Militarii români, în genunchi!

Un grup de castrați identitar, concepuți și „născuți” direct pe o tastatură de calculator, se străduie să își convingă cititorii că în rîndul militarilor, activi sau pensionari, bate un vînt antidemocratic. Cum au constatat asta? Au descins pe facebook și le-au cercetat postările pentru a vedea cum gîndesc. Iubesc ei NATO? Admiră Ucraina? Țin cu Trump? Cred în scenarii? Se îndoiesc de masacrul de la Bucha? Reinterpretează destinația laboratoarelor biologice americane din Ucraina? Dacă un pensionar militar gîndește despre privatizare ceva în genul „fiecare borfaș rus, american sau orice alt neam au luat pe nimic totul. Am rămas în curul gol (…) Avem de aplicat și promovat numai interesele altora!” el este de periculos, chiar dacă spusele sale formulate neîngrijit exprimă adevărul!

Gîndirea militarilor (activi sau pensionari) este cercetată cu lupa, puricată și întoarsă pe toate fețele în stilul securității sovietice și al romanelor lui George Orwell. Dacă pensionarii militari înțeleg altfel decît gîndește Alexandru Florian sau Gabriel Liiceanu, oamenii respectivi sunt proști, inculți sau sunt dușmani ai poporului sau ai democrației. Sau sunt antisemiți!

-Nu iubiți democrația! Nu sunteți tolerant cu minoritățile! Aveți elemente de gîndire ce țin de antisemitism! Nu vă delimitați de morții vinovați!

Noua gîndire acuzatoare importată de cine știe unde luptă orbește pentru libertăți totale fără nici o libertate de a pune la îndoială dezinformările practicate pe scară largă în pandemie și în războiul din Ucraina. Un soi de poliție a gîndirii, de tipul securității sovietice din anii celui mai crunt proletcultism, bîntuie unde nu te aștepți: prin presă, prin instituții, prin USR și prin curentele de comandă. Dar ambalat într-un limbaj cu pretenții de lume modernă, de libertate, de democrație. Și bat la uși, cer socoteală, cer sancțiuni. Nu mai lipsesc decît dosarele, anulările de pensii, confiscările de case și arestările.

O stranie partidă a străinătății începe să se întindă printre procurori și printre ofițerii activi din servicii, printre politicienii tineri și printre ziariștii întreținuți de afară prin intermediul fundațiilor de susținere a libertății și democrației, deveniți și ei instrumente externe, prin paginile site-urilor, prin preajma Monicăi Macovei și a celor crescuți în pepiniera de oportuniști a lui George Soros.

Cum sunt vînați cei care gîndesc și se exprimă neconform?

Tot Popescu i se adresează lui Victor Ponta cu ”mincinosule” și ”trădătorule”, iar despre Lucian Boia spune că este ”un pseudoistoric, turnător la securitate și vânzător de țară” – tot aici, Hâldan scrie despre ”(…) alte lichele ( Liiceanu, Patapivici, CTP etc); în distribuirea unei știri despre fostul ministru Daniel Funeriu, Popescu și se adresează cu ”măi nazisto-bolșevicule”, iar Adrian Plaiu, care precizează pe Facebook că este absolvent al unei Școli Militare de Ofițeri Activi cu ”Ba, tampitule (…)”. Nici Plaiu nu a răspuns mesajului G4Media.ro trimis pe Facebook….. Multe dintre capturile identificate de G4Media.ro pentru a ilustra acest articol aparțin/au fost reacții la postări/comentări ale Albei Catrinel Popescu, conferențiar universitar la Universitatea Armatei – Națională de Apărare ”Carol I”.

G4Media.ro a relatat, în luna martie, faptul că alte postări de pe Facebook ale acesteia contraziceau poziția oficială a României ca stat membru al Alianței NATO și vehiculau teme conspiraționiste, anti-Zelenski, președintele Ucrainei. Ca reacție la acele postări, Universitatea declarase că acestea reprezentau punctul de vedere personal al Albei Popescu.

Cu puțin timp înainte de publicarea articolului, asupra soției redactorului-șef al G4Media.ro au fost făcute presiuni pentru anularea acestuia. Drept urmare, pentru analiza ambelor situații, Ministerul Apărării a trimis la Universitatea Națională de Apărare Corpul de Control.

Pentru acest articol, am solicitat Universității, din nou, un punct de vedere trimițând noile capturi în care apare numele Albei Popescu. De data aceasta, Universitatea a avut o poziție diferită, afirmând că ”se delimitează ferm de postările personale din spațiul public care aduc prejudicii de imagine Ministerului Apărării Naționale și care contravin respectării normelor de comportament şi obligaţiilor personalului militar şi civil prevăzute de legi şi regulamentele interne și care contravin intereselor României şi ale Armatei României”.

De asemenea, Universitatea a transmis că, la propunerea comandantului (rectorului), s-a aprobat constituirea unei comisii de analiză ”pentru investigarea faptelor doamnei conf. univ. dr. Alba Iulia Popescu, referitoare la încălcarea normelor de comportare care dăunează prestigiului instituției, în conformitate cu art. 314 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și art. 144 din Carta universitară a Universității Naționale de Apărare. Activitatea acestei comisii, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 6 din 18.03.2022, este în desfășurare.” (fragmente dintr-o anchetă publicată de G4Media.ro  

Nu văd de ce aș continua cu alte fragmente din investigația acuzatoare a site-ului G4media. O lume nouă, găunoasă și feroce, neromânească și dispusă la pierderea identității noastre se luptă și ea pentru putere. Unii, mulți, o servesc prostește, alții, puțini, o conduc din umbră.

Parcurgînd și această răbufnire, se conturează două tabere. De o parte, luptă generația intelectuali ridicată din furia și nemulțumirile proletariatului digital, hotărîtă să ajungă la putere prin orice mijloace, trompeți ai noilor concepte importate din universitățile americane și transformate în arme de atac și argumente de acuzare. De partea cealaltă, ofițeri și subofițeri ai armatei, poliției sau serviciilor române care au servit țara, așa cum li s-a cerut, de la agricultură la războaie neromânești sau la misiuni de menținere a păcii, oameni care nu merg după fentă sau interpretează actualitatea după cultura și nivelul lor de înțelegere, filtrînd totul printr-un interes românesc.

Cei tineri se îndreaptă hotărît spre măsuri. Nu mai lipsește decît comanda: „Trebuie interziși toți cei care nu își limitează gîndirea la noile tendințe planetare”.

Cîțiva dintre susținătorii acestei campanii semnează adesea și pe site-ul G4media. Și pentru a proba vigilența lor, s-au adresat inclusiv instituțiilor de stat și le-au cerut socoteală.

Reproducem și un răspuns:

Ministerul Apărării Naționale a afirmat că «se delimitează ferm de orice poziție contrară normelor și principiilor democratice, care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale, care promovează discriminări de orice tip sau care încurajează discursul urii, xenofobia, antisemitismul sau comportamentele antisociale», dar s-a referit doar la militarii în activitate și personalul civil încadrat în MApN care răspund individual pentru comportamentul și postările personale în mediul online, acesta fiind considerat spațiu public.

Opiniile personale postate pe conturile individuale ale personalului din cadrul MApN, deschise în nume propriu pe rețelele sociale, nu reprezintă punctul de vedere al instituției militare. (…) Cu toate acestea, postările personale, inclusiv mesajele și comentariile, nu trebuie să aducă prejudicii de imagine MApN și se fac în condițiile respectării normelor de comportament și obligațiilor personalului militar și civil, astfel cum sunt prevăzute de legi și regulamentele interne.“

Și pentru că #reziștii de la G4media nu vor să fie priviți ca autorii unei ciomăgeli publice, s-au grăbit să obțină și o fundamentare teoretică a agresiunii lor asupra celor care gîndesc neconform. Drept pentru care au pasat toată mizeria jurnalistică lui Adrian Cioflâncă, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România ”Wilhelm Filderman”.

Iată concluzia lui Cioflîncă:

Aceasta este situația cea mai periculoasă, când ai oameni din structurile de forță ale statului care admiră intelectuali și lideri politici cu vederi extremiste din perioada interbelică și a războiului. Disonanța este evidentă: aceste personaje cu simpatii antidemocratice trebuie să aplice legea într-o ordine democratică și să participe la funcționarea și protejarea statului de drept. Noi, civilii, putem fi puși în situația de a ne da destinele pe mâinile lor, ceea ce este înfricoșător.

Profilul public al unor purtători de uniformă precum cei discutați în articolul dvs. este compus din ceea ce este mai deplorabil astăzi pe piața ideologiilor politice: admirație pentru diverse forme de extremism și dictatură, conspiraționism, mitologie naționalistă, antioccidentalism, trumpism, putinism, dacism, neolegionarism, xenofobie și antisemitism codat, dispreț față de democrație, față de știință, față de vaccin și tot așa. Cei care sunt încă în poziții în care activitatea politică este interzisă prin lege își disimulează radicalismul sub forma lirismului patriotic, citează ca niște Tarzani culturali din Eminescu, Einstein, Gyr și Vulcănescu, invocă drepturi pe care ei nu le-ar respecta la alții. (…)

Sincretismul radical face ravagii în instituțiile de forță din România. Am mai ieșit public, alături de alții, pentru a atrage atenția asupra problemelor din sistemul de învățământ și formare profesională a instituțiilor de forță. Unele dintre acestea sunt conduse și populate de nedemocrați și formează nedemocrați într-o pondere îngrijorătoare. În vremurile pe care le-ai trăit, aceasta este o mare vulnerabilitate pentru democrație și statutul de drept. În perioada interbelică, nedemocrații din instituții au subminat democrația până au dărâmat-o, iar în timpul dictaturilor și războiului au pus umărul la teroare politică și crime în masă.”

