Europa de Est. Iar Ucraina devenita o tara stapanita de LGTB si pedofili are ceea ce merita acum. Putin s-a trimis armata ca sa curate Ucraina de slujbasii lui Satan.
Nu mai comentam reguli de gramatica, ortografie si punctuatie. E inutil!
Logica textului e pe aceeasi linie.
Se rusineaza familia pupincu putinista de aberatiile silabisite.
Ciorbita e gata?!
„în gulagurile din Siberia, despre care te afli-n treaba sa pomenesti, _era_prizonierii POLONEZI”
Eu cred ca traduci din limba rusa pentru ca (fiind peste 50) corect este _erau_.
Haraso. Tavarisci!
Dracu va crede minciunile.
„Mesajul lui Putin care te va da pe spate” este de fapt scrisoarea de felicitare pe care i-a adresat-o lui Macron, pentru cistigarea alegerilor din Franta ! Deci, logic si daca facem paralela cu mizeria de cabala care i s-a inscenat lui Trump, Macron e omul rusilor !
viki Sa mori tu ?Noi am avut experienta „lasarii” estului Europei pe mana Rusiei. A insemnat intuneric si tristete .Dar nu crezi ca este mai bine sa te retragi mai spre est? Nu ca ne-ai deranja. Dar te-ai simti mai liber, nu de alta dar NATO si UE iti put si nu te simti in largul tau.Valea!
O mortaciune de Putin se adreseaza unui popor mort si ramas in Evul Mediu.
@Mishu : în gulagurile din Siberia, despre care te afli-n treaba sa pomenesti, era prizonierii POLONEZI, fiindca PRIMUL gest al Poloniei renascute-n 1918 cu maresalul Pilsudsky prometeistul sef de stat, a fost s-atace armat Rusia devenita bolsevica.
D-na Rollanson, n-ati prins ideea.Va repet .Rusii de rand muncesc sa scoata petrol si gaze.E o munca grea, in mizerie si frig iarna.Politicienii cheltuiesc banii pe inarmare,imbogatire personala dar mai construiesc si biserici cu turle poleite in aur unde se roaga ex kgbisti ca putjn si kirila.Cu gulagul, e poveste lunga…
Care o fi motivul pentru care ar trebui să ne dăm pe spate? Era Putin nebarbierit? Nu avea cravată cu însemnele batalionului azov pe ea? Îi curgea nasul? Long live Russia!
Ma surprinde ca ziaristii români habar n-au despre ce se-ntâmpla, dpdv religios, în Ucraina. În care unii preoti îsi permit sa faca politica rusofoba, sa constituie biserici ortodoxe disidente, în care sa se autoproclame sefi, batându-se fizic între ei si pe ciolan, cu rezultatul unui haos urias. Haos la care se adauga greco-catolicii, rusofobi prin educatie de mici, „revolutionari”, maidanezi si dusmani de moarte ai catolicilor. Mesajul lui Putin se refera si la Vestul national-socialist, „laic”, si atentând vizibil si extrem de grav la valorile clasic civile, de la nastere la casatorie – exemplu, ca sa fiu bine-nteleasa, Euroviziunea, Conchita Wurst-, respectiv la ritualurile mortuare.
Daca globalistii,NATO,SUA,UE,ar lasa lumea din estul Europei sa-si duca viata linistita, nu cred ca s-ar fi intamplat asemenea nenorociri in Ucraina.Atata timp cat Rusia Si Putin,nu a atacat atatia ani nici o tara,de ce ar fi facut-o acum?Trebuie sa fie o explicatie reala,nu aberatia de imperialism
Daca nu ar fi atacat,cine poate fi sigur ca nu ar fi fost atacati ei. Care familie ar suporta sa aiba casa,curtea incercuita zilnic de,, interlopi,,, care ii provoaca ,asta ca un exemplu. Ce faci? Stai si astepti finalul sau iei masuri ?
Cati ani de liniste a avut jandarmul lunii [ SUA<NATO} ,fara nici o actiune militara ,, fara o implicare in treburile interne ale altor tari? Deci sa intelegem,ca BIDEN,KAMALA,Ursula sunt oamrnii buni ai planetei,care vor binele popoarelor iar PUTIN este raul suprem?
UN mesaj excelent și cu adevărat ORTODOX.PACEA SI GLORIA SA FIE CU MAMA RUSIA!
