Mii de participanţi la Bucharest Pride 2023

Mii de oameni participă sâmbătă seara, în Capitală, la marşul Bucharest Pride 2023, eveniment al comunităţii LGBTQIA+.

Primii participanţi s-au adunat în Piaţa Victoriei începând de la 17,00, iar peste o oră câteva mii de oameni au pornit spre Centrul Capitalei, urmând să străbată pe jos traseul Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – Bulevardul Naţiunile Unite până la Parcul Izvor, unde evenimentul se va încheia la ora 22,00, potrivit programului anunţat de organizatorul Asociaţia Accept.

Îmbrăcaţi viu colorat, cu pancarte, steaguri şi multe baloane, participanţii, inclusiv familii cu copii, au cântat şi dansat pe muzica artistei Rihanna – „Umbrella”, încercând să atragă atenţia locuitorilor, ieşiţi să-i vadă pe trotuare, aplaudând de la balcoane sau aflaţi prin restaurantele şi cafenele de pe Calea Victoriei.

Unii poartă şi pancarte şi bannere: „Fricile voastre = cenzură ca politică de stat”, „România Educată, nu Discriminată”, „Fără Legi Homofobe şi Transfobe în Parlament”, „Ne daţi Umilire, noi vă dăm Rezistenţă”, „LOVE HAS NO GENDER”.

Evenimentul se desfăşoară fără incidente, în zonă fiind desfăşurat un puternic dispozitiv de securitate, format din poliţişti şi jandarmi.

Pe margine au fost şi oameni care au dezaprobat marşul. Doi bărbaţi au afişat pancarte pe care scria „Homosexualitatea distruge natalitatea”, „România nu-i Sodoma”.

„An de an, comunitatea LGBTQIA+ din România iese în stradă pentru a-şi celebra identitatea, pentru a-şi face vocea auzită şi pentru a-şi revendica dreptul la o viaţă demnă. Anul acesta, persoanele queer sunt invitate să se alăture marşului însoţite de oamenii pe care-i iubesc, pentru a arăta lumii întregi frumuseţea diversităţii familiilor. Se anticipează că în 2023 va fi depăşit recordul de participanţi înregistrat la ediţia anterioară, când peste 15.000 de persoane au răspuns pozitiv invitaţiei de a se alătura marşului diversităţii”, precizează Asociaţia ACCEPT, într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

43 de Comentarii

  1. Acum e mișto pentru ei.Nota de plată e mai târziu.Îmi pare rău pentru ei, viața lor putea avea mult mai mult sens .

  2. Ce publicitate josnica faceti! Mai mult de jumatate sunt straini, o parte veniti special pentru inCURajare si impresie artistica, alta parte din strainii de la multinationale, alta parte din cei platiti de ONGuri, alta parte din fraieri/prosti/#rezisti si in fine din infima parte de romani cu deviații sexuale.

  3. Sunt curios să aflăm câți bani au primit manifestanții de la Gyuri Soroș?…
    De ce n-ati luat interviu famililor cu copii,?…să-i fi întrebat de unde au copiii?…
    Nici 10 % din borhotul ăsta nu erau LGBT-isti…erau tineri plătiți în euro și prafuri de către ong -urile criminale sorosiste!…
    Rușine Iohannis!…îți place curcubeul?…

  4. 20.Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.
    21.Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu”.

    24.Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul
    25.Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia.

    Pentru asta vor sa rescrie Biblia iudeomasonii globalisti satanisti, pentru a se indreptati in faradelegile lor !
    Cat ne va mai rabda Bunul Dumnezeu?
    Trezeste-te ! Ridica-te !

  5. Daca-s doar mii, e bine. Multi dintre ei spera sa devina, viciul este molisitor. Mi-am adus aminte de un grup de arhitecti care practicau totul in grup, la vedere, cu schimb de locuri, indiferent de sex, ca asa se practica la Paris sau in Australia. Doar asa se excitau.

  6. Dovada cit se poate de clara ca aceasta comunitate LGBTQIA+ din România se mareste de la an la an asa ca este cit se poate de explicabil si comportamentul majoritatii care traesc in Romania.Pas cu pas ne transformam si ne pierdem identitatea noastra de adevarati romani.Credeti ca ne mai putem considera ca fiind urmasii dacilor ,sau urmasii adevaratilor romani , Horia Closca si Crisan ?

