Meteorologii nu au vești bune pentru cei care vor soare

Toată jumătatea de vest a țării este sub avertizări meteo, care ar putea fi actualizate. Meteorologul ANM, Meda Andrei, a declarat la Digi24 că azi și mâine ploile, vijeliile și grindina se vor restrânge, iar vremea se va îmbunătăți. Vremea frumoasă va fi însă de scurtă durată, astfel că de joi revin aceste fenomene meteorologice. Pe litoral, de sâmbătă până marți cel mai probabil va ploua. Temperaturile sunt și ele mai mici decât normalul perioadei. În București au fost 11 – 13 grade Celsius în această dimineață.

La ora 08:00 a ieșit din vigoare codul roșu de precipitații, dar asta nu înseamnă că ploile se opresc.

„În orele următoare – cel mai probabil și azi se vor actualiza codurile, dar în sensul bun, față de ieri instabilitatea atmosferică va fi mult redusă. Doar la deal și la munte vor fi mai multe ploi. În rest, vremea va fi mai liniștită. Și miercuri vremea va fi destul de bună, chiar dacă vor mai fi ploi și descărcări electrice.

Din păcate, de joi revin ploile, grindina, vijeliile, instabilitatea atmosferică, mai ales în vest și sud-vest, o zonă unde a tot plouat. Apoi și în celelalte regiuni, până la finalul săptămânii va fi instabilitate atmosferică în toată țara. Temperaturile vor fi mai scăzute față de normalul perioadei.

În București au fost în această dmineață 11 – 13 grade Celsius. E destul de răcoare în toată țara, de ieri temperaturile au scăzut în special în est, unde au fost cam cu 10 grade mai puțin față de restul țării, de la o zi la alta.

Azi maximele vor fi de 25 – 27 de grade Celsius, mai mici decât în mod normal, vor fi regiuni cu 20 de grade Celsius. Din a doua jumătate a săptămânii ar trebui să crească iar temperaturile, spre normalul perioadei. Pe litoral – azi, miercuri și joi vor fi zile destul de bune, dar la finalul săptămânii, din a doua parte a zilei de sâmbătă și duminică vor fi ploi, cel puțin până luni și marți”, a declarat Meda Amdrei la Digi24.

Este alertă maximă de inundații în sud-vestul țării. Pentru încă o oră, județele Gorj, Mehedinți și părți din Vâlcea, Hunedoara și Caraș Severin sunt sub cod roșu de ploi. Tot acolo, dar și în Dolj, cursurile principale de apă sunt sub coduri portocalii și roșii de inundații. În ultimele zile a plouat foarte mult în jumătatea de vest a țării, unde sute de gospodării au fost inundate. În Alba a fost înregistrat un record de 98 de litri pe metrul pătrat, din care 74 de litri într-un interval de o oră și 10 minute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. cum,adica?!”din pacate vin ploile”?!?! pai voi nu vedeti ce seceta e,ca s-a rasucit frunza de porumb pe camp,ca s-a uscat iarba?
    o sa mancam nisip pe plaja! de parca toata lumea freamata de nerabdare sa se tavaleasca in nisip. veniti,fratilor,cu piciorusele pe pamant !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.