Metafora lumii ca teatru, dans magic, acrobaţie, ritmuri şi muzică, adrenalină

Încă o dată, Sibiul, burgul medieval binecuvântat, din inima Transilvaniei, locul unor întâlniri esenţiale, adunând celebrităţi ale scenei, va valorifica tot ceea ce s-a câştigat, surprinzând din mers ceea ce se naşte sau se plămădeşte pentru viitor. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce se va desfăşura între 27 mai şi 5 iunie, cel […]

Metafora lumii ca teatru, dans magic, acrobaţie, ritmuri şi muzică, adrenalină

Încă o dată, Sibiul, burgul medieval binecuvântat, din inima Transilvaniei, locul unor întâlniri esenţiale, adunând celebrităţi ale scenei, va valorifica tot ceea ce s-a câştigat, surprinzând din mers ceea ce se naşte sau se plămădeşte pentru viitor. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce se va desfăşura între 27 mai şi 5 iunie, cel […]

Încă o dată, Sibiul, burgul medieval binecuvântat, din inima Transilvaniei, locul unor întâlniri esenţiale, adunând celebrităţi ale scenei, va valorifica tot ceea ce s-a câştigat, surprinzând din mers ceea ce se naşte sau se plămădeşte pentru viitor. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce se va desfăşura între 27 mai şi 5 iunie, cel mai important festival al artelor spectacolului din România şi al treilea ca importanţă din lume, după Avignon şi Edinburgh, propune la această ediţie peste 300 de evenimente ce se vor desfăşura în 60 de spaţii de joc, cu participanţi din 70 de ţări, aşteptând zilnic 60.000 de spectatori. Nume celebre, precum Eimuntas Nekrosius, Burgtheater din Viena, Teatro de la Abadia, din Spania, Ascanio Celestini, Emma Dante, Yukio Suzuki, Aksiontheater Pan.Optikum poposesc la Sibiu alături de nume noi care, împreună, vor da valoarea certitudinii, dar şi a continuităţii. Silviu Purcărete, Inbal Pinto, Malabar, Pál Frenác, Claire Cunningham, Alexandru Dabija şi nenumărate alte nume vor aduce Sibiului acea fascinaţie pe care puţine oraşe din lume o au.

În urmă cu 18 ani, un grup condus de Constantin Chiriac s-a hotărât să redea oraşului strălucirea pierdută, prin organizarea unui festival de teatru. Dacă în 1993 au participat reprezentanţi din două ţări, în 1994 numărul acestora a crescut la opt, iar la următoarele două ediţii au fost invitaţi din 24 de ţări. În 2000 au reuşit performanţa să atingă un număr-record: 54 de ţări. Anul 2007 a marcat o ediţie de excepţie, ca recunoaştere a contribuţiei acestui eveniment la obţinerea titlului de Capitală Culturală a Europei, alături de Luxemburg. La ediţia trecută, festivalul a adăugat o secţiune de patrimoniu.

Acum, el şi-a creat deja o tradiţie de eveniment teatral internaţional. S-a adăugat, în premieră, o nouă secţiune, teatru-film, alăturându-se celorlalte segmente: ateliere specializate, bursa de spectacole, întâlnirea şcolilor şi academiilor de teatru, întâlniri ale reţelelor culturale, muzica lumii, patrimoniu, arte vizuale, spectacole de flamenco, spectacole de stradă, spectacole-eveniment, spectacole în cetăţi şi situri istorice, spectacole-lectură şi teatru radiofonic, teatru-dans şi underground.

Sibiul a devenit o fereastră spre Europa

Constantin Chiriac în D-ale carnavalului

De-a lungul celor 18 ediţii, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu au fost create nenumărate momente de transfigurare, aşa încât oraşul să devină o adevărată capitală culturală. Sibiul a avut întotdeauna o vocaţie culturală, ce a căpătat o dimensiune europeană. Important este că în toată această perioadă a ştiut să-şi păsteze continuitatea. Festivalul de Teatru este mai mult decât o înşiruire de evenimente culturale, pentru că ceea ce se întâmplă acolo este de fapt un concert al artelor spectacolelor: teatru, muzică, film, balet, artă plastică, lansări de carte. Publicul a devenit coparticipant. Toţi cei prezenţi sunt în acelaşi timp şi actori, şi spectatori, şi critici. Metafora lumii ca teatru devine timp de 10 zile, la Sibiu, un mod de existenţă a oraşului.