Și încă o părere. Se pare că România neromânească este mult mai aproape!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 55

131 de Comentarii

  1. Mai nou hotul Viorel Victor (de doctorat,fireste!) este tinut cald de mai multi baieti din presa care il baga periodic la inaintare. Nu se stie, poate revine si timpul sau daca stapanii mafioti decid! Acest mincinos patentat si milog nativ a facut jocuri dintre cele mai urate, nu intamplator a coabitat cu Petrov cand nici un argument logic nu sustinea aceasta coabitare toxica. Dar cand ai datorii mari la securitate …

  2. ba Editat, cu brainwashul Editat boris si cu biden vor sa scufunde flota lui putin….flota luii putin e la noi in marea neagra…ca va mincati intre voi care sinteti mai …europeni si nu nationalisti….acuzindu-va ca sint unii comunisti ori securisti….veti muri ca prostii pt nato …analfabetilor

  3. …subscriu in totalitate la concluzia acestui articol…cand noi, batranii, vom pleca, sfarsitul lumii va fi extrem de aproape…inevitabil…

  4. Deh mai Cornele , a fi patriot si ROMAN in primul rind este o „mare rusine”.Abia scapasem de niste linge clante la Moskva si au aparut ca ciupercile dupa ploaie de alea provest ,adica pe malul Potomacului ,pe la Paris ( unde ai nostri tineri nu mai invata nimic) ,Berlin ,London si mai ales la Bruxelless . Ce mai conteaza ca strabunii nostri au luptat si murit pentru un ideal : ROMANIA MARE . Cind un CTP, Pramatievici ,Filderman ,Limbriceanu ,Pantazzi ,Tapalaba ,etc(Filderman asta suna cunoscut din epoca stalinista pe linga Sora si Hannah Pauker) hotarasc ce e bine si pe cine trebuie sa pupam si unde .Idealisti in ziua de astazi ? Hmmm. Daca nu esti in trend cu ei esti troll rus ,kopeikar , putinist .

  5. Aveti perfecta dreptate domnule Nistorescu, dar „Cotidianul” mi-a restrictionat postarile, exact in sensul celor invocate mai sus, de mai multe ori, asa ca nu mai comentez. Nu tin neaparat la publicarea comentariului prezent.

  6. Acest ARTICOL … are cumva LEGATURA cu nick-ul … unui clown ?

    Dupa TONUL cel ACUZATOR … DA !!!
    „O stranie partidă a străinătății începe să se întindă printre procurori și printre ofițerii activi din servicii, printre politicienii tineri și printre ziariștii întreținuți de afară prin intermediul fundațiilor de susținere a libertății și democrației, deveniți și ei instrumente externe, prin paginile site-urilor, și a celor crescuți în pepinier M.M. de oportuniști a lui G.S. ” …
    ADICA, TOCMAI fraza (în stilul AGRESIV al securității sovietice/bolsevice dintre 1945-1953): „Nu iubiți democrația! Nu sunteți tolerant cu minoritățile! Aveți elemente de gîndire ce țin de antisemitism!”

    Si atunci, „apar” de inteles „pseudo-postarile” lui Charlie … ATEUL/STRAINESCUL/”CALATORUL” cel ANTIROMANESC !!!

    Și INCA CEVA: Fraza „Se pare că România neromânească este mult mai aproape!” … NU TREBUIE sa EXISTE … NICIODATA … in VOCABULARUL poporului cel MAJORITAR de tip ROMANESC … de pe acest TARAM al ROMANILOR !!!
    ROMANII sunt de-a pururea ROMANI ! SI ATAT !

  7. Ca sa faca rost de bani pentru razboiul americanilor cu rusii v-a vaccinat Sorosh pe toti ca pe vite. De ce a fost pus un strain globalist sef la sacii negrii.
    Pentru ca a indeplinit ordinele lui Soros ca un calau perfect. Rusii sunt rai, corect dar americanii sunt si mai rai. De ce armata romana nu cere Sudul Basarabiei ,pamantul strabun inapoi. De ce armata pupatoare de curyri evvreiesti colaboreaza cu ocupantul ucrainian??? Rusine ba unflatilor.

  8. Important sa ne indexeze pensiile speciale.
    Ca e Putin, Biden sau Ciolacu, mai puțin0 important.
    Noi suntem patrioti, asa ca sa mearga banu. Leul normal. Nu ne vindem pe euro sau ruble?!

  9. In propozitie este vorba de motivatie! Ce-l mana in lupta pe soldatul american? Respectul societatii civile si o solda conistenta. Cel mai mana in lupta pe militarul roman cand vede cu ochiul liber la orice pas statui demolate de marii „ganditori” reconvertiti in numele democratiei prost intelese?

  10. Deja Romania nu mai e romaneasca .
    Multi n-au priceput ca ocupatia nu se poate face doar cu tancul . Ca indobitocirea e cea mai puternica arma a ocupatiei . Si ca acei ce-si zic „elita” sant cei care dobitoci fiind , voiesc sa-i indobitoceasca pe toti ceilalti .

    • Sunt de acord cu d-ta d-le Nae Girimea.Intr-adevar, indobitocirea e cea mai puternica arma a ocupatiei.Si la aceasta indobitocire contribue din plin si asa zisul invatamant din tara noastra.

  11. Râde Stalin de se cutremură Kremlinul. De ce? Păi, si din mormântul lui se vede că BOLSEVISMUL A INVINS! Din America pana-n Romania, bolsevismul face legea.

    • In primele luni ale anului 1990 am citit un articol cu titlul : ,, Comunismul a fost invins ! Oare ! ” . Genial jurnalistul ! Un vizionar !

  12. Dle Nistorescu! Dvs aveți stomac din oțel Krupp! Eu de mult timp nu mai dau doi bani pe Armată, Servicii, Politic, România în general! Am devenit amorf, rece, imun, indiferent! In România funcții pe bază de competență? Proștii Muncește și Șmecherii Chefuiește? Ponta Victor Viorel cu Mașină TESLA S de 150 000 de Euro Bani dați de Poporul Român naiv cu consimțământul lui Ludovic Orban, coleoptera gigantică alcoolică și vopsită în cap cu Cromoplatin, vopsea de ouă și cu 2 secunde pe Cartea de Muncă? Stâlp de Cafenea la Cireșica timp de 32 de Ani? Orban a mărit subvenția la partide de 100 de ori! Să tot trăiești în politica Românească „ferit” de Sfânta Muncă, de sărăcie, șomaj, foamete! Trăiesc într-un Univers Absurd, Neuman, Diavolesc! Politicul fură pe rupte și când Este prins Este Deținut Politic? Ciucă văduvit „violent” de noțiuni E-LE-MEN-TA-RE de Lb Română, de Economie, Matematică, Fizică, științe Exacte duce România în șanț! Ciolacu râde, Ponta râde, Johannis zâmbește Viclean, Manole de la BNR comandă icre negre de 2 Milioane de Euro și este preș, supozitor la Davos! Ferma Animalelor din 1958…

    • bhai , Tica Gradinaru Calarasanu Darius, ce anume te supara, bre ? pana acum ceva timp laibaralii ereau cei mai kusher si pupai la ei la fundulea. acu’ nu mai este bun Mandolina ,tandala burtoi de beutor de bere ,poate ca l-ai si re-evaluat pe Citu ? dat fiind conditiile gerele de rezbel, te freaca grija mare pentru avenirul Boborului, Citu este copil din flori!

    • Da , don Tica, Armata, serviciile , Romania, nu mai „e bune”, sunt bune alea care ne-au ingenubchit! Sa va fie de bine!!!

    • Bravo pt autocritica, dar ce ai rezolvat si vei rezolva cu asta ? Cu exceptia postarilor dese si oricum demoralizatoare si comode cu ce actiuni de rezolvare vi ?

  13. Deh, bovine si ovine graitoare, fiecare cu si pe limba lui piere in timp. Cica sunt impartiti in buni si rai, sau, ai mei si ai lor, pro unii si pro altii dar nu vad nimic in real in jur! Exista alta categorie care nu pupa real niciuna dintre parti, categorie care nu accepta minciunile si manipularea, violenta si ura de niciun fel, desdrabalarea si obligativitatea de a te executa ori executa ceea ce cred caposii infecti etern cu virusul acapararii de orice, virus mai periculos ca orice pe lumea asta, pentru ca „reforma” decimare viata prin orice metoda este prioritatea zero a oricarui guvern politic din adunaturi de clanuri infractionale nepedepsibile. Sa nu credeti ca in armata sau alta entitate galcevita e altceva decat in guvernele politic, se da publicitatii fix ce se doreste aflat, stiut si documentat cu limite pentru robotizarea creierului pus pe tava politica, pro sau contra unora sau altora.

  14. Albă & Catrinel Popescu are probabil probleme la mansardă,acoperisul necesita reparatii, stilul ei de a se „descarca” de sarcina negativă o recomandă! Folosirea unor cuvinte „tari” e o modalitate de a ne descărca emoţional, care, „ne poate face să ne simţim mai puternici şi să suportăm mai bine o situaţie momentană stresantă”, spun autorii unui studiu recent pe această temă.(o gașcă de psihologi de la Keele University)De exemplu,aceeaşi echipă de cercetători publicase, cu câţiva ani mai înainte, un studiu ce arăta că înjurăturile ne pot ajuta să simţim mai puţin durerea, dar tot ei: cheia este folsirea limbajului injurios cu moderaţie: „Cu cât cineva înjură mai des, cu atât acest limbaj devine mai puţîn eficace”
    Dar noi,găinile din aprozar merităm pe rețele de socializare și presă on-line reapariția „‛limbii de lemn, de ex :”:Bogat și însuflețitor editorial muncitoresc”sau „Femeia albă ,prezența activă în lupta politică, chezășie sigură a educației maselor””sau, și mai tare”inițiativa fiecărui podgorean,”vinul’cel mai prețios din podgorie”:))
    Titlul verbal la editorialului trebuia completat „Militarii români în genunchi și cu mâna întinsă după pensii speciale”,părerea mea
    Războiul lui Puţîn a scos la iveala tot felul de panarame din societatea romaneasca…

    • Deeper, probleme la mansarda sigur ai, dar și mai evident ai probleme la obraz. Gros cât pingeaua de la opincile din piele de suina ale neamului cel grobian din care te tragi, raspandac sorosist! ??

  15. Pentru cine nu înțelege, Tică are un plici sol-aer pentru a de apară de muștele de rahat ce îi dau târcoale când vevegeteaza la umbră, lângă haznaua din fundul curții. Dacă nu crede în armată și Biserica Națională, în ce o fi crezând acest Editat repetitiv, misogin-partener cu alți lobotomizati de pe forum?

  16. Bună dimineața!
    Iubita mea din alta era!
    Iubesc arhaic și plenar!
    Mai sunt un om ce încă speră
    Într-un stabil sistem solar!
    In fuga noastră peste timp
    Hai să furăm iubirilor dulceața
    Și lasă-mă în păr ca să îți prind,
    Sărutul meu de „bună dimineața”!

  17. Românii sînt doar cu România; nu sînt nici cu „rușii” nici cu „americanii”. Restul sînt ca frunza-n vînt, cozi de topor sau străini.

