Mii de imigranți, blocați în continuare la frontiera greco-macedoneană

Frontiera greco-macedoneană a fost închisă, din nou, luni, după ce aproximativ 300 de imigranți au fost autorizați să treacă în zori în Macedonia, în timp ce numărul de imigranți și refugiați rămași blocați de partea elenă a frontierei se ridică la peste 6.000 de persoane, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cei aproximativ 300 de imigranți și refugiați, cărora li s-a permis să treacă frontiera, sunt în majoritate irakieni și sirieni.

De-a lungul zilei de duminică, Macedonia nu a lăsat aproape niciun imigrant să-i treacă frontiera, în timp ce cu o zi înainte 300 de irakieni și sirieni fuseseră autorizați să intre pe teritoriul său.

Macedonia este prima țară de pe ruta balcanică, utilizată de către imigranții care sosesc în insulele grecești din Turcia cu scopul de a ajunge în țările Europei Centrale și de Nord.

După restricțiile impuse săptămâna trecută de către Austria, Croația, Slovenia — țări membre ale Uniunii Europene—, precum și de către Macedonia și Serbia, care au limitat numărul de imigranți cărora li s-a permis intrarea pe teritoriul lor, Grecia a avertizat că aproape 70.000 de persoane riscă să fie blocate pe teritoriul său în luna martie, față de 22.000 în prezent.

O reuniune ministerială extraordinară era programată luni la Atena pentru a elabora un plan de ‘urgență’ în scopul rezolvării acestei probleme, au indicat mass-media elene.

Atena a protestat în mod repetat împotriva deciziilor „unilaterale” ale anumitor țări din cadrul Uniunii Europene, în special Austria, în privința crizei imigranților. Premierul grec Alexis Tsipras a cerut vineri o „distribuire proporțională” a responsabilităților între toate țările membre pentru a păstra unitatea în Europa.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a afirmat duminică seara că UE nu poate lăsa Grecia „să se scufunde în haos” în fața afluxului de imigranți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.