Mesajul Rusiei către Occident: „Este o amăgire dramatică”

Kremlinul a declarat vineri că tancurile furnizate de ţările occidentale Ucrainei nu vor schimba cursul conflictului şi că Occidentul o să regrete că „a întreţinut iluzia” că Ucraina ar putea câştiga pe câmpul de luptă, relatează agenţiile Reuters şi France Presse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că guvernul său se aşteaptă la „decizii puternice” de la liderii apărării ţărilor membre NATO şi din alte state care se întâlnesc vineri pentru a discuta despre sporirea capacităţii Ucrainei de a se confrunta cu forţele ruse cu tancuri de luptă moderne.

„Am spus în mod repetat că astfel de livrări nu vor schimba fundamental nimic, dar vor adăuga noi probleme pentru Ucraina şi poporul ucrainean”, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a vorbit despre sarcinile legate de „întreţinerea” şi „reparaţia” echipamentelor deteriorate.

„Nu trebuie exagerată importanţa livrării unor astfel de arme şi nici capacitatea lor de a schimba ceva (…). Nu vor schimba nimic în ceea ce priveşte progresul părţii ruse către îndeplinirea obiectivelor sale”, a adăugat el.

El a acuzat de asemenea ţările occidentale că „întreţin iluzia” unei posibile victorii militare a Kievului.

Întrebat dacă furnizarea de arme tot mai avansate către Ucraina însemna că acest conflict escaladează, el a răspuns: „Aveţi perfectă dreptate, într-adevăr se dezvoltă într-o spirală ascendentă. Vedem o creştere indirectă şi uneori directă a implicării ţărilor NATO în acest conflict (…), auzim declaraţii, vedem că primează din ce în ce mai mult dorinţa de a se implica”.

„Vedem un devotament în a întreţine dramatic iluzia că Ucraina poate reuşi pe câmpul de luptă. Aceasta este o amăgire dramatică din partea comunităţii occidentale ce va fi o cauză de a regreta, suntem siguri de asta”, a subliniat el.

Peskov a mai spus că modalitatea de a preveni escaladarea ulterioară este să se ţină seama de preocupările strategice pe care Rusia le-a exprimat spre sfârşitul anului 2021, cu câteva săptămâni înainte de a-şi trimite forţele armate în Ucraina.

Aceste remarci intervin în timp ce reprezentanţii ţărilor care sprijină militar Ucraina se întâlnesc vineri în Germania pentru a discuta despre noi livrări, într-un moment în care Kievul cere arme grele.

Rusia susţine că a trebuit să acţioneze pentru a proteja vorbitorii de limbă rusă în estul Ucrainei de persecuţie şi pentru a preveni ca Occidentul agresiv să se folosească de Ucraina pentru a ameninţa Rusia. Kievul şi ţările occidentale spun că acestea sunt pretexte fără temei pentru o acaparare de teritorii în stil imperial, aminteşte Reuters.

Printre altele, Peskov a apreciat că relaţiile dintre Moscova şi Washington au atins acum „cel mai scăzut nivel istoric”, la jumătatea mandatului preşedintelui american Joe Biden, adăugând că el nu vede nicio „speranţă de ameliorare în viitorul apropiat”.

Deja afectate, relaţiile dintre SUA şi Rusia au devenit şi mai tensionate în ultimul an de când Rusia şi-a trimis forţele armate în Ucraina şi ţările occidentale au răspuns cu un baraj de sancţiuni economice şi prin aprovizionarea Ucrainei cu arme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

29 de Comentarii

  1. Vorbitori de limba moscala sunt peste tot in lume. Din punctul de vedere al moscalilor, obeza Fetideratie RuSSa are dreptul să atace orice tara, pentru a-și „apăra” vorbitorii de limba sura. Mentalitate de Ev Mediu Întunecat! De Imperialista, Terorista, Neîmblânzită, Necreștina și Fascista Rusie nu poți scăpa cu rugăciuni, oblojeli sau incantații. Doar pe câmpul de lupta! Să se aleagă praful de ea, de Hoarda Nepereche.

  2. Amagire sau nu deocamdata esecul trupelor sovietului suprem este vizibil .Pina si Iranul iese din ring si nu mai recunoaste referendumul din teritoriile anexate .Vucic face ce face si ne arata cum Crimeea si Donbas apartin Ucrainei .Razboiul conventional este deja pierdut Rusia neamaiavind cu ce sa il continue . Trupele Wagner pot schimba rapid tabara daca oferta Occidentului este substantiala .O tara cu PIBul Rusiei nu poate sustine multa vreme conflictul . Iluzia florilor din gara Kieveeana a dus la aceasta catastrofa .