  18. Daca vrem sa mai existam sub fiintarea de romani trebuie, urgent, reformata scoala primara si gimnaziala si chiar si universitara!! Ditrugerea INVATAMANTULUI ROMANESC a inceput din 1974, (cu ideile lui Ceasca si puse in practica de atunci, de invatamant amalgam, cu 12 sau 13 clase obligatorii), apoi reforma cu universitatile private si doctoratele lui Roman si Petre, roman verde si asta, si este continuata, tot in rau, si astazi. Poate o face ceva bun Campeanu, ministrul? Trebuie reformata scoala in sensul bun, nu cel ticalos si deculturalizant de azi. Adica refacerea culturii primare generale a viitorilor elevi romani si nu numai, bazata pe istoria (reala!) a tarii! Bazata pe limba si mai ales literatura romana dar si literatura (macar cea clasica) universala! Pe cultul eroilor neamului si a celor universali – vezi literatura! Plus dezvoltarea rationamentului individual, nu sabloanele ce sunt acceptate si chiar impuse obligatoriu la examenele de promovare. Daca nu, atunci modelele valorice agreate si urmate in continuare de tineri, indiferent de calioficare profesionala, vor fi cele impuse de alde Florian, USR, Sorosh si Gasca! M-as bucura sa VAD SCHIMBAREA!

    • D-le Marius,de acord in tot ce ai postat. Invamantul romanesc trebuie sa fie totalmente reformat !

  19. Europa si asa zisa lume civilizata nu a mai cunoscut razboiul real de trei generatii. Bunicii actuali sunt in majoritate iesiti la viata la limita ultimului razboi mondial. Patriotismul este generat si mentinut de faptele eroice ale neamului datorita carora esti cine esti. Iar pentru ca lucrurile sa nu fie uitate au intervenit mereu mintile natiei prin opera lor de readucere aminte.Dupa razboiul real a urmat asa zisul razboi rece care a produs de ambele parti acel patriotism gaunos inventat de propaganda. Dupa ’90 a disparut si temerea acestui razboi. Cu exceptia unei maini de carturari integri deveniti izolati, au iesit la rampa puzderia impostorilor simbriasi si tradatori de neam care au devenit rapid demolatorii traditiilor,istoriei si credintei romanesti. Nu se stiu resorturile care l-au determinat pe Ceausescu sa pluseze pe a sa ‘Cantarea Romaniei’ dar efortul sau personal atat cat a putut fi posibil din partea sa si a instructorilor epocii (unii mari intelctuali si artisti) a fost laudabil si parca a prefigurat ceea ce avea sa se intample. Pentru marea masa a romanilor de atunci a contat si a lasat in urma milioane de romani patrioti reali in ciuda tuturor manipularilor satanice care se abat din toate partile asupra lor. Copiii lor sunt insa pierduti, putini parinti au fost capabili si responsabili sa suplineasca lipsurile voite existente in scoala romaneasca de acum. Ce-i de facut? Doar o solutie radicala, fiecare intelegand-o cum crede.

  20. Dle Nistorescu! Am crezut că au plecat din România 5.5 Milioane de Români. De fapt după recensământ au plecat 7 milioane de Români! Colegul Meu, Inginer de vânzări pe zona Oltenia, din Craiova cu reședința, regretă „profund” că nu a plecat din România de tânăr! La Craiova e primăriță Olguța Vasilescu! Stă pe trupul Olteniei ca musca pe Rahat Uman! Politicul e canibalizat de Absolvenți de Bioterra, Ecologica, Spiru, toate făcute la FF sau pur și Simplu de Oameni fără Studii… Pentru ei Gheba, Anatolie Hristev sunt o „Groapă de potențial”. Nu vedeți Ridicolul? Să muncești în România Cinstit înseamnă să fii condamnat la Sărăcie Lucie, Sărăcie Veșnică! Salar Minim pe Economie, sculat cu noaptea in cap și umilit de Șmecherii din Politic! Stres, stres, Stres! Laura Ciorbă Vicol cu Spiru făcut la FF conduce România din Parlament? Șmechera Șmenarilor, Hoților, violatorilor de copii și Criminalilor in serie e mâna dreaptă a Ferocelui VARAN Voiculescu in Politic? Absurdul lui Urmuz e pistol cu apă față de ceea ce Este in Politicul României…

  21. CINE „nu mai da doi bani pe Armată, Servicii, Politic, PE România în general … DEVINE un APATRID/STRAINESC/ANTIROMANESC !!!

    NU PENTRU unul ca „ala” … CUZA a INFIINTAT armata ROMANIEI !!! ARMATA, care si-a dat PRINOSUL sau de VITEJIE si EROISM, pentru ROMANIA cea MARE !!! ROMANIA cea MARE ca un STAT INDEPENDENT si SUVERAN !!! LUPTAND, cu ARMA in MANA, in 1877, WWI, WWI, Revolutia din ’89 !!!

    RUSI.NE „aluia” ! Si RUSI.NE „nemului si rudelor sale” cele APATRIDE/STRAINESTI/ANTIROMANESTI care l-au crescut si format asa !

  22. Editat americani ai lui Soros au tot incercat sa bage Romania si Polonia in razboi cu rusii. Ba ne-au doborat un avion si elicopter sa dam vina pe rusi. Ba au zus ca dam armament greu tot sa intarate rusii sa ne trimita o racheta . Acum se desfasoara Actiunea
    TRANSILVANIA. Editat vor sa intarate pe unguri contra romanilor. Toti comentatorii Editat de la televiziunile Editat din Romania amplifica criza intre romani si maghiari. Motivul…se face presiune pe Romania sa execute ordinele primite de la Soros.

  23. Cine a „driblat” Sfânta Muncă și Sfânta Carte? Ciucă sau Tica? Ăsta a fost prostul clasei, își ștergea mucii la tablă la Matematică și Română! A „driblat” Doctoratul și încasează nemeritat 250 de Milioane de lei vechi lunar? S-a făcut cat un Bivol African? Cine Este dintre noi doi folositor Societății? Un impostor total analfabet sau un prost care muncește până îi crapă Ochii din cap de Muncă, Travaliul Fizic și Intelectual intens? De „sforăitori patrioți” pe care ii întrețin ca pe niște „Păduchi Sociali” din munca și Suferinta Mea sunt sătul, scârbit! Nu știi lb Română la nivel Elementar și ești prim Ministru? Mănânci la Popotă 2 Miliarde de cefe de porc bine prăjite, joci 2 miliarde de partide de Table scuipi pe Sfânta Muncă și ești în Fruntea României? Ridicol la plus infinit…

    • Treci in salon, Tica ! Acus vine dom’ doctor si-ti face iar clisma , ca nu esti in pat! Sau poate incepu sa-ti placa cu irigatoru’n dos, ai ?

  24. Nu am Nimic cu instituțiile ci cu paraziții din ele! Ăștia sunt dăunători și nu ele… Să tac? De ce să tac? Nu sunt Antisemit, iubesc evreii, Israelieni sunt frații mei! Scuip pe hoți, pe puturoși, pe impostori, pe cei Care denigrează România și pe care au dus-o la sapă de lemn! Scuip pe frații Muraru cu nota 9.94 la Facultatea de Istorie care consideră România Antisemită, Xenofobă, mustind de Ură…Ce a făcut România Pentru cele două proteine chelioase? Unu’Ambasador in State și altu Vice la PNL și omorâtor, Hingher de Antisemiți Români inexistenți! Amândoi încasează Lunar de la poporul român amărât cate 25 000 de EURO lunar! E bănos ca să distrugi Romania din „Interior”? E bănos…Nu te judeca Tribunalul Militar, nu ești în fața Plutonului de Execuție… Ce-ți pasă de România și de soldații morți la Oarba de Mureș cu țărâna in gură? Ce-ți pasă? Nimic, vidul cosmic…

  25. Ce mai reprezinta acea stea de pe umarul ceteanului adus de spate (din cauza de Transfagarasan, Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu, Vidraru, Bicaz, Dunare-Ciornoe Moria, casa poporului/parlamentului etc) din spatele drapelului de lupta? Este cumva steaua armatei furata de Jiji? Este steaua din frunte daruita de Dumenezeu? Cati generali, in afara de Ilie Nastase, mai au astazi curajul sa se afiseze astazi in haina militara pe strazile din Romania cand au pensii „nesimtite” de 2.500 de lei/luna si boli cat cupride in timp ce alti civili neo-fascisti/neo-marxisti/sorosisti/liberali/libertini/drogati cu droguri usoare nu se dau jos din pat pentru 40.000 de euro?

  26. @ Tica! -aici cu cartea si munca ai dreptate. Dar mai trebuia sa adaugi si lipsa de coloana ( nu a5-a) vertebrala.Ce fos ca cei educati si muncitori sunt mereu calcati in picioare de oportunisti ? Chiar daca-mi va spune cineva ca-s retrograd comunist ,etc pe vremea lui Ceausescu inca se mai tinea cont de valoarea intelectuala si de ceea ce munceai . Era o ierarhie -cam strimba ,dar era. Si nu putea un neica nimeni care facea studiile la FF sau seral sa ajunga sa fie-n frunte ca paduchele . Au fost si citeva exceptii ,recunosc . Una cea cu Tov caAcademicia Dr.Ing -Elena Ceausescu. Astia ce-i vedem ca paduchii in frunte sunt urmasii ei.

    • Nu vrei sa amintesti si despre marii si multii activisti de partid care conduceau Romania , avind scoala profesionala plus academia snspa , pardon fane ghe. ?

    • Charlie Rumburak Tică, care din voi trei are rozeta cea mai inflorata? Vin căldurile de vara, crizele vi se indesesc, remediul este furtunul cu apă rece și climele dese.

  27. Un ochi rade altul plange.. Un sincer multumesc pentru toti romanii care au luptat pentru alipirea Transilvaniei la tara mamă Dar uite ca, cu cozile de topor din Ardeal si ce era romanesc Moldova, Tara Romaneasca s-au soroshit kazarit, sionit…, numsi avem tara. Tot ce ni se ingurgiteaza este ca rusii una, ba alta si ei sunt la Marea Neagră, asa ne spun tara generalilor din Romania
    As putea continua, expune una si alta si din alte unghiuri dar ma opresc la un citat dintr-o rugaciune sau Binlie: adevarul din pamant rasare si dreptatea din cer priveste sau vine
    Doamne ajută

  28. Armata română nu mai este românească. In ’89, a fost prima structura care a dezertat la MOSSAD.

    Toată lumea ar ține cu armata, dacă aceasta ar fi romanescă in spirit, nu doar in siglă.