Zilele trecute fituica propagandista globalista evz ne avertiza, de mi se zbarlise parul pe mine, ca de Pasti , vine macelaru cu bombardeaua pe toate bisericile ortodoxe si crestine din coloniile amerloge , de m-a facut sa ma bag in pivnita de frica Si nici nu mai m-am dus sa trec pe sub masa. Pana la urma ,neseriosul , auzi ce face ! Se duce la Inviere cu lumanarea in mana, motiv pt care- pe buna dreptate Cotidianul ne anunta acum ca multi #babuinii cititori de stiri din presa miluita , au fost dati pe spate Cum sunt eu de exemplu , catre nu sunt copeicar, ca altii
Ascultați și luați aminte, slugi ale neomarxistilor, pupaturi de dosuri putu-roase îmbibate în vicii și anticrestinism:” întărirea instituției familiei și educația tinerei generatii”. Aștept și eu un mesaj din partea slugilor noastre pe aceasta tema. PS. Sunt convins ca, la ordinul unui de afara, care adora dolofanii, Ciolacu este supus unui proces de îngrășare, iar președintele unui de alăptare, adică de hrănire cu lapte de pasare sau pasarica.
In dimineata asta am dat naa in nas cu un nene care isi aranja florile rupte din gradina blocului , cu care nu are nicio legatura.Eu am ca am muncit un an sa o aduc la stadiul actual.I-am zis, sarcastic ,sa ia din rondouri ca dunt mai frumoase.Omul s-a scuzat”le duc la biserica”.”Si sunt bine primite ?”.N-am primit raspuns…Putin n-are treaba cu credinta cum nh are nici celalalt kgbist de frunte Kiril educatia lor si cei 70 ani de comunism au sters aproape tot .Ei au luat putin din gradina Rusa sau mai mult, dar au dat si bisericii.N-au muncit ei pentru gradina Russiei.Au muncit altii chinuiti prin zacamintele din Siberia in frig si mizerie.Iar acum isi bat joc de ei si le trimit pe front copiii elitele, iubitorii de cultura , rusi cu pedigri comunisto-kgbist
In fine,Mongolul Putin impreuna cu un Mansi,respectiv Serghei Sobyanin:)))Unul mongol, altul altaic ugric,se potriveste cu Rusia tataro-mongola ,amandoi mimand Ortodoxia
Pe cei din Cernăuți ii mănâncă in cur! Au început sa demoleze statuile soldatului sovietic care i-a eliberat de naziști în 1944! Atunci soldatii sovietici au fost buni acum sunt buni cei americani! Ce jigodii!
Este un mesaj adresat clar de Putin ortodocsilor rusi si nu restului de depravati de aiurea care ii rastalmacesc spusele. Rusii aproba in majoritate actuala situatie de razboi pentru ca sunt convinsi ca marele rau globalist poate veni prin Kievul maidanezilor si pe capul lor. Iar aceasta temere a lor se bazeaza mai mai mult pe flerul personal decat pe propaganda.
El Cid din Spania asta insemna Ucigasul din Ucid.
Numai rusii sant criminalii.Cei care au omorat 1000000 de irakieni ce snat?Pana acum nici-o organizatie,instanta nu a zis nimic.Oare ucrainieni lupta cu arme care arunca flori spre rusii?Arme,arme,banii,banii si suflete pentru apararea pacii(CARE PACE?)
Doar Mao Zedong are un body count de peste 40 de milioane, perechea Blair/Bush pe usor peste 4 milioane de victime in Rwanda, Afganistan si Irak. Batranul psihopat Kissinger fara numar, iar Churchill/Eisenhower sunt responsabili pe usor de uciderea premeditata a cateva milioane de prizonieri de razboi germani si tolerarea a aproape 2 milioane de violuri ale Armatei Rosii asupra femeilor germane ( iar in India 6-7 milioane morti de foame in Bengal, Assam, Bihar si Orissa in perioada 1942-1945) 1,5 milioane de armeni au fost masacrați între 1895 și 1923, Henry Morgenthau (1856-1946) Snr a fost ambasadorul Statelor Unite in Imperiul Otoman in timpul genocidului. Morgenthau Jnr a fost autorul infamului Plan Morgenthau de a distruge poporul german în 1944, văzut în Foametea în masă a germanilor, 1945-1950. La fel ca Sadam Hussein, Pol Pot a fost un asset al CIA in Cambogia. Prima etapă a fost „bombardamentul secret” de către Kissinger și Nixon, care a ucis până la 600.000 de civili și a deschis calea pentru faza a doua: genocidul Pol din 1975 până în 1979, unde au fost executate peste 200.000 de persoane în timp ce estimările numărului total de decese rezultate din politicile Khmerilor Roșii, inclusiv boli și foamete, variază între 1,4 și 2,2 milioane dintr-o populație de aproximativ 7 milioane. As putea sa incadrez crimele lui Putin cu o salata diversa de genociduri si masacre care cuantifica peste 100 de milioane de persoane doar in secolul asta, ceea ce inseamna ca Putin are o provocare imensa in fata de depasit.