    • Adâncă analiză, conașule, din puțul gândirii, nu alta! Din ciclul „Putin mort – sau pe moarte – rușii nu mai au arme, au pierdut războiul, sunt praf, îi bate baba Zanga cu borcanul cu murături…”. Rușii controlează prste 20% din Ucraina, își apără etnicii de exteterminare (ceea ce România trădătorului Johannis nu face). Realitate versus ptopagandă.

  3. Sandu, Sandu, razboinicule crestin, bland si pacifist ce esti. Esti scriitor din constiinta sau pe bani? Du-te pe campul de lupta viteazule, e pacat sa stai degeaba. Du-te bate-i pe rusi. Ia-ti cu tine família, prietenii, tot. Am scris ceva rau? Nu.

  4. Gica tu ce fumezi? Marfa nu gluma. Din ce surse te informezi?

    • Este un userist doctor cu pregatire la ‘universitatile’securiste. Il recunosti dupa scris.

  5. toata floarea cea vestita a întrgului apus…..împarati si regi s-a aduna …la DAVOS ca sa …ce ? VENI;VIDI..VAX

  6. Când regimul naZist de la Kiev interzice oamenilor sa-si folosească limba maternă, le închide bisericile, îi bombardează fără întrerupere ca în Donbas (din 2014) si le da foc de vii (ca la Odesa, în Casa Sindicatelor), răspunsul firesc e unul singur:
    Un Ciomag Vârtos peste Rât, ca la Mariupol și Soledar.
    Urmează Bahmut, Odesa, Kiev !?

  7. Vine și Rusia cu cele 14 tancuri T14, care erau 13, din care funcționau 12…
    Vai de capul lor. Dacă nu atacau, puternici rămâneau.

  8. @Sandu/Cate tari a ataca USA din 1945 aflate la mii de km departare de tarmurile ei? Majoritatea atacate prin minciuni si incidente imaginare??? Nea mancatorule de gogosi pe forum sa-ti dea Sfanta Treime painea de zi cu zi pe masa dupa cat de adevarate sunt spusele tale pe acest forum. AMin.

  9. Toate tarile occidentale ale caror guverne au fost penetrate de Oculta Mondiala Khazara sunt impinse sa lupte cu Rusia pana la ultimul urcacan aprovizionad la greu Urcacania cu arme. Si cand si ultimul urcacan isi va lasa hoitul pe campul de lupta vor fi impinsi in razboi cetatenii din Romania, Polonia si tarile baltice sa-si lase si ei hoiturile pe campul de lupta. In paralel FBI, sucursala din Romania, a facut lista cu tradatorii nostri care vor fi extrasi rapid din tara daca brusc lucrurile se precipita. La final razboiul se va sfarsi apasand Butonul Rosu. Si uite asa vor pieri instantaneu 600 milioane de cetateni ai Pamantului. De scapat, scapa acele tari si popoare, putine la numar pe care Sfantul si Bunul Dumnezeu va dori sa le scape. Amin.

  10. @Eduard M?tZ ot CZernowitZ
    De ce crezi Tovarășe ca „le-a interzis oamenilor sa-si folosească limba maternă, le închide bisericile, îi bombardează fără întrerupere…” taman din 2014?
    Pentru ca atunci Rusia a invadat prima data Ucraina.
    Cum ai fi vrut sa se comporte cu naționalitățile cotropitoare? Victime colaterale au fost desigur și celelalte minorități care nici pana atunci nu avusera cine știe ce dreoturi.
    Crezi Tovarășe ca în Crimeea și Donbasul ocupat din 2014 erau ucrainienii luați în brate?

  11. Și așa este cum zice Peskov. Neamul rus este un popor de războinici, la fel că și alte neamuri din Europa. Din păcate unii nu înțeleg! Sper că rușii să știe că noi Românii nu vrem nimic de la ei, ci doar recunoștință vechilor noastre pământuri. Nu vrem bogății, ci vrem pace așa cum au vrut strămoșii noștri, dar ne vrem pământurile înapoi așa cum erau Odată. Când era pace și prosperitate sufletească.

  12. Jegurile naziste de pe forum si – au pus acum speranta in Prigojin. Prigojin nu mai rau si criminal. Cica China sj Iran se pupa in bot cu America!!!….Haideti la razboi, sa va mai bata Rusia inca o data ca la 1812 si la 1945….Apropo, Prigojin a cerut in Parlament confiscarea Averilor oligarhilor rusi care nu sprijina suficient Armata rusa…..Gandacii ucrainieni vor pieri cu toti pacaliti de Americani.