  29. „ala” … INVATA, mai INTAI, sa RESPECTI TARA noastra ROMANIA !!! Precum si ISTORIA, CULTURA, RELIGIA si SPIRITUALITATEA cea a POPORULUI cel ROMANESC !!! Si DOAR ROMANIA, sa iti FIE si sa iti RAMANA, in INIMA si in MINTE !!! SI DOAR ATAT !!!
    „ala” … INVATA, mai INTAI, sa MUNCESTI si sa DEPUI „TOT” EFORTUL tau … pentru EMANCIPAREA si PROPASIREA … ROMANIEI !!!
    „ala” … INVATA, mai APOI, ca daca TARA ta iti CERE … sa iti dai VIATA … LUPTAND pentru INDEPENDENTA si SUVERANITATEA … ROMANIEI !!!

    CINE „nu mai da doi bani pe Armată, Servicii, Politic, PE România în general … DEVINE, in mod AUTOMAT, un APATRID/STRAINESC/ ANTIROMANESC !!!

  30. Ticuta, ori ai probleme cu ficapul ori esti un textier silitor de nivelul unui #rezist. Insiri mereu niste texte preluate de la vreun semidoct cu pretetii de ‘telectual (de-ai Petrovului) care nu poate produce nimic inteligent si original. Pari a fi un soi de ‘ciarlie’ cand se afla intr-o stare autoprovocata de efervescenta intelectuala. Dar atunci macar el trece la somn.

    • si una si alta! textier soros cu citate culturale de de pe Wi-kusher-pedia, dar si Charlie USR in timpul ramas.

  31. Democratia Amerlicanilor si UE inseamna droguri ,pedofilie ,crima organizata ,coruptie ,sclavagism modern ,transgender iar daca armata romana a fost instruita de acesti impostori NATO totul este clar

  32. Cornilov Nistorescu … ; Unii militari, armata română are mulți militari și DA o parte dintre cei aflați în rezerva și ”scoliți” sub bocancii CRIMINALILOR BOLȘEVICI încă nu sau dumirit cum stă treaba cu crminalii de la kremlin !!! Simplu în respt PUTE A COPEICI PE AICI MAI CEVA CA INTR-O BANCA RUSEASCA !!!

    • nu v-ati saturat de mancat kkt in loc de argumente, voi, postacii sri-aripa cia, cea mai toxica parte a „serviciilor”? esti de-un penibil care se va solda cu gulaghizarea, ti-o spun de pe acum

    • Charlie Rumburak Tică, care din voi trei are rozeta cea mai inflorata? Vin căldurile de vara, crizele vi se indesesc, remediul este furtunul cu apă rece și climele dese.

  33. @ Tica- subscriu. Sincer. Oare mai sunt decidenți care citind aceste comentarii, de nota 10, au curajul sa se întoarcă cu fata spre cetățeni și sa concluzioneze: ajunge. E timpul sa gândim și sa acționăm în interenul romanului și nu al Afroditei zgârcit de la Bruxelles intepata cu sula susterului pantofar pingelitor cu stele pe umăr sau a toaletei care si-a uitata adevărată menire de constipat Alzhaimer cu cerebel fesier unilateral, pe partea stanga. PS. Domnului Liceanu, neavând bani ca sa-i expediez pe adresa GDS, un armasar din rasa neagra, ii exledierz prin priori post doar organul acestuia. Dacă e senil și nu știe ce e, ii spun ca e un biberon pentru intelectualii antinationali. Neavând bani și de sticla, rog binevoitori sa-i facă cadou și acest accesoriu.

  34. @ Hrusciov – pute din pantoful tau ala cu care ai batut in prezidiul ONU ( cind mai era ONU) din cauza de nespalat. TRECI LA DUS LIGHIOANA!

  35. Toata Conducerea Armatei Romane incepand cu Lovitura de Stat din Dec.89 si pana astazi a fost si este o Conducere Satanica. Daca nu era, nu lasa ca Sfanta Noastra Romanie sa fie transformata in colonie, furata, jefuita, violata si depopulata. Astazi MAN nu ne mai apara pe noi, romanii si tara ci apara intereselor Fortelor Sanice Mondiale care au pus stapanire pe noi, romanii si pe Sfanta Romanie

  36. Afirmi aberatii, tocmai cei bine scoliti sunt tradatorii de azi ai tarii. Sau crezi ca prin oengeurile lui Sorosh care falsifica tot ceea ce tine de neamul romanesc si istoria sa sunt niste alfabetizati la hei-rup? Este
    vorba de banii altora. Mare ti-e gradina!

  37. Polonia sau altii contesta drepturile euro-atlantice ale barbatului de a naste.

    Se pune ca este cu Putin parca au furnizat armament greu Ucrainei.
    Polonia a fost de ani de zile amenintata de la Bruxelles. Din cauza invecinarii cu Ucraina, refugiatilor si razboiului in sine de la Bruxelles s-a facut liniste cu drepturile barbatului nascator. Au uitat si de lista de cuvinte ofensatoare.

  38. Domnule autor,tot ce semnalati se inscrie intr-o anumita logica.logica coloniei.asta e Romania-o colonie.ca sa poti repara ceva,e musai sa constientizam acest lucru.acesta e primul pas.constientizarea.al doilea pas e asumarea sau neasumarea acestei conditii.asumarea pregateste terenul pentru actiune.urmatorul pas,daca ceilalti au fost facuti,este eliberarea,ruperea lanturilor.apoi,continuarea luptei pentru libertate si independenta,pana in momentul in care lucrurile devin ireversibile.abia la urma urmeaza rafuiala cu slugile care ne-au tradat si vandut.dumneavoastra vreti sa incepem cu ultimul pas?ce castigam daca doar aratam cu degetul?

  39. @Aladdin Mai știi cântecul ăla cu „Aladin, freacă lampa mea puțin”?

  40. Le e frică javrelor tradatoare ?
    De asta și avem atâtea trupe de ocupație pe care le ținem pe banii noștri în loc sa avem armata noastră.
    Am mai întrat noi în 2 războaie cu ciumetele momentului și am ieșit cu.. învingătorii. ?
    Cât e de dornică de lupta focărimea s-a văzut deja la coada pentru…. pașapoarte.

  41. Am inteles ca, militarii rezervisti si in retrgere de astazi ( generali, amirali, chestori etc) nu mai conteaza decat ca numar la evidenta cimitirelor/parohiilor din Romania. Nici hainele de rezervist nu le mai vin, unii au slabit pe baza de cancer altii s-au umflat pe baza de stres-Petrov care spunea ca „nu e bine domnule chestor ca daca ma gandesc bine eu te-am facut chestor” de parca tara era mostenirea lasata lui Petrov de Stefan cel Mare si Sfant! Oricum militarii sunt niste nesimtiti cu „pensii si boli nesimtite”, pacat ca au gresit tara in care s-au nascut!

  42. Asta e, Hrușcioave. Cine-i de vină că tu latri de două pence pe inflația asta?
    Că shillingi…kuuru.

  43. Batiuska Hrusciov – a enumerat cineva pe forum o parte de „telectuali „,cam de teapa ta .Tu crezi ca Pipiddi&co reprezinta intelectualii romani ? „Desteptul lasa prostul sa-si faca mendrele pina il stie tot satul! ” „Belitele „astea care faceau „Apel pentru lichele ! „se chemau intre ei. Si nu baga oportunistii in aceeiasi oala cu „marea muta „care isi vede de treaba . Panimaiesi tavarisci Hrusciov ? A ,sa nu uit „infectata „vine de la „plandemia „aia cu „covid” . O figura de stil ,# meu la „infectie” .Pricipit tavarisci?

    • Oricum nu au facut scoala la „fefe” adica la nivelul peste care tu nu mai poti gandi. Tot cu textele de doi lei te ocupi? Mare ti-e gradina!

  44. Este Romania lui Iohannis. Mai jos de atat nu mai poate ajunge.

  45. Ce-i cu siteul g4media, cu pantazi si tapalaga? cine sunt, din ce traiesc, ce misiune au, ce urmaresc?

    • marius, cu drag iti spun sa nu te lasi inselat de cel care ti se va adresa maine:
      ” De „sforăitori patrioți” pe care ii întrețin ca pe niște „Păduchi Sociali” din munca și Suferinta Mea sunt sătul, scârbit” incluzand in aceasta categorie pe oricine.

      Am selectat cateva fragmente spre atentia ta:

      rene, 8.41
      „Dacă nu crede în armată și Biserica Națională, în ce o fi crezând acest Editat repetitiv, misogin-partener cu alți lobotomizati de pe forum?”

      Vânătorul de troli spune 7:45
      …subscriu in totalitate la concluzia acestui articol…cand noi, batranii, vom pleca, sfarsitul lumii va fi extrem de aproape…inevitabil…

      intrebatorul, 9.54
      „Cati generali, in afara de Ilie Nastase, mai au astazi curajul sa se afiseze astazi in haina militara pe strazile din Romania cand au pensii „nesimtite” de 2.500 de lei/luna si boli cat cupride in timp ce alti civili neo-fascisti/neo-marxisti/sorosisti/liberali/libertini/drogati cu droguri usoare nu se dau jos din pat pentru 40.000 de euro?”

      Unu’de afara 9.07
      Patriotismul este generat si mentinut de faptele eroice ale neamului datorita carora esti cine esti. Iar pentru ca lucrurile sa nu fie uitate au intervenit mereu mintile natiei prin opera lor de readucere aminte.
      …..
      Copiii lor sunt insa pierduti, putini parinti au fost capabili si responsabili sa suplineasca lipsurile voite existente in scoala romaneasca de acum.

      Marius spune:
      21 MAI 2022 LA 9:04
      Daca vrem sa mai existam sub fiintarea de romani trebuie, urgent, reformata scoala primara si gimnaziala si chiar si universitara!!

      Calin 8:58
      Românii sînt doar cu România; nu sînt nici cu „rușii” nici cu „americanii”. Restul sînt ca frunza-n vînt, cozi de topor sau străini.
      ….

  46. O tara fara armata si fara respect pentru bratul inarmat al tarii, va sa zica nu exista! Din moment ce soldatii americani intorsi din misiune de aiurea (na, putere imperiala globalista, interese globale) sunt aplaudati la scena deschisa in aeroport la „sosiri” iar cei romani care au murit pentru interesele Americii sunt injurati la sosire, ce cuvinte sa-ti mai spun? Si in oastea lui Stefan cel Mare erau inrolati fii de boieri care luptau sa-si apere mosiile manoase proprietate, in oastea lui Jojannis cu mana la chept la intonarea imnului Germaniei cand „PSD-ul avandut Ardealul maghiarilor” si inca il mai vand si astazi, cine mai vrea sa moara pentru interesele Germaniei? A, si pentru apararea averii oligarhului Jiji cine mai vrea sa moara? Pentru ce sa mnai moara romanii daca nimic din Romania nu mai e romanesc?

