Meteorologii anunță vreme rea pentru toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo de ploi pentru toată ţara, valabilă până luni, la ora 15:00.

Potrivit ANM, începând de duminică, la ora 15:00, până luni, la ora 15:00, aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10 – 15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice.

În zona de munte, precipitaţiile vor fi mixte.

Vântul va avea local şi temporar intensificări în regiunile sudice şi sud-estice cu viteze în general între 45 şi 55 km/h.

„Marţi (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte şi în sud-vest se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării”, atenţionează meteorologii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis şi o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, ce va intra în vigoare luni, la ora 18:00.

Potrivit ANM, până marţi, la ora 12:00, la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.

Judeţele care se vor afla parţial sub Cod galben de ninsori sunt: Caraş – Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

12 Comentarii

  1. unde e ala cu ‘seceta ‘lui?:))
    5 zile va ploua in toata tara si din urmatoarele 30 de zile,15 zile vor fi cu ploaie

  2. FLORILE: Soarele va aparea curand. FLOAREA SOARELUI : Numai daca vreau eu ! STROPITOAREA : Si nu ploua decat daca vreau eu ! Chiar cu galeata , daca-mi scot sita.

  3. Chiar si cand va ploua, ma va plimba prin parc. Si nu voi putea fi scos din Natura decat prin forta baionetelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.