Festivalul de Teatru de la Sibiu s-a impus ca un puternic generator de istorie culturală, capabil să determine destinul unui oraş, al unei regiuni. Spectacole pentru toate gusturile, în care marele câştig este atragerea unui public tânăr, a unui public receptiv, viu, care trăieşte emoţia. Într-o perioadă de criză, prin acest festival, comunitatea şi-a valorificat încă o dată spiritualitatea şi identitatea şi a prosperat. Titlul ediţiei din acest an este „Comunităţi” şi vine în întâmpinarea unor problematici ce se bucură de o atenţie permanentă în contextul european: ideea europeană de unitate în diversitate şi importanţa efortului de a găsi sensul comuniunii prin intermediul artei. Aşa cum sublinia extraordinarul manager Constantin Chiriac, directorul Festivalului, „datorită dezvoltării secţiunii «out doors», din spaţiile neconvenţionale, participă la spectacole 12% din populaţia oraşului. Dacă oferi oamenilor astăzi, mâine, poimâine miracol, cei care nu vin la teatru în mod obişnuit, îl vor descoperi cu siguranţă şi vor iubi această artă. Noi nu putem să ne batem cu Avignon şi cu Edinburgh, ale căror structuri s-au format de 60-70 de ani şi care au câte 380 de locaţii. Trebuie să gândeşti pentru comunitatea din România. Discutând această temă cu Jonathan Mills, care vine la Sibiu pentru viitoarea coproducţie pe care o facem cu «Călătoriile lui Gulliver», împreună cu festivalurile de la Edinburgh, Belfast, cu Jocurile Olimpice de la Londra, constatăm că la noi există mai multă calitate decît în zona «fringe». Anul trecut, în toate sălile de spectacol, toate biletele au fost vândute. Dorim ca în acest festival marile personalităţi din România şi din lume să se întâlnească. Mă bucur că de 14 ani am reuşit să dezvoltăm în România singura bursă de spectacole. Ca orice produs, şi cel cultural trebuie să facă faţă competiţiei, să pătrundă pe noi pieţe culturale, să genereze experienţe şi reacţii pozitive, memorabile în rândul consumatorilor de gen. Astfel, Bursa de Spectacole de la Sibiu, desfăşurată pe parcursul a câteva zile, reprezintă o oportunitate pentru fiecare participant de a atrage atenţia, într-un mod inedit, asupra propriilor produse culturale, dar şi de a-şi manifesta deschiderea către iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte comune. Şi aş vrea să se înţeleagă că, dacă nu ai o piaţă de teatru, nu poţi fi competitiv. Şi, din păcate, structurile din România sunt cuminţi. Dacă artiştii de la noi nu vor intra într-un dialog internaţional, vor fi marii artişti la nivelul discuţiilor de crâşmă. Facem parteneriate pe picior de egalitate. Visez la o comunitate a numelor proprii ce au în comun dialogul, iubirea şi înţelegerea, nevoia de frumos şi speranţă”.

Excelenţa teatrului

Scenă din Idiotul companiei Meno Fortas, semnat Nekrosius

Festivalul va fi deschis cu spectacolul „Idiotul”, după Dostoievski, pus în scenă de marele regizor Eimuntas Nekrošius, în interpretarea actorilor Teatrului „Meno Fortas”. În 1999 a regizat „Macbeth” de Shakespeare, iar în 2001 „Othello”, care a avut premiera mondială la Veneţia, în 2002 a regizat prima sa operă, „Macbeth” de Verdi, la Teatro Comunale în Florenţa. În 2003, noul spectacol al lui Nekrošius, „Anotimpurile”, a fost creat pe baza poemului epic al marelui scriitor lituanian Kristijonas Donelaitis. Altă producţie a sa a fost „Livada de vişini” de Cehov, cu actori ruşi, având premiera la Moscova.