  47. Nistorescu isi exprima ura fata de generatia mai pregatita decat el. Hai tataie sa nu generalizam,ca nici tu nu esti perfect. Si tu ai facut studii „elaborate” in comunism. Nu stiu nimic sa te fi remarcat prin ceva. Decat prin lins politicieni ratati.

    • @kaka maka. _ Nu te supăra, amice dar cum se pregătește un caca maca școlit? Fezandat deasupra toaletei ca și carnea de vanat? În general lumea se ferește să calce pe caca maca, darmite sa
      îl și pregătească! Oribila arătare te invrednicesti a fi!

  48. inaltatradare Tu traiesti intr-o hula si bula. Bati campii. Dar e bine, ai coltul tau de fericire. Crezi ca tot ce gandesti este corect. Atitudine, nu gluma. Bravo mosu.

  49. numai intrebari Ha ha ha ha ha ha ha. Urmaresc sa-ti distruga tie dacismul. Sa te scoata din mocirla ba talamba. Tu de ce traiesti, stii?

  50. GRESIT !!!
    ARMATA cea REGULATA a ROMANIEI, cea INFIINTATA de CUZA/1859, nu mai EXISTA de la anul 2004 … anul ADERARII Romaniei la NATO !!!
    Cand, ca o conditie EXPRESA, s-a CERUT de catre NATO … DIZOLVAREA armatei cea REGULATA a ROMANIEI !!!
    ASTAZI … EXISTA doar o ARMATA de LEFEGII (romani) din NATO !!!

  51. Nici nu va puteti inchipui cat ii urasc pe acesti castrati , cum bine le zice dl. Nistorescu , fatati cu iPhone-ul in mana , schilozi cocosati pe taste , lipiti cu Poxipol de scaunul calculatorului , nauci pe care daca ii pierde ma-sa in alt cartier , nu stiu sa vina acasa decat cu GPS-ul ! Zanaticii astia au nenorocit omenirea ! Sunt asa de tampiti incat sunt singurii idioti care muncesc pentru a-si pierde job-ul! Astia ne fac viata !

  52. @olena infectata neuronicBa tataie, este aceeasi lozinca ceausista. Intelectualii sunt daunatori. Cizmarii sunt buni. Ce nu intelegeti,distrugeti. Dar ce ar fi sa lasi intelectualii sa decida ce vor sa faca in prezentul lor. Voi ce mama naibii ati facut? Ati chemat minerii sa-i snopeasca in bataie pe studenti. Ca au „droguri si masini de facut bani” Natie proasta si distrugatoare.

  53. Marco Silva Ce ma? Iar bei ? Democratia ruseasca inseamna ortodoxie si tancuri. A,sa nu uit si violuri si pedofilie si tortura. Esti crestin?

  54. Dragi romani ați fost niste eroi că ați acceptat numirea făcută de Soros via Berlin! Petrov era cu via Vasinton-London! Noroc că Germania nu are interese în fosta URSS că acum erați carne de tun cu AKM-47 în brațe, manaca-v-ar maghiarii din Erdely!

  55. Hai ca faceti un ghiveci din toate cele astfel incat simplu cetatean ajunga la falsa concluzie ca sunt cei buni tocmai hotii,talharii si ucigasi.Astfel amestecati lucruri despre abuzurile celor care profita din interiorul lumii libere de libertatea democratica si tind catre dictatura,unde putem sa luptam cu votul constient si decis si nu votand mereu ca buimacii,cu lucruri despre ticalosia putinista a agresiunii din Ucraina care nu este o lucrare cu aspecte de gri si cu mai multe adevaruri care naucesc fraierii si nu este nici un conflict local asa cum incearca unii sa ne prosteasca cu „nu este razboiul nostru” cand poate fi si la noi,ca vrem sau nu,ca suntem in NATO sau am fi fost neutri cu atat mai mult unde ar fi fost pana acum si razboiul nostru direct la noi pe casa daca ucrainienii nu erau ajutati ,pentru ca este chiar un razboi de agresiune al babuinilor contra civilizatie,impotriva noastra a tuturor asa cum s-au exprimat chiar babuinii ca sunt ei impotriva neprietenilor,adica a celor care nu le inghitim crimele, talhariile si distrugerile impotriva altui stat suveran,si sunt suparati ca le ajutam sa lupte pe victimile lor care vor sa traiasca in tzara lor libera in democratie si civilizatie.Iar in cazul asta nu sunt decat doua pozitii clare,ori esti,ca un distrus la cap,cu criminalii si cu agresiunea,care este asemanatoare cu agresiunea lui Hitler asupra altor state libere si suverane pe care le credea mai pline cu fraieri si buni de exterminat,ori esti impotriva lor ca un om normal la cap. Astfel pozitia politica intr-o lume totusi libera si democrata este una,iar pozitia de aparare impotriva unui agresor extern deja dovedit ucigas turbat este alta,pentru ca in acest caz,pe campul de lupta si sub bombe nu mai este loc de democratie si pro,sau contra.

  56. mare admirator al „”ghinaralilor ” de racheta, de minge mai mica sau mai mare , de lopata -avem chiar „ghinaraleasa” etc, etc – cu astea tot in frunte vom avea „victorii” multe – astea sunt „ghinaralii ” cu care vrei sa aperi tara !!Dar nici cu „busuiocul de la Plenita” nu mi-e rusine alde ma… ciuca – ghinaralul, copiuta, aaa. iii,aaa, al de naduseste de sub capela pana in sosete cand trebuie sa „ceteasca ” cateva randuri si nici cu cel care „l-a mosit ” prim m i istru nu mi-e rusine : presedinte part time , primiul navetist al tarii, primul; schior, primul; golfer, primul turist si ,da doamne , primul presedinte destituit _

  57. Asa este, „Romania neromaneasca” este mult mai aproape”!
    Felicitari autorului editorialului.

  58. Ostap Bender, spre exemplificare, unul care se numeste sugestiv „caca…” i se adreseaza lui CN la 13.17 „Hai tataie sa nu generalizam,ca nici tu nu esti perfect. Si tu ai facut studii „elaborate” in comunism. Nu stiu nimic sa te fi remarcat prin ceva”

    Ce observam?
    – un mod urat, nepoliticos, obraznic de adresare
    – pentru el studiile in comunism sunt zero. Deci „caca…”ciosul nici nu a auzit ce fel de scoala se facea in comunism incat ma intreb unde s-a nascut si a trait
    -spune „nu stiu nimic sa te fi remarcat cu ceva” Poftim logica! Daca el nu stie, inseamna clar ca dl CN nu are pentru el nicio valoare.

    Si, da, ii intorc intrebarea pe care a pus-o la 13.20 „ba talamba. Tu de ce traiesti, stii?”

  59. Va amintiti de shroder al nemuriei, poza aratata e de mult facuta, la ora actuala l-am vazut live pe tv strainez si arata un ruginit real care abia se misca ajutat. Parca e impaiat si scos la plimbare ‘escrocul’. Cica e incalzire globala, eu vad pe tv live ca in Brazilia ninge si un sofer de masina a pus pe geamul masinii in spate un tricou umed lasandu-l peste noapte, dimineata era inghetat bocna. Dar e incalzire globala si nu inversarea polilor prin rotirea pamantului incat, unde era cald si bine, acum e ger si ninge, si invers.

  60. Dle Marius! Să nu credeți în persoane viclene care „imbrobodesc” minciuna și furtul prin poezii patriotice! Eu clamez Sfânta Muncă, Sfânta Carte care îți dă diplomă de Studii Superioare, îți deschide Sufletul…Am zis eu CEVA neadevărat? Extirparea pensiilor bazate pe necontributivitate, Examen pe funcții, eliminarea Traseismului Politic! Nu am Luat în viața mea un bănuț nemuncit! Știți stimate domn cum se toacă frunze la câini la Parlament, Servicii, Deconcentrate? Am Terra de informații de furaciune, distrugere de Țară, scuipat pe Drapelul României, pe Religia Ortodoxă, pe sufletul bun al romanului amărât….Am venit cu o pungă de un leu goală în București! M-am realizat prin Sfânta Muncă și Sfânta Carte! Diploma nu mi-o ia Nimeni! 8 milioane de români au plecat din cauza MEA? Adrian Năstase & Comp dorm liniștiți după Distrugerea României n-așa???

  61. Demonstratie:
    Luam cazul unui profesor care are acum frumoasa varsta de 83 de ani.

    Dumitru Constantin Dulcan (n. 6 noiembrie 1938, Mârghia de Sus, Lunca Corbului, Argeș, România) este un medic neurolog și psihiatru, autor de literatură filozofică și metafizică. Este cunoscut în special pentru lucrarea Inteligența materiei, publicată în România sub o formă cenzurată în perioada comunistă, dar republicată integral și cu adăugiri după Revoluția din 1989.

    Autorul este medic militar specialist în neurologie, profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” din București.

    Este singurul roman care si-a facut studii si o cariera inainte de ’89?

    Romania a mers mai departe dupa ’44, datorita multimii de specialisti in toate domeniile, industrie, economie, agricultura, pedagogie, informatica, medicina…
    Unii mai sunt in activitate precum profesorul Dulcan la o universitate particulara.
    Unii sunt si aici, pe un forum de discutii…
    Are cineva dreptul sa-i umileasca, sa le arunce in fata, cu insolenta, toate jignirile pisibile, sa le ignore toata contributia de zeci de ani la existenta Romaniei?
    Este greu de inteles ca fiecare generatie a muncit cu sudoare si sacrificii contribuind cu munca lor la o eventuala pensie?
    Cine are dreptul sa le ignore capacitatile intelectuale, existentele onorabile si sa-i considere intretinuti?…

  62. Multe comentarii de pomană.
    Puilor, Romania este o țară ocupată.
    Lătrați unii la alții și ăsta este scopul: dezbină și stăpânește!

    • gorea – Foarte corecta si adevarata opinia D-vs.Toti romanii ne-am lasat prostiti de clasele politice si toate guvernarile care in loc sa ne uneasca intr-un singur popor ,ne-au dezbinat si ne-au determinat sa plecam din tara in cautarea unei vieti mai bune.Tot aceste clase politice si guverne au lasat Romania sa fie ocupata si stapanita de forte straine ,au vindut toate bogatiile tarii strainilor, au jefuit tot ce se putea ,au bagat tara in datorii,iar acum incearca sa ne bage si intr-un razboi impotriva Rusiei.

