„Micul Prinţ”, în premieră la Grand Theatre de Geneve

Compozitorul Michaël Levinas şi-a asumat riscul de a transforma în operă una dintre capodoperele literaturii franceze. După Lausanne, adaptarea sa după Micul Prinţ de Saint-Exupéry, scris în 1942, a fost prezentată la Lille. Din 6 în 10 ianuarie, opera, compusă cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la moartea lui Saint-Exupéry, este programată la Grand Théâtre de Genève.

Micul Prinţ, textul cel mai bine vândut din lume de la apariţia sa, a fost cântat pentru prima dată în noiembrie la Lausanne.

Geograful

Micul Prinţ nu este o piesă de teatru, ci o poveste iniţiatică aparent naivă. Singura întâmplare spectaculoasă are loc chiar la început: accidentul în urma căruia aviatorul se trezeşte în deşert şi întâlneşte copilul venit de pe o altă planetă. Un subiect aparent dificil de transpus într-o operă.

Michaël Levinas (născut în 1949) a acceptat provocarea la comanda Operelor din Lausanne şi din Lille, în coproducţie cu Grand Théâtre de Genève şi Opera Regală din Walonie-Liège şi în colaborare cu Théâtre Châtelet din Paris.

Prăbuşirea avionului în deşert

El a imaginat muzica şi cuvintele unei opere pentru mici şi mari, care urmează derularea poveştii fără a căuta să o dramatizeze.

Micul Prinţ îi cere aviatorului: “Desenează-mi o oaie!”. Apoi apar pe rând Tradafirul, Regele, Vanitosul, Beţivul, Finanţistul, Lampagiul, Geograful, Şarpele, Vulpea… dând fiecare o viziune fragmentată a lumii.

Acţiunea, în lipsa unor evenimente sesizante, ar putea să fie conţinută în muzică, dar compozitorul alege cartea umilinţei: partitura urmează povestea fără s-o bulverseze. Ea dezvăluie totuşi o latură pe care textul o ţine ascunsă, cea a angoasei. “O angoasă ghemuită în fosă, unde par să se mişte animale feroce pe jumătate adormite, în timp ce pe scenă personajele discută despre viaţă, justiţie şi adevăr”, cum scrie criticul Christian Wasselin.

Întâlnirea cu Şarpele

Orchestra, fără exces de percuţie, cuprinde câteva instrumente care aduc partea lor de stranietate, mai ales clavirele şi tubax-ul, un fel de saxofon contrabas care însoţeşte, la început, căderea avionului în deşert.

De-a lungul întregii opere, excelenta Orchestră de Cameră din Geneva, dirijată ferm de olandezul Arie van Beek, sugerează toate nuanţele umbrei, ţese un fel de tramă neliniştită, mai ales datorită instrumentelor de coarde.

Câteva ritmuri repetate, câteva frânturi de cântece pentru copii, repede risipite, câteva accelerări subite, câteva scurte momente vorbite perturbă uneori recitativul. Ca şi unele anecdote sonore bine venite, cum ar fi clavecinul care îl însoţeşte pe Geograf.

Călătoria prin spaţii

Desigur, cântăreţii abordează, cei mai mulţi dintre ei, mai multe roluri, care sunt episodice. Mezzosoprana Catherine Trottman, care este Trandafirul, are tot atâta farmec ca şi Celine Soudain, care încarnează La Rose Multiple. Baritonul Benoît Capt este poate mai convingător în Vanitosul decât în Finanţist sau Geograf. Ca şi basul Alexandre Diakoff, care este un Rege excepţional, dar se exprimă mai tern în Beţiv sau în Lampagiu.

Contratenorul Rodrigo Ferreira este egal cu el însuşi, în Şarpe, ca şi în Vulpe.

Echilibrul spectacolului vine din prima scenă, lungă, între Aviator, încarnat de tenorul Vincent Lièvre-Picard, şi Micul Prinţ. Acesta din urmă este o soprană în travesti, radioasa Jeanne Crousaud, cu acute incredibile, dar care se distrează cu onomatopee sau, din când în când, cu cuvinte evocatoare, cum ar fi boababi. Te face să te gândeşti la Yniold, care, în Pelléas et Mélisande, este tot un copil care priveşte şi care ghiceşte fără să ştie cu adevărat ce face. Dar înlănţuirea vizitelor pe care le primeşte Micul Prinţ dă mai curând impresia unei noi versiuni a L’Enfant et les sortilèges (Copilul şi vrăjitoarele).

