Mihai Sturzu, oprit la poarta PSD

După ce a criticat partidul la congresul de duminică, Mihai Sturzu a fost luat la întrebări luni de portarul PSD, la intrarea în sediul partidului.

Președintele TSD a reuşit să ajungă în cele din urmă în sala de discuţii.

„Domnul portar mi-a spus că nu am voie să vin la partid, că nu sunt membru al Biroului. Mi se pare incredibil”, a spus Sturzu.

Întrebat în ce calitate participă la ședința BPN, acesta a răspuns: „Sunt președintele TSD prin statut, membru în BPN, dar să nu te lase să intri la partid mi se pare… Orice membru trebuie să intre în sediu. Am început modernizarea cu dreptul, deci e perfect. Urmează să dăm afară pe toată lumea din partid. Chiar nu e Ok. Nu mă așteptam la asta”.

Portarul e de vină…

„A fost o chestiune minoră, s-a rezolvat repede. A fost o greșeală. E posibil să nu mă fi recunoscut (portarul, n.r.). Nu cred că cineva are ceva cu mine în PSD doar pentru că am spus un lucru pe care îl cred”, a mai spus Mihai Sturzu.

Liviu Dragnea a spus, la rândul lui, că de vină ar fi angajaţii de la partid.

„I-am sfătuit pe colegii mei să aibă simțul măsurii și proprietatea vorbelor. Niciodată nu s-a interzis accesul nimănui, ba dimpotrivă. Despre domnul Mihai Sturzu numai de bine. Nu avem nicio problemă”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul TSD Mihai Sturzu, candidat la funcția de vicepreședinte PSD, le-a propus delegaților la Congresul pesediștilor să nu valideze rezultatele alegerilor interne pentru funcția de președinte al partidului de săptămâna trecută, spunând că abia” atunci vom face un puternic gest împotriva comunsimului”.

„Săptămâna trecută am avut alegeri cu un singur candidat. Domnul Ion Iliescu a asociat acest tip de alegeri cu cel din perioada lui Ceaușescu și bine a făcut. Evident că nu am ce să reproșez domnului Dragnea. Omul a candidat, și-a asumat funcția. Vreau să le reproșez că nu au avut curaj sau nu au știut să ducă până la capăt candidatura celor care nu au candidat pentru că astfel ne-au pus pe noi în situația în care am avut un singur candidat. (…) Acest Congres trebuie să valideze alegerile de săptămâna trecută, adică să valideze comuniștii. Vă propun ca acest Congres să nu valideze alegerile, fiindcă sunt convins că PSD ar putea da minim doi candidați la președinție și sigur se vor găsi 500.000 de oameni care să vină la vot și atunci vom face un puternic gest împotriva comunismului”, a spus Sturzu, duminică, în discursul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.