  63. Demonstratie:
    Cornel Nistorescu :

    Studiile universitare le-a efectuat în cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la secția română-italiană (absolvent în 1974).

    Carti publicate:

    Întâmplări în liniștea unei fotografii, Colecția Reporter XV, Junimea, Iași, 1978
    Paradisul provizoriu, Albatros, București, 1982
    Proprietarul de iluzii, Cartea Românească, București, 1988

    Cornel Nistorescu a fost redactor la revista „Viața studențească” (1974-1980), la ziarul „Scânteia tineretului” (1980-1983) și la revista „Flacăra” (din 1983). Și-a făcut debutul ca jurnalist în „Viața studențească”(1971), cu un reportaj. Debutul editorial a fost cu volumul de reportaje „Întâmplări în liniștea unei fotografii” (1978). A fost colaborator la „Viața studențească, „Echinox”, „Steaua”, „Flacăra”, etc. După prima carte, a mai publicat două volume, „Paradisul provizoriu” (1982) și „Proprietarul de iluzii” (1988), ce cuprind scrieri aflate undeva la granița dintre reportaj și proză scurtă. Cât timp a lucrat la revista „Viața studențească”, s-a ocupat de folclor, făcând parte din grupul de folcloriști ai Facultății de Filologie din Cluj, perioadă în care a colindat satele Transilvaniei în căutare de texte și obiceiuri populare.
    În 1990 a fondat, împreună cu Mihail Cârciog, trustul de presă „Expres”, la care va fi director și va publica articole sub genericul „Reportaj de buzunar” și „Epistole politice”. În 1995, publicația s-a desființat.
    În 1997, după demisia lui Ion Cristoiu, devine directorul ziarului Evenimentul Zilei, unde a publicat „Comentariul zilei”. Nistorescu a fost unul dintre fondatorii primului post național privat de radio, Europa FM, și a postului local de radio, Total FM. (wiki)

    Si vine un „caca…” si zice, auzi tataie, ce-ai facut tu la viata ta ca eu nu stiu!

  64. Tavarisci Hrusciov – nu te-ai trezit bre din aburi de vodca ?Tot elucubrezi ? Stii ,vorba aia „geaba ai neuroni daca n-ai sinapse „. Probabil ca ale tale sunt la FF sau mai rau pe la „Ovidius „la IFR ….Te deranjeaza ceva / esti parte din „belitele „oportuniste ? du-te bre la Tapalaba &Pantazzi ,Limbriceanu , CTP , Mungiu Pipidi ,etc si linge-ti orice clanta vreti . Oportunistii sunt ca gistele ( nu cele capitoline) ,fac zarva sa fie si se baga singuri in seama. Ca fara ei…. Mai bine fara voi .

  65. Toată țara este îngenuncheată și umilită cu cine este Președinte, cine conduce Armata, SRI, Guvernul. Uitați-vă la dezvelirea de statuie de la Alba Iulia, același stil de statuie ca și a lui Brukenthal, mare sfidătoare de stăpân care calcă în picioare. Adormiții de la Președinție și Ministerul de externe, SRI nu sesizează că de ani de zile oficialii unguri, Victor Orban, acum președinta Katalin Novak vin în “vizite private” adică sfidează oficialii români, nu le recunosc autoritatea, ei cum repetă Orban cu voce tare, în Ardeal sunt “acasă”. Și fiind în vizită privată cum se poate ca vice prim ministru României, domnul Kelemen Hunor, să umble mai multe zile după coada doamnei Katalin, și să aplaude și completeze toate mesajele mascat iredentiste. Despre cântatul imnului Ungariei nu mai vorbim, acesta în școlile maghiare se cântă sigur și la orele de Limba română sau Istoria României, dacă mai sunt aceste materii în scolile din Țara noastră. Totuși până unde merge umilința și indiferența iresponsabilă a autorităților românești? Și înainte și după aniversarea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon acesta este contestat prin invadarea Ardealului cu statui ale te miri căror unguri sau secui majoritare mari oprimatori ai populației românești, toate sfidările declarate în batjocură în numele prieteniei dintre ce două națiuni. Prietenia între ungurii și românii de rând este din totdeauna, însă conducerea ungurilor ne-ar vrea dispăruți din istorie. Și cu cine conduce România zilelor noastre, și ce renegați, inculți și inconștienți umplu presa, ONG-urile și rețelele de socializare se poate întâmpla.

    • @emile: ssi e condus de un …german (?) trecut pe la Soros , iar la infiintate a fost condus de Imre Astalosz , prieten cu I.Iliescu si fost tras pe linie moarta de către Impuscat, dim motive evidente.”Presedinte” e un etnic german (re)ales de la Washbrainton. Presedinte al celui mai votat partid este un roman de etnie rroma ( toata stima si sustinerea), cu studii după, iar Presedintele Senatului este un absolvent cu gteu,de liceu profesional, consumator dovedit si tepar cel putin la o banca ricana, recrutat de ‘ricani’ pe baza de tata si de …orientare incluziva catre profesori batrani, trimisi in misiune in Colonie.Dar bun ca asasin economic, peste Base si Organ la un loc.Despre ce vorbim?

  66. Cei care stau în genunchi în fața unora ca johhanis, ciuca, tataru, erahat sau von der leyen sunt sklavi, nu militari. Militarii nu mai au patrie să apere pentru că ceea ce era România s-a transformat într-o satrapie fără nume pierdută la marginea unui imperiu. Sau un pașalâc modern cu garnizoanele pline de trupe străine care neavând ce apăra în țara lor au venit chipurile să ne apere pe noi, care nu mai avem nici un fel de interese. A vinde gazele, petrolul, pădurile, pământurile care cândva erau ale țării pe nimica și a cumpăra la suprapreț armele aruncate de alții la fier vechi nu se pot numi interese și pe deasupra naționale. Sau să trimiți datele tuturor cetățenilor români recenzați în ameriga, nu?

  67. Când cei de la tastatură vor deveni sclavi atunci noi, cei care vedem războiul care se poartă împotriva adevăratei libertăți și împotriva României, noi vom fi deja morți sau imobilizați (închiși, izolați) prin însăși acțiunile „iubitorilor” de război și a înrobirii care n-au ținut în viața lor o armă. Abia atunci își vor da seama de eroarea făcută dar le va fi imposibil să facă ceva, nu sunt instruiți, nu au curaj, nu iubesc această țară. România va fi distrusă ca entitate în 2024, nu există niciun dubiu. Ar putea fi oprită distrugerea acestei țări în următoarele condiții: introducerea unei noi legislații care să reducă activitatea Ungariei pe teritoriul României, scoaterea în afara legii a Udmr-ului, este un partid complet antiromânesc, este o formațiune cu tentă fascistă și separatistă, caută să transforme cetățenii români în cai troieni pentru a justifica o „independența” a unor teritorii românești (cam ceea ce face Rusia cu zonele „separatiste produse”, UDMR-ul nu are ce să caute în parlamentul României. Al 2 lea punct anunțarea neutralității complete in problema ucraineană, nu e treabă noastră, iar ultimul punct, întărirea armatei române, să fie de temut în apărarea pământului românesc, a integrității, suveranității și independenței națiunii române! Să știe tot mapamondul că pentru aceste pământuri vom lupta până la ultimul om! Români! Iubiti-va țara! Dacă o vom pierde nici măcar pământ peste creștete nu vom avea să fie al nostru! Dumnezeu să ne pună în inimă iubirea adevărată de Partie! Doamne ajută lipsei noastre de iubire!

  68. Nu este cazul sa plingem pe umerii militarilor . Nu este cazul . SI-AU ALES aceasta cariera din anumite motive , de regula ca sa traiasca mai bine . Salarii bunicele , pensionat devreme , pensie speciala , spitale separate si gratuite , doctorate false , cumul pensie -salariu la stat , … cind iesi la pensie tinar si in putere primesti si o prima de 12 salarii . LA fel si politistii , securisti si atitia altii . Iar pt. cine nu stie , in caz de razboi , sunt mobilizati toti barbatii nu doar militarii . Si moartea nu alege . DAIA zic , sa fim drepti , sa fim cinstiti . Daca se poate , ca sunt milioane de romani si romance care chiar merita sa le plinga cineva pe umar ! Ca din munca lor fura si jefuiesc primii , pensiile acelea jegoase .

  69. Mdaa ! !
    Credeau unii că pot minți tot timpul, toți românii ? Ghinion ! Lumea a început să se trezească, iar ei să trepideze ! Într-o mare țară sud-americană, până când nu s-au organizat rezerviștii din Armată și Servicii, dar mai ales cei care au fost epurați pe motive politice, pedepsind exemplar niște politicieni corupți, lucrurile nu s-au îndreptat ! Mă și miram că un asemenea concludent exemplu nu este preluat și de patrioții români, exasperați și ei, și mult mai în cunoștință de cauză decât noi ceilalți – civilii. Care nu numai că știm mai puține din culisele puterii, dar nici nu avem posibilități de reacție pe măsura lor . A început să le țâțâie fundul trădătorilor de Neam și Țară? Era și timpul

  70. Am intrat , durijat de google ( daca tastezi „raze de luna si galosi de guma” esti indrumat pe primele 3 pagini la digi, digi, ziare.com, g4 media, adevarul, stiripesurse, stirileprotv) pe g4 media, la comentarii.Din 7.commenturi, 5 erau cu in.ju.raturi si siluiri gramaticale iar 6 erau pupinglobaliste.Cine are mai mult de 5 clase nu are ce cauta acolo.Parerea mea.

  71. „ce-ai facut tu la viata ta ca eu nu stiu!”

    Ce-a facut la viata lui a aruncat singur la gunoi prin incearcarea de protejare prin cenzura a turnatorilor dovediti la securitatea ceausista si a coruptilor condamnati in justitie. Cine se aseamna, se aduna. iar valoarea e data de caracter, nu de paginile scrise !

  72. Bre,chestia asta se cheapa epurarea Armatei de ,,alementele nationaliste,,pentru ca deh,vorba lui Klausica von Sparanghel..Rominia euriopeana,Romnia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hi..hi..hi..dragii miei rumani.Ghinion.Ps.Bre,lui Klausica ai se titie fundul sa n-o puna Armata de un puci,de asta o si inlocuieste ,pas cu pas,cu mercenari straini,ca meletia,jandermeria,justitia,mass media miluita,serviciile secrete si gastile politice le are deja ,,ale miele,,in buzunarele geciei rosii.Ghinion.