  13. I prinde Ursul pe ei -nici o grija . Aruncati o privire in Istorie : 1812 , Kutuzov l’a trimis pe Napolean acasa in chiloti. Peste 1 an tarul intra in Paris calare. 1941 -Iunie : Churchill declara : „peste 6 saptamani , Moscova cade”.
    Batalia Moscovei , orchestrata genial de generalisimul Zhukov, l’a facut pe buldog’ul albion sa exclame : „Doar Stalin poate salva Lumea”.

  14. Ca să înțelegi ce se cloceste sub fustele de la ReiKhremlin e suficient sa te uiți la gura lugubră a tovarășei buhaite Zaharova. Să fim și mai clari. Rusia este o Bastilie. Totul în această Pușcărie a popoarelor este subordonat unui singur scop – distrugerea ființei. Convoi imens de victime și Omerta. Semn că r(n)atiunea moscala s-a spurcat și s-a scrântit definitiv. Ciudat popor! Spirit gregar! Idolul lor, Putin Maleficul, candidat sigur la spânzurătoare, nu a facut nimic pentru bunăstarea societății. A râgâit gaze și petrol, iar acum îi gonește pe toți declasatii la moarte sigura. Biserica lor, subordonată militar – o plamada otrăvită, o sectă politică anticreștină, păgână și teroristă. De unde reiese că tot ce mai mișcă în mortificata intinsoare desemneaza Sodomia, fascismul și nazismul. Numai că Moscalii, in marea lor trufie mizerabila, nu înțeleg nimic.

  15. @ Bugetarul 16:24
    În Donbas și Crimeea, Tovarășe Bugetar, trăiesc și trăiau aproape 100% ruși care sunt în casele lor.
    Citește Legile Educației, Minorităților și Popoarelor Indigene din Urkkaina, Tovarășe.
    Așadar, mai pune mana pe carte, Tovarășe Bugetar, dar nu pe cărțile de Popa Prostu’…?

  16. Schimbă placa și nu ne mai plictisi cu prostiile voastre. V-ați făcut de râs pentru o sută de ani. Singurul vostru câștig în demența asta cu războiul este că ați aflat cât de mulți oameni vă detestă și că nu vă vrea nimeni de vecini. De stăpâni nici nu poate fi vorba.

  17. @ Adrian Barsan Ai vorbit fórumos. Problema este ca in tara asta 80% din populatie sunt Sandu, Bugetarul sau Gica. Restul e Adrian Barsan. Prea putin. Ce nu integ Bugetarul, Sandu sí Gica este ca Rusia va ramane aici sí daca avem ghinion atunci vom plati pentru ceea ce facem acum.

  18. Peskov are dreptate. @Sandu (ruda Maiei?) si alti „comentatori” de acelasi calibru-n mod limpede au si preconceptii rusofobe, si nici nu sunt informati asupra realitatii terenului, nici dpdv de vedere „politic” (NATO, care n-avea competentele de-a interveni, dar o face din cauza de Robinette-Obama, DE LA-NCEPUT LEGALMENTE, NELIGITIM SI TEHNIC, NEECHIPAT – arme depasite moralmente – , se tot preface „militar”. Pentagonul si alte comandamente nevând în compotenta sadici „model” Alzheimer, à la Robinette, OBAMA, UrSSula, Reynders Didier, tipii de la Downing Street, balticii, polonezii, australienii), si nici al strategiei (a evita lovirea terenului Rusiei, lucru care Ucrainei nu i-a reusit. Tipii provocând, „din greseala”, morti inclusiv în Polonia). Chestiunea politica: NATO n-avea sa intervina-n Ucraina. Toata vânzoleala privindu-l , si de tip prometeisto-brzezinskist – Rusia kieveana-n razboi cu Rusia moscovita -, fiind o aberatie a administratiei national-socialiste de la Washington (Robinette, Nuland…, OBAMA), asociate Comisiei … „Europene” (a nazistei de ALBRECHT UrSSula si complicilor, între care, cel mai hidos, Reynders Didier, în buna „traditie” a lui Walter HALLSTEIN, NAZIST „reciclat”, dupa WW2, la Washington, si retrimis de-acolo-n Europa, s-o „americanizeze” institutional). Adevarul constând în DECLASAREA SUA-UE, ale caror datorii INTERNE (= investitii în infrastructuri, locuri de munca, locuinte, industrii, mijloace de locomotie, nivel general de trai al populatiei …), dar si externe, sunt CATASTROFALE, DE NEPLATIT.