Un spectacol mult aşteptat este „D’ale carnavalului”, în regia maestrului Silviu Purcărete, cu scene vii, în care muzica originală, compusă de Vasile Şirli, devine un element decisiv în citirea mesajului. Tensiunea şi misterul fiecărei replici sunt susţinute prin jocul de lumini creat de regizor şi de scenograful Dragoş Buhagiar. Tot atât de dorit şi „Faustul” lui Purcărete, care se distinge prin viziunea regizorală, care-şi invită publicul la o experienţă despre durere, moarte şi iubire. Pe scurt, un spectacol care, văzut de mai multe ori, te incită să-l revezi de fiecare dată şi să-i descoperi alte valenţe. La fel şi „Metamorfozele”, având marca aceluiaşi regizor. Cunoscuta companie „Yamanote Jijosha” din Japonia, ce a mai jucat la Sibiu „Titus Andronicus” de Shakespeare şi „Oedipus” de Sofocle, va prezenta acum „Iubita ivită din fumul beţigaşelor parfumate”, de Monzaemon Chikamatsu, un faimos scriitor de kabuki.

Leonce şi Lena în regia lui Zoltan Balazs

Publicul este invitat să ia parte la un joc foarte special şi să guste o experienţă teatrală unică, în reprezentaţia companiei „Maladype Szinhaz”, cu „Leonce şi Lena” de Büchner, în regia lui Zoltan Balazs. Selecţia scenelor care sunt reprezentate în fiecare seară şi care alcătuiesc linia poveştii este influenţată chiar de spectatori care au şansa să intervină şi să modifice cursul evenimentelor. „Teatro de la Abadia” din Spania aduce emoţionante texte ale poeziei europene, îmbinate cu muzica unui mic ansamblu încorporat în atmosfera teatrală din spectacolul „Dans macabru”. Shakespeare, reinventat de Richard Demarcy şi de cei 11 actori de la „Naif Théâtre” din Franţa, ne poartă într-o poiană fermecată. Manipulări, încurcături şi farse amuzante ale elfilor răutăcioşi, metamorfoze ale magicienilor pădurii şi, mai presus de toate, meşteşugarii teatrului perpetuând arta lor. „Groteska Puppet Mask and Actor Theatre” din Polonia îi aduce un omagiu marelui pictor Marc Chagall, într-o poveste despre împlinire şi armonie între doi oameni, un imn despre puterea dragostei. Spectacolul „Tristeţile căpcăunilor”, produs de „Teatrul Naţional al Comunităţii Franceze” din Belgia, abordează disperarea acelora care strigă după ajutor fără a şti care dintre ei au vise şi bombe pentru a se răzbuna pe cei care nu i-au auzit. Regia este semnată de Fabrice Murgia.

Un spectacol incitant se anunţă „Polanski, Polanski”, de Saviana Stănescu, care explorează turbulenţele psiho-emoţionale ale celebrului regizor printr-o expunere fictivă a trei momente de răscruce din viaţa lui: Dorinţă, Evadare, Pedeapsă, piesă ce înglobează forme atât de teatru, cât şi de film şi combină genurile teatrului psihologic şi al monologului. Spectacolul a fost realizat la „Nomad Theatrical Company” din Statele Unite.

Metamorfoze după Ovidiu, în regia lui Silviu Purcărete

Bestsellerul victorian „Portretul lui Dorian Gray” este cum nu se poate mai potrivit în contextul social actual. Regizorul Bastian Kraft înţelege romanul lui Oscar Wilde ca pe o confruntare autobiografică a autorului cu sine însuşi. O montare de excepţie a „Burgtheater” din Viena.

Regizorul Ascanio Celestini creează o trilogie. „Fabrica” spune povestea unui maistru care lucrează la un furnal la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Maistrul crede că fabrica are o inimă şi că aceasta este chiar furnalul. „Oaia neagră” cuprinde o colecţie de povestiri. „Ascult poveştile celor care au trecut prin aziluri. Obţinerea unor rapoarte obiective nu este ţinta mea: sunt mult mai interesat în spontaneitatea poveştii, în inexactitatea tipică a multor puncte de vedere, în imaginaţia incredibilă şi concreteţea crudă a fricii”, mărturisea regizorul. În „Războiul unui nebun” sunt rememorate câteva evenimente bine-cunoscute, cum ar fi bombardamentul de la San Lorenzo şi „curăţenia” de la Quadraro, cu mai mult de 1.000 de oameni deportaţi, cu multe puncte reale.