  7. Reziliența oferită și garantată este în fată, în dos sau ambele?
    “La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
    Profund imbecile și vag pederaste,
    Să-ți strâmbe-n neștire ținuta și graiul,
    Și-n uliți să crească alaiul
    Vârtej petrecându-te-n cale
    Păcate, măscări, osanale.”
    (G. Topârceanu)

  8. „An de an, comunitatea LGBTQIA+ din România iese în stradă pentru a-şi celebra identitatea, pentru a-şi face vocea auzită şi pentru a-şi revendica dreptul la o viaţă demnă. Anul acesta, persoanele queer sunt invitate să se alăture marşului însoţite de oamenii pe care-i iubesc, pentru a arăta lumii întregi frumuseţea diversităţii familiilor…

    Hey u made my day schmucks

  9. Un pervers nu poate duce o viata „demna” , ci doar una imorala. Demnitatea nu este complementara imoralitatii, ci opusul ei. Exhibitionismul perversului face perversiunea si mai condamnabila. Vorba proverbului:”Toata lumea are c.r, dar mai c.r al cui se vede”! Acesti oameni isi fac din imoralitate blazon, si considera ca merita respectul celorlalti, caci in absenta constiintei morale, si patimile carnale aspira la onorabilitate. ” Noaptea c.ru-i vornic mare”, mai zice intelepciunea populara. E o mare diferenta intre tuberculosul care scuipa in batista , si cel care scuipa fara jena prin piete si pe bulevarde! Ce atitudine ar trebui sa avem fata de ei? Compasiune pentru amandoi,stima pentru primul, nicio consideratie pentru al doilea!

  10. 150 de „ normali ” indiferent ce cred aia ca este normalittea contra 25 000 de mii de „ anormali ” . Va las pe voi sa intelegeti diferenta .Cine e normal sau se crede normal si cine …. accepta omul asa cum doar intimplarea i-a oferit viata .

  11. Lasati comentariile romanasilor! Cand ati fost invitati la Referendumul pt familie nu v-ati prezentat. Astazi aveati trecut in Constitutie clar, ce inseamna o familie. Nu aveati defilari colorate ce va sfideaza.si mai e ceva fffff interesant: ” un puternic dispozitiv de securitate”. Platit de cine? Pt ce? SUNTETI platiti din taxele batranilor chinuiti in lagare sa paziti dezaxatii? Pe batranii aia i-ati intrebat daca vor sa plateasca taxe pt voi sa aparati asemenea specimene? Cum puteti sa platiti cu bani grei aceste marsuri in timp ce 6 milioane de pensionari romanii Zac in saracie? Si cand nu vom mai putea rabda…sa nu spuneti ca nu ati fost avertizati.

  12. Absolut toti sunt useristi si reperisti. Au iesit la miting pentru a-si exprima solidaritatea cu primarul lor Nicusor. Un primar cu adevarat ieducat de ongurile lui taika Sorosh.

  13. Și onor dl.prezidenta,pe care tembeliziunile ni-l arată mergând-cu atâta evlavie la biserică,cu consoarta de mână,nu are nimic de zis?e drept,cum au tot trecut ambii de la un cult la altul ca să fie „în trend”,de ce nu ar fi „flexibili”și în alte privințe?

  14. Am toată înțelegerea și mai ales toată compasiunea pentru acești oameni cu deviații sexuale! Și creația lui Dumnezeu sau Natura, fiecare în ce crede, produce anomalii, accidente genetice. Fiind ființe superioare, desprinși de cavernă, se cuvine să acceptăm aceste anomalii cu compasiunea și mila creștină pentru suferința aproapelui. Dar NICIODATĂ nu trebuie să le încredințăm copiii! Dumnezeu sau Natura subliniază faptul că ei sunt doar niște deviații ale speciei prin faptul fundamental că nu se pot reproduce! Și atunci, fără să le lezezi „drepturile”, trebuie să-i așezi acolo unde le este locul: în bestiarumul speciei. Să aibe copii când vor putea face, simplu!

  15. Comunitatea LGBTQ e GUNOIUL SOCIETĂȚII , drogați și bolnavi psihic

  16. eu m-aș lupta cu o mulțime de frumoase făpturi dela marș,să le convertesc la hetero…

  17. Scria cineva mai sus ca numarul acestei comunitati creste tot mai mult. In cladirea in care locuiesc afara, in urma cu 20 de ani exista un singur apartament cu un astfel de cuplu iar acum sunt cinci apartamente cu astfel de chiriasi dintr-un total de 20 de apartamente. Adica un sfert. O fi o boala cum afirma multi specialisti dar de ce boala creste in loc sa fie stopata? Poate ne raspunde logic un userit dotat cu inteligenta artificiala.Sau poate ne lamureste Banescu cu ocazia acestui eveniment de exceptie pentru tara organizat cu sprijinul primarului capitalei.

