Vedeta a decolat chiar ieri spre America şi fiind admiratoare înfocată a celebrului scriitor Dan Brown s-a angajat să-i ia un interviu. Mihaela Rădulescu va avea prilejul de a îl intervieva în Boston zilele acestea pe cel mai bine vândut scriitor al ultimilor ani.
„Interviul se va axa îndeosebi pe subiectul ultimului best-seller intitulat Simbolul Pierdut, apărut în România, la editura Rao, urmând a fi difuzat într-o ediţie specială, la postul Antena 1”, a declarat aceasta pentru Click.
Editura RAO este iniţiatoarea „Fenomenului Dan Brown” în România şi a publicat seria completă de romane aparţinând autorului: „Codul lui Da Vinci”, „Fortăreaţa digitală”, „Îngeri şi demoni”, “Conspiraţia”. Ediţia în limba româna a romanului „Simbolul pierdut” va fi disponibilă în rafturile tuturor librăriilor din ţară începând cu 18 ianuarie 2010, iar pentru fani există deja într-un tiraj special din data de 10 decembrie.
Mihaela Rădulescu, autoarea cărţii "Despre lucruri simple", apărută la Editura Polirom, va avea ocazia să discute de această dată cu Dan Brown, ca de la scriitor la scriitor.