„Pierduţi în ceaţă”, al formaţiei japoneze „Dazzle”, are la bază o veche poveste niponă, numită „Căsătoria vulpii”. Tema spectacolului este omul, iar întrebarea care este pusă prin intermediul dansului este dacă ne înţelegem cu adevărat unii pe alţii. Spectacolul, ce a fost recompensat cu „Grand Prix”, se foloseşte de proiecţii video, păpuşi glisante din hârtie, numite „shoji”, şi costume alcătuite din chimonouri şi umbrele de hârtie pentru a aduce spectatorul în atmosfera Japoniei antice. Regia îi aparţine cunoscutului Tatsuya Hasegawa.

Minunata actriţă Ofelia Popii în spectacolul Felii

Pe ingenioasa actriţă Ofelia Popii, răsplătită recent cu Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă din piesa „Felii”, de Lia Bugnar, a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, o puteţi aplauda la această ediţie. Spectacolul e o înlănţuire de poveşti, o intersectare de destine. Felii de viaţă, felii de iubire, felii de criză, felii de tristeţe, felii…

„Anonimii celebri”, din Canada, înarmaţi cu o bicicletă, un butoi, o tablă, o scară şi câteva bile, se întâlnesc pe scenă şi încearcă să se întreacă unul pe altul într-un concurs de pozne din ce în ce mai scandaloase, în momente de echilibristică, jonglerii şi muzică. De fapt, într-un amestec caraghios de momente de circ, comedie şi muzică electrizantă, cu o trupă de rock dinamitată… regizată de Sylvain Dubois.

Dans, dans, dans

Scenă din baletul Les chambres de Jacques

Solitudine, dorinţă, dragoste, violenţă, putere, supunere, posesie, onestitate, disimulare… sunt lupte pe care oricine le duce în viaţă, chiar dacă, poate, nu sunt atât de disperate ca ale dansatorilor din spectacolul „În timp” al lui Pál Frenác. „Labirintul lui Jacques” stabileşte o formă de dialog între coregraf şi dansatori, o explorare aproape interactivă, concentrată pe dimensiunea umană, care oscilează între viaţa de zi cu zi şi grotesc, între banal şi neobişnuit, imaginată de coregrafa Aszure Barton de la „BJM Danse” din Montreal. Aceeaşi formaţie prezintă „Captiva Laura”, creată de Annabelle Lopez Ochoa. Coregrafa a dezvăluit faptul că inspiraţia pentru creaţia sa este povestea unei dansatoare care şi-a dat seama, cu o jumătate de oră înainte de reprezentaţie, că nu-şi poate continua cariera în dans. Într-un alt spectacol, „Zip Zap Zoom”, aceeaşi coregrafă inserează dansatorii pe tărâmurile internetului şi în lumea jocurilor virtuale şi aceasta deoarece azi mulţi oameni percep acest hobby ca pe formă de evadare, o lume în care poţi să-ţi inventezi propria identitate virtuală. „Balerinii timpului” reprezintă ultima parte din „Trilogia Ochelarilor”, alături de „Apă sfinţită” şi „Castelul lui Zisa”, purtând semnătura Emmei Dante din Italia.

Un spectacol dublu, cu premiata dansatoare şi coregrafă Claire Cunningham, înfăţişează tehnica ei excepţională de dans şi puterea ei impresionantă în „Mobile/Evolution”, ţesut din poveşti comice despre doctori şi dans, biciclete şi balet.

Captiva Laura a coregrafei Annabelle Lopez Ochoa

Combinând calităţile de vis ale lui Fellini şi intelectul coregrafei Pina Bausch, Inbal Pinto şi Anshalom Pollak din Israel au creat o fantastică lume a circului, cu acrobaţi care se plimbă pe străzi şi dansuri încântătoare în interpretarea a 12 artişti, reuşind „o seară magică şi o fantezie pe scenă, un spectacol de dans uluitor şi colorat”.