  18. Cotidianul face propagandă LGBTQ…de ce nu relatați că a fost si o contramanifestație la acest bâlci lgb-ist…majoritatea erau homosexuali veniți din afară

  19. Con spune:
    30 IULIE 2023 LA 2:54
    Pe Moshia lui Rothschild ( a treia putere Mondiala in materie de homo shi lesbiene ) steagul cur cur beau este steag natzional, este Pride!, ca asha traiesc de la Sodoma shi Gomora o gramada de familii, abuzand chiar proprii copii, ca doar Rabyiile lor le zic ca o data pe an daca se roaga, le sunt iertate toate pacatele, dar toate!, de zici cand ai de a face cu ei ca sunt sfintzishori, shi ei cu mila lor mare nu pot taia ex. o gaina ( cine shtie ce mai este in mintea lor de gainari?). Precum rromica al nostru, unde este curat shi bine, hop shi ei, dar ca sa fie validatzi de majoritatea oamenilor, ca sa nu fie rejectatzi, atunci au inventat noua ideologie (cele vechi ex.kamunizmu fiind fumate, samd) a LGBT, care vor sa o impuna oamenilor normali, practic virusand Planeta, shi ca la Rabyiile lor, asta place f.mult la politicienii care vor sa mai cashtige voturi, asha cum recent s-a intamplat in tzinutul Sekoiesc. Shi cand te gandeshti ca pe ashtia, Hitler le dadea concediu de odihna la Austerlitz, sau poate asta este shi o reactzie imunitara la trecutul lor trist. Asta le da mai multa fericire, unde pui daca mai sunt droguri, alcol, sex shi multe placutze suedeze, se mai face shi un ghisheft, aducator de taxe, etc…, uitandu-se ca sunt paradite vietzi cum ar fi sanatatea in pioneze. Multzi pooliticieni in functzii mari, nu spun nume, ca ex. se supara Nasty cel cu matusha Tamara, ajung acolo poolitically coor rect, dar asta este doar secret, ca sa zica shi securicii noshtrii, stat in stat, controleaza totul, anal itzic.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Nu este vorba ca ashtia chipurile sunt fortzatzi sa plece din tzara, din contra vor sa mai ne aduca altzi prozelitzi, cca 80 de mii (trebuiesc verificatzi!!!). S-a ajuns ca victimile sa promoveze Austerlitzul! Trebuie vazuta identitatea lor, ca se pare ca sunt ca turishtii din dec.89 ce ne doreau eliberarea. Este un razboi hibrid conform intzelegerilor de la Malta dintre khazari.

  20. Presa cumparata nu se dezminte ,ca si la covid le sufla in panze contracost in timp ce sefii de publicatii se dau in stamba la televizor si ne asigura de credinta si patriotismul lor.Rusine sa fie presei romanesti.

  21. Scârbă profundă ! Oare copii aceștia de 15-16 ani care sunt acolo, ce au in minte ? Li se pare cool să nu fie că majoritatea populației, ci să-și arate fronda ? Halal!

  22. cei mai multi sunt straini. platiti de corporatii si o-en-ge-urile s a ta ni ce care si-au facut cuib pe la noi, prin shpaga data „alesilor” intru disolutia Tarii si a Natiei. lor ca le plac copilasii. in timp ce romanii disperati cauta de lucru afara si pe-le-ics 145 le ia copiii. de ce? iaca: vor fi „adoptati” de acesti nefericiti. deviati. pentru ca, din pacate, s-au nascut altfel. ei sunt cei putini, noi cei multi. si ii lasam sa isi dezvolte deviatiile mintale si sa fie convinsi ca au drepturi mai multe decat noi. TOTI SUNTEM SUB O SINGURA „UMBRELA”: CONSTITUTIA ROMANIEI! din pacate, romanii dorm sau sunt in vacanta…avem ce meritam.

  23. Tot mai mulți idioți aderă la mișcările pro-satana! Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!

  24. A fost foarte frumos la parada, dar din pacate mi-am uitat sutienul intr-un tufis. Pacat, era o amintire de la fostul meu sot.