Nicăieri fixarea Rusiei moderne privind „fasciștii-fantomă” nu este mai evidentă decât în politica Kremlinului față de Ucraina. De ani de zile, Moscova a echivalat identitatea națională ucraineană cu fascismul, în timp ce a descris agresiunea rusă în Ucraina ca pe o continuare a luptei împotriva Germaniei naziste.
Afirmațiile absurde ale Kremlinului ignoră realitatea incomodă că Ucraina de astăzi este o democrație, cu un președinte evreu ales popular.
Acest om este sincer. Conflictul inevitabil stapinii planetei vs lumea in lanturi. Putin e un invingator pur singe.
Singurul crestin care lupta impotriva satanistului Soros! Succesuri vestele galbene!
RuSSia nu a fost niciodată „Sfântă Maica”, blajină, pacifistă. Biserica rusa este antihrist, barbară, primitiva și de-o libidinosebie rara. Aura malefica a Tiraniei rusești rătăcește flamanda prin impejurimi, răspândind groaza, moarte. Nervii maniaco-depresivului Despot de la Kremlin îi cedează. Umblă că un șobolan turbat pe o vatră încinsa, de-a lungul și de-a latul, și iata-l pe smintit cu fata la icoane și cu gândul la Dracu. Acest babalac cu fata de plastic și cu sânge de reptila, acest paradox, acest spirit sumbru, greu de pătruns și de anihilat, a fost, este și va fi, pentru eternitate, un Criminal demn de Cartea Ororilor. Istoria l-a proscris in rândul tiranilor abominabili. Dar, bizar, populația bleaga și săracă, înfricoșată și nazificata, nu realizeaza cat de nociv și de spurcat este „liderul suprem” PolPotin.
Asta e credinta ortodoxa rusa?!
Sa slavesti criminalii!
BOR a criticat vehement crimele rusilor si pozitia patriarhului kirill kgb la care tu pupi poala popii!
Pasol na turbinka.
Haraso.
Paradoxul comunist . Securiștii sunt in fruntea ortodoxiei .
Felicitari Domnule Putin pentru credinta ortodoxa pe care nu va feriti sa o aratati! Dumnezeu sa fie cu dumneavoastra in ceea ce faceti. Hristos a invita tuturor fratilor crestini ortodoxi! Doamne ajuta!
Si ce e de dat pe spate?!
La naiba, el chiar crede ca lumea vie se inchina la el ca la sfinti! Pentru cat e de parsiv si complice cu capii globali, nu ma mira atitudinea si tupeul de a continua. Mai zburataceau verbal caposii globali despre „interzis zboruri rusia spre europa sau occident”! Sa fim seriosi, se urca in avioane din rusia cu destinatie in tarile care vor doar ca vor fi opriri pentru schimbat avionul sa ajunga la destinatie rusnacii, sunt zboruri cu opriri pentru legaturi in orice colt sau tara a lumii. Sa fim seriosi, cred ca prostesc orice om care inca mai vede sau gandeste!
Kriminalul secoluui 21 vorbeste de bunătate ? Acest oom arenevoie de tratament și așa a dus în epoca medievală ceea ce odată se numea rusia.
Masacrarea ucrainienilor, masacrarea polonezilor, masacrarea românilor ( Masacrul de la Fântâna Alba , etc), masacrarea ungurilor in 1956, deportările moldovenilor, gulag-urile din rusia , etc , Bucha, Irpin, Borodianka, Mariupol, .. Cred că va avea ul loc special pregătit în iad lângă stalin..
@Moromete
Deportarile romanilor (nu moldoveni) in gulagurile din Rusia au fost facute de autoritatile UCRAINENE !!!
Ziare.com UN SITE CE INSTIGA LA URA , CARE IMPUNE CENZURA SI DICTATURA IN ROMANIA !!! FALSI JURNALISTI , SIMPLI COPISTI PLAGIATORI, LINGAI IN CÙR A CLASEI POLITICE , MÙISTI PROFESIONISTI , JEGURI PATENTATE , PLEAVA JURNALISMULUI DE CEA MAI JOASA SPETA , COLABORATORI VIERMANOSI , DEJECTII UMANE .GUNOAIE INFECTE
SLUGILE CREDINCIOASE SUNT ZILNIC CU ARTICOLE ELOGIOASE , SCARBOASE PANA LA VOMA , SI ODE LA ADRESA JEGURILOR DIN FRUNTEA TARII CE AU DISTRUS TOTAL ROMANIA SI AU INDATORAT-O PENTRU SECOLE
Criminalii se felicita intre ei.
Slugile dau din codite.
Unii chiar pe site!
Crestineste, ca doar e Pastele!