  19. (II): FALIMENT al SUA-UE (ambele având ca referinta $ gaurit), cu alte cuvinte. Tarile BRICS, în schimb (între care, Rusia, China, India, Brazilia… + ARABIA SAUDITA, care-ncepe sa-si vânda PETROLUL în monezile nationale ale cumparatorilor) devin lidere mondiale din toate pdv, lucru care SUA-UE nu le convine. Între „masuri” asadar (în loc sa-si însanatoseasca economiile interne): lovitura de stat neo-nazista-n Ucraina + ploaia de „ajutoare” MILITARE (când numai în SUA, 55 de milioane de oameni dorm pe strazi, prin parcuri si casele scarilor), împotriva Rusiei care, însa, INEVITABIL, CÂSTIGA, si DIN TOATE PDV. ps. Acuma câteva zile si-a dat demisia ARESTOVICI, principalul „consilier” (desi neplatit) ULTRA-BELICOS al lui Jale-nsky. Gest simbolic. Mai ales c-ar fi vorba de-o viitoare întâlnire Putin-Robinette. Conditia fiind drogarea anterioara masiva a ultimului (care sa se rataceasca mai putin, atât mental, cât si verbal).

  20. Citind opiniile celor spalati pe creier ,care insista sa spere ca Rusia va fi invinsa in acest conflict militar,ma face sa cred ca indivizii astia toti, sint atit de ingusti la minte, incit nu vad ca rusii le toaca nazistilor ukrainieni ,tot ce primesc de la fraieri ,ca ajutoare militare si financiare.

  21. Pentru toti #rezistentii sorsisti si schwabisti ce le canta-n caval amerlocilor!Există speculaţii cu privire la motivul selectării celor două oraşe, Hiroshima şi Nagasaki, drept ţinte ale celor două bombe atomice, mai ales că nici unul nu era, în principiu, obiectiv militar. Un autor oferă următoarea explicaţie: „Hîroshima şi Nagasaki.. .erau cele mai importante centre din Japonia ale unei populaţii creştine”.

  22. Sint curios daca leprele sandu, bugetarul, deepshit si terchea smeechea se vor duce sa lupte in ucraine cind americanii vor da ordinul ca Romania sa intre in ucraina contra rusilor…

    • Astia au invatat bruma de (in)cultura prin ongurile lui Soros. Nu poti avea pretentie de la ei. Au dovedit-o si cu acel guvern zero de caricaturi cu care au ramas in istorie.

  23. Ca să înțelegi ce se cloceste sub fustele de la Kiev e suficient sa te uiți la gura lugubră a ?-ului khaZar (CĂ PROPAGANDISTUL-ȘEF Arestovich A IEȘIT BRUSC DIN PEISAJ ?). Să fim și mai clari. URKKAINA este o Bastilie. Totul în această Pușcărie a popoarelor este subordonat unui singur scop – distrugerea ființei CELOR CARE NU SE DECLARĂ URKKANI. Convoi imens de victime și Omerta (CU VILE PRIN ITALIA, FLORIDA etc). Semn că r(n)atiunea URKANA s-a spurcat și s-a scrântit definitiv. Ciudat popor! Spirit gregar! Idolul lor, JALE’N’SKY PIANISTUL, candidat sigur la spânzurătoare, nu a facut nimic pentru bunăstarea societății, A PROMIS PACE SI A TÂRÂT ȚARA IN RAZBOI. A râgâit LEGILE MINORITATILOR, EDUCATIEI, POPOARELOR INDIGENE, iar acum îi gonește pe toți declasații la moarte sigura. Biserica lor, subordonată militar – o plamada otrăvită, o sectă politică anticreștină, păgână și teroristă.
    AU AJUNS SA PUNĂ ICOANE CU NULANDA ÎMPĂRȚIND GOGOȘI pe Maidan.
    De unde reiese că tot ce mai mișcă în mortificata intinsoare desemneaza Sodomia, fascismul și nazismul. Numai că (!) kaZarii, in marea lor trufie mizerabilă, nu înțeleg nimic.?

  24. @Eduard M?tZ ot CZernowitZ 16:59@
    In sfârșit ti-a aprobat șeful dreptul la replica. Sunteți mai mulți pe aici pe o singura mana cu nume gelu care o da pe Doamne-Doamne și Arnaghedoane, axon cel nostalgic după televizoarele alb-negru și tranzitorii rusesti, unii cu nume de fete, însă toți tovarăși antiromani de prin Transnistria cred.
    Revenind la afirmația dumitale „În Donbas și Crimeea, trăiesc și trăiau aproape 100% ruși care sunt în casele lor”, poate ne explici cum reușeau fiind 100% ruși sa se discrimineze între ei.

  25. Zelensky in loc să-i ia la guvernare pe reprezentanții minorităților,el le impune limba ucraineană! Și atunci nu are dreptate Putin când se supără?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.