Întâlnirea cu Regele

Unul dintre momentele cele mai stranii ale operei, deşi a priori cel mai simplu, este cel în care Aviatorul şi Micul Prinţ se întreabă, aşezaţi unul lângă altul, despre lume, bunătate, infinit.

Spectacolul este regizat de Lilo Baur, Julian Crouch semnează decorul. Ei mizează pe simplitate, în culori clare ce se opun zonelor de umbră rezervate orchestrei. Avionul care vine în picaj, la început, se regăseşte într-un peisaj care evocă dunele şi, mai târziu, se transformă în grădină sau în metropolă. În fond, planetele suspendate reflectă în acelaşi timp candoarea şi caracterul ameţitor al poveştii.

Micul Prinţ, îmbrăcat în verde, cu eşarfă galbenă, la fel ca şi părul său, are o siluetă elegantă care se potriveşte foarte bine cu cântul său. Celelalte personaje sunt toate deghizate la modul naiv. Vanitosul este un iluzionist care salută mulţimea, Beţivul este îmbrăcat cu sticle, Şarpele se târăşte sinuos ca un tremolo al contrabasului ieşit din fosă.

Micul Prinţ şi Vulpea

Cu participarea excepţională a actorului elveţian Patrick Lapp pentru vocea Naratorului.

Claritatea luminilor şi vocea Micului Prinţ sunt ameninţate de “certurile” subterane ale orchestrei. Este o lecţie despre angoasă, extrasă din această operă despre falsa inocenţă a oamenilor şi creaturilor.

“Am scris, pentru copii şi pentru adulţii din toate culturile, o operă lirică, în care se cântă textul şi mesajul Micului Prinţ, această fiinţă extraordinară, venită de aiurea, copil diafan şi enigmatic, pe care Saint-Exupéry l-a întâlnit în deşert. Mitul teatral al Micului Prinţ are o dimensiune aproape mozartiană. El exprimă totodată miraculosul, graţia, dar şi fragilitatea ultimă şi gravitatea în faţa realului uman şi nemilos: aceasta este forţa lui paradoxală. Cred că, pe plan estetic, este o experienţă unică şi probabil o cotitură în cariera mea”, mărturisea Michaël Levinas, care este şi autorul libretului.

Lampagiul

Autor a trei mari opere lirice, jucate pe cele mai mari scene europene, printre care Metamorfoza, creată la Lille în 2011, compozitorul Michaël Levinas este de părere că a compune pornind de la o operă pe care toată lumea o cunoaşte pe dinafară creează o complicitate între public şi scenă.

Viziunea pe care o propune compozitorul nu reţine din opera lui Saint-Exupéry decât contextul istoric în care ea a fost scrisă, adică mijlocul celui de al Doilea Război Mondial, încercând să urmărească firele poveştii originale, de o tragică gravitate.

Încărcată de angoasă istorică şi metafizică, interogarea propusă de Michaël Levinas nu-şi găseşte rezolvarea decât în moartea izbăvitoare, având ca punct culminant figura Micului Prinţ ca profet al Apocalipsei.

Micul Prinţ şi Geograful

“Această minunată poveste pentru copii se adresează întregii umanităţi, degajă o virtute a universalităţii care exprimă bogaţia căutării valorilor şi sensului. Adulţii pot recunoaşte, prin peripeţiile acestei poveşti simbolice, ecourile unei Europe strivite de monstrul nazist, o perioadă răscolitoare, cea a dramei sistemelor politice totalitare.

Aventura Micului Prinţ, care părăseşte planeta sa şi Trandafirul, dragostea lui, traversează spaţiile, întâlneşte în călătoriile sale personaje stranii pentru a ateriza pe Pământ eşuând într-un deşert este cu totul inedită. Apariţia ca şi dispariţia lui rămân enigmatice. (…) Am vrut să fac să cânte această fabulă a lui Saint-Exupéry”, explica Michaël Levinas într-un interviu din Opéra Magazine.

De fapt, Michaël Levinas desenează o operă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.