  73. CODOASA ! Cine vrea sa se insoare – marite , are vreo verisor , verisoara care vrea sa se insoare – marite , sa se adreseze cu nadejde CODOASEI ! Vedeti mai sus tactica si strategia cu care vrea sa insoare doi cetateni care nu au apelat la serviciile ei ! Persoane foarte publice ! Ce prezentare le face , ce aranjamente , ce CV -uri ! Mai ca-mi pare rau ca nu mai sunt flacau ! O recomand calduros pe CODOASA . Numele ei constant de scena este CORE … dar mai are si unele de rezerva , Sarpele de Dudau , Manipulatoarea , Patrioata pina in pinzele albe , Bisericoasa . Are si citeva slabiciuni , tineti cont , iubeste psd-ul , iubeste pensia speciala si alte asemenea , tot moca . In general tot ce e moca si da psd-ul votacilor lui , cca. 1-2 milioane de suflete ! Bani cotra voturi , cum ar veni !

  74. Eream in tramvaiul 25. Se urca o fetita slabuta si pitica inbracata in gaine militare. Erea probabil la Academia militara .Ma uitam si ma gandeam saca nu special aduc astia in armata fiinte firave si neputincioase, ca sa fiim prada sigura in caz de conflict.
    Lafel in politie, multe fetirze firave….bucuria interlopilor.

  75. „nas de cununie”, asa-i ca nu ai inteles nimic? Ai citit si nu ai inteles ce ai citit. Te incadrezi in cei 42% analfabeti functionali. core are un fir logic in comentarii, a demonstrat ceva. Tu scrii un comentariu intreg ca sa o ataci pe ea. Aveti niste idei fixe, un punctaj dat si atat. Sunteti platiti bine? Tara te vrea prost!

  76. Ce spune „un liberal dezamagit” la 8.08?
    „Ce ați făcut voi, pnliști și usriști este unic în mizerie. Analizați-vă bine, căci nu vă întrece nimeni la furturi într-o perioadă grea pentru țară! Tevatura voastră cu pcrism, comunism, trecutul etc. este doar un fel de a vă ascunde faptele și prostia. Felul de a fi al unor inculți și iresponsabili! ”

    Corect! Cand va simtiti in inferioritate, puneti placa: psd, pensii speciale si tot asa.

  77. Nu ma innebuni! Nea Nicu??Acest Dl.Ciofkanca mananca ca un nemancat globalism pe paine.In caz ca avscris el maculatura aia de partid (si de) stat.Mult mai rau decat ce am orins eu in Facultate.Onoare rezervistilor Romani, cei ce au păstrat tara suverana si intrega pana i a rezolvat Securitatea trădătoare si alogena!( vanduta rusilor, sa nu se inteleaga alttceva). Tradatorii sa aibe ce ne au facut nouă !!

  78. Din fostele state din URSS mai pastreaza simpatii pentru limba rusa, URSS sau Rusia. In tarile din UE pana si in tari ca Bulgaria interesul la limbi straina este engleaza sau spaniola si italiana, cs si in Romania. Rusa a ramas favorita la cei trecuti de o a unumita varata. Nu se inghesuie multi sa se duca la munca la Moscova in schimb se duc la Londra.

  79. Statul nu are bani, e sărac.
    Dacă România îl vrea prost pe „nas de cununie” la pachet cu alții sub acoperire de pe acest forum, îi poateua gratis și îi poate aduna sub faldurile glorioase ale cârpei colorate în curcubeu. Cârpă la cârpă trage.
    Analfabețicii funcționali își trimit bezele și își apreciază reciproc coproculturile cu pretenție de come tarii cu iz intelectual. Sub guvernarea liberalo-userista, o duhoare sulfuros – pestilențiala s-a i filtrat pe toate palierele societății, cu precădere în centrele de comandă și control a prezentului și viitorului tarii. Cei cu drag de romania vor trebui să poarte o luptă inegală cu cei ce dețin pâinea și cuțitul în acest moment. Așadar, dacă se pleacă de la premize stabilite prin ordin de zi progresist, – sorosiste, cu accente ciolosist – macroniene, rezultatul final va fi un eșec total.
    Asta E! Au creierul storcit, plin de „e-uri- pestild tiale.
    Asta vor românii? O țară clădită pe o hazna? Asta vor pentru copiii lor? Asta e! Nas de cununie, adică Tică, Vrea ca tuturor sa ne miroasă România a hazna, in timp ce Partea conștientă a societății trăiesc în Gradina Maicii Domnului?
    Mie, nas de cununie, imi place mirosul de levănțică și iasomie.
    Am voie, nas de cununie, să am ferestrele prin care vad viitorul țării mele, curate – cristal? Mulțumesc Tică, Charlie, celor care urâți acest pământ, că îmi iubesc tara și nepoții și neamul. Au murit strămoșii ca să ne lase o țară ca să aveți voi ce demola, nivinelor? Atenție, golani în
    solda, am revenit, dacă ați fi deștepți, ar trebui sa dispăreți in peștera instinctelor primare de unde ați apărut. Alisci, golani de doi ani, interlopi cu șlițula spate!

  80. Din toata aceasta nebuneala reiese ca evreii (ei insasi o spun!) au deslantuit o campanie uriasa de „VICTIMIZARE” dorind ca prin aceasta sa obtina o „ingenunchere” a romanului ! La acest santier sunt aliati „pe proiect”cu ungurii, germanii(o parte a elitei), austriecii, olandezii si bineinteles, „tehnocratii” de la Bruxelles si din Departamentul de Stat de la Washington. Catre ce ne imping? Bineinteles este o conspiratie !
    Ungurii s-au prins si profita,au declansat rapid atacul. Urmeaza Olanda, presa „germana” si austriaca.
    Cred ca ar trebui interpelat Ministerul de Externe de la Ierusalim !

  81. Nasul de cununie este parintele spiritual al viitoarei familii. Sa-mi dai un miel,”nasule” dar numele tau de azi o sa fie spargatorul de case,turnatorul cu tescherea sau tradatorul,in functie de aliasul folosit!
    Platiti sa defaimati si sa inventati,nu vi se sparge oglinda dimineata,nu va scuipati in oglinda ca n-a mai ramas nimic uman in voi? Nu,ca vi s-a atrofiat bruma de constiinta datorita lacomiei si trandaviei.

  82. Olahus, nu e poate invenunchea nimeni. Pute. Fi vânduți, dar nu îngenunchea.
    Cu respect te întreb :de unde ști a urmează olandezii și alții, ești un intim serviciilor, ghicești în, zaț de cafea, în boabe de năut, sau ești nepot de-al Mamei Omida, I
    Aia veritabilă?

  83. Tică, dragă, lăudătorii mate, care îți notează cu nota 10 prestațiile literare, sunt profesori la facultăți particulare?
    Au, oare, ești propriul buhai, care își tine și guf isonul ?
    Tică, un sfat:pentru problemele tale de sănătate, poți consulta un medic specializat în acupunctură și kinetoterapia.
    Prioritar este sa crezi in ți e însuți. Și i ca ceva important, caută pe YouTube niște slujbe de maslu. Eu am găsit de la o mănăstire și de la biserica românească din Ierusalim.
    Miercuri voi participa la o asemenea slujbă la schitul DIN Nandru, de lângă Hunedoara. Voi face acupunctură cu o doamnă școlita de medici coreeni și chinezi. Nu glumesc.
    Apropo :nu te-ai saturat sa Joc „bâza ” cu tine? Nu vrei să jucăm and suntem amândoi mai în putere? Miercuri ma voi ruga și pentru tine, Tică. Pe bune!

  84. Miruna, câteva ersuri, dacă nu te superi.
    Sunt rezident pe Calea Lactee,
    Botezat cu nume de înger
    Intr-o mahala din Ursa Mare,
    La o margine de cer.
    Îmi fac din veșnicie, scop,
    Sunt cu Luna online nonstop
    Când miroase a nufăr și zarzar prea copt.
    În zilele senine,
    călăresc delfini,
    la birtul dintre stele,
    Mă scutur de techini,
    .
    Ma îmbăt cu ninsoare
    Din raze de soare ucis,
    Cu primul oftat și ultimul vis,
    Din steaua mea căzătoare.
    E plin cerul de stele,
    Unele cad obosite,
    Nu le știm pe toate,
    Dar cred ca sunt greșite…
    În clepsidră cad hneori
    Îngeri

    purtați în cătușe,
    la gât cu pietre de moară,
    Cerșind ajutor din ușă în ușă

  85. Colindă pe blog,
    O Fantomă de pluș
    Nas de cununie
    Botezat Labus
    Latră la Lună
    cu miau
    Tine ochii închiși
    Nas de cununie
    Mângâiat sub coadă

    Cu gheare de pluș

  86. Rene, deasemenea cu respect…acestea sunt tipare, algoritmi usor de recunoscut de cei familiari cu matematici. De aceea am spus ce urmeaza ! Te rog frumos nu „te du dupa fenta” ! Aceasta in situatia in care tu insuti nu esti intre cei cu intentia de a ne fenta.

  87. Mulțumesc mult Miruna, core chiar are intuiție, ești Deosebita și îți Multumesc, îmi place muzica ambintală.
    Dacă ai o persoană Dragă, ascultati „dulce simfonie” , „sfârșitumii” , le găsești pe YouTube. Eu voi asculta zilnic „resistire în limba română, mă ajută mult.
    Dacă o vei asculta, vei înțelege de ce. Îți mulțumesc. Ult Miruna, îți doresc cele bune. Meriți.

  88. Miruna, ochii îmi joacă feste, de acolo aparentele greșeli, litere
    lipsa sau cuvinte ce par anapoda. Voi continua Să postez. Sper Să ingelegi și să mă scuzi. Mulțumesc pentru răbdare, Miruna. Și noapte bună tuturor!

  89. Nu Olahus, uneori sunt prost de sincer.
    Dacă sunt mai direct, poate dur uneori, vreau să te asigur ca numa iau după fente, nici nu creez diversiuni și nu provoc situații pentru a „testa pe alți comentatori. Putem avea opinii deosebite în mod civilizat. Cred ca ești de acord.

