Autorităţile chiliene şi-au asumat riscul decompensării psihice a celor 33 de mineri blocaţi, de 20 de zile, la 700 de metri în adâncul pământului, spunându-le că nu vor putea fi salvaţi până pe 18 septembrie. În realitate, specialiştii estimează că salvarea va fi posibilă în preajma Crăciunului, scrie Mediafax.
„Le-am putut spune că nu vor putea fi salvaţi înainte de Sărbătoarea Naţională (18 septembrie), dar noi sperăm să ajungem la ei înainte de Crăciun”, a declarat ministrul Sănătăţii, Jaime Manalich, apreciind că acest orizont de timp „încă destul de larg” le va fi clarificat în timp.
În prezent, obiectivul este să le fie insuflată, printr-un schimb de mesaje, forţa de a rezista cele trei sau patru luni prevăzute până la salvarea acestora din „infern”, la 700 de metri în subteran, în mina de cupru şi aur din San Jose (nord). Comunicarea se face printr-un puţ de foraj foarte îngust.
În afară de scrisori şi pachete, pentru mineri „au fost create ture de zi şi de noapte, jocuri, evaluări medicale, măsuri sanitare, de (evacuare a) deşeurilor sau hainelor, pe care le vom trimite pentru evitarea unei infecţii”, a declarat ministrul.
Minerii au primit deja termometre, tensiometre, seturi de analize de urină, cântare.
„Trebuie să ne imaginăm că vor primi vizite medicale în fiecare zi şi să stabilim reguli de nutriţie şi clinice pentru fiecare”, a precizat ministrul.
De asemenea, aceştia au primit la „masă” o supă concentrată, de aproximativ o jumătate de litru, cu gust de zmeură sau ciocolată, din care să bea câte zece centilitri la fiecare şase ore. Dar vor primi alimente solide abia după trei-patru zile.
Minerii vor desena o hartă a locului unde se află, pentru a-l putea utiliza mai bine, şi vor preleva probe dintr-o sursă de apă, pentru analize.
După euforia contactului stabilit duminică şi schimbării unor mesaje în ultimele 72 de ore, autorităţile prevăd o diminuare a moralului minerilor, o fază de descurajare.
„Ar fi naiv să credem că vor fi capabili să îşi păstreze incredibilul moral de care au dat dovadă atât de mult timp”, a declarat Manalich, în pofida faptului că, până în prezent, „nu putem sesiza o schimbare în starea lor de spirit”.
Familiile minerilor au primit un prim rând de răspunsuri la mesajele de încurajare trimise în subteran, cu doar câteva ore mai devreme.
„I-am scris că este un miracol”, a declarat Carmen, soţia minerului Juan Illanes. „Iar el mi-a răspuns «ai dreptate, este un miracol. Iar noi ar trebui să mulţumim lui Dumnezeu pentru acest lucru»”, a adăugat ea.
„Când ies, (îţi) cumpărăm rochia (de mireasă) şi ne căsătorim la biserică”, i-a promis Esteban Rojas, în vârstă de 44 de ani, lui Jessica Yanez, cu care este căsătorit, doar civil, de 25 de ani.
Potrivit echipelor de salvare, vor fi necesare patru luni pentru scoaterea bărbaţilor din subteran, după ce un excavator va efectua un tunel vertical cu un diametru de 66 de centimetri, prin care vor fi scoşi la suprafaţă unul câte unul. Forarea puţului va începe duminică.