Conform News.ro, cererea a fost adresată președintelui Senatului, Mircea Abrudean, printr-o scrisoare deschisă în care se argumentează că reprezentanțele ICR sunt subfinanțate, în timp ce președintele instituției ar fi beneficiat de privilegii personale și deplasări costisitoare.
„Vă solicit, domnule preşedinte, să demaraţi procedura parlamentară de numire a unei noi conduceri a ICR. Partidul pe care îl reprezint va depune o candidatură potrivită, aşa cum se cuvine unei instituţii care s-a bucurat cândva de prestigiu”, se arată în scrisoarea transmisă președintelui Senatului.
Critici la adresa mandatului lui Liviu Jacman
Neamțu acuză conducerea actuală a ICR de mai multe nereguli.
„În ultimii patru ani, ICR a fost condus de un reprezentant al Partidului Naţional Liberal, domnul Liviu Jicman. Ca persoană informată care a urmărit atent viaţa publică, ştiţi bine nenumăratele scandaluri în care a fost implicată instituţia în ultimii ani: împărţirea politică a funcţiilor din reprezentanţele ICR din străinătate, numiri arbitrare de persoane fără pregătirea necesară, abuzuri locative, scandaluri legate de evenimente inoportune etc”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă preşedintelui Senatului.
Președintele Comisiei de Cultură mai aduce în discuție și problemele financiare ale reprezentanțelor ICR, care funcționează cu bugete foarte mici pentru programe culturale, în timp ce costurile de operare sunt mari. El critică, de asemenea, faptul că în mandatul său de patru ani, președintele ICR a petrecut aproape un an în delegații externe costisitoare, ceea ce a ridicat semne de întrebare în contextul politicilor guvernamentale de reducere a risipei și creștere a fiscalității.
alt inutil in parlament
pt ca nu-i culegator de banane? l-au votat unii dintr-un judet si-a obtinut cinstit locul…te deranjaza ca platim traiul de huzur a unor ”desemnati”? iti place sa-ti creasca taxele si impozitele ca X sa primeasca mii de euro fara sa se remarce printr-o activitate culturala si printr-o opera? Ce a pictat, a scris indinidul sau indivizii. cel putin Patapievici are opera…?ai uitat-o pe fripturista de la Londra?