„Tahiti Ballet” vă invită la o călătorie de neuitat în insulele Oceanului Pacific, într-un spectacol plin de culoare al dansurilor polineziene, toate în ritmurile muzicii specifice zonei.

Proiecte, ateliere şi conferinţe

Formaţia Holograf

În cadrul proiectelor, pentru că anul aceasta se împlinesc 100 de ani de când s-a născut Emil Cioran, lângă Sibiu, la Răşinari va fi încercată o biografie poetică după viaţa şi opera lui, intitulată „Ispita Cioran”. O călătorie reală şi, totodată, imaginară, un spectacol în care realitatea e nevoită să-şi schimbe statutul şi să intre în joc, un „joc secund”. „Un tramvai numit Popescu” este un proiect de spectacol comunitar, itinerant, neconvenţional, experimental, spectacol ce se joacă în mare parte într-un tramvai, pe traseul Sibiu-Răşinari şi retur. Un altul, al Teatrului Naţional pentru Copii, ce împlineşte 10 ani, este intitulat „Abracadabra”, în care cei mici, alături de părinţi, vor avea bucuria de a aplauda în parcul „Sub Arini” o altă şi o altă poveste decât cea niponă din ediţia trecută. Maestrul de ceremonii, Marian Râlea, alături de studenţii secţiei de Actorie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, propune „Povestiri teatrale”. Copiii vor avea ocazia să urce pe scenă, să descopere lumea poveştilor şi să devină eroi de poveste. Scena este locul unde îţi poţi învinge teama, unde îţi poţi continua joaca şi dezvolta imaginaţia. Trei ateliere pentru copii vor explora posibilităţile jocului şi jocul ca şi componentă a spectacolului vizual. Bineînţeles cu ajutorul reflectoarelor, măştilor, a costumelor şi al cuvântului.

În cadrul „Platformei de Artă Vizuală”, pictorii de madone de la „Scuoala Napoletana dei Madonnari” vor susţine ateliere cu copiii şi tinerii din Sibiu, în care vor descoperi secretele madonnarilor şi vor oferi diferite tipuri de reprezentări, de la cele clasice la cele moderne.

Scenă din Faust, regia Silviu Purcărete

Şi tot în cadrul acestei secţiuni vor putea fi vizionate expoziţiile de scenografie semnate de Baronul Loewendal, cât şi de Nic Ularu din Statele Unite. Acesta prezintă şi un atelier internaţional de costume şi paradă stradală, propunându-şi să investigheze costumul naţional asiatic şi relaţia dintre acesta şi formele de teatru tradiţional.

Nu vor lipsi conferinţele speciale susţinute de profesorul George Banu de la Sorbona, Luc Bondy, Sorin Alexandrescu, Răzvan Ungureanu, Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Dan C. Mihăilescu, Mike Phillips şi Ramona Mitrică din Londra.

Muzică de toate genurile

Scenă din Pavilionul cu bujori

„Northern Kunqu Opera Theatre” din China a fost fondată în 1957 şi face parte din patrimoniul umanităţii. Veţi putea audia cu interes, în premieră, „Pavilionul cu bujori”, în regia lui Hao Mingchao. Acţiunea se întâmplă în timpul Dinastiei Ming. Este o poveste de dragoste între Du Liniang şi Liu Mengmei.

În călătoriile sale în România, Shaun Davey a descoperit Cimitirul Vesel din Săpânţa. Compozitorul irlandez a fost mişcat de ineditul lui şi a creat o suită muzicală de 12 cântece religioase. Concertul reuneşte 6 dintre cei mai buni muzicieni tradiţionali din Irlanda cu 18 membri ai Filarmonicii din Sibiu, Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” şi Corul mixt al Catedralei Ortoxe din Sibiu, toate sub titlul „Vocile din Cimitirul Vesel”.