  25. Normal. Se stie ca romanii sunt leghebetisti de cand cu referendumul la care idolul lor prezidential le-a cerut sa-si dea arama pe fata, ca si el, si ei si-au dat-o. Chiar ma asteptam ca mitingul asta sa cuprinda toata tara si sa fie dat la televiziuni, in direct. Mai ales la televiziunea romana. Sper ca s-au strigat si lozinci in limbi straine.

  26. Am cunoscut doi homosexuali ce nu se ascundeau dar nici nu se lăudau, stăteau în banca lor. Era în Canada. Niciunul nu mergea la marșuri, no voia recunoașterea căsătoriei, nu făcea propagandă, nu se dădea discriminat.
    Așadar, bănui că cei cu marșurile sînt un nucleu ce sînt purtați, pa cheltuiala cui?, la asemenea măgării în toată lumea.
    Ce să fi mândru? Că ai crescut cum ai crescut? Că cineva, părinți, colegi, cunoscuți, s-au purtat rău cu tine cît ai fost mic, că te-au lăsat singur dîndu-te pe carieră, chiar te-au batjocorit?

  27. Singura noastră șansă de a mai exista ca natie este ROEXIT! De la an la an ne diluam din toate punctele de vedere, fara sa ne dam seama.

  28. Nu știu de ce statul nu ia măsuri, ca în alte țări din UE, să limiteze aceste manifestări josnice, de expunere în public a deviațiilor lor psihologice, a indecenței și frivolității. Îngrijorător este că sunt mulți copii de vârstă școlară, față de are părinții ar trebui să manifeste o oarecare influență spre cele normale. Fiecare are voie să facă ce vrea cu corpul său, dar nu să se expună public, dar nu pot accepta să văd cum femei în vârstă se pupă și giugiulesc cu băietani de liceu, or cum fetele de liceu se mângâie lasciv pe stradă, vrând să arate că este ceva normal în gestul lor. Cei care duc o viață normală nu-și expun viața sexuală pe stradă și nu fac publicitate acesteia. Totodată, îngrijorarea este pentru viitorul acestei nații, pentru viitorul României, care să aibă niște oameni normali la cap. Dacă unii cred că pot avea un capital politic din asta se înșală amarnic, românii în marea majoritate doresc să ducă o viață normală, în familie, așa cum ne-am născut toți, ieșind din mamă, femeie, pe acolo pe unde se naște.

  29. @ Con. Un pic de documentare mai serioasă nu strică. Confunzi Austerlitz cu Auschwitz. La Austerlitz Napoleon a câștigat una dintre cele mai importante bătălii, împotriva a două imperii, rus și austriac, iar la Auschwitz , sau Auschwitz-Birkenau, unde într-adevăr Hitler a „ rezolvat” pe mulți LGBT-iști ai vremii.

  30. !5.000 un Nimic ! Din ei copii TFL isti care pentru un suc se plimba pe strada, asa cum stau pe jos cand se inchide sos Kiseleff si mananca pe unde au plimbat unii cainii plini de toxocara !

  31. * Cornutule normal , tu fiind cu *gloata , poate ne spui *cine și cum te mâna de la spate ?

  32. Spurcații,aduceți iadul pe pământ! De azi,ma fac struț nu mai vreau sa știu nimic despre lumea spurcata în care răul este la putere în tot și în toate! Nu ma mai interesează nici dacă se mai opune cineva,Dumnezeu va matura spurcaciunea când o sa vrea.Lumea ar fi mai fericită,sănătoasă fără gargara neputincioasa,adeseori mincinoasa,manipulatoare și panicarda pe care psihopatii aia de-si spun elite o răspândește pe toate canalele mass media. Aveți cap sa gândiți,ochi sa priviți în jurul vostru nu în lumea virtuala.

  33. După unele studii 36% din homexuali au fost batjocoriți (violați) cît au fost mici. Nu mai aruncați cu pietre în cine nu trebuie!

  34. Marin,nu te mai consuma! Dumnezeu îngăduie mizeria asta până la un punct.Daca vrei să rămâi sănătos retrage-te până trec furtuna și mizeria deversata.Am realizat că fără stiri,fără TV,viața poate fi frumoasă. Scopul știrilor de orice fel este Panica.Nu le mai faceți jocul dar nici nu-i urmați!ma rog,faceți cum doriți!

  35. Unii isi doresc o viata mai scurta, fara viitor, sfarsita in chinuri si sunt mandri de asta. 1/3 ca e boala, 1/3 ca e viciu si 1/3 ca e trendy. La Charlie sunt toate 3.