  90. Împotriva Prostiei chiar și Zeii sunt neputincioși-Schiller! Persoana din spatele Pseudonimului „Naș de Cununie”! vedeți ce „Furaciunea Secolului” a făcut Subexecrabilul Analfabet de Sorin Grindeanu cu Astoria Snagov cu ajutorul generalului de Securitate Alexandru Simu! Două proteine putrede fură Sute de Milioane de Euro și Core și Rene plus gașca, mă confundă cu Dvs, cu Charlie, cu oricine, numai cu Ego-ul Meu nu! Are și ăștia o Cogniție made Popescu Piedone sau Adrian Ursu cu Ochii Mari și umezi… Nimic de pensii speciale luate cu japca, nimic de Notă de cinci la BAC la Română și notă de 5 la Drept Penal și notă de șase la Drept Civil la Spiru la Bogdan Licu, fără admitere in Magistratura la același total analfabet Bogdan Licu? Țara e prăfuită, sufocată, Sodomizata la drumu mare, 8 milioane de Români au părăsit-o și Core in duet cu Rene parcă ar fi Al Bano și Romina, cântă prohodul României? Penibil, grețos, sufocant, insuportabil…. Ponta Victor Viorel cu TESLA S de 150 000 de Euro necuvenit, Șmecher de Șmecher in Bucale și Core in cârcă cu Francois Villon de Rene mă urechează? Rene! Piele despuiată, umeri osoși și cazuti de Firea Pandele Vrânceanu are bani de 10 Bugatti Veyron banii jos și eu nu am bani de Duster SH? Pe ea să o scuipi între sprâncene și nu pe mine! Ea a furat Bucureștiul, România și nu EU! Cred că asta are Bacnote de 500 de EURO in loc de Libress… Împotriva prostiei chiar și Zeii sunt neputincioși….

  91. Olahus, te vei convin3ca nu su t nici arogant, nici manipulator, dacă vei citi comuri le semnate rene de la editorialul despre muzeul Doinei Levinta.
    Chiar Miruna, dacă are timp, poate citi macarpe sărite postările mele. Sper să citiți, nimic mai mult. Vamultumesc la amândoi.

  92. Da, Tică, Ești propriul erou de benzi desenate. Eu, Tică, am participat la Slujba Prohodului din Vinerea Mare, îmi urc zilnic Golgota propriei vieți, i vreme e tu îți plângi de milă, plin
    de muci și ură. Demnitatea îți este un termen interzis6, Tică?
    Te obsedează core și prietenia dintre noi? Ești gelos fără sa ne cunoști? Nu ai fost un copil iubit? Ai dăruit ofloare cuiva, vreodată? Ai iubit? De e trebuie să urâm e urăști tu? De ce nu intinzi punți de integere și frumos, nu ști cum sa faci asta? Emak ușor sa ventilezi ură și dezbinare? Ești singur și sărac, Tică, tu și egoismul tău de Dinu Paturica,invidios pe puținul altora. Eu sunt mai bogat in fiecare zi cu un prieten. Nu voi învăța să urăsc la vârsta mea. Fiecare, Tică, este proiecția propriei vieți. Atât de bi e te descri, ca slăbănog de pe care curg pieile, că îmi este foarte milă. Pentru mine nu am lacrimi, pentru tine șimt milă.
    Nu înțelegi nimic din viața ta, Tică, chiar nimic!

  93. Da, este vizibila amprenta lui charlie din „nas de cununie”. Este foarte posibil ca intuitia Mirunei in cel/ce-o priveste, sa fie corecta. Prin exemplele mele, am vrut sa demonstrez ca seniorii de astazi, indiferent in ce domeniu s-au educat si au activat, si-au platit din plin contributiile la pensii si nimeni nu trebuie sa-i trateze ca pe niste asistati social. Din pacate, nu stiu daca exista o statistica, multi s-au pierdut inainte sau imediat dupa pensionare.

    Multumesc Miruna pentru sustinerea ta si multumesc pentru link-urile date.

  94. Eu am avut o colega in primii ani de scoala, Costin Miruna iar lui rene, Corneliu M. , numele i-a readus amintiri din facultate despre Mircea Vintila, colegi de grupa, excursii la munte, clubul studenților „Grigore Pdeoteasa, nopți împreuna de învățat la examene, proiecte, ani de practică, drumul cu troleibuzul 89 de la gara de nord pana pe Cale Plevnei, la facultate… si,

    Mircea Vintilă – Dragă Miruna HQ – YouTube https://m.youtube.com/watch?v=PrK_TpzBs-U

  95. nas de cununie este nas de cununie , tica este tica ! nu va mai dati cu curul de pamint ! iar core ramine credinciasa misiunii si interesului ei , manipularea si minciuna ! pt. ca nimeni nu se agata de milioanele de pensionari din Romania , pe contributivitate , oameni cinstiti ! se agata de pensiile speciale , furate de la pensionarii de mai sus … de pensiile hotilor deci ! neconstitutionale si discriminatorii si tu stii asta mai bine decit oricine , cum sa nu stii ! dar orice are un inceput , chiar si un sfirsit are un inceput ! sfirsitul ticalosiei !

  96. Din amintirile lui rene:
    Mircea era un an mai mare ca vârstă, participa la Cenaclul Flacără, era în mare vogă melodia cu Lordul John.
    Acolo i-am cunoscut pe Mircea Baniciu, dar și pe „Motu” Pitis, care avea o melodie manifest despre tinerii cu plete…
    Erau tinerii de atunci care au lasat o Romanie tinerilor de astazi.
    Din pacate…

  97. 10.03, nimeni si nimic nu-ti da tie sau voua dreptul sa faceti presupuneri mizerabile despre mine.

  98. Băi, Tică, la ce te prestezi!
    De ce nu semnezi, Tică, cu numele tău atacurile insalubre la adresa Doamnei core?

  99. Daca ARMATA ROMANIEI nu mai ESTE (Militarii români, în genunchi !) … atunci … NIMIC nu mai poate EXISTA … pentru ROMANIA !!!

    Dar si reciproca este adevarata:

    ROMANIA va EXISTA … doar atata TIMP … cat VA EXISTA si ARMATA ROMANIEI (cea intemeiata de Cuza, in 1859, odata cu TARA numita ROMANIA) !!!

  100. E si Hadrianov Paunescev pe forum?
    Cenaclul tampirii tineretului cu flacara de sudura functioneaza.
    Ceausescu n-a murit!
    E aicea rastignit.
    De tovarasi pomenit,
    Cu pensia din ciordit!
    E ori cenaclul MAI, ori MAPN.
    Alti securisti pe margine.
    Va tot mirositi glandele d’inapoi si dati din codita.

  101. gelu 11.17, Cornel Nistorescu a fost redactor la revista „Viața studențească” (1974-1980), la ziarul „Scânteia tineretului” (1980-1983) și la revista „Flacăra” (din 1983).

    Trebuie sa fi trait acele vremuri ca sa stii cate talente si ce muzica a promovat Cenaclul Flacara si cati romani cu dragoste de tara au iubit Cenaclul.

    In vremurile acelea Cenaclul aducea mult suflet romanesc si cultiva cele mai frumoase sentimente.

  102. Da, tovarasi!
    Noroc ca biologia nu insala pe nimeni. Sustinatorii, in mod firesc, se împuținează.
    Nu ma intereseaza filmele cu tovarasi comunisti si nici lingaii care ii proslaveau. Nu era arta, era propaganda. Nazista, sovietica, comunista dacopata, tot pentru tampirea natiei la care se aplica.
    Ca s-a suprapus cu tineretea voastra, nu inseamna ca nu pricepeti inrobirea pe care ati trait-o. Daca nu realizati, e foarte bine. A voastra va fi imparatia cerutilor.
    Drum bun!

  103. Gelu, nu putem dărâma toate maternitățile din România, spitalele și instituțiile statului român, pentru nemulțumiri punctuale ale unor no-name contemporani.caf da, putem arj ca de pe Crucea Caraimanului pe trădătorii de țară, așa, de exemplu… Ești tânăr, Gelu, nu da cu ardă pana nu masori de doua ori. Nu ești analfabet funcțional, asta e sigur, de aceea așteptăm de la tine săucrezi nu doar la Demolarea unor valori apreciate la vremea lor.
    Propune ce vrei tu sa punem în loc, Gelu! Reconstruiește Romania, dar nu vei reuși dacă nu ai o fundație solid românească. Nu, nu era vorba de Păunescu, a fost vorba de fostul meu coleg Mircea vintila.
    Nu e vorba de Cenaclul Flacăra, e vorba de opțiunile fiecăruia.
    Nu poți impune uniformă și numere matricole nimănui de pe acest forum. Cunoști acest lucru, nu insista asupraiberfatii de a avea libertate de exprimare. Greșesc eu, Gelu, în privința ta? Până la urmă, e vorba de prezentul și viitorul tău, după ce noi ne vom duce, vei fi singur în bătătură, vei putea țopăi pe amintirea noastră, vei rescrie istoria după propria ta minte, dar, ma tem ca și de interese burții tale și e urmașilor tăi .
    Iartă-mă dacă am fost prea direct sau dur.
    Nu-mi permit sa dau lecții de viață nimănui, dar nu pot fi complice prin tăcerea mea, la anumite derapaje a unor realități realități trăite de generația mea, de care ai auzit doar, sau ai citit.
    Nu uita, istoria o scriu învingătorii. Te simți deja învingător, Gelu? Învingătorul cui?
    Pace ție, Gelu!

    Awa|yh

  104. gelu 12.01, este clar ca-ti lipseste capacitatea de a intelege si finetea analizei.
    Biologia lucreaza pentru toti! Cum lucreaza, depinde de fiecare.
    Faptul ca nu cunosti cum am trait generatia mea si cum am incercat sa rezistam, nu-ti da dreptul sa ne judeci grosier si grosolan.
    Tu-ti permiti sa doresti disparitia tinerilor care’n ’89 aveau varsta ta de-acum? Esti mic sufleteste si meschin.

  105. Florian Pitis si George Vintila
    ….
    Dar de cate ori, prieteni, n-am suras cu intristare,
    Cand sperantele pareau inselatoare.
    Cand necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
    Stiti de cate ori, prieteni, i-am prins jocul.
    Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
    Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.
    Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate.
    Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
    De blazoane, de canoane si fasoane.
    Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
    Circul vietii ne-a impus salturi mortale.
    Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
    Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea tarziu.
    Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate….

  106. Mulțumesc, Doamnă!
    Oare Tică pricepe ce finețe și adevărul cuprins in versurile postate de tine? Mă aștept să

    le interpreteze în cheie proprie, cu un scurt „pe a mă – ti, pitis,
    Paunescu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.