Dansatoarele de la Aloha Tahiti Show

„Ensemble Renaissance”, din Serbia, îşi va purta ascultătorii pe urmele lui Marco Polo, din Mesopotamia în Persia, din Turkestan în Monglia şi China… Alegerea melodiilor şi faptul că sunt interpretate pe replici ale instrumentelor care au existat în acea perioadă adaugă autenticitate. „Holograf” va cuceri cu siguranţă, şi de această dată, prin ritmurile sale, audienţa. O fanfară în mişcare cuprinsă de febra disco, costumată cu peruci afro, ochelari de soare multicolori, pantaloni evazaţi, plus multe, multe paiete şi sclipici atrage publicul într-o petrecere cu dans. Este vorba de formaţia „Ambaradan” din Italia. Combinaţia de hip-hop şi hardcore punk cu muzică tradiţională din Moldova a formaţiei „Zdob şi Zdub” din Republica Moldova se va dovedi electrizantă. Nu vor lipsi nici „Corul Bach” din Sibiu, dirijat de Kurt Philippi, şi armoniile formaţiei „Tocadeo” din Canada. Veţi fredona şi veţi dansa în Piaţa Mare, alături de formaţiile „Iris”, „Vama” şi „Direcţia 5″.

Underground şi spectacolele străzii

Creaturile bestiale de la Malabar vor invada Sibiul

O noutate a actualei ediţii o reprezintă extensia spectacolelor underground, care se dezvoltă în pub-uri, în discoteci, noapte de noapte, precum „True True West” de Sam Sheperd, „Eticheta durerii” de Ellie Harrison (Marea Britanie), „Caruselul vieţii” de la „Song Theatre”, alături de Teatrul LUNI de la Green Hours. Compania „The Match Box Big Band” prezintă un spectacol muzical cu personaje comice şi afectuoase, interacţiuni spontane cu publicul şi muzicalitate energică. Ei cântă la festivaluri, nunţi, divorţuri, botezuri, crime, înmormântări, întâlniri de afaceri, dezbateri politice, lansări de rachete şi diverse alte evenimente.

Ca întotdeauna, deliciul festivalului îl constituie spectacolele de stradă. Vor invada Sibiul „Ethnic 97″, cu un grup format din 90 de membri, cu o muzică pasională latină şi caraibiană, cu instrumente specifice… La fel de incitant se anunţă şi Grupul „Sbandieratori”, din Arezzo, care prezintă vechea tradiţie a aruncării de steaguri ce făcea odată parte din alaiul turnirurilor atât de faimoase în perioada medievală. Coregrafia unică, costumele colorate şi steagurile ce poartă însemnele mai multor oraşe vor tăia cu siguranţă respiraţia spectatorilor. „Gara”, un spectacol de aventură şi comedie mută al companiei „Bash Street Theatre”, din Marea Britanie, este plin de vervă. Fiţi pregătiţi pentru un dramatic accident de tren, o salvare extraordinară şi situaţii comice în jurul unor hoţi de artă. Întrebarea esenţială a spectacolului „TRANSITion” este: ce sau cine ne veghează? Grupul „Pan.Optikum” îmbină elemente ale societăţilor şi timpurilor moderne cu dezvoltarea lungă şi anevoioasă de-a lungul veacurilor.

Malabar, Franţa

„Circo Rum Ba Ba” este o bine-cunoscută şi experimentată trupă de circ formată din femei, care se axează pe un teatru spectaculos şi are o gamă largă de deghizări şi personaje de circ pe picioroange. Personajele includ walkirii, vikingi prădători, extratereştri science-fiction, gândaci cicălitori, femei bârfitoare, piraţi mârşavi, gangsteri plini de bani, diavoliţe roşii nemiloase, gheişe japoneze… Celebra trupă „Malabar” din Franţa va aduce prin „Helios” o evocare suprarealistă a construcţiei sistemului solar, inspirată şi de legenda heliopolitană. O insectă titanică, de 24 de metri lungime şi 9 metri înălţime, hoinăreşte în ritmul legănat al muzicii electronice, înconjurată de artiştii de circ care o omagiază într-un teatru de lumini şi umbre. Ea vine să spună legenda naşterii Zeului Soare. Un recital pirotehnic împinge înapoi limitele nopţii într-o vâlvătaie supranaturală. Şi tot ea lansează pe străzile înguste ale Sibiulu, dar şi în Piaţa Mare, o adevărată nebunie creativă… cu creaturi bestiale şi strălucitoare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.