  36. Ah,cine se iluzioneaza ca în colonie alegerile vor fi libere isi mai ia teapa alți 10 ani.Puterea și opoziția controlata mențin sistemul infect sa nu se prăbușească.sistemul actual -fiara! Mă lasă rece persiflarile progresiste Sănătate și putere,oamenilor care au rămas oameni!

  37. Atata timp cat societatea româneasca nu este capabila de un protest HOTARÂT ca cea din GEORGIA,unde o asfel de ”mandrie” a fost pur si simplu imprastiata fara drept de apel(uneori VARGA e necesara !) rezulta ca societatea româneasca este COMPLICE LA PACAT si este de fapt ”căldicica” si prin urmare PIERDUTA IN FATA ISTORIEI.

  38. Con spune:
    30 IULIE 2023 LA 17:56
    Sadismul khazar vizavi de Romania nu are limite: ex.primul lor atac terorist cu bombe shi victime in Parlamentul Romaniei, care in mod inpardonabil refuza sa-l aminteasca, sau macar sa omagieze victimile, patriotzi adevaratzi, nu ca acum. De istoria chibutzului PCR ce a lichidat Elita tzari shi oameni simpli nu mai vorbim. Dar post dec.89, khazarii ascutzind lupta de clasa, au adus minierii ca sa fie sange, shi ca mai apoi sa zica ca a fost Rebeliune legionara, ex.Tov.Ylicy Y. care vedea atunci terorishtii tragand din toate pozitziile. Mai rafinat, Komisarul Politic, tov.Brukner pazand usha la RTV shi spunand lui Coposu ca el nu are ce cauta acolo, a adus ruda bogata Shoros, ca sa capitalizeze cumparand ushor mai ales intelectualii, multzi inca PCR. Ne-au distrus economia cu Manoli, Petrov, Pedro Roman, Ponta, samd
    Acum folosesc alte hoarde, nu minereshti, platiind mai ales pentru tinerii globalishti, excursii, ca sa vada Calea Victoriei macar, shi sa demonstreze, ca ce??? Rugam pe tov.Rog sa aprofundeze problema, sa vada cine sunt aceshti manifestantzi, amintind de razboiul hibrid din dec.89 cand din vest au patruns turishti, multzi cu mashini Lada, ca sa ne elibereze fara Tank uri, dar plecand acasa de abia in 1992, cei > 30 de mii dupa apusele PM P.Roman. Coincidentza face ca sa cada la numar cu cei cu patalama la numar ca au fost revolutzionari, avand drepturi materiale shi onorifice de nomencla turishti, fiind de fapt armata de rezerva a lui Ylici Y., care orcand asha cum era preconizat, pot defila shi ei mai ceva ca minerii, etc.shi sa provoace razboi civil. Ei trebuiesc adushi populatziei la cunoshtintza, ca sa nu se mai umble dupa terorishti degeaba. Ar trebui sa fie shi un Parlament al securicilor, ca sa shtim shi noi cu ce se ocupa, asta ca sa evitam o revolutzie adevarata.
    O zi buna.
    Con

  39. ADMIRAT ÎN ORICE ȚARĂ/ CURCUBEU-A FOST MEREU/ ÎN CREDINȚA POPULARĂ/ SCAUNUL LUI DUMNEZEU;/ PÂNĂ CÂND, PLINI DE ȘTIINȚE,/ CUGETÂND PE SUB JOBEN,/ L-AM REDUS ÎN CONȘTIINȚE/ LA UN OPTIC FENOMEN;/DAR ,MAI NOU, PE BULEVARDE,/ PRIN PIEȚE ȘI-ÎMPREJUR,/ ÎL VEDEM DUS PE STINDARDE/ DE CEI CE SE F.T ÎN C.R!/ CĂ, VĂZÂND AL LOR ANTREN,/ NE-ȚNTREBĂM TOȚI CU MIRARE:/ NU CUMVA E-UN FENOMEN/ MAI DEGRABĂ…DE FRECARE?

  40. In colonia mea România nici nu se putea altceva , mai mir ca pres-ul Johaniss nu participa la demonstrații cu un steag multicolor si cu sapca de cadou. Numai un presedinte spurcat poate sa accepte asa ceva intr-o tara majoritar ortodoxă. Sunt convins ca Bunul Dumnezeu are sa-l pedepsească pe masuri inconștientei lui si sa mai scapam